29 decembrie 2013

Oamenii de dreapta


       Din punctul de vedere al orientării politice , doctrina socialist naţionalist creştină nu poate fi încadrată într-o direcţie clasică , această doctrină nu este nici de dreapta , însă nici de stânga deoarece se inspiră atât dintr-un concept politic tradiţional stângist , cum ar fi socialismul , dar în acelaşi timp îşi trage seva şi din Creştinism şi Naţionalism , elemente care într-un mod tradiţional aparţin dreptei .
        Doctrina dominantă la ora actuală în Europa este de asemenea o doctrină hibrid, însă este un hibrid care are o influenţă distructivă pentru Europa , atât din punct de vedere organic ( sporul de natalitate negativ ) , cât şi din punct de vedere cultural ( corectitudinea politică ) . Acest hibrid îmbină capitalismul sălbatic pe partea economică şi neo-marxismul în sfera culturală şi politică .
        Intelectualii şi oamenii politici de sistem se află într-o strânsă legătură cu acest hibrid şi din acest motiv chiar şi "oamenii de dreapta" susţin indirect existenţa neo-marxismului cultural prin autocenzură .
        Mulţi oameni de dreapta "au descoperit" că neamurile nativ europene se confruntă cu grave probleme atât în cazul sporului natural , cât şi în cel al decadeţei morale şi culturale . Partea bună este că după câteva decenii de linişte, aceste subiecte "picante" au început să fie prezentate publicului larg , partea proastă este că "oamenii de dreapta" prezintă doar rezultatul deceniilor de pseudo-democraţie însă prea puţini dintre ei , vorbesc într-un mod deschis şi despre simptomele şi cauzele care au generat aceste negative .
        O vorbă înţeleaptă spune aşa : " nu iese fum fără foc " . Dacă " fumul  " în acest caz a fost identificat , atunci unde se află "focul" ?
     

Neagu Djuvara


        Pentru a mă face mai bine înţeles voi da un exemplu autohton care tratează acest subiect "picant" şi anume interviul cu Neagu Djuvara în care s-a pus în discuţie tema "Sinuciderii Europei" . După cum am mai zis , este bine că domnul Djuvara a avut curajul de a ataca un astfel de subiect , însă dumnealui tot îi scapă ceva !
        Dânsul a prezentat doar "fumul" reprezentat de criza complexă care a lovit Europa .

        Link-ul interviului cu Neagu Djuvara : http://adevarul.ro/news/societate/neagu-djuvara-vom-minoritari-tara-noastra-1_50aec9647c42d5a663a06692/index.html

           Rolul acestui articol este acela de a completa acest subiect , de a scoate la iveală ce " i-a scăpat " domnului Djuvara în legătura cu Sinuciderea Europei .


războinic


          1. În viziunea mea cea mai gravă criză în cazul naţiunilor europene nu este cea demografică , ci cea spirituală şi psihologică . La acest dezastru spiritual şi psihologic a contribuit propaganda extrem stângistă a cărei rol a fost acela de a submina aceste două elemente principale , elementul spiritual a fost şi este subminat prin intermediul relativismului cultural şi a propagandei anti-creştine , pe de cealaltă parte , procesul de distrugere psihologică are loc datorită propagandei rasiste îndreptate împotriva albilor prin intermediul căreia se doreşte convingerea subversivă a albilor şi însămânţarea germenului vinovăţiei în sufletele lor, vinovăţie pentru rasism , pentru imperialism şi patriarhie , într-un cuvânt prin intermediul acestei propagande subversive albii început să se simtă vinovaţi pentru simplu fapt de a fi albi .
          2. Un alt motiv care a stat la baza acestei decăderi este cel al lipsei spiritului războinic . În prezent , neamurile europene nu mai sunt războinice , ele au fost pacificate de propaganda hipiotardă care le-a îndoctrinat să creadă că armele sunt rele , spiritul războinic şi vitalitatea reprezintă elemente fasciste şi că pentru a fi buni trebuie să renunţe la armată , la arte martiale şi să devenă pasivi . Pasivitatea duce la lipsă de naţionalism , iar lipsa de naţionalism duce la distrugere .
          3.Feminism = distrugerea familiei tradiţionale = avort

          Toate aceste trei elemente distructive nu numai că "au contribuit" la acest dezastru ci îşi au originea tot în extremismul de stânga care a mutilat  în numele " toleranţei şi multiculturalismului " cultura şi spiritul Europei.
         Concluzia este că neamul românesc nu va dispărea ,deoarece de-a lungul istoriei sale zbuciumate, s-a tot lovit de astfel de crize şi a reuşit să treacă într-un mod miraculos peste ele . Situaţia este similară şi în cazul celorlalte neamuri europene . Salvarea constă în reînvierea tradiţiei , a spiritualităţii şi a spiritului războinic , toate aceste trei elemente reprezintă ieşirii din acest impas istoric .
       

22 decembrie 2013

Arta degenerata


       Toleranţa promovată în ziua de azi prin intermediul neo-marxismului cultural chiar dacă vrea să pară tolerantă şi inclusivă , ea reprezintă tocmai contrariul faţă de ceea ce doreşte să fie . În trecut, arta reprezenta un mod de expresie prin intermediul căruia omul vroia să scoată în evidenţă frumoseţea , gloria şi vitalitatea , în prezent , arta fiind otrăvită din punct de vedere spiritual de ideologia neo-comunistă a deviat de la linia normalităţii pentru a deveni "tolerantă , diversă şi multiculturală" .
       Din punctul de vedere al acestei ideologii , Frumuseţea şi Vitalitatea nu mai pot reprezenta fundamentul artei deoarece aceste două elemente sunt fasciste şi anti-egalitariste , ele trebuind să fie înlocuite cu arta macabrului, cu arta şocantului .
       În viziunea mea , arta reflectă sufletul omului , dacă un artist iubeşte să deseneze războinici , atunci sufletul acelui artist este unul de războinic , dacă un artist preferă să deseneze îngeri, atunci acel artist este un om spiritual , pe de altă parte dacă un "artist" desenează closete şi scenete sado-masochiste atunci acel individ promovează o artă degenerată .



      Un exemplu edificator în legătură cu această artă degenerată vine din California , mai precis Universitatea Sacramento, acolo unde o studentă de culoare pe nume Christina Edwards a vrut să lupte împotriva rasismului prin intermediul artei .Cum luptă această individă prin artă împotriva rasismului ? Ea " luptă împotriva rasismului " prezentând doi albi spânzuraţi în cadrul unui proiect artistic .
        Această individă promovează lupta împotriva rasismului prin....rasism . De fapt mai toţi anti-rasiştii sunt de fapt rasişti împotriva naţiunilor europene .
     Naţionalismul chiar dacă este considerat rasist de către extremiştii de stânga reprezintă singura concepţie viabilă prin care se luptă cu adevărat pentru drepturile omului deoarece Naţionalismul susţine dreptul de a exista a tuturor raselor şi popoarelor .

16 decembrie 2013

Celula lui Mandela


       A trecut mai bine de o săptămână de când "marele" om politic Nelson Rolihlahla Mandela (n. 18 iulie 1918 – d. 5 decembrie 2013) a trecut în nefiinţă ( Mandela a fost mare deoarece avea peste 1.83 m ) . Toată mass-media a vuit în legătură cu "durerea pe care o resimte întreaga omenire", politrucii s-au înghesuit să demonstreze cât de mult l-au iubit şi respectat , unii dintre ei s-au înghesuit la propriu în celula în care a fost încarcerat pentru terorism liderul african , printre acei politruci care au să-şi demonstreze ataşamentul faţă capitaliştii extremişti de stânga care conduc la ora actuală Europa şi America s-a aflat şi premierul României , Victor Ponta .

Ponta in celula....lui Mandela


      Acest pelerinaj demonstrează încă o dată faptul că actualul premier al României nu este interesat de soarta poporului român , în primul rând pentru că susţine interesele străine a companiei Chevron împotriva curajoşilor vasluieni , în al doilea rând pentru că în loc să promoveze memoria celor care au pierit în temniţele comuniste pentru "delictul de opinie" , el promovează un extremist de stânga vinovat de începerea genocidului împotriva burilor sud-africani .
       De când am deschis ochii şi am inceput să văd mai departe de iluziile hipiotarde şi neo-comuniste promovate de mass-media şi majoritatea politicienilor mi-am dezvoltat un instinct care până în prezent nu m-a înşelat şi anume că atunci când mass-media demonizează sau ridică în slăvi un personaj politic trebuie să fie ceva la mijloc . Acel ceva este chiar falsitatea propagandei neo-marxiste .
      Mulţi vor argumenta că Mandela a fost un om mare datorită faptului că a primit Premiul Nobel pentru Pace. Obama de asemenea a primit Premiul Nobel pentru pace însă din cauza lui ( evident că această decizie nu a luat-o singur , ci "a fost ajutat" de extremiştii de stânga de pe Wall Street ) au murit şi încă mor zeci de mii de oameni nevinovaţi în Siria ( şi nu numai ) . Ideea în acest caz al premiului nobel pentru pace este următoarea : acest premiu este influenţat din punct de vedere politic şi automat fiind influenţat politic reprezintă la rândul său o voce a extremiştilor de stânga de pe Wall Street . Motivul ? În prezent, Dreptul de a acorda  Premiul Nobel ca majoritatea elementelor de influenţă care acţionează la nivel mondial a fost cumpărat . 


Mircea Vulcanescu


       Concluzia este una simplă şi anume că nu trebuie să ne ghidăm după ceea ce ni se spune prin intermediul majorităţii politicienilor şi al presei de sistem . Dacă simţim nevoia să ne amintim de eroi şi să ne raportăm la ei , atunci să ne amintim de eroii neamului nostru nu de nişte falşi eroi confecţionaţi special pentru a ne induce în eroare . Mircea Vulcănescu (3 martie 1904București - 28 octombrie 1952Aiud), Valeriu Gafencu  (n. 24 ianuarie 1921 în localitatea Sîngereijudețul Bălți, în Basarabia - d. 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna) şi toţi marii români care au pierit în temniţele comuniste din cauza delictului de opinie sunt pentru neamul românesc adevăratele modele morale, nu Nelson Mandela . După două decenii de când Nelson Mandela a preluat puterea înlăturând vechiului sistem, Africa de sud a reuşit "performanţa" de a fi pe locul 1 la....violuri , aceasta este "moştenirea" lui Mandela de care presa de sistem se teme să vorbească.
      




8 decembrie 2013

Alienarea


       DEX-ul defineşte noţiunea de alienare ca fiind : " Acțiunea de a aliena; înstrăinare a unui bun. 2. (Fil.) Neputința individului față de societate și față de el însuși, depersonalizarea sa în organizațiile mari și birocratice; înstrăinare. 3.  Alienare mintală = nebunie " . Astfel alienarea reprezintă "fenomenul  de transpunere, în anumite condiții social-istorice, a întregii activități umane și a rezultatelor acesteia (problemele muncii, instituțiile sociale, valorile spirituale) în forțe străine și vrăjmașe omului ". 
      După cum bine se vede alienarea înseamnă înstrăinare şi depersonalizare , principala cauză care stă la baza acestui fenomen periculos fiind o forţă străină . Un popor alienat este un popor mutilat din punct de vedere spiritual şi cultural în aşa fel încât să renunţe la strămoşii săi , la valorile sale naţionale şi să adopte nişte pseudo-valori confecţionate special pentru a-l face slab şi controlabil .
      Cea mai uzitată pseudo-valoare confecţionată pentru a manipula este Corectitudinea Politică . Acest flagel acţionează împotriva existenţei pe viitor a unui popor prin intermediul modificării trecutului, folosind în acest demers înfluenţa asupra mass-mediei şi a filmografiei . Un popor alienat nu numai că nu este conştient de el însuşi , de esenţa sa culturală şi rasială ci o şi detestă .
      Esenţa unui popor este reprezentată de valorile , de eroii şi zeităţile care definesc acel popor . O mare parte a industriei cinematografice s-a aliniat acestui trend corect politic şi a început la rândul ei să-şi folosească influenţa şi să alieneze .


Heimdall cel adevărat


       Pentru a mă face mai bine înţeles voi da două exemple care grăiesc de la sine . Primul exemplu este cel al zeului scandinav Heimdall pe care mitologia nordică îl prezenta ca fiind "cel mai alb dintre zei", însă filmografia politizată la prezentat ca fiind un negru . Naţionaliştii suedezi au fost numiţi rasişti deoarece au protestat împotriva acestui film care le dăfaimează strămoşul ancestral şi anume zeul lor antic . Întrebarea mea adresată vajinicilor luptători împotriva rasismului este următoarea : Cum credeţi că ar fi reacţionat africanii în cazul în care unul dintre principalii lor zei era prezentat ca fiind alb ? În mod clar că nu ar fi fost de acord cu acest lucru deoarece un zeu alb nu-i reprezintă .


Heimdall cel fals


       Raţiunea aceasta nu este una rasistă , ci un realistă care arată faptul că oamenii în cea mai mare parte a lor se raportează la cei cu care au ceva în comun , este normal ca un zeu nordic să fie unul de rasa albă la fel cum este normal ca un zeu de origine africană să fie unul negru .

      Argumentul adus de liberalii instruiţi în arta dialectică a fost următorul : Regizorul poate defini un zeu în modul în care doreşte deoarece niciun suedez nu l-a văzut pe Heimdall în carne şi oase .
      Pentru a dărâma şi acest argument voi da ca exemplu un alt personaj istoric de mare calibru despre care s-a ştiut într-un mod clar că era european deoarece propriul său popor l-a văzut în carne şi oase atunci când conducea armata finlandeză împoriva colosului sovietic .


Adevăratul Mannerheim


       Acel mare strateg şi om politic a fost Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim  (n. 4 iunie 1867 Askainen, Finlanda - d. 27 ianuarie 1951 Lausanne, Elveția) . Datorită abilităţii sale de militar cât şi de strateg a putut să-i asigure libertatea poporului său finlandez . 
       A trecut mai bine de un an de când a apărut filmul regizat de nişte finlandezi ( ??? ) în care a fost prezentată viaţa marelui general . Problema a constat în faptul că actorul care l-a interpretat pe Mannerheim nu a avut nicio legătură  cu adevărul istoric sau cu poporul finlandez , el având origini africane .


Falsul Mannerheim


       Răspunsul la întrebarea logică a multor oameni pasionaţi de istorie şi adevăr este următoarea : Oare din ce cauză eroul Finlandei a fost jucat în film de către un non-finlandez ? Răspunsul la această întrebare este chiar dorinţa de a-i aliena pe finlandezi, de a-i face să se raporteze la o persoană care nu are nicio legătură cu ei ca neam sau cu marele lor erou . 
      Acest proces de alienare nu are doar o valenţă rasială , el are şi o valenţă comportamentală . Un exemplu în acest sens este cel al lui Pacepa , care a trădat Romania , însă este prezentat de către anumiţi politruci ca fiind un soi de erou pentru Romania .
      Concluzia este că pentru a evita alienarea trebuie să ne raportăm la adevăraţii eroi ai naţiei noastre , la cei care au luptat şi  cei care luptă şi-n prezent pentru existenţa ei .

1 decembrie 2013

Asociatia Accept nu-l accepta pe Cheloo


   Asociaţia Accept merge pe aceeași linie trasată din exterior şi anume pe linia toleranţei şi acceptării . Toleranţa celor care promovează toleranţa nu este atât de amplă pe cât pare deoarece de obicei , indivizii care promovează toleranţa nu pot accepta intoleranţa . Dar chestiunea cea mai interesantă vine atunci când realizăm că indivizii " pentru toleranţă şi diversitate ", sunt toleranţi doar cât le permite ideologia de extremă stângă , pe de altă parte , atunci când observă şi alte atitudini , devin nu numai intoleranţi , ci încep să bombardeze cu acuze .



Cheloo


   Spre exemplu atunci când Cheloo şi-a declarat dispreţul faţă de ceea ce reprezintă Paolo Lagana în mintea acestori toleranţi a început să ia naştere intoleranţa faţă de părerea rapperului . Din punctul meu de vedere Cheloo şi-a declarat dispreţul faţă de modul în care şi-a făcut apariţia italianul nu de ceea ce face el în particular . Orice om normal neatins de corectitudinea politică ar fi reacţionat la fel dacă ar fi văzut un bărbat  îmbrăcat cu nişte pantalonaşi de femeie . 

   Dacă Paolo ar fi venit de la bun început îmbrăcat normal şi nu ar fi gesticulat precum o femeie,  cu siguranţă că nu ar fi existat nicio obiecţie din partea lui Cheloo . Paolo nu este singurul artist homosexual , un exemplu elocvent în acest caz a fost cel al cunoscutului compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski (n. 7 mai 1840Kamsko-Wotkinski Sawod, azi orașul Ceaikovski - d. 6 noiembrie 1893Sankt Petersburg) . Ceaikovski a fost homosexual, însă a avut un comportament normal , el neavând nevoie să şocheze pentru a-şi demonstra talentul , neavând nevoie să-şi etaleze sexualitatea în faţa ţarului Alexandru al III-lea al Rusiei (n. 10 martie 1845 - d. 1 noiembrie 1894) pentru a fi decorat .

   Concluzia este că într-o lume liberă fiecare persoană are dreptul să fie ceea doreşte să fie , însă de asemenea, dacă acea persoană alege să şocheze , atunci nu văd motivul pentru care nu sunt acceptate şi obiecţiile aduse acelei persoane .

24 noiembrie 2013

Adevarata miza la Rosia Montana



      Pe lângă problema unui iminent dezastru ecologic și cea a jefuirii statului Român și implicit jefuirii Poporului Român , există un alt aspect extrem de important ignorat într-un mod evident de către mass-media , și anume cel al unei rezerve masive de wolframWolfram este un metal cu luciu alb, casant în stare pură, dur, și de mare densitate. Dintre toate metalele pure, punctul lui de topire este cel mai ridicat, iar punctul lui de fierbere este al doilea ca mărime (după carbon). Utilitatea lui cea mai cunoscută este ca filament în becuri electrice. Însă utilitatea lui nu se oprește la cea de filament pentru becuri , wolframul este de asemenea folosit și-n industria militară . Exploatarea de la Roșia Montană de către "canadienii" de la GoldCorporation nu poate ajuta poporul român deoarece entităţile străine vor fi cele care vor profita de pe urma acestei exploatări , din toată această afacere poporul român alegându-se doar cu un dezastru ecologic .


Rosia Montana


       Care a fost reacţia clasei politice faţă de acest proiect ? Reacţia clasei politice din România ( românii în prezent nu au o clasă politică română , ci o clasă politică din România deoarece singura legătură dintre clasa politică şi poporul român este una geografică , nu există sentiment ) a fost una clasică şi anume una trădătoare . Această indiferenţă faţă de aspiraţiile poporului român demonstrează încă o dată faptul că în România nu există "dreapta" sau "stânga" , nu există putere sau opoziţie , ci există doar o linie trasată în exterior , linie pe care atât puterea cât şi opoziţia trebuie să o urmeze .
       Într-un mod oficial se spune că în România există stat de drept , independenţă şi autodeterminare , însă realitatea contrazice această frază "magică" atât la nivel politic , cât şi la nivel economic . Atât timp cât mijloacele economice în cea mai mare parte a lor sunt controlate din exterior , atât timp aspiraţiile româneşti sunt ignorate de către politic nu poate exista o adevărată libertate de alegere . 
       Un popor liber este un popor care deţine puterea politică şi mijloacele economice în propria lui ţară . Pe de cealaltă parte un popor aflat sub ocupaţie este acel popor al cărui membrii trebuie să-şi ţină gura ( corectitudinea politică ) ca nu cumva să deranjeze clasa politică cu propriul drept la existenţă . Un popor aflat sub ocupaţie are "privilegiul" de a fi condus de companii străine .
        Concluzia este că resursele naturale ale României aparţin poporului român . Această concluzie reprezintă şi motivul pentru care naţionalismul este un subiect tabu pentru majoritatea politicienilor deoarece se află pe o poziţie contrară faţă de interesul entităţilor străine care într-un mod neoficial decid pentru aceşti politicieni . Ei vor ca România să aparţină entităţilor străine , naţionaliştii vor ca România să aparţină poporului român . 

15 noiembrie 2013

Ispita gândirii pozitive

Există anumite tendințe, în lumea actuală, de a ignora realitatea înconjurătoare. În nicio altă perioadă din istoria umanității, omul n-a căutat cu mai multă râvnă și disperare „evadarea”. Această nevoie a individului de a părăsi lumea care îl înconjoară duce, fatalmente, la pierderea contactului său cu realitatea și la crearea unui univers al său, personal, dar iluzoriu, întrucât izvorăște din imaginația sa. Or, se știe cât de malefică este imaginația. Având impresia că e un „artist”, răstălmăcește realitatea și îi dă un conținut care, de multe ori, nici el nu mai știe ce reprezintă. Ca un copil care crede că tot ce zboară se mănâncă, face haz de necaz din orice, crede că totul se poate schimba printr-o simplă prefacere exterioară, fără să fie necesar să se schimbe în interiorul ființei lui, în relațiile cu semenii săi și în legăturile sale cu Dumnezeu, realitatea ultimă a acestei lumi și țelul nostru suprem.

Peste tot vezi numai mesaje de genul „să ne iubim”, „să zâmbim”, „să fim darnici” și multe alte asemenea gratuități. Vorbind despre gândirea pozitivă, mulți indivizi au tendința, de altfel foarte riscantă, de a cădea în deziluzie și de a ignora complet realitatea care ne înconjoară. Ați întâlnit probabil foarte multe mesaje sau cărți care tratează acest subiect inocent, dar plin de capcane, al gândirii pozitive. Ce înseamnă, în fond, să gândesc pozitiv. Înseamnă să privesc întotdeauna partea plină a paharului, indiferent dacă pe fundul lui nu se află decât un singur strop. Ba și mai mult, dacă situația e afurisită rău și nu mai găsesc nicio situație de scăpare, să fiu în stare să judec totul prin prisma proverbului „Tot răul spre bine”. Să gândesc pozitiv înseamnă să fiu optimist, să știu că întotdeauna va fi bine, că există „ceva” care face ca lucrurile să fie, în cele din urmă, bune. Bune pentru cine? Oare acest mod de a privi realitatea este unul just? Categoric, nu. În lumea asta există suferință. Ea se află printre noi și își face simțită prezența în fiecare zi. A te încrede așa, într-o putere abstractă care să-ți poate ție de grijă, e o înșelare cu atât mai mare cu cât, ignorând suferința care ne apasă în fiecare moment, ignorăm însăși o parte importantă a lumii înconjurătoare. Putem oare să mascăm suferința și să o eliminăm definitiv dacă fiecare persoană de pe acest pământ ar gândi pozitiv? În niciun caz. Suferința e ceva evident, cu care toți avem ceva de împărțit, și care nu poate fi eliminată prin nicio metodă, de niciun fel. În primul rând, omul suferă pentru că e muritor. În rest, nu ne rămâne decât să privim în jur.



Bineînțeles că optimismul are și el rolul său, atâta timp cât nu cădem în deziluzie, pierzând astfel contactul cu realitatea înconjurătoare. Și totuși, de ce este „gândirea pozitivă” atât de promovată și atât de „cool”? A devenit o modă să gândești pozitiv. Mulți autori anonimi au tratat și încă tratează subiecte pe această temă. O mulțime de scriitori de succes și-au vândut cărțile, ale căror personaje au răzbit în viață și și-au văzut visurile împlinite, gândind pozitiv în orice situație. Bineînțeles, nu trebuie să uităm că un roman nu este altceva decât o lucrare de ficțiune, care nu poate avea decât rareori legătură cu realitatea, și care e plăsmuirea imaginației unui individ. De la Paulo Coelho la Elizabeth Gilbert, cu al său „Mănâncă, roagă-te, iubește”, gândirea pozitivă s-a extins mai ales în rândul tinerilor, cea mai agitată și mai neliniștită categorie socială, căutând pretutindeni „evadarea”. Fie că vorbim de beletristică sau memorii, aportul imaginației este prezent, iar nuanțele folosite de autor sunt de așa natură încât să suscite imaginația cititorului și să-i schimbe părerea asupra lumii, crezând că își poate îndrepta viața prin niște simple impresii.

Un exemplu de astfel de carte îl reprezintă „Secretul” lui Rhonda Byrne. Ipoteza că gândurile noastre pot contribui la făurirea destinului este factice și superficială. De fapt, această ideologie Îl ignoră în totalitate pe Dumnezeu, crezând că omul singur este responsabil de soarta sa. Aici nu mai avem de-a face cu un Dumnezeu viu, lucrător, care ne povățuiește în fiecare moment al vieții noastre. Rezultatul speculației new age-iste, care încearcă să-L elimine pe Dumnezeu din viața oamenilor. Ni se spune că marile personalități ale omenirii se foloseau de această „tehnică” pentru a trece cu bine de greutăți. Un neo-păgânism camuflat sub cele mai atractive mesaje, fabricat în laboratoarele partizanilor Noii Ordini Mondiale, pentru a lovi în religia creștină și a-i duce pe oameni în rătăcirile periculoase ale propriei lor imaginații care, se știe, poate lua cele mai grave forme, fără nicio legătură cu realitatea. Se uită, în schimb, că Mozart a fost un catolic practicant, și nu numai el. Sperăm ca, în curând, să scriem un articol despre marile personalități creștine ale omenirii.

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)


Ca orice curent la modă, „gândirea pozitivă” poate fi un bun subiect de campanie publicitară. Ea „se vinde bine”, indiferent dacă e vorba de cărți sau produse asociate cu acest tip de gândire. Deseori, în spatele sloganului „Gândește pozitiv!” se află intenții nu tocmai nobile. Un bun prilej pentru ONG-urile soroșiste de a-și etala „buna-voință” și propaganda neo-marxistă, sub învelișul cool al gândirii pozitive. E ușor să gândești pozitiv. Oricine o poate face. A gândi pozitiv nu implică grija față de celălalt, de cel de lângă tine. Gândesc pozitiv pentru că cred și știu ca situația mea se va îmbunătăți. Întotdeauna urmăresc scopul meu, și mai puțin, sau chiar deloc, al celor de lângă mine. Poți gândi pozitiv și să fii egoist în același timp. Or, se știe că egoismul înseamnă ignorarea tuturor semenilor tăi și situarea ta deasupra celorlalți. Mai corect ar fi să judecăm totul și cu bune, și cu rele, știind că din orice experiență, fie ea fastă sau nefastă, avem ceva de învățat. Asta este adevărata gândire pozitivă. Aceasta este atitudinea creștinului desăvârșit, de aproape două milenii. El se situează deasupra experiențelor sensibile, deasupra a tot ce e bun sau rău, având nădejdea de partea sa și ca scop ultim, pe Dumnezeu.

În paralel cu iubirea de semeni și cu grija față de natură, fără să-L uităm pe bunul Dumnezeu, care ne este întotdeauna alături, să încercăm să privim mai întâi spre noi înșine, să ne analizăm, apoi să vedem de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă.

9 noiembrie 2013

Locul eroilor



         Un popor înainte de a fi cucerit prin forță trebuie mai întâi să fie supus din punct de vedere psihologic și spiritual . Cucerirea psihologică și spirituală are loc atunci când acel popor renunță la Credința lui , la Tradiția lui și mai ales la Eroii săi . Dacă un popor renunță la aceste trei elemente fundamentale întră într-o stare de declin datorată lipsei de repere spirituale și morale .


Ștefan cel Mare



       În prezent , Poporul Român trece printr-o astfel de perioadă dificilă datorită bombardamentului propagandistic care de mai bine de 20 de ani încearcă să-i curme dorința de a exista . Un astfel de exemplu este cel reprezentat de campania de “demitizare și decomunizare” a istoriei prin intermediul căreia se dorește scoaterea din istoriei a adevăraților eroi ai neamului și pângărirea memoriei lor și înlocuirea lor cu niște falși eroi . “Experții din prezent” vor să-i prezinte pe strămoșii noștri traci ca fiind “barbari” , pe Burebista ( 100 – 44 î.H ) , „imperialist” , pe Vlad Tepeș  (n. noiembrie 1431 - d. decembrie 1476, a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476 ) , „criminal” , pe Ștefan cel Mare „afemeiat” (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava) , iar pe Mihai Viteazul  (n. 1558, Târgul de Floci - d. 9 august 1601, Turda) ca pe „un aventurier sau chiar un soi de proto-fascist” . Noua găselniță a acestor “experți” este transformarea trădătorilor în eroi , niște exemple elocvente în acest caz fiind “pastorul” Laszlo Tokes ( faptul că un iredentist ungur, cum este dânsul, a primit decorația Steaua României spune multe despre personalitatea celor care i-au oferit o astfel de disctincție nemeritată ) și Ion Mihai Pacepa .

              Ceea ce vor ei , este să ne alieneze , ceea ce trebuie să facem noi , este să luptăm împotriva acestor încercări mârșave de a ne scoate eroii din istorie , de a ne face să-i uitam și să-i înlocuim cu niște făcături . Acesta este și motivul pentru care locul eroilor se află în inimile noastre de români și trebuie să rămână în inimile noastre indiferent de „ bombardamentul mediatic anti-românesc ” care durează mai bine de două decenii .

3 noiembrie 2013

Somnul cel de moarte



          
          
Rene Descartes


          
            Decăderea Europei nu are la bază o cauză economică , aceasta este și motivul pentru care răspunsul la actuala criză nu poate fi unul economic . Principalul motiv care stă la baza decăderii Europei este chiar somnul , lâncezirea spirituală caracteristică relativismului intelectual aflat în prezent la modă . Înțeleptul francez Rene Descartes  (31 martie 1596  11 februarie 1650) a spus  despre acest “Somnul al Rațiunii” că are prostul obicei de „a naște monștri” . În timp ce somnul normal are rolul de a încărca trupul cu energia necesară activității prin intermediul regenerării și al relaxării , somnul rațiunii diferă într-un mod fundamental de somnul normal deoarece nu numai că nu ajută trupul să se refacă , ci-l și distruge deoarece nu pune în prim plan dorința de muncă , dorința de a crea ci frica de a fi incorect politic , frica de a acționa și a schimba în bine lumea .

             De la această lipsă de activitate vin cele două boli psihologice atât de prezente acum și anume depresia și disperarea . Nu sunt un expert în psihologie,  însă am puterea de a înțelege ceea ce mulți experți corecți politic refuză să înțeleagă și anume că expunerea la prea multe mondenități, expunerea la propaganda extrem stângistă poate dăuna grav sănătății mintale . Soluția ieșirii din acest somn de moarte este doctrina vitalității . Ce presupune această doctrină ? Punctul principal al acestei doctrine este unul simplu si anume folosirea înțeleaptă a timpului . Iar modul prin care timpul poate fi folosit înțelept este cel al prețuirii fiecărului minut prin intermediul unei activități fizice , intelectuale sau spirituale . Ideal este ca toate aceste activități să fie armonizate deoarece omul pentru a progresa și a fi puternic are nevoie atât de trup cât și de minte și suflet .

         Spre deosebire de concepțiile filozofice la modă din ziua de azi care sunt caracterizate de corectitudine politică și de un limbaj de lemn blindat cu definiții complexe , doctrina vitalismului nu presupune astfel de elemente ci doar un îndemn : Trăiește o viață activă , practică sport , citește , roagă-te și gândește liber nu permite mass-mediei și propagandei anti-naționale să-ți dicteze modul de viață !

            

27 octombrie 2013

Criza alimentara si chestiunea Pamantului Romanesc



       Zilnic mass-media ne bombardează cu informații inutile menite să ne facă să ignorăm adevăratele probleme cu care se confruntă România și lumea la ora actuală . Una dintre aceste probleme extrem de importante este cea a crizei alimentare . România deține resursele necesare nu numai pentru a evita această criză alimentară ci și pentru a profita de pe urma acestei crize ținând cont de faptul că prețul produselor alimentare va crește considerabil .
      Partea bună este că România are resursele necesare , partea proastă este că România are o clasă politică trădătoare căreia nu-i pasă de soarta poporului român și din această cauză urmărește interesul străin . Criza alimentară este și motivul pentru care a apărut noua lege prin care străini vor putea cumpăra pământ din România . Străinii bogați doresc Pământul Românesc deoarece intuiesc oportunitățile pe care le vor avea pe timpul crizei alimentare , pe lângă aceste oportunități intuiesc și faptul că sărăcia îi va împinge pe mulți români să facă lucruri necugetate și să-și vândă pământurile .




       În acest caz, clasa politică din România a demonstrat încă o dată că deciziile nu se mai iau la București , ci la Bruxelles . Clasa politică din România a demonstrat încă o dată faptul că este indiferentă la aspirațiile de auto-determinare și libertate ale Poporului Român . Eu sincer vorbind nu înțeleg de ce există actuala clasă politică ! Nu înțeleg unde se află legitimitatea ei , atât timp cât majoritatea politicienilor urmăresc de mai bine de 20 de ani aceeași  linie a intereselor străine . După ce că au amanetat România , politrucii mai au tupeul să vorbească despre democrație , despre nevoia de a lupta pentru democrație . În primul rând actuala democrație nu este o democrație , în al doilea rând sistemul multipartinic reprezintă la rândul său un dezastru deoarece chiar dacă există tot soiul de partide , unele chiar urmând o linie națională , acele partide care ar urma o linie națională nu vor putea să aibe puterea economică și politică a partidelor de sistem și în acest caz  pentru ele ar exista două variante : compromisul sau auto-distrugerea . Acesta este și motivul pentru care nu pot avea loc schimbări considerabile .
        Actualul sistem reprezintă adevărata problemă , nu Băsescu sau Ponta . Ei sunt niște vânduți ai intereselor străine , însă atât timp cât acest sistem va continua să funcționeze , vor continua să existe acest gen de vânduți . Soluția este disoluția lentă a sistemului !
         Chestiunea Pământului Românesc care poate fi cumpărat de voie de către străini nu trebuie să șocheze pe nimeni , interesant mi se pare faptul că există și alternative interesante în care clasa politică ține partea poporului . Un astfel de exemplu este cel premierului ungar Viktor Orban  și al clasei politice ungare care a făcut pași mari pe drumul redresării naționale prin intermediul unor legi inteligente . Una dintre aceste legi este cea conform căreia străinii nu au voie să cumpere pământ ungar .
         Motivul pentru care politicienii unguri au făcut acest demers constă în faptul că le pasă de propriul popor , evident că politrucii de la Bruxelles s-au dat loviți când au aflat de acest demers , însă nu au făcut nimic deoarece în acest caz în care clasa politică ține partea poporului, puterea lor se reduce considerabil .
         Acest exemplu poate fi aplicat și în România deoarece este legitim ca pământul României să aparțină Poporului Român . Pământul reprezintă averea Românului deoarece îi oferă independeța și securitatea pe termen îndelungat !

19 octombrie 2013

Chevron , clasa politică și vaslueniii


        Brutalitatea cu care sunt tratați vasluenii care-și apără drepturile protestând împotriva abuzurilor provocate de către compania Chevron și tăcerea politrucilor în cazul acestui abuz , demonstrează încă odată faptul că România din prezent este un stat aflat sub ocupație chiar dacă într-un mod oficial se spune că-i liber și independent .

       Dominația străină în ziua de azi se manifestă într-un mod subtil și diferit față de dominația tipică deoarece actuala dominație are de partea ei un element fundamental și anume iluzia . Iluzia întreținută cu abilitate de mass-media prin intermediul căreia se dorește crearea unui sentiment de liniște atunci când trebuie adoptată o poziție fermă .





        Privatizările masive , distrugerea aproape în totalitate a industriei au făcut în așa fel încât controlul asupra economiei României , și implicit asupra României să revină entităților străine . Aceste entități străine având o asemenea influență au puterea de a dicta politrucilor modul în care să acționeze , iar în caz de urgență le pot dicta să asmuțească forțele de ordine împotriva celor care li se opun  .

        Însă chiar și aceste entități străine au o slăbiciune și anume : nelegitimitatea . Iar când această nelegitimitate este sesizată de către popor și poporul iese la luptă , atunci spațiul de manevră al acestor indivizi se micșorează . Un caz de acest fel este cel al bravilor vaslueni din Pungești care după mai bine de trei zile de rezistență au reușit să învingă . Chiar dacă greul luptei a fost purtat de către sătenii din Pungești,  nu sunt de neglijat nici acțiunile întreprinse de către toți cei care au luptat în alte părți ale României .

      Concluzia acestui articol este următoarea : entitățile străine sunt puternice , iluzia creată de mass-media de asemenea este puternică , însă cel mai puternic este poporul român deoarece doar el are dreptul de a-și decide soarta , iar atunci când este conștient de această putere aduce cu sine și schimbarea !

14 octombrie 2013

Muncitorul român - țapul ispășitor al propagandei occidentale


         Imigrația masivă și imposibilitatea asimilării numărului colosal de străini face ca populațiile native europene să dezvolte un sentiment de respingere față de aceste invazii susținute prin intermediul acordului tacit al politrucilor .
         Datorită acestei realității a dezvoltării sentimentului de respingere , politrucii fiind mână în mână cu cei care dețin frăiele mass-mediei s-au gândit să descopere o formulă în care să combine atât continuarea dezastrului multicultural dar în același timp să găsească un mod prin care să susțină acest sentiment de respingere .
          Cert este că cineva trebuie să fie găsit vinovat , iar vinovatul trebuia să fie străin , însă nici prea străin deoarece în Marea Britanie ca mai în toate statele vest europene , Corectitudinea politică este o religie și dacă se vor depărta de această religie există posibilitatea de a fi excomunicați din viața politică ( această posibilitate există și în estul Europei însă aici a fi corect politic este deocamdată doar o modă , nu o religie ).
          Pretextul principal pentru care muncitorii români și cei bulgari nu sunt doriți în statele vest este reprezentat de către infracționalitate .




          În primul rând , majoritatea infracțiunilor nu sunt comise de către români și bulgari ( când zic români și bulgari mă refer la etnicii români și bulgari ) ci de către alți indivizi care de asemenea din rațiuni corecte politic nu pot fi menționați de către organele de presă occidentale .
          În al doilea rând acei indivizi proveniți din România sau Bulgaria nu reprezintă principalii criminali din Anglia , Frața ș.a.m.d
          Ținând cont de toate aceste detalii , atunci de ce există un astfel de circ ? Motivul este reprezentat de către campania electorală care se apropie cu pași repezi , iar politicienii vest-europeni exact ca și cei din România trebuie să dea împresia că le pasă . Datorită faptului că le pasă , ei trebuie să posteze în luptători împotriva unui dușman artificial deoarece sunt mult prea lași să rezolve adevărata problemă reprezentată de imigrația masivă din fostele colonii .
           Concluzia acestui articol este că nu românii care vor să studieze sau să muncească în Occident reprezintă o problemă , însă ei sunt prezentați  de către propaganda occidentală ca reprezentând una deoarece , politrucii trebuie să devieze sentimentul anti-imigraționist împotriva unor europeni și să continue astfel proiectul de distrugere treptată a neamurilor europene .

9 octombrie 2013

Realismul rasial


           De-a lungul istoriei , în legătură cu rasa , au existat două mari teorii , una fiind cea a supremației unei anumite rase , iar cealaltă fiind cea a egalitarismului rasial care spunea ( și încă spune ) că nu există rase , nu există diferențe între rase ci noi toți facem parte din " rasa umană " .
           Realismul rasial contrazice aceste două teorii prin prisma faptului că ambele au plecat de la niște premise exagerate , atât cea a supremației unei singure rase , cât și cea a egalitarismului .
           Acest concept acceptă realitatea raselor , a diferențelor dintre rase . Automat prin intermediul acceptării existenței raselor devine ținta preferată a politrucilor corecți politic și a indivizilor manipulați care  vorbesc despre această teorie ca despre o reînviere a concepțiilor rasismului științific . Motivul pentru care acești indivizi corecți politic mint constă în faptul că realismul rasial diferă conceptual față de rasismul științific deoarece principiul de bază al realismului rasial se bazează tocmai pe dreptul la existență al fiecărei rase la nivel macro și al fiecărei etnii la nivel micro .





             Diferențele rasiale reprezintă o realitate pe care toți oamenii o observă într-un mod instinctiv , însă foarte puțini au curajul de a recunoaște această realitate datorită fricii de a fi numiți rasiști . 
             A recunoaște realitatea raselor nu este rasism , însă dușmanii neamului românesc cât și a celorlalte neamuri europene au nevoie de această acuză , neo-inchizitorii din prezent au nevoie de eretici , iar dacă acei eretici nu există, trebuie inventați , iar tocmai în asta constă magia rasismului , dacă rasismul nu există , el trebuie inventat , iar cei care trebuie să suporte consecințele ereziei moderne sunt europenii .
              De ce ? Motivul constă în faptul că se dorește sădirea sentimentului de vinovăție în sufletele europenilor pentru a-i controla .
              Concluzia în cazul Realismului rasial este că acestă concepție nu este una rasistă , ci una realistă și că adevărații rasiști sunt cei care-i acuză pe adevărații europeni atunci când luptă pentru cultura lor de rasism . 
               Adevărații rasiști sunt cei care doresc distrugerea neamurilor europene ! 

7 octombrie 2013

Orpheus, the Poet of the Thracians

Orpheus’ situation is very interesting because nobody can deny his Thracian origin. Although he is our ancestor and the first fiddler in history, our “experts” in Greek Mythology and History ignored him almost completely.

The question that every Romanian wills to ask is: If Orpheus was our ancestor, then why is he presented as being part of the Greek Culture?

The answer is simple: He is kept this way because “experts” consider that is better to respect the “rules” rather than the truth. Who knows what could happen to them if they don’t follow the “rules”?

Also our “experts” take good care so that Romanians can’t know their own history and the fact that their ancestors had a great role in History (for example: inventing the lyre). They are continuously told that they are a weak nation and their ancestors were a bunch of mindless savages. This is what manipulation is all about. But the truth is somewhere out there and it will burst out, sooner or later. It’s obvious that our ancestors had great artistic sensibility. We, as their offsprings and carrying the same blood as Orpheus, share the same sensibility.

Now, let’s talk about Orpheus. Legend says that he was the son of the Thracian king Oeagrus and Calliope the nymph. Pindar (552 – 443 B.C.) states that Apollo was the real father of Orpheus and that he transformed into Oeagrus to seduce the beautiful nymph.

Orpheus playing at his lyre


Orpheus’ music was capable of fascinating every living being. He was conscripted by the Argonauts because of the power of his chants. His music could contract the mermaids and their power of seduction. After leaving the Argonauts of Jason, the musician fell in love with Euridice, the beautiful nymph. Their love story was pretty short. The story of the nymph’s death has 2 versions. In both of them, she was bitten by a poisonous snake.

Euridice - modern representation


One of the 2 tales is exposed by Vergilius. He states that Aristaeus was in love with the nymph. One day, while chasing her, Euridice, in her rush, stepped on a snake. Ovid tells us another version. He narrates that the nymph’s death happened while she was gathering flowers with her naiads. Orpheus cried a lot and decided to follow her into hell so that he can bring her back.

Orpheus, trying to get Euridice out of the Inferno


His music managed to persuade the entire Tartarus, the Underworld in Greek Mythology. Even Hades felt for his chants. The god promised Orpheus that he could bring Euridice back to human world, escorted by the soul adviser, Hermes. But he mentioned one condition: Orpheus wasn’t allowed to look at his spouse all the way to the surface. He couldn’t respect the engagement and before his last step to surface, he glanced at her. And so, he lost his beloved again, this time forever. Despite his tears and prayers at the river Styx, Hades never released Euridice again.

Orpheus' death



Being very discouraged because of his loss, the hero wasn’t capable of loving anymore. Refusing every woman that tried to seduce him, he ended up getting killed by maenads (Thracian priestesses of Dionysus, a detail that explains the Thracian origin of this god and Apollo, too) because he rejected their love. The impressive end of this Thracian god can be called “bloody amorous”. Legend says that, after his death, his lyre and head were thrown into the river Hebrus and taken to Aegean Sea, to the shores of Lesbos isle. His head was almost eaten by a dragon. The beast was eventually petrified by Apollo because the hero’s head continued to sing. An oracle was built and so the island became the cradle of poetry. The Lyre was lifted by the gods up to the sky, which now form the constellation with the same name.

5 octombrie 2013

Cazul Visinescu sau adevarul spus pe sfert



        Prima dată când mass-media “românească” a început să facă dezvăluiri “senzaționale”  în legătură cu cazul Vișinescu mi-au venit în minte două întrebări
                              
                                                                     1 ) De ce află românii tocmai după 23 de ani despre acești "re-educatori"  ?
                                                                     2 ) De ce se vorbește doar despre Vișinescu și torționarii de origine română ?
     
        Ca prin minune , am găsit și răspunsuri la ambele întrebări . Românii la nivel național au trebuit să afle tocmai după 23 de ani de acești torționari deoarece după 1989 apele încă nu erau tulburi , acum , după ce au trecut 23 de ani , apele s-au mai liniștit , iar politrucii s-au gândit că este momentul oportul pentru a face dezvăluiri senzaționale fără a fii luați în vizor de către populație .

        Răspunsul la cea de-a doua întrebare are un impact mult mai mare deoarece lovește în esența celor care au introdus comunismul în România . Vișinescu este vinovat împreună cu celelalte cozi de topor autohtone,  însă acești indivizi nu sunt singurii vinovați . Acesta este motivul pentru care în acest caz adevărut este spus doar pe sfert deoarece mass-media face dezvăluiri senzaționale doar în legătură cu torționarii de etnie română , ignorând cu desăvârșire detaliile incorecte politic legate de faptul că majoritatea celor care au implementat sistemul și metodele de tortură nu au fost români , ci au fost niște alogeni , proeminența fiind deținută de cei de origine evreiască .  

        Motivul este reprezentat de faptul că românii trebuie să fie prezentați ca fiind cei care au acceptat comunismul și cei care l-au implementat , iar acestă prezumție este una falsă deoarece opresiunea a fost începută și pusă la punct de către alții indivizi , în speță străini .

Pantiușa


         Oare de ce nu ni se spune de Gheorghe Pintilie (n. Timofei Bodnarenko și cunoscut cu diminutivul-poreclă Pantiușa1902Tiraspol - d. 11 august 1985București) ? Lăsând la o parte numele împrumutate , Pantiușa nu a fost un "escu" sau un "enko" , nu a fost nici român , nici ucrainean , ci evreu . Tocmai această aparteneță etnică-i face pe acești "informatori" să-l ignore deoarece dacă n-o să-l ignore pot deveni ca prin magie niște antisemiți .

          În ziua de azi , magia corectitudinii politice face în așa fel încât unii trebuie să fie prezentați doar ca victime ( dacă sunt alogeni ) , în timp ce alții ( în special dacă sunt majoritari și nativi europeni) trebuie să fie prezențați doar ca fiind barbari sau agresivi . 

1 octombrie 2013

Zorii Aurii nu vor apune



           Acum câteva zile în Grecia "democrată", stat în care domnește statul de drept ( statul în picioare pe la cozi presupun ) și libertatea de exprimare ( pentru cei care știu până unde merge această libertate ) au fost puse în aplicare mandate de arestare asupra parlamentarilor naționaliști . Pretextul din spatele acestei arestări fiind reprezentat acuzația de înființare a unui grup de "crimă organizată" ( întradevăr prin simplul fapt că ești naționalist poți genera isterie printre neo-marxiștii corecți politic , ei văzând în orice manifestare de naționalism un soi de crimă origanizată ) , ei acuzându-i pe membrii Zorilor Aurii de uciderea unui rapper antifa . 





            Partea interesantă constă în faptul că violențele au fost incepute de extremiștii de stânga , însă ce mai contează atunci când liderul guvernului elen , Antonis Samaras  fiind acuzat de către Berlin și Bruxelles de inacţiune faţă de violenţe comise de naționaliști ( oare din ce cauză Berlinul și Bruxellesul omit într-un mod deliberat să amintească de acțiunile teroriste ale extremiștilor de stânga, acestea incluzând aruncarea în aer de sedii și săli de sport ) a răspuns cuminte la raport declarând că Grecia nu va tolera ca Zori Aurii “să submineze viaţa socială şi democraţia” . “Guvernul este hotărât să nu permită "urmaşilor naziştilor" să "otrăvească" viaţa socială, "să comită crime", să provoace şi să submineze fundamentele ţării care au dat naştere democraţiei ( dacă multiculturalismul , propaganda homosexuală și pedofilă reprezintă niște fundamente ale democrației asta înseamnă că actuala democrație a degenerat ) ”.






          Se pare că retorica extremistă de stânga combinată cu limbajul de lemn tipic politicianist a fost bine conservată , iar acum în plină "democrație" , naționaliștii sunt acuzați de "nazism" și de faptul că subminează "democrația"
           Această situație mă indignează, însă în același timp mă amuză deoarece tocmai aceia care otrăvesc viața socială a neamurilor europene prin intermediul propagandei extrem stângiste , al multiculturalismului și al agresivei propagande homosexuale , tocmai acei indivizi care urăsc adevărata Europă se declară "europeniști" și dau sfaturi . 

           Eu sunt supărat, dar în sinea mea sunt într-un mod straniu de liniștit deoarece știu că zorii aurii nu vor apune , când vorbesc de zorii aurii nu mă refer doar la cei din Grecia mă refer la Naționalism ca fiind similar zorilor aurii deoarece doar naționalismul poate aduce zorii aurii , roa dimineți și bucuria de a exista deoarece doar naționalismul reprezintă trezirea din groaznicul coșmar extrem stângist , coșmar care acum pare etern însă...nimic pe lumea asta nu poate avea putere până la nesfârșit , așa și extremiștii de stânga care conduc destinele Europei , acum sunt puternici, însă puterea lor va dispărea în timp odată cu ei deoarece orice extremism de stânga este destinat pierii . 
            Naționalismul va renaște nu numai în Grecia , ci și în România și în toate celelalte țări afectate de actuala pseudo-democrație .