30 septembrie 2012

Diomede regele tracilor bistoni

  Pentru a descoperi urme ale strămoşilor noştrii traci putem folosi şi surse mitologice, surse ignorate dintr-un motiv sau altul de către "istoricii de bine" . Un rege care aparţine acestei categorii de personaje istorice ale strămoşilor noştrii a fost Diomede, suveranul tracilor bistoni.
 Despre el se spunea că era fiul zeului Ares şi al Cyrenei, fata lui Hypseus, regele tracilor lapiţi. Diomede era prezentat ca fiind un bărbat puternic, având un caracter războinic dar şi.... sadic datorită celor patru iepe ale sale Podarg, Lampon, Ksanf şi Din, cabaline carnivore pe care le hrănea cu trupurile vrăjmaşilor săi.

Iepele devorându-şi stăpânul, pe Diomede


  În ciclul Muncilor lui Hercule, Eurystheus i-a cerut eroului să-i aducă iepele antropofage ale lui Diomede (Munca a opta) . Ajutat de Abderos și de alți tovarăși ai săi, Hercule a reușit să captureze cele patru iepe. După ce i-a înfrânt în luptă pe Bistoni, l-a luat prizonier pe Diomede și l-a dat pradă propriilor lui iepe. După ce și-au devorat stăpânul, acestea s-au lăsat îmblânzite. Astfel, Hercule le-a predat lui Eurystheus, dar acesta, înspăimântat, le-a lăsat libere pe muntele Olimp. Se spune că Bucefal, calul tracului Alexandru Macedon, se trăgea din aceste iepe și din această cauză era de neîmblânzit.

26 septembrie 2012

Stiati ca Miltiades invingatorul persilor de la Marathon a avut o nevasta traca ?

 Istoria oficială îi prezintă pe strămoşii noştri traci ca fiind nişte barbari în constrast cu grecii care sunt prezentaţi ca fiindu-le tracilor net superiori, dar dacă tracii le erau inferiori grecilor atunci de ce Miltiades ( 550 - 489 î.H ) învingătorul perşilor în bătălia de la Marathon a vrut să îşi combine sângele cu traca Hegesipyle fiica regelui trac Olorus ( V î.H ) şi să o ia de nevastă ?  Din punctul meu de vedere motivele au fost politice cât şi emoţionale.

Miltiades


 Dacă înzestratul Miltiades i-a tratat pe traci ca pe nişte egali atunci de ce pseudo-istoricii încearcă să îi prezinte pe traci ca fiind inferiori grecilor ?
 Răspunsul este unul singur : interesele financiare şi anti-naţionale.

22 septembrie 2012

Troia – cetatea strămoşilor noştri traci



  Problema istorică principală când vine vorba de Troia sau de troieni este reprezentată de faptul că toţi istoricii de bine îi clasifică pe troieni ca fiind greci, însă ei proveaneau dintr-un alt mare popor al antichităţii şi anume, poporul Trac.

  Importanţa originii troienilor este deasemenea una uriaşă deoarece doar cu ajutorul mitului conform căruia troienii ar fi fost greci , grecii şi-ar putea demonstra întâietatea faţă de neamul Trac. Cu ajutorul acestei false intâietăţi, importanţa strămoşilor noştrii traci în cadrul istoriei Europei şi cel al Lumii este drastic redusă, o mare parte din realizările tracilor la nivel religios, cultural şi arhitectual este trecută în contul grecilor care la vremea respectivă încă nu işi terminaseră procesul de etnogeneză.

 Din punct de vedere religios grecii au fost influenţaţi de către traci datorită faptului că grecii au preluat o multitudine de Divinităţi din panteonul Tracic, cum ar fi Apollo, Ares, Dionissos. Motivul pentru care zeii s-au luptat la Troia alături de războinici a arătat faptul că o parte din zei erau traci, iar de cealaltă parte erau greci.

  Un alt aspect important de care trebuie să se ţină cont este cel vestimentar, deoarece tracii aveau un element vestimentar tipic pentru etnia lor şi anume cuşma frigiană. Într-o inscripţie Paris, fiul lui Priam este reprezentat în acest fel.


Paris
Homer, povestitorul acestei epopei i-a prezentat pe traci în felul următor : 

 "Tracii, veniţi de curând, se află la marginea oastei;

Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, şi-i acolo.
Caii văzutu-i-am eu, n-au seamă de mari şi de mândri,
Albi ca zăpada sunt ei şi la fugă sunt repezi ca vântul.
Şi ferecat îi e carul cu aur şi argint, şi mai are
Arme grozave de aur ce par la vedere-o minune.
Dânsul cu ele a venit. Parcă nici nu se cade pe lume
Oamenii arme de aceste să poarte, ci numai zeii...





 Un alt motiv care arată apartenenţa tracă a troienilor este reprezentată de originea aliaţilor Troienii conducând o coaliţie de neamuri tracice, care cuprinde toate neamurile din nordul Peneului, de la raul Halys si Sangarios, raul Sakaria de azi, pana la raul Axios al Paionilor, azi numit Vardar, in Bulgaria. Printre neamurile acestea sunt: Frigienii, Carienii, Maionii, Mysii, Ciconii, Paionii, Peonii, Halitonii şi Dardanii, adică triburi care, prin legaturile lor de sânge, sunt strans legate de troieni.


 Aheii, exact ca ionienii şi dorienii erau nişte neamuri proto-greceşti care împreună cu traci nativi din zonă au dat naştere neamului grec propriu-zis. În concluzie tracii au avut un rol important în cadrul etnogenezei greceşti.


Localizarea pe hartă a Troiei


 Acest aspect istoric poate părea unul ciudat însă nu este deloc, cauza este reprezentată de faptul că înainte de marea migraţie a triburilor proto-greceşti, a existat o mare migraţie a triburilor trace.


Poseidon

 Povestea troienilor  își are originea în mituri și legende. În conformitate cu mitologia greacă, troienii erau vechii locuitori ai orașului Troia din Troada, în Asia Mică, (astăzi Turcia). (Deși aflată în Asia, Troia este prezentată ca fiind precursoarea oraşelor state greceşti ) Troia era renumită pentru bogățiile sale, obținute de pe urma comerțului maritim cu occidentul și orientul, pentru hainele luxoase, producția de fier și zidurile defensive masive. Familia regală troiană îi are la origine pe Electra și Zeus, părinții lui Dardanus. Dardanus, fondatorul legendar al Troiei, care a ajuns în Asia Mică din insula Samothrace, unde l-a întâlnit pe Teucrus. Aceasta era el însuși un colonist din Attica, și l-a tratat cu respect pe Dardanus. În cele din urmă, aceasta s-a căsătorit cu una din fiicele lui Teucrus, și a fondat Dardania.


Apollo cântând la liră

  La moartea lui Dardanus, regatul a trecut în mâinile nepotului său Tros, care și-a numit oamenii troieni, și țara Troada, după numele său. Ilus, fiul lui Tros, a fondat orașul Ilium (Troia) numit tot după numele său. Zeus i-a dat lui Ilus Palladiumul. Poseidon si Apollo, jignindu-l pe  Zeus, au fost trimişi pentru a servi regelui
Laomedon, noul rege al Troiei . 



Laomedon îi asistă pe Apollo şi Poseidon la construcţia zidurilor


  El a avut să-și construiască ziduri uriașe în jurul oraşului său și a promis să-i recompenseze bine, o promisiune pe care, apoi el a refuzat să-și îndeplinească. În răzbunare, înainte de Războiul Troian, Poseidon a trimis un monstru marin pentru a ataca Troia si Apollo a trimis ciuma.
  
Hercule eliberând-o pe Hesione


  Laomedon a planificat să îşi sacrifice fiica, pe Hesione lui Poseidon, în speranţa că zeul se va linişti. Hercule împreună cu Oicles și Telamon, au salvat-o de la moarte și au ucis monstrul. Laomedon le-a promis caii săi magici, ca o recompensa pentru faptele lor, dar nu s-a ţinut de promisiune,din această cauză Hercule și aliații săi au început asediul Troiei, asalt care a dus la uciderea lui Laomedon și toți fiii săi, în afara lui Podarces, care a fost salvat de către Hesiona care i-a oferit Hercule un văl de aur. După această întâmplare Podarces primeşte numele de Priam, el va fi unul dintre cei mai mari regi troieni, însă din păcate şi ultimul . Hesione, după această întâmplare Telamonluat-o pe Hesione ca un premiu de război și sa căsătorit cu ea, ei avându-l ca un fiu pe Teucer.



 Motivul aparent al declanşării Războiului Troian a fost reprezentat de răpirea Elenei, soţia lui Menelau de către Paris. Menelaus, s-a mâniat când a vazut ca Paris a luat-o cu el pe Elena. Atunci i-a chemat pe toti petitorii Elenei, care facusera un juramant, ca o vor aduce pe Elena inapoi sotului, pentru a-i apara onoarea. Mulţi însă nu au dorit să mearga la razboi. Odiseu de exemplu s-a declarat nebun, dar acest truc a fost descoperit de Palamedes. Ahile, cu toate că nu a fost unul din peţitori, a fost căutat pentru că, conform previziunilor lui Calachas, Troia nu putea fi cucerită decât dacă Ahile va lupta alături de ahei. Partea interesantă era reprezentată de faptul că Ahile nu era aheu ci era din acelaşi neam cu Paris. Aheii aveau nevoie de unul din acelaşi neam cu troienii deoarece aveau nevoie de cunoştinţele lui în materie de război.


  Fratele lui Menelau, Agamemnon a fost de acord să meargă la război împotriva troienilor. Flota ahee a fost alcatuită sub inspectia regelui Agamemnon, in Aulis. Se pare că Agamemnon a omorat cerbul sacru al zeiţei Artemis sau s-a lăudat cu uciderea acestuia, ceea ce a mâniat-o pe zeiţă, care a calmat marile ca flota sa nu poată porni.

Agamemnon



 
 Calachas a prezis că flota va porni numai dacă Ifigenia, fata lui Agamemnon, va fi sacrificată. Sacrificul a fost făcut, iar aheii au plecat în căutarea Troiei.

Sacrificiul Ifigeniei


 Găsirea cetaţii Troia s-a dovedit a fi dificilă, iar flota greceasca s-a oprit prima dată în Mysia ( teritoriu locuit de traci ). Dupa parerea lui Herodot, aheii credeau că Elena a fost rapită de catre teucrieni (   , si cu toate ca aceştia au negat aceste acuzaţii, grecii le-au asediat oraşul. Aheii au dominat batalia, dar au suferit pierderi cauzate de Telefus, regele din Teutrania, şi la sfârşit încă nu o recuperaseră pe Elena. În timpul bataliei, Telefus a fost ranit de catre Ahile. Neavand unde sa mai mearga, grecii s-au intors acasa.

Lupta intre ahei si troieni

 Poate că razboiul troian nu mai avea niciodată loc, dacă Telefus nu ar fi mers în ţara Mirmidonilor în speranţa că va avea ranile vindecate. Un oracol i-a zis ca numai persoana care l-a ranit (in acest caz, Ahile) putea să il vindece. Ahile a fost de acord si Telefus le-a zis grecilor cum sa ajungă în Troia. După cum se vede, au existat şi există cazuri în istoria noastră atunci când duşmanul a răzbit doar atunci când a primit ajutor din interior.


 Primii 9 ani de război împotriva Troiei au decurs într-un mod nefaborabil pentru ambele tabere deoarece majoritatea luptelor aveau un caracter indecis, iar atunci când soarta armelor îi era favorabilă unei armate într-o bătălie, în următoarea bătălie soarta armelor îi era favorabilă celeilalte armate.


Briseis îi este adusă lui Agamemnon


  Datorită acestui fapt liderii aheilor au hotărât să işi aleagă ţintele într-o mod mult mai eficient. Ţinta principală de data aceasta nu mai era luarea cu asalt a Troiei ci uciderea celui mai brav războinic troian şi anume Hector, pentru această ispravă Agamemnon, conducătorul aheilor avea nevoie de ajutorul lui Ahile. Problema era reprezentată de faptul că Ahile şi Agamemnon s-au certat pe o femeie troiană, Briseis, motivul certei a fost doriţa lui Agamemnon de a i-o lua pe Briseis. Într-un final Agamemnon a trebuit să accepte această situaţie.

 Însă Ahile nu putea fi înduplecat aşa de uşor, mai era nevoie de încă ceva pentru a îl convinge să lupte. În timpul unui puternic atac troian, armata ahee fiind luată prin surprindere a fost cât pe ce să fie înfrântă dacă nu ar fi întervenit Patrocle, prietenul cel mai bun al lui Ahile, şi ar fi salvat situaţia, însă în toiul bătăliei Patrocle a fost ucis de către Hector. Ahile după ce a aflat de uciderea lui Patrocle a promis răzbunare.



Ahile plângându-l pe Patrocle

În următoarea bătălie Ahile l-a provocat la luptă pe Hector, lupta la început a avut un caracter indecis deoarece ambii erau războinici îscusiţi însă spre final soarta armelor s-a întors împotriva lui Hector şi Ahile a reuşit să îl ucidă,iar după ce l-a ucis a legat trupul lui de carul său şi a început să înconjoare Troia, trupul marelui erou troian a fost recoperat de către Priam care organizat funeralii demne de curajul fiului său Hector.


 Amazoanele, conduse de regina lor, Penthesileia, au venit în ajutorul troienilor. Ahile a ucis‑o pe Penthesileia, fiind copleşit de frumuseţea ei. Atunci Thersit, cel mai urât şi mai laş dintre ahei, l‑a luat în râs pe Ahile pentru iubirea sa şi i‑a scos amazoanei ochii cu lancea. Indignat, Ahile l‑a omorât pe Thersit cu pumnii; s‑a purificat de această crimă în  insula Lesbos. Penthesileia a fost ultima amazoană vestită pentru cutezanţa ei, neamul lor decăzând cu vremea.



Uciderea Penthesileei
   Paris, fratele lui Hector neputând suporta durerea provocată de uciderea lui Hector decide să îl ucidă pe Ahile. Zeul Apollo se oferă să îl ajute pe Paris şi îi dezvăluie acestuia locul în care trebuia să tragă, locul în care Ahile avea o slăbiciune şi anume călcâiul. Paris ajutat fiind de către Apollo reuşeşte să îl ucidă pe Ahile şi astfel răzbună moartea fratelui său.


Moartea lui Ahile
 După moartea lui Ahile situaţia armatei ahee a început să fie una incertă, din această cauză Odiseu este trimis să îl captureze pe Helenus.Helenus, fiul lui Priam, a fost capturat de Odiseu. Helenus, fiind profet, le-a zis grecilor ca Troia nu va cadea decat daca:

·         Pyrrhus, fiul lui Ahile, va lupta in razboi
·         Arcul si sagetile lui Hercule vor fi folosite in razboi
·         Corpul neinsufletit al lui Pelops, mare erou elen, va fi adus in Troia
·         Paladium-ul, statuia zeitei Atena, va fi furata din Troia

Phoenix l-a convins pe Pyrrhus sa intre in razboi. Filoctet avea arcul si sagetile lui Hercule, dar el fusese lasat in Insula Lemnos, deoarece fusese muscat de catre un sarpe, iar rana lui mirosea ingrozitor. Filoctet a fost greu de convins, dar pana l-a urma a acceptat sa intre in armata grecilor. Ramasitele lui Pelops au fost duse in Troia, iar Odiseu a reusit sa intre in cetate si sa fure cetatea zeitei Atena.Ultimul războinic care trebuia să se alăture taberei ahee a fost Neoptolem, fiul lui Ahile, el la rândul său a promis că va lupta pentru a îşi răzbuna tatăl.

Calul Troian



  Înca încercând să găsească o intrare în cetatea Troia, înţeleptul Odiseu (unii spun cu ajutorul zeitei Atena) a cerut construirea unui cal imens. Interiorul lui trebuia sa fie gol, ca soldati sa se poata adoposti in interiorul lui.
Cand constructia calului a fost terminata de catre artistul Epeius, cativa soldati greci, împreună cu Odiseu, au intrat în interiorul lui. Restul flotei ahee a plecat, ca să îi păcălească pe troieni.



  Un singur om, Sinon, a fost lăsat în urmă. Cand troienii au venit sa admire uriasul cal, Sinon a pretins ca este suparat pe greci, spunand ca l-au lasat in urma. El i-a asigurat pe troieni că acest cal uriaş este un cadou al aheilor şi că le va aduce noroc.
Numai doi oameni, Laocoon si Cassandra, s-au arătat împotriva acceptării calului, dar ei au fost ignoraţi. Troienii au sarbatorit ceea ce credeau ca este victoria lor şi au tras calul în interiorul Troiei.
In aceea noapte, cand mahoritatea Troiei dormea sau era adormita de betie, Sinon le-a dat drumul aheeilor din interiorul calului troian. Priam a fost ucis de către Neoptolem, fiul lui Ahile, în templu, iar Cassandra a fost luată de langă statuia zeiţei Atena şi violată.


Uciderea lui Priam
 Dupa război 



După razboi, Polyxena, fata lui Priam, a fost sacrificată la mormantul lui Ahile, iar Astyanax, fiul lui Hector, a fost de asemenea omorat, ca simbol al sfarsitului razboiului.

  Enea, un prinţ troian, a reuşit să scape în urma distrugerii Troiei. Virgil ne zice în opera "Eneida" despre fuga lui din Troia. Multe surse spun că Eneas a fost singurul troian ce a supravietuit, dar acest lucru contrazice povestea conform căreia Andromaca a fost casatorită cu Helenus, geamanul Cassandrei.

Enea îi ajută pe troieni să scape


 Menelau, care a vrut sa îsi ucida nevasta necredincioasă dupa razboi, a fost cucerit din nou de frumusetea Elenei, şi a lăsat-o să trăiască.

 Troia a reprezentat un capitol important din istoria strămoşilor noştri traci, un capitol care trebuie cunoscut de către cei care vor să afle cu adevărat cine au fost tracii, ce au înfăptuit tracii şi mai ales să afle că ei nu erau nişte barbari needucaţi ci ei au fost fondatorii Troiei.