9 august 2014

România din buletin: cazul Irina Tarasiuc

Probabil că ați aflat din mass-media generale cazul „moldovencei” Irina Tarasiuc. Dacă nu, o scurtă căutare pe Google vă va afișa nenumărate rezultate cu acest caz atât de mediatizat de presă și prost înțeles de public. Spunem prost înțeles, deoarece, atât rusofilii îndobitociți, precum și filoamericanii și mai îndobitociți, îl pot folosi pentru a-și susține punctul de vedere în ceea ce privește propaganda antiromânească, fiind încredințați că acest gen de propagandă este prezentă în ambele tabere, miza fiind dezbinarea și învrăjbirea românilor.

Irina Tarasiuc


Așadar, cine este Irina Tarasiuc? Sincer să fiu, nici eu nu știam cine este, până când nu am dat o căutare pe internet și am aflat că este o cântăreață basarabeancă, care a participat la niște concursuri, și care mai și pozează din când în când. Ceea ce contează este că această cântăreață din actuala Rep. Moldova a postat un mesaj pe Facebook, prin care făcea public motivul pentru care a ales cetățenia română: să circule liber în UE. Fiind receptat de nenumărate persoane, dat fiind statutul ei de „vedetă”, mesajul a stârnit o mulțime de controverse, creându-se un adevărat scandal în jurul acestei pițipoance cu aere de divă, care, sincer să fiu, nici nu cred că ar avea veleități unioniste. Personal, nu m-a mirat declarația „moldovencei”. Se știe că în actuala Rep. Moldova, propaganda creează o confuzie generală. De la țeapa aderării la UE până la pericolul rusesc, basarabenii nu mai știu de ce parte să se situeze, atât UE, cât și Rusia, promițându-le o libertate mai mult sau mai puțin mincinoasă. Basarabia este indisolubil legată de România, din toate punctele de vedere: istoric, cultural, lingvistic etc. Nu poți vorbi de una fără să o iei în considerare pe cealaltă. Din păcate, în zilele noastre, se continuă propaganda sovietică care îi cataloga pe basarabeni drept „moldoveni”, iar limba lor, deși era tot româna, devine limba „moldovenească”, toate astea pentru a-i dezbina pe români și a-i stăpâni mai ușor; o teorie fătată în laboratoarele Kremlinului comunist, și moștenită cu succes de antiromânii și susținători ai „moldovenismului” de la GDS, cu alde Pleșu (ministru al culturii în guvernul FSN, care a și propus schimbarea termenului de „țigan” cu cel de „rrom”, devenit azi, în mod suspect, „rom”), Patapievici (pentru care „radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără șira spinării”, pentru care Mihai Eminescu este „cadavrul din debaraua culturii române”, și multe alte asemenea, cuprinse în volumul Politice), Liiceanu, plagiatorul demagog, precum și cu mulți alți „intelectuali” de ghe(e)nă, apăruți peste noapte, produs al celor trei crai de la răsărit.

Propagandă „moldovenească”


Dar să revenim la cazul nostru. Ce e și mai trist este faptul că basarabenii iau în serios această propagandă, ajungându-se a se considera „moldoveni”, iar nu români, cum ar fi firesc și corect, și vorbind „moldoveneasca”, o limbă inexistentă, iar nu româna. Irina Tarasiuc este unul dintre aceste cazuri. Nu am nimic personal cu ea și cu alegerea ei. Aflăm de la George Damian că fătuca avea un bunic de cetățenie română, ceea ce îi conferă dreptul de a solicita aceeași cetățenie și a o primi fără probleme. Aflând de motivul pentru care a cerut cetățenia, Eugen Tomac, fostul secretar de stat la Românii de Pretutindeni, a cerut retragerea imediată a acesteia. Nu mi se pare incorect faptul că „vedeta” a acceptat cetățenia română, indiferent de motivele acestui demers. Mi se pare incorect faptul că s-a făcut atâta vâlvă în mass-media în jurul acestui subiect care nu este deloc singular. Sigur că pentru persoanele mai languroase, motivul pițipoancei ar putea scandaliza. În fond, avea ea dreptul să obțină cetățenie română? Avea! Nu iau apărarea cântăreței, ci pun cazul într-o lumină cât mai clară. Cum bine comenta jurnalistul Victor Roncea, cazul, așa cum a fost el preluat de presă, poate fi folosit favorabil de ambele tabere. Basarabenii ne-ar putea reproșa că suntem prea „nemiloși” cu cei care vor să obțină cetățenia română. În cazul ăsta, cum ar trebui ei să se comporte astfel încât să nu li se retragă cetățenia, dat fiind că un simplu mesaj postat pe o rețea de socializare a creat atâta scandal? Este o absurditate. Asta le va permite rusofililor să aibă și mai mult de comentat la adresa României. În plus, sunt o mulțime de români antiromâni născuți în România, care nu numai că merită să li se retragă cetățenia și să părăsească granițele țării, dar și să fie închiși pe viață pentru trădarea interesului național.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu