SNC - Feminism

   Chestiunea reprezentată de către feminism este una complexă deoarece concepția în sine de feminism a avut trei perioade, prima distingându-se de următoarele două perioade.
   Prima perioadă ( denumită și "suffragism" ) a fost cea a luptei politice dusă de femei pentru dreptul la educație, pentru dreptul de a vota și de a munci, într-un cuvânt, această perioadă a însemnat începutul implicării femeii în chestiunile statului. Din punctul meu de vedere, cerințele acestei prime perioade au fost cât se poate de legitime fiindcă femeile trebuiau și trebuie să aibă dreptul de a-și alege singure drumul în viață fără a fi obligate să se mărite cu forța.

Suffragism

   Dacă prima perioadă a fost legitimă, cea de-a doua perioadă influențată din punct de vedere intelectual de personaje precum : Simone de Beauvoir, Emma Goldman, Andrea Dworkin, Betty Friedan, Susan Sontag, a avut un traseu diferit față de prima perioadă. 
   Cea de-a doua perioadă a fost caracterizată de către revoluția sexuală și lupta împotriva familiei tradiționale. Într-un mod oficial această perioadă a însemnat o "eliberare", însă neoficial, realitatea a fost cu totul alta deoarece așa-zisa eliberare, nu a fost decât începerea "genocidului mut" împotriva pruncilor nenăscuți ( mulți "experți" din ziua de azi vorbesc despre declinul demografic în Europa, dar uită cauzele care au stat și stau la baza acestui fenomen negativ).

Marxismul cultural

   Cea de-a treia perioadă care practic a derivat din cea de-a doua a însemnat adâncirea utopiei odată cu apariția "studiilor de gen" și a "transgenderism-ului". Motivul principal pentru care studiile de gen au adâncit utopia constă în primul rând în faptul că doar pronumele poate avea un gen, oamenii sunt împărțiți în sexe moștenite în momentul concepției ( bărbatul are cromozomii xy , în timp ce femeia are cromozomii xx ).
   Că tot vine vorba de transgenderism, această doctrină spune că bărbatul poate deveni femeie, iar femeia la rândul ei poate deveni bărbat dacă dorește....însă din punct de vedere biologic, structura organismului unui bărbat care-și schimbă organul genital, rămâne la fel ( același lucru poate fi spus și despre femeie ).

Cromozomi

   În pofida faptului că există femei băiețoase și băieți feminizați, natura masculină diferă de cea feminină. Din această cauză este greșită concepția egalitaristă despre femei și bărbați deoarece din moment ce bărbații între ei nu sunt egali, femeile între ele nu sunt egale, este normal ca femeile și bărbații să nu fie egali. Inegalitatea dintre femei și bărbați nu înseamnă superioritatea bărbaților, ci faptul că într-un mod general, femeile sunt într-un mod nativ mult mai bune decât bărbații în cadrul anumitor activități. Iar bărbații la rândul lor, au anumite activități în cadrul cărora sunt într-un mod nativ mai buni decât femeile. Natura masculină și cea feminină reprezintă doi poli opuși, însă interdependenți. 

Francis Drake

   Pentru a-mi dovedi veridicitatea spuselor voi folosi ca exemplu pe cele mai reprezentative suverane din istorie : Cleopatra - regina Egiptului, Ecaterina a II-a - împărăteasa Rusiei și Elisabeta I-a a Angliei. Toate cele trei femei au fost niște suverane înțelepte și capabile, însă chiar și sub conducerea unor femei capabile, de armată și de protejarea țării se ocupau tot niște bărbați ( la rândul lor foarte capabili ). Cleopatra i-a avut pe Cesar și pe Marc Antoniu, Ecaterina a II-a i-a avut pe Alexandr Suvorov și Grigori Potemkin, iar Elisabeta I-a, i-a avut pe Francis Drake și Walter Raleigh.
   În cazul în care aceste suverane s-ar fi gândit să facă niște experimente sociale în numele egalității, rezultatul scontat ar fi fost cu totul altul. Acest exemplu dat de mine se află în legătură cu o altă inițiativă criminală propusă de feministe și anume "dreptul femeilor de a lupta în prima linie".
   În viziunea mea, femeile trebuie să aibă dreptul să lucreze în armată, însă ca asistente medicale sau ingineri, dar nu în prima linie, acolo unde rata mortalității este cea mai mare! Dintotdeauna bărbații au luptat în prima linie pentru a-și proteja neamul deoarece dețineau forța fizică necesară, iar femeile stăteau în spatele frontului, deoarece în caz contrar, în care ele ar fi luptat în prima linie, nu ar mai fi existat niciun neam pe termen lung fiindcă nu ar mai fi existat o următoare generație! 

   Concluzia acestui articol este următoarea : în pofida diferenței dintre natura masculină și cea
feminină, FAMILIA, celula principală pentru existența unui neam și buna funcționare a societății are nevoie de armonizarea acestor două elemente complementare.

Dublul standard

     Din punctul de vedere al dex-ului online, dublul standard înseamnă "o regulă, o lege, un principiu care este folosit și aplicat într-un mod preferențial pentru persoane sau grupuri de persoane". Un dublu standard aplicat cu strictețe de către reprezentanții mass-mediei de sistem și politruci este cel al modului în care prezintă naționalismul. Asta însemnând că atunci când unii sunt naționaliști, naționalismul este bun, în timp ce alții, dacă doresc același drept, anume de a fii naționaliști și de a-și promova aspirațiile ca membrii ai unui popor, devin într-un mod automat "fasciști și extremiști".
     De ce pentru unii naționalismul este prezentat ca fiind rău, în timp ce pentru alții este bun? Rolul acestui articol este tocmai acela de a oferi răspunsul la această întrebare.

Dublul Standard

     Dacă un român se declară naționalist, imediat mass-media de sistem îl declară "extremist legionar", dacă un german se declară naționalist devine brusc "nazist", dacă un italian se declară naționalist atunci clar este "fascist", iar dacă un rus se declară naționalist devine dintr-o dată "bolșevic", însă dacă un evreu se declară sionist ( adică se declară la rândul său naționalist ) atitudinea mass-mediei se schimbă radical în sensul că opțiunea lui de a fi naționalist nu mai este aspru criticată.
      Din moment ce un evreu se poate declara sionist și implicit naționalist fără a fi criticat, consider că este cât se poate de normal ca și românul, italianul, rusul, germanul..etc, să aibă același drept de a fi naționalist fără a fi ostracizat de către mass-media și politruci.
       În viziunea mea, fiecare popor are dreptul de a fi naționalist, indiferent de originea lui etnică și religioasă deoarece naționalismul ( în pofida minciunilor corecte politic vehiculate de neo-marxiști ) în adevărata sa formulă, naționalismul, înseamnă dreptul fiecărui popor de a-și alege singur destinul. 

Strategia corectă politic

       Partea proastă vine atunci când intră în scenă acel personaj, care pentru unii promovează un internaționalism dus la extrem în timp ce el, pentru sine și poporul său, este cât se poate de naționalist. Un bun exemplu în acest caz a fost unul de acum câțiva ani, atunci când un "expert" pe nume Menachem Rosensaft, a scris două articole interesante în ziarul "Huffington Post", în primul articol promovând o poziție cât se poate de naționalistă față de propriul popor, în timp ce în al doilea articol a înfierat cu mânie proletară naționalismul popoarelor europene.
     Păi cum vine asta domnule Menachem? Naționalismul este bun pentru tine și rău pentru mine ca român?!?! Dacă naționalismul este bun pentru tine, atunci naționalismul este bun și pentru mine! Dacă tu ai dreptul să fii naționalist, atunci și eu am același drept!

Despre responsabilitatea în căsătorie

Să începem cu o scurtă povestioară:

         La o facultate de renume internațional, în timpul unui curs, o grupă de studenți a avut ca temă de conversație căsătoria, cu tot ceea ce presupune ea, de la vârsta la care ar trebui doi tineri să se căsătorească la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească viitorul soț/viitoarea soție și finalizând cu o întrebare care a provocat o tăcere de câteva minute bune: „Credeți că după căsătorie este obligatoriu ca soții să aibă copii?”.

         Înainte de prezenta răspunsurile studenților la această întrebare, îmi permit să o analizez puțin, pentru că mulți s-ar putea să nu fi sesizat ceea ce, după cum veți observa mai jos, nici marea majoritate a studenților nu a sezizat-o. Întrebarea în sine e prost pusă. Și, cum am auzit pe cineva odată spunând, „este inutil să cunoști răspunsul la o întrebare greșită”. De ce este întrebarea greșită? Pentru simplul motiv că problema este pusă greșit. Am putea să o condamnăm pe profesoară, care chiar a insistat pe termenul „obligatoriu”. Dar poate că intenționat a formulat întrebarea astfel, pentru a pune studenții la încercare (și pentru a-i determina, totodată, să gândească înainte de a răspunde, căci se știe că tinerețea e de multe ori caracterizată de repeziciune, nu de chibzuință). Nu pot decât să mă întreb ce a fost în mintea acelei profesoare când a pus o asemenea întrebare, căci ipotezele de mai sus nu mă conving prea mult.

Bineînțeles că, așa cum era de așteptat, mulți dintre cei prezenți, cum au auzit de „obligație”, au sâsâit dezaprobator, s-au uitat urât în jur și au răspuns revoltați: „Nu, că nu îi obligă nimeni!”. Atenție, chiar dacă vorbim de tineri de 20 de ani, asta nu înseamnă că nu ne putem îngrijora de reacția lor. Chiar dacă discuția era una pur ipotetică, revolta lor a fost una cât se poate de evidentă. Și de aici se poate trage o concluzie, pe cât de dureroasă, pe atât de reală: tinerii din ziua de azi nu mai vor copii.

         De ce acest lucru? Să ne gândim ce înseamnă a avea un copil. În afară de cele 9 luni de sarcină, în care mama trebuie să fie mult mai atentă cu ea însăși (căci acum răspunde nu numai de viața ei, ci și de aceea a copilașului din pântece) – ceea ce implică renunțarea la anumite obiceiuri – un copil trebuie îngrijit din prima clipă în care vine pe lume. Apoi trebuie educat, păzit (însă fără exagerări!) și, mai ales, IUBIT! Însă pentru toate acestea este nevoie de răbdare, necaracteristică, după cum am văzut mai sus, tinerilor din societatea actuală. Și, bineînțeles, este totodată și o problemă de responsabilitate. Pentru că, într-adevăr, nu poți avea un copil fără să îți asumi responsabilitatea față de el. Dacă e să analizăm răspunsurile studenților din această perspectivă, am putea spune că refuzul vine, poate, din incapacitatea de a-și asuma o responsabilitate atât de mare, incapacitate de care sunt conștienți și, din acest motiv, nu ar trebui atât de aspru judecați. Și totuși... Nu este oare aceast refuz față de responsabilitate un semnal de alarmă? Nu ne duce oare cu gândul la faptul că tinerii de astăzi nu doresc să își asume o responsabilitate atât de mare nu din teamă (doar tinerii de astăzi sunt neînfricați, nu-i așa?), ci din comoditate?

         Căci așa e, ce nevoie au ei de încă cineva în viața lor perfectă, încununată de o carieră înfloritoare și averi nemăsurate? Tinerii din ziua de azi caută numai bani, bunăstare individuală și... Și, da, satisfacție pe plan fiziologic. Ca să nu spun satisfacție sexuală. Pentru că actul sexual clar nu mai păstrează scopurile de altădată, s-a transformat doar într-un sport de performanță care are ca scop exclusiv plăcerea individuală. Și totuși, să ne amintim tema discuției: căsătoria. Ceea ce nu am menționat întrucât nu făcea obiectul articolului) sunt răspunsurile legate de vârsta la care doi tineri ar trebui să se căsătorească, (întrebarea fiind: „Care credeți că este cea mai potrivită vârstă pentru căsătorie?”).

         Pregătiți-vă, dragi cititori, să nu mai înțelegeți nimic din logica tinerilor. Răspunsurile sunt absolut devastatoare, mai ales în contextul unei societăți în care la unii oameni nu reușesc nici la 40 de ani să își întemeieze o familie: „Se poate și de la 23, dar nu mai târziu de 30, asta în cazul băieților. Fetele, să zicem, până la 28, cel târziu!”.

         Deci, recapitulăm. Copilașii ăștia nu au nimic împotrivă ca la 23 de ani să se unească în fața legii (e foarte greu de spus în fața lui Dumnezeu, din moment ce studenții provin din diferite culturi), dar când vine vorba de copii se feresc „ca dracul de tămâie”!

         În mintea lor e o confuzie totală. Și asta nu din vina lor. Nu putem să îi judecăm pentru că nu știu nici ei ce vor. Societatea actuală condamnă familia. O familie cu mai mult de 2 copii este considerată deja anormală. Tinerii care doresc totuși să își asume o responsabilitate sunt automat puși la zid („Bucură-te de tinerețe, fă-ți o carieră...” ș.a.m.d.). Iar imaginea familiei cu copii apare ca un film horror (fără nicio exagerare), în care tatăl este sclavul care aduce banii, iar mama servitoarea care spală și gătește (tot o sclavă). Pruncul trebuie îngrijit de ambii părinți, nu doar de mamă, cum greșit se crede în zilele noastre. Oare el nu are și mamă, și tată? Nu mai vorbesc de nenumăratele sacrificii care trebuie făcute pentru a crește un copil. Iar dacă e vorba de sacrificiu, adică de renunțare la ceva anume (ceva bun, cum altfel?), care doar pe moment aduce satisfacții, tinerii clar nu se vor arăta niciodată dornici să își asume o astfel de responsabilitate. Pentru că așa au fost modelați de societatea mercantilă în care trăiesc.

         Nu am uitat afirmația de la începutul articolului, aceea că întrebarea este greșită. Deși cei mai mulți studenți s-au grăbit să își exprime dezacordul (căci, Doamne-ferește, să gândească înainte de a răspunde), a existat și o studentă, o rusoaică, tot de 20 de ani, care a sesizat problema întrebării: „Nu e vorba de obligație, într-adevăr, nu poți să obligi un cuplu să aibă copii, poate sunt cupluri care nu pot avea copii, deci clar nu este o problemă de obligație! A avea copii este, de fapt, o urmare firească a căsătoriei, altfel de ce s-ar mai căsători doi oameni?”.

         Rusoaica merită toate felicitările. Pentru că ea a pus punctul pe „i”. Și a fost singura! Aș completa totuși afirmația ei: nu e numai o urmare, e un scop! Căci căsătoria nu e doar un act care leagă doi oameni „până când moartea îi va despărți”. Căsătoria, ca orice altă acțiune săvârșită de om, are un scop: continuitatea neamului și, prin extensie, a omenirii. Căci dacă tinerii de acum refuză ideea unui copil, în cateva zeci de ani ne vom trezi cu o populație îmbătrânită și stearpă, sortită unei morți cumplite. Marin Preda spunea, la începutul romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”: „Moartea e un fenomen simplu, prin natură, numai oamenii îl fac înspăimântător”. În situația de față însă, moartea chiar devine înspăimântătoare. Căci fără un copil care să ducă mai departe amintirea și moștenirea spirituală a celui de dinaintea sa, omul nu numai că moare, ci este uitat! Căci nu are cine să își amintească de el. Și dacă acum tinerii nu conștientizează cât de important e să părăsești această lume împăcat fiind că există totuși cineva care își va aminti de tine, în momentul când doar câteva secunde îi vor despărți de sfârșit, vor realiza cât de mult au greșit. (Dar deocamdată ei se cred nemuritori și invincibili, moartea pentru ei nu există.) Și nu vor avea cum să îndrepte greșeala. Și de ce? Pentru că au fost prea lași, prea comozi și, dați-mi voie, prea proști.

         Nu vă mai temeți de responsabilitate! Și în niciun caz de responsabilitatea față de copii! Ei sunt viitorul nostru, al întregii lumi! Ei duc mai departe amintirea noastră atunci când noi nu vom mai fi! Depinde doar de noi să lăsăm natura să își urmeze cursul firesc și să primim un dar suprem. Un copil. Și, odată cu el, privilegiul de a fi părinte.

A.C.

Avem bibliotecă!

Dacă nu ați aflat încă, printre noile elemente ale blog-ului Spartacus Titanul se află o bibliotecă, pe „rafturile” căreia cititorii noștri vor găsi cărți interesante, de diverși autori, precum și din diferite domenii. Vă invităm să le parcurgeți cu răbdare și în liniște, fiind răspunzători de modul în care utilizați informațiile cuprinse în ele.

Mesaj de 1 Decembrie

     Cu ocazia zilei naționale a României, membrii echipei "Spartacus Titanul" urează tuturor românilor ( atât al celor din România, cât și al celor din străinătate ) un călduros La mulți ani!
Patriotismul și Naționalismul, elemente care caracterizează atât de bine spiritul acestei zile trebuie să fie "extinse", în sensul că nu trebuie să se reducă doar la o singură zi, anume cea națională, ci trebuie trăit zilnic, în pofida faptului că în restul zilelor nu va avea același caracter festiv.
     După cum am mai spus și în alte dăți, naționalismul reprezintă esența unui popor, reprezintă elementul primordial în jurul căruia s-a format acel popor. Faptul că anumiți indivizi rău intenționați au transformat conceptul de naționalism, dându-i definiția falsă de xenofobie, asta nu înseamnă că naționalismul adevărat este definit de către xenofobie.
     Combustibilul din spatele Naționalismului nu este ura față de străini, ci dragostea către propriul neam. Dragostea către propriul neam nu este un sentiment egoist deoarece reprezintă dragostea față de familia extinsă din care faci parte.
     Chiar dacă cea mai mare parte a propagandei televizate prezintă o imagine deformată a românilor, noi trebuie să schimbăm această imagine falsă prin puterea exemplului nostru personal.
     Noi reprezentăm viitorul. La mulți ani, România!