19 octombrie 2014

SNC - Prosperitatea si promovarea economiei nationale


   Din punctul meu de vedere, drumul către prosperitate nu este atât de greu pe cât pare. Nimic nu este atât de greu pe cât pare, însă atunci când există anumiți "experți binevoitori", situația se schimbă radical deoarece toți acești indivizi complică acest drum către prosperitate presărându-l cu tot felul de teorii complicate, teorii complexe care sunt menite să sperie, sunt menite să distragă de la adevăratele probleme.
   Matematic vorbind, orice problemă are o rezolvare, dar mai întâi trebuie cunoscută natura acelei probleme, ca mai apoi să fie descoperit modul prin care să fie rezolvată acea problemă. Orice problemă are și o rezolvare, însă pentru a o rezolva este nevoie de oameni capabili să înțeleagă natura problemei, ca mai apoi să descopere modul prin care să rezolve acea problemă.


Manipularea mediatică


    România este o țară bogată, iar poporul român la rândul său are calitățile necesare pentru a fi prosper. Ținând cont de toate aceste elemente, totuși, ceva nu merge bine din moment ce o țară bogată ca România nu-și arată potențialul, din moment ce un popor capabil precum poporul român nu-și arată potențialul. Ceva trebuie să existe la mijloc! Acel "ceva" este reprezentat de către sistem sau mai bine spus de către indivizii care-l formează.
    Într-un mod constant suntem bombardați prin intermediul mass-mediei cu propagandă anti-românească de tipul "România o țară la mâna a doua",  "România este o țară de c***t", sau "românii sunt leneși",  "românii sunt niște ignoranți" și mai ales "nu există nicio speranță". Rolul acestui bombardament propagandistic este acela de a zdruncina din punct de vedere psihologic poporul român, de a induce frica de acțiune și complexul de inferioritate față de străini.
    O primă soluție de scăpare din aceste lanțuri mentale este credința în schimbare, credința faptului că victoria ne va aparține cu toate că soarta pare că este cât se poate de potrivnică. Cea de-a doua soluție care practic derivă din prima este cea a promovării economiei naționale sau mai bine spus a produselor românești.
    Cu toate că pare greu de crezu, dar chiar și în prezent există produse românești care trebuie doar căutate. Simpla cumpărare de produse românești ajută economia și implicit ajută pe viitor și creșterea nivelului de trai. Nu poate exista un nivel de trai crescut fără o preponderență a produselor autohtone. Într-un mod general vorbind, fiecare țară prosperă are la bază niște produse autohtone care funcționează ca niște motoare ale economiei. Spre exemplu Germania are Mercedes și BMW , Franța are Renault, Elveția are Nesle, Japonia are Sony, Coreea de sud are Hyundai, USA are General Motors. După cum bine se vede toate aceste țări puternice din punct de vedere economic, au niște puternice companii autohtone.

Friedrich List


     Și românii au capacitatea de a aplica o rețetă similară, însă au nevoie de un anumit ceva, iar acel ceva este reprezentat de către modelul necesar. În viziunea mea, modelul pe care trebuie să-l preia românii nu este cel al liberului schimb absolutizat, model care practic le este băgat pe gât, ci modelul "sistemului național" promovat de către Friedrich List. Motivul? Contextul și rațiunea din spatele creării acestui model de către germani în secolul XIX este similar cu ceea ce ne confruntăm și noi astăzi. Secolul XIX, din punct de vedere economic a fost dominat de către Anglia, care folosind-și toate atuurile, atât cele de natură economico-industrială, cât și cele de natură ideologică ( ideologia liberului schimb ) a dominat lumea timp de un secol. În vremea respectivă, statele germane nu aveau aceleași capacități tehnologice și implicit neavând capacitățile tehnologice necesare nu puteau să concureze pe propria piață cu produsele englezești. Conceptul de sistem național a fost creat cu scopul de a contrabalansa această situație defavorabilă care condamna statele germane să fie dependente din punct de vedere economic de Anglia.
    Friedrich List diferenția conceptul de economie națională de conceptul economiei individualiste și cosmopolite, arătând faptul că primul concept propunea o abordare complexă dar cu efecte benefice pe viitor, în timp ce cea de-a doua cu toate că oferea anumite avantaje imediate, pe viitor condamna poporul la o dependență față de exterior. În viziunea lui List, coloana vertebrală a oricărei economii naționale a fost și este reprezentată de către construirea unei puternice capacități industriale.
     O altă concepție care-și are originea în gândirea economistului german, a fost aceea de stadii ale dezvoltării economice: 
       1) viața pastorală
       2) agricultură
       3) agricultură combinată cu manufacturi ( produse industriale)
       4) agricultură combinată cu manufacturi și comerț
      Evident că în prezent datorită bombardamentului propagandistic de tip neo-liberal, concepția de naționalism economic promovată de către List nu este văzută cu ochi buni de către majoritatea "experților", dar chestiunea aceasta nu are nicio relevanță din moment ce modelul funcționează! În trecut a ajutat Germania, SUA și Rusia, în prezent acest model a fost preluat de către puternicele țări extrem orientale: China, Japonia și Coreea de sud.
      Concluzia acestui articol aceea că atât România ca țară, cât și românii ca popor au capacitatea de a prospera, însă pentru a ajunge la acel nivel au nevoie de către modelul psihologic și economic necesar, adică cel NAȚIONALIST.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu