În ziua
de azi trecem prin nişte situaţii grele din punct de vedere financiar şi
politic.Iar pentru a găsi portiţa salvatoare trebuie să ne verificăm istoria
pentru a găsi exemple demne de urmat.
Puţini
sunt cei care ştiu că neamul românesc a
mai trecut prin momente disperate şi a reuşit să evite dezastrul cu ajutorul
unui conducător competent.
Un exemplu demn de urmat este cel al
domnitorului Barbu Ştirbei.El s-a dovedit a fi un domnitor
prudent, activ și bun organizator.Greutățile pe care le-a avut de înfruntat,
erau: întreținerea armatei de ocupație ruso-turce (sarcină rămasă și după Conventia de la
Balta Liman din 1849) și să facă față puterii prea mari avute de comisarii
extraordinari. Abia în 1851, după ce țara se înglodase în datorii grele, a
putut să obțină retragerea ocupanților.Barbu Știrbei, prin economii și
controlul sever al cheltuielilor, a reușit să scadă două treimi din datoriile
țării și a găsit timp și mijloacele necesare chiar și pentru activități
constructive.
Dacă el a reuşit să işi salveze ţara de la
dezastru,să îi plătească datoriile atunci de ce ni se tot spune că suntem
într-o situaţie fără scăpare.
În acea perioadă salvarea noastră a venit
odată cu apariţia unui conducător capabil,iar de asta evem nevoie şi acum,de un
conducător capabil şi patriot şi de o elită puternică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu