20 august 2013

Romul de la politia gandirii


     " Gânditorii progresiști " au descoperit că nu este îndeajuns să interzici organizații politice care nu merg pe calea indicată de tine , ci trebuie să mai faci un pas , cel al interzicerii cuvintelor care nu-ți convin . "Campionii toleranței și ai prieteniei" între popoare demonstrează încă o dată faptul că dictonul orwellian al schimbului de roluri în care cei care a militează pentru pace de fapt se ocupă cu războiul , așa și cei care se ocupă cu toleranța , atunci când toleranța lor este implementată brusc într-un mod straniu o mulțime de oameni devin rigizi datorită faptului că trebuie să fie atenți și să folosească cu meticulozitate cuvintele ca nu cumva să spună ceva incorect politic și să-i supere pe acești "promotori ai toleranței" .
       Este interesant că într-o țară "democratică și tolerantă cu toate opiniile" trebuie să fi foarte atent la ceea ce spui ca nu cumva să superi vreun politruc spunând ceva incorect politic fiindcă astfel devi subit " fașist , hitlerist sau rasist " . Cam așa funcționează toleranța din prezent care este similară inchizitorilor medievali , înainte dacă supărai un inchizitor medieval deveneai "vrăjitor" , inchizitorii monderni când sunt supărați pe ceea ce spui devi "rasist și intolerant" .

Romul de la poliția gândirii


        Acum exact ca atunci nu ai dreptul la replică , trebuie doar să înghiți și să accepți sau vei suferi consecințele . Situația dintre români și concetățenii lor țigani este prezentată într-un mod denaturat de către emisarii toleranței care-i prezintă pe români ca fiind rasiști și intoleranți fără măcar a verifica situația adevărată din țară . Emisarii toleranței de la UE nu se sfiesc să verifice , ei dau verdicte fiindcă într-un mod real ei nu doresc corectitudinea , ci subminarea psihologică a românilor .
         Cuvântul "țigan" a fost interzis și cei care-l folosesc vor putea fi amendați chiar și cu 7000 de euro .
Amenda maximă s-a mărit de 12 ori săptămâna trecută, la presiunea Uniunii Europene, care consideră că, în ţara noastră, drepturile țiganilor sunt grav încălcate.
          De ce un astfel de proiect de lege , atât de intolerant a fost adoptat atât de repede ? Motivul este reprezentat de către slugărnicia majorității politicienilor care pentru niște bănuți în plus ar face orice .
          S-a făcut un referendum în acest sens în care să fie intervievați atât majoritarii cât și minoritarii ? Nu , și motivul este unul singur : emisarilor toleranței nu le pasă de părerile celorlalți ,ei știu să dea verdicte și să acuze .

Ioan Budai Deleanu


           Ce se va întâmpla în acest caz cu "Țiganiada" lui Ioan Budai-Deleanu (n. 6 ianuarie 1760 sau 1763, Cigmău, comitatul Hunedoara - d. 24 august 1820, Liov) sau cu "La țigănci" a lui Mircea Eliade (n. 13 martie 1907, București - d. 22 aprilie 1986, Chicago) ? Probabil că vor fi interzise....că doar vorba aia acum trebuie să fim toleranți...
           Poporul român nu este vinovat de condițiile insalubre în care trăiesc anumiți minoritari , înșiși românii se luptă să trăiască în propria țară . Principalul motiv care generează această stare este reprezentat de corupția care afectează toate structurile pe care se fundamentează o țară .
            În concluzie , doar un comportament poate fi discriminatoriu, în timp ce denumirea unei etnii nu poate reprezenta ceva discriminatoriu deoarece nu o etnie în sine reprezintă o problemă ci comportamentul anti-social al acelei etnii poate deveni o problemă .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu