23 noiembrie 2014

SNC - revolutia sexuala


    Într-un mod oficial se spune despre revoluția sexuală că a reprezentat eliberarea oamenilor de sub spectrul autoritarist al familiei. Evident că doar într-un mod oficial revoluția sexuală a reprezentat o eliberare.....deoarece într-un mod real, revoluția sexuală nu a fost decât o creație de sorginte marxistă ( sau mai bine spus neo-marxistă ).

Alfred Kinsey


    Din punctul meu de vedere pentru a descoperi adevărul trebuie să mergem la surse. În cazul revoluției sexuale, sursele sunt reprezentate de către "gânditorii" care au stat la baza acestei revoluții. Cei mai proeminenți dintre ei fiind Wilhelm Reich și Alfred Kinsey. Paradoxul în cazul acestor indivizi a constat în faptul că pe de o parte se pretau a fi niște experți în chestiunile sexuale, în timp ce pe de altă parte, mințile lor se aflau într-un stadiu deplorabil.

Wilhelm Reich


     Wilhelm Reich, cel supranumit "omul care a inventat dragostea liberă" avea fantezii sexuale cu propria mamă, iar Alfred Kinsey avea obiceiul de a-și băga pixuri în uretră!?!?! Logica normală trage un semnal de alarmă în acest caz! Cum putea un individ care avea fantezii sexuale cu propria mamă să dea lecții despre viața sexuală a oamenilor? Sau cum putea fi luat în serios un "om de știință" care avea obiceiul de a-și băgă tot felul de obiecte în uretră?  Ceva la lipsea acestor indivizi, acel ceva fiind chiar mintea sănătoasă.
     Anumiți indivizi vor argumenta și în acest caz că era vorba de niște genii, iar geniile după cum bine știm aveau o mică doză de nebunie. Este adevărat că mulți oameni geniali aveau o mică doză de nebunie, că unii erau autiști, că alții erau alcoolici, dar totuși este o mare diferență între autism și autoflagelare genitală ( în cazul celor doi și al tuturor neo-marxiștilor  nu este vorba de o fărâmă de nebunie, ci de nebunie curată, nebunie care combinată cu o promovare mediatică agresivă poate mima geniul, dar nu poate reprezenta un adevărat geniu)!
     Din punct de vedere istoric, celula de bază a unei societăți și mai ales celula principală care formează organismul unui popor a fost, este și va fi familia tradițională în care bărbatul și femeia se auto-completează. Iar cei care pretind că eliberează omenirea și popoarele de sub tirania familiei, nu fac altceva decât să alieneze membrii acelor popoare.
      Și în cazul familiei tradiționale, mulți indivizi vor argumenta că nu toate familiile tradiționale sunt fericite, iar contraargumentul meu va fi următorul: nu familia tradițională i-a făcut nefericiți pe acei oameni, ci incompatibilitatea lor ( nu este vina pantofului dacă ai ales mărimea nepotrivită ). Iar dacă revoluția sexuală a salvat tinerii de familia tradițională, cum se face că depresia este boala cea mai întâlnită în cazul tinerilor care trăiesc într-o plină revoluție sexuală? De ce există în ei un mare gol de natură spirituală?
      Concluzia acestui articol care răspunde la toate aceste întrebări este una simplă: familia tradițională reprezintă soluția pentru sănătatea sexuală,mintală și spirituală a neamului!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu