La români, există o concepție în totalitate greșită despre străini. Departe de a avea o atitudine xenofobă, articolul dorește să atragă atenția asupra unei prejudecăți care circulă de ani buni (mai ales după Revoluție) printre noi. Se știe că românii au avut de-a face, de-a lungul timpului, cu diverse popoare, care mai de care mai străine de sufletul și de neamul nostru. Aceste contacte cu populații străine i-au adus pe români în situația de a căuta refugiu fie în creștinism, fie în munți sau în casele lor, trăind conform tradiției autohtone. Dar, pe lângă aceste forme de a evita „invaziile”, românii au ajuns să se considere, pe bună dreptate, un popor ghinionist, care nu a avut niciodată șansa de a se afirma din punct de vedere cultural. Acest lucru nu trebuie să ne descurajeze, deoarece mințile luminate care au ieșit din sânul poporului nostru - și trebuie să mărturisim că n-au fost puține - ne stau mărturie. Din punct de vedere fizic, suntem un popor capabil, iar faptul că am ținut piept atâtor imperii nu este un lucru de ignorat. Se poate spune, fără îndoială, ca românii au stat tot timpul sub spiritul lui Dracon, simbolul central al dacilor, lupul cu trup de balaur. Asemeni lupilor, românii au trăit mereu dezbinați, în mici grupulețe, unindu-se instinctiv în caz de apărare.
 |
| Dracon |
Un alt efect al acestor năvăliri străine a fost faptul că, din pricina multiplelor tensiuni, atât interne cât și externe, românii au ajuns să-și aștepte salvatorul
din afară. Deznădejdea și nevoia de a scăpa de atâtea drame și tensiuni continue s-au amplificat în timpul perioadei comuniste. Niciodată în istoria României n-a venit, asupra poporului nostru, o lovitură mai grea. Comunismul a distrus tot ce-a fost mai personal, mai spiritual, mai sfânt în ființa umană. A distrus stâlpul credinței neamului românesc, propovăduind un ateism radical și o industrializare forțată atât a Naturii, cât și a Omului. Tradiția a fost nimicită și înlocuită cu „arta” proletară, stearpă și lipsită de gust. Cât despre Revoluție, am vorbit într-un articol precedent despre românii și Revoluția de la 1989, în care am tratat problema „salvării” și felul în care înaintașii noștri i-au așteptat pe americani ca să-i scape de robia ideologică. Atâta i-am așteptat pe americani încât, atunci când au venit (pe interesul lor, evident), ne-am aruncat în brațele lor ca o târfă în căutarea peștelui, vânduți și aruncați mai târziu în plasa Uniunii Sovietice Europene, devenind, în cele din urmă, o colonie a ei.
După ce că am ajuns să fim vânduți aproape în totalitate, raportarea românului la
străin nu s-a schimbat cu nimic după '89. Românii continuă să se considere inferiori, din toate punctele de vedere, iar acest lucru se vede cel mai clar în expresiile cotidiene. „Ca la români” exprimă, în general, o treabă făcută pe jumătate, poate chiar în întregimea ei, proastă. Cu o tristețe aproape umoristică, am ajuns să etichetăm tot ce e de calitate inferioară ca fiind „românesc”. Tot ce nu-i făcut în România
trebuie să fie bun. În general, departajarea se face în momentul în care întâlnim produse fabricate în Occident. Ideea că nemții sau francezii fac produse mai bune decât cele românești este nefondată. Nu trebuie omisă ideea că, la un moment dat, România a fost
Grânarul Europei, și încă ar mai putea fi. În același fel, ideea că „tot ce vine din Occident e bun și trebuie acceptat” n-a putut fi scoasă din mentalitatea colectivă. Pentru noi, străinul este întotdeauna
celălalt, mai bun, mai blând și mai grijuliu, care ne scapă din greutăți atunci când îi cerem ajutorul. Nimic mai fals!
N-am înțeles niciodată fascinația aproape hipnotică față de străini. Când românul întâlnește un venetic, cască ochii mari și îl apucă niște emoții ca de fată mare. Nu știe cum să placă mai mult străinului, iar acest lucru se vede. Îi împrumută limba, obiceiurile sau mentalitatea. Așa se explică apariția, în limba română, a unor cuvinte englezești care, deși au echivalent în limba noastră, sunt folosite laolaltă cu cele românești, dând naștere unei struțo-cămile în limbaj:
romgleza. Cred că suntem singura țară din Europa de Est care avem atâtea cuvinte englezești în vocabular, deși le putem înlocui prin echivalentele necesare. Nu cred că rușii sau maghiarii și-ar poci atât de tare limba ca să pară mai „cool” decât sunt. În niciun caz! La fel, acceptăm tot soiul de sărbători comerciale și păgâne, de la
Valentine's Day până la
Halloween și așa mai departe, în timp ce avem și noi sărbătorile noastre. Mitul străinului este valabil mai ales la femei. Româncele au tendința să fie cele mai atrase de străini. Nu că măritatul cu un străin ar fi ceva rău în sine, dar faptul că își uită rădăcinile și, mai grav, îi fac și pe copiii lor să-și uite originile, din prostie sau fiindu-le „jenă” să-i învețe limba română sau să-i crească în tradiția românească, duce la înstrăinarea de neam și, treptat, la dispariția unei bune părți a lui.
Deși împrumuturile străine pot fi, de cele mai multe ori, nepotrivite pentru noi, există totuși elemente care pot fi luate de la alte popoare. De pildă, ideile de
unitate și de
disciplină a japonezilor pot fi un exemplu de astfel de elemente de împrumut. Un popor muncitor cum e cel japonez este un bun exemplu de urmat pentru noi, românii. Bineînțeles că și japonezii au defectele lor, dar noi trebuie să preluăm
elementele pozitive. Nu cum am făcut cu Occidentul, de la care am preluat propaganda homosexuală, anti-creștină, moda avortului și alimentele artificiale, toate atât de nocive pentru națiunea noastră. Așadar, ceea ce trebuie preluat sunt, în primul rând, elementele care pot fi benefice pentru noi, care ne pot ajuta să ne consolidăm neamul și țara. Întotdeauna i-am iubit pe occidentali mai mult decât trebuia, neprimind în schimb decât palme și flegme. Fără să devenim dușmănoși, le vom spune că nu mai avem nevoie de „soluțiile” lor, dorind, în schimb, să ne ridicăm prin propriile forțe, forțe care nu ne-au lăsat niciodată la greu și nici nu ne vor lăsa.
