Sfântul Apostol Andrei

Astăzi este o zi importantă pentru lumea creștină, și mai ales pentru noi, românii. În fiecare an, la data de 30 noiembrie, este pomenit Sfântul Apostol Andrei, cunoscut și sub numele de „cel dintâi chemat”. De ce i se spune astfel? Pentru că a fost primul Apostol care l-a urmat pe Iisus Hristos în misiunea Sa, după cum ne spune Evanghelia. La auzul cuvintelor lui Ioan Botezătorul, Sfântul Andrei a recunoscut în persoana lui Iisus pe Mesia, pe Cel care trebuia să vină pentru a răscumpăra neamul omenesc, restabilind legătura acestuia cu Dumnezeu, legătură pierdută în urma păcatului strămoșesc. Auzind cuvintele lui Ioan și simțind că lâgă el se afla Mântuitorul, „Cel ce ridică păcatul lumii”, nu a avut niciun moment de ezitare în a-i deveni ucenic. Ba mai mult decât atât, l-a chemat alături de el și pe fratele său, Simon Petru.

Sfântul Apostol Andrei

Sfântul Apostol Andrei este protectorul României și al poporului român, fiind cel care i-a adus pe locuitorii din Sciția Mică (Dobrogea de astăzi) la credința creștină. Vom cita acum un text al regretatului Patriarh Teoctist, luat din prefața Bibliei Ortodoxe, ediția din 1988, care atestă faptul că dacii s-au găsit printre primele popoare care au primit de bună voie creștinismul:

„Sfântul Andrei, «fratele lui Simon Petru» (Ioan 1, 40), cel dintâi dintre ucenicii Domnului care a mărturisit: «Am găsit pe Mesia Care se tâlcuiește Hristos» (Ioan 1, 41), unul din cei doisprezece Apostoli (Matei 10, 2; Marcu 3, 16; Luca 6, 14; Fapte 1, 13), a propovăduit adevărul evanghelic în Sciția Mică, Dobrogea de astăzi, așa cum mărturisește, într-un glas, întreaga tradiție bisericească, prin Tertulian (†240), Origen (†254), Eusebiu de Cezareea (†340), Sinaxarul Bisericii constantinopolitane etc.

Este deosebit de semnificativ că și unele texte din Noul Testament dau mărturie, direct sau indirect, despre propovăduirea Sfintei Evanghelii, în primul rând, în Sciția Mică, încă din epoca apostolică. Scriind din Roma, în anul 63, Epistola către Coloseni, Sfântul Apostol Pavel precizează că Evanghelia pe care au cunoscut-o destinatarii epistolei sale «a fost propovăduită la toată făptura sub cer» (1, 23). În cursul aceleiași Epistole, Apostolul neamurilor explică acest cuvânt al său scriind că, printre cei ce s-au dezbrăcat de omul cel vechi, îmbrăcându-se în cel nou, se numără și sciții, deveniți creștini alături de celelalte popoare ale antichității. «Nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți (este) Hristos» (3, 11). Acest text în care apare, pentru prima și ultima oară, în Noul Testament, termenul «scit» descrie o stare de fapt pe care Sfântul Apostol Pavel o consemnează nu numai pentru a arăta adâncile prefaceri pe care învățătura evanghelică le săvârșește în cugetele celor care au primit Botezul, dar și pentru a înfățișa roadele bogate ale predicii misionare a tuturor Sfinților Apostoli, deci și a Sfântului Andrei, apostolul sciților. Dacă, în Epistola către Galateni, scrisă în anul 55, din Efes, Sfântul Apostol Petru nu amintește decât pe iudei și pe elini ca fiind «Una în Hristos Iisus» (3, 28), în urma primirii Botezului (3, 27), la mai puțin de zece ani după aceea, în Epistola către Coloseni, el adaugă la neamurile convertite la credință și pe sciți. Acest fapt îl va îndreptăți pe marele Apostol să afirme că Evanghelia «a fost propovăduită la toată făptura de sub cer» (Col. 1, 23). El va scrie întotdeauna numai cele ce a săvârșit Hristos «spre ascultarea neamurilor, prin cuvânt și prin faptă» (Rom. 15, 18). Când, la începutul anului 58, Sfântul Apostol Pavel prezenta, în Epistola către Romani, un prim bilanț al rezultatelor călătoriilor sale misionare, el putea să scrie: «Prin puterea semnelor și a minunilor, prin puterea Duhului Sfânt, ... de la Ierusalim și din ținuturile primprejur până în Iliria, am îndeplinit propovăduirea Evangheliei lui Hristos» (Rom. 15, 19). În același timp, el notează că «nemaiavând loc» (Rom. 15, 23) în ținuturile în care propovăduise în cele trei călătorii misionare ale sale, adică în părțile de răsărit ale Imperiului Roman; Asia Mică, Grecia, Macedonia, Iliric etc., dorea să-și îndrepte pașii către îndepărtata Spanie (Rom. 15, 24, 28), marginea de apus a Imperiului Roman, cum va fi numită această țară de Sfântul Clement Romanul în jurul anului 95, când scrie Epistola către Corinteni (V, 5-7).”.

Sfântul Apostol Andrei predicând dacilor Evanghelia

Așadar, există dovezi biblice care atestă vechimea credinței strămoșilor noștri. Donariul de la Biertan este o altă mărturie a acestei vechimi. Din păcate, deși ne putem mândri că am auzit pentru prima dată Evanghelia încă din vremea apostolică, gesturile și purtarea noastră din ziua de astăzi contrazice trăsătura noastră de „creștini cu vechime”. Suntem foarte orgolioși, suntem invidioși unii pe alții până la ură și nu numai că ne batem joc de cei care muncesc cinstit și luptă să facă ceva pentru România, dar îi și tratăm cu dispreț, spunând că „se strofoacă degeaba”, chiar încercând să le zădărnicim lupta. Pentru ce atâta dispreț și dezbinare? Oare nu suntem toți un colectiv? Oare nu fiecare dintre noi este responsabil pentru soarta țării? Oare nu trebuie să ne susținem unii pe alții pentru binele comun? Deși vedem cum sub ochii noștri au loc parade homosexuale, cum religia este pur și simplu dată afară din școală (primele școli românești erau organizate în biserică, iar profesorii erau dascălii) prin legi anti-creștine, cum credincioșii creștini sunt stigmatizați și discriminați oriunde în societate, cum păcatul este promovat ca virtute, prin toate prostituatele și anomaliile care ne sunt prezentate de către mass-media, nu protestăm. Suntem comozi și leneși. O lene spirituală care nu ne face „cinste” deloc. Biserica noastră ortodoxă a fost fondată de primul Apostol al lui Iisis Hristos. Măcar pentru atâta lucru să luptăm să o păstrăm intactă, așa cum au păstrat-o strămoșii noștri încă din primele secole. Pentru ce și-au dat viața Sfinții Brâncoveni? Pentru ce au suferit și au murit prizonierii din închisorile comuniste (care ar fi trebuit declarați sfinți imediat ce a existat posibilitatea)? Pentru noi? O merităm? Vă invit pe voi să răspundeți la această întrebare. Va veni vremea în care nu vom avea de ales decât între doi stăpâni: pe Hristos sau pe Mamona, credința strămoșească sau banii vremelnici. Ștrămoșii noștri au știut ce să aleagă. Noi ce alegem? Depinde numai de noi. Puteți începe chiar din ziua aceasta, dând cinste Sfântului Apostol Andrei, cel care ne-a adus la Hristos, la Adevăr.

La mulți ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului Andrei! Dumnezeu să vă ocrotească și să vă mântuiască!

Meseria, brățară de aur

Uitându-mă în jur am observat că există foarte puțini oameni care să gândească și să judece lucrurile realist. O mare parte dintre noi se ferește de realitate. Foarte multă emfază, foarte multă falsitate luată în serios și care generează, la rândul ei, și mai multă falsitate. Ne învârtim așa într-un cerc vicios, ne mințin singuri până nu ne mai (re)cunoaștem propria personalitate, ne refugiem în vis, în filme, în muzică, în cărți, în jocuri video, în spectacole, în orice ne-ar putea distrage de la realitatea ce ne înconjoară. Suntem, de ce să nu o recunoaștem, epoca unei generații de inadaptați. Ne bate viața pe toți. Ne sclifosim, cum se zice, încercând să părem superiori (din păcate, o superioritate neverosimilă, ipocrită), dar sfârșim tot în aceeași mediocritate imbecilă, devenind o masă nediferențiată de ratați. Peste tot pe unde te uiți, numai oameni care oftează, care se plâng, care nu sunt mulțumiți de nimic. Mai vezi câte o fătucă cum își pune mâna pe piept și dă capul pe spate, simulând un moment de extaz sentimental. Mulți au impresia că le știu pe toate. Globalizarea informației are, pe lânga avantajul de a o face accesibilă, și dezavantajalul provincializării ei. Este un paradox al globalizării. Încercând să faci ceva „pentru toată lumea”, riști să-l provincializezi, să-l golești de substanță. Proverbul „Să nu arunci mărgăritare porcilor” își găsește astfel justificarea.


Astăzi oricine poate deveni, peste noapte, nutriționist, politolog, istoric, critic de teatru, antrenor, filosof, chiar teolog. Nu mai există acea „sfială” a cunoașterii, nefiind conștienți că orice acumulare de informație reprezintă nu doar o simplă înmagazinare de cunoștințe, ci și o transformare ontologică a celui care cunoaște, indiferent dacă el este sau nu conștient de acest lucru. De asemenea, orice cunoștință în plus vine cu o responsabilitate în plus. E de ajuns să ne gândim la episodul biblic al izgonirii protopărinților din Rai, în momentul în care au cunoscut Binele și Răul, mușcând din fructul pomului cunoașterii. Știm că înainte de cădere, Adam și Eva nu erau nevoiți să muncească pentru a se întreține. După cădere însă, nu numai că au pierdut Raiul, dar au devenit și muritori, fiind nevoiți să lucreze pământul pentru a-și menține traiul. O dublă transformare: ontologică și biologică. Eu aș spune că cea dintâi o implică pe cea de-a doua. Iată așadar ce importanță covârșitoare poate avea acumularea de cunoștințe pentru subiect.


Timp de secole, învățarea unei noi meserii avea caracter inițiatic, nu se realiza decât prin ucenicie și presupunea niște ritualuri specifice. E suficient să ne gândim la comunitățile de meserii din Antichitate, ca de exemplu cele din Mesopotamia, de medici, metalurgiști, agricultori, și care uneori aveau caracterul unor organizații religioase. În trecut savantul era, nu rareori, și teolog. Printre aceștia îi putem număra pe Pascal, Newton, Copernic, ba chiar și pe Leonardo da Vinci, dacă stăm să ne gândim la nenumăratele picturi de factură religioasă (printre care binecunoscuta „Ultima Cena”) pe care le-a realizat, ceea ce relevă că totuși a avut unele preocupări religioase, dacă nu teologice. În țara noastră, un exemplu evident de astfel de savant de geniu este Dr. Nicolae Constantin Paulescu. Acești oameni, prin activitatea lor, au unit Cerul cu Pământul. L-au adus pe Dumnezeu în meseriile lor, sfințindu-le și lucrând mai puțin pentru ei, cât mai ales pentru ceilalți. Aici stă toată cheia practicării unei meserii: ea trebuie să fie o jertfă. O jertfă concretă, pentru oameni, iar nu pentru „ideologii”. Când spun meserie, nu mă gândesc numai la cele de tipul dulgher, miner, instalator, și așa mai departe, ci la toate categoriile de activități prin care omul își câștigă existența și își ușurează traiul, autoîmplinindu-se în același timp. 

Nicolae C. Paulescu

De unde această provincializare a informației, a culturii, a profesiilor? Globalizarea? E doar o consecință. Eu cred că cauza merge mult mai încolo. Nu cred, ci sunt convins că principala cauză este dată de sărăcirea spirituală a omului. De faptul, dramatic, că a pierdut „simțul unității”, legătura cu semenii săi și cu lumea întreagă și, ceea ce e și mai grav, legătura cu Dumnezeu. Nu există sentiment mai plăcut, mai împlinitor decât acela că faci ceva pentru ceilalți, și că o faci bine. Mircea Eliade spunea că „dacă fiecare ins ar activa fără gândul recompensei, pământul ar fi un rai”. Contribuind la binele celorlalți, omul își face bine lui însuși. Din momentul în care devine conștient că fiecare gest al său poate avea repercusiuni în cealaltă parte a planetei, încetează să mai lucreze la întâmplare, doar pentru a câștiga bani sau pentru a dobândi poziții sociale înalte. Ce s-ar întâmpla, de pildă, dacă toată lumea ar deveni bancheră? Am muri de foame. Sau dacă nu ar mai exista fermieri? La fel, n-am avea ce mânca. V-ați gândit vreodată câtă responsabilitate are un gunoier? Lăsând posibilele glume la o parte, e important nu să ai o meserie cât mai „bine văzută”, ci să devii cel mai bun în ceea ce faci, folosindu-te de meseria ta și, implicit, de aptitudinile tale pentru a te autoîmplini. 


Dacă lucrezi pentru binele celorlalți, indiferent dacă vorbim de locuitorii unei scări de bloc, ai unui oraș sau ai unei țări, în funcție de responsabilitatea pe care poziția ta o cere, vei da un sens activității tale. Lucrează ca și când Dumnezeu ar fi de față! Deoarece suntem ființe libere, avem responsabilități. Omul este o ființă socială, de aceea el are nevoie de semenii săi din multe puncte de vedere, fie pentru a se cunoaște pe sine și a-și defini personalitatea, fie pentru a se autoîmplini, fie pentru a se simți în siguranță, fie pentru a primi ajutor din partea celorlalți. Individualismul nu face decât să ne separe pe unii de ceilalți. O absurditate care duce la conflicte și, într-un final, la autodistrugerea rasei umane. Atunci când vom conștientiza necesitatea dăruirii spre binele celorlalți, vom înțelege adevărata menire a muncii, care trebuie să fie asemeni unei mărturisiri. O mărturisire a dragostei, o mărturisire a lui Dumnezeu.

SNC - revolutia sexuala

    Într-un mod oficial se spune despre revoluția sexuală că a reprezentat eliberarea oamenilor de sub spectrul autoritarist al familiei. Evident că doar într-un mod oficial revoluția sexuală a reprezentat o eliberare.....deoarece într-un mod real, revoluția sexuală nu a fost decât o creație de sorginte marxistă ( sau mai bine spus neo-marxistă ).

Alfred Kinsey

    Din punctul meu de vedere pentru a descoperi adevărul trebuie să mergem la surse. În cazul revoluției sexuale, sursele sunt reprezentate de către "gânditorii" care au stat la baza acestei revoluții. Cei mai proeminenți dintre ei fiind Wilhelm Reich și Alfred Kinsey. Paradoxul în cazul acestor indivizi a constat în faptul că pe de o parte se pretau a fi niște experți în chestiunile sexuale, în timp ce pe de altă parte, mințile lor se aflau într-un stadiu deplorabil.

Wilhelm Reich

     Wilhelm Reich, cel supranumit "omul care a inventat dragostea liberă" avea fantezii sexuale cu propria mamă, iar Alfred Kinsey avea obiceiul de a-și băga pixuri în uretră!?!?! Logica normală trage un semnal de alarmă în acest caz! Cum putea un individ care avea fantezii sexuale cu propria mamă să dea lecții despre viața sexuală a oamenilor? Sau cum putea fi luat în serios un "om de știință" care avea obiceiul de a-și băgă tot felul de obiecte în uretră?  Ceva la lipsea acestor indivizi, acel ceva fiind chiar mintea sănătoasă.
     Anumiți indivizi vor argumenta și în acest caz că era vorba de niște genii, iar geniile după cum bine știm aveau o mică doză de nebunie. Este adevărat că mulți oameni geniali aveau o mică doză de nebunie, că unii erau autiști, că alții erau alcoolici, dar totuși este o mare diferență între autism și autoflagelare genitală ( în cazul celor doi și al tuturor neo-marxiștilor  nu este vorba de o fărâmă de nebunie, ci de nebunie curată, nebunie care combinată cu o promovare mediatică agresivă poate mima geniul, dar nu poate reprezenta un adevărat geniu)!
     Din punct de vedere istoric, celula de bază a unei societăți și mai ales celula principală care formează organismul unui popor a fost, este și va fi familia tradițională în care bărbatul și femeia se auto-completează. Iar cei care pretind că eliberează omenirea și popoarele de sub tirania familiei, nu fac altceva decât să alieneze membrii acelor popoare.
      Și în cazul familiei tradiționale, mulți indivizi vor argumenta că nu toate familiile tradiționale sunt fericite, iar contraargumentul meu va fi următorul: nu familia tradițională i-a făcut nefericiți pe acei oameni, ci incompatibilitatea lor ( nu este vina pantofului dacă ai ales mărimea nepotrivită ). Iar dacă revoluția sexuală a salvat tinerii de familia tradițională, cum se face că depresia este boala cea mai întâlnită în cazul tinerilor care trăiesc într-o plină revoluție sexuală? De ce există în ei un mare gol de natură spirituală?
      Concluzia acestui articol care răspunde la toate aceste întrebări este una simplă: familia tradițională reprezintă soluția pentru sănătatea sexuală,mintală și spirituală a neamului!

Sa vorbim romaneste - Bogdan Petriceicu Hasdeu

      

Bogdan Petriceicu Hașdeu

               

 Cugetarea românească
 Are portul românesc:
 Nu lăsaţi dar s-o ciontească
 Cei ce limba ni-o pocesc.

 Când românul se-ndârjeşte
 Din ţărână când mi-l scoţi,
 El îţi toarnă româneşte
 Un blestem de şapte coţi,

 Când de dragoste s-aprinde
 El vorbeşte lin şi blând,
 Încât dorul te cuprinde
 Dulcea-i vorbă ascultând.

 Niciodată altă limbă,

 De pre buze româneşti,
 Nu se-ndoaie, nu se schimbă
 După gândul ce gândeşti.

 La mânie, la iubire,
 La suspin şi chiuit,
 După chiar a noastră fire
 Graiul nostru e croit.

 La iubire, la mânie,
 La chiot şi la suspin,
 România-i România
 Cu fagur şi cu pelin.

 Sucind limba românească,
 Stricând graiul strămoşesc,
 După moda franţuzească,
 Sau cu modul latinesc,

 Ne-am strâns minţile cu fracul
 Şi simţul ne-am îmbrăcat
 Cu haina, de unde dracul
 Copiii şi-a înţărcat.

 Românimea cât trăieşte
 Graiul nu şi-l va lăsa;
 Să vorbim dar româneşte.
 Orice neam în limba sa!

Atunci si acum

   Atunci și acum înseamnă diferența dintre realitatea din prezent și realitatea din trecut. Acest "atunci și acum" are și rolul de a trage un semnal de alarmă pentru a demonstra faptul că din punct de vedere geopolitic, ceea ce a fost bine în trecut poate fi rău îi prezent. Neînțelegerea acestui "atunci și acum" dăunează grav sănătății unui popor.

Nicolae Titulescu

   Un bun exemplu al neînțelegerii acestui concept a fost cel al lui Nicolae Titulescu ( n. 4 martie 1882 - 17 martie 1941, Cannes ), care într-un primă perioadă ( aici fiind vorba de perioada primului război mondial și a perioadei de după război ) să acționeze în interesul aspirațiilor românești și să ajute implicit din punct de vedere diplomatic la formarea României Mari, ca mai apoi în cea de-a doua perioadă, cea a anilor 30 să urmeze vechea linie, uitând sau nevrând să vadă că realitatea geopolitică se schimbase și că 1934 nu era 1916.

Hermann Georing

    Pe data de 22 octombrie 1934, mareșalul Hermann Goring, vorbind în numele Germaniei, a făcut o ofertă României prin intermediul căreia Germania promitea garanția integrală a granițelor ( în special a graniței cu Ungaria și URSS ), reînarmarea armatei române și instruirea armatei la standardele vremii respective.
    Nicolae Titulescu refuză această ofertă sub pretextul unei oferte similare făcută de către Franța și Cehoslovacia.

Maxim Litvinov

    Doi ani mai târziu, în 1936, germanii își reînnoiesc oferta față de România, iar Nicolae Titulescu repetă mișcarea făcută în 1934, anume că refuză asistența germană în favoarea unei alianțe cu URSS, ( mizând pe prietenia sa cu Maxim Litvinov ) argumentând că în cazul unui pact germano-sovietic, România ar fi trebuit să fie aliata Uniunii Sovietice.
     O altă greșeală majoră a lui Nicolae Titulescu, care a dus și la demiterea sa pe data de 29 august 1936, a fost cea a ajutării comuniștilor spanioli prin intermediul cedării facțiunii comuniste o comandă românească făcută în Franța de 100 de tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault ( comandă menită într-un mod evident sa ajute armata română ).

    După cum bine s-a văzut, această linie geopolitică trasată de către Nicolae Titulescu în anii 30, a expus România efectelor semnării Pactului Ribbentrop - Molotov de la 23 august 1939, în urma căruia România a pierdut teritorii importante și a devenit o pradă a noii ordini europene. Condițiile alierii cu Germania din 1940 nu au fost nici ele la fel de bune ca cele din 1934 și 1936. Practic această linie geopolitică a văduvit România de avantajul pregătirii reale în fața unui război, de teritorii istorice și mai ales de posibilitatea conturării unei linii geopolitice proprii.
   Concluzia acestui articol este următoarea:  incapacitatea lui Nicolae Titulescu de a înțelege conceptul de "atunci și acum", a îngropat România Mare. România în acea perioadă avea nevoie de armamentul, instrucția și alianța propusă de Germania încă din 1934 pentru ca în 1939 să nu ajungă  victima pactului Ribbentrop-Molotov,să-și păstreze granițele intacte, să aibe o forță miliară pregătită standardelor vremii și de asemenea să aibă posibilitatea de a-și continua propriile politici.
    "Atunci și acum" este cât se poate de valabil și în ziua de azi, aceasta fiind cauza pentru care nu trebuie să ignorăm acest concept și să aplicăm din neștiință, actualei perioade, logici geopolitice specifice perioadei interbelice deoarece Germania de acum nu mai este Germania de atunci, SUA de acum nu mai este SUA de atunci și mai ales Rusia de acum nu mai este Rusia de atunci. Fiecare perioadă istorică își are propriile realități geopolitice de care trebuie să ținem cont, dacă vrem să existăm atât ca stat, cât și ca națiune!

Citate Sun Tzu

Sun Tzu

    Sun Tzu ( 544 - 496 î.H ) a fost un general chinez care a intrat în istorie ca fiind creatorul primei lucrări dedicate în întregime tacticii și modului în care pot fi purtate războaiele în așa fel încât să fie câștigate. Cu toate că lucrarea a fost scrisă în contextul războaielor antice, înțelepciunea care a stat la baza ei, transcende istoria, fiind valabilă în orice perioadă istorică.

    "Când este pace în lume, un om înțelept își ține sabia alături de el". 

    "Nicio țară nu poate fi cucerită fără o complicitate din interior".

    "Tratează bine pe prizonieri și ai grijă de ei".

     "În vremurile vechi, războinicii iscusiți începeau prin a fi de neînvins, apoi așteptau ca inamicul să fie vulnerabil."

    "Pretinde că ești inferior și încurajează aroganța adversarului tău".

    "Nu-ți fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te oprești".
 
    "Prefă-te puternic când ești slab și slab atunci când ești puternic".

    "Viteazul știe să se bată, prudentul să se apere. Înțeleptul să dea sfaturi. Astfel nu este irosit niciun talent".

    "Să auzi tunetul nu înseamnă că ai auzul fin".

    "Dacă ești inferior în toate privințele, să fii în stare să te eschivezi, căci o armată mică este o pradă ușoară pentru o armată mare."