Împărații traci ai Romei VII - Maximian Daia

  Adversarii noștri cei mai înverșunați folosesc metode complexe de manipulare pentru a ne subjuga neamul, dacă industria a fost înstrăinată, cele mai mari bogății ale țării au fost înstrăinate este evident că ei,dușmanii noștri seculari vor vrea să ne distrugă și din punct de vedere spiritual și intelectual.

 Spiritual suntem atacați prin încercarea de distruge fortăreața care ne-a ținut în viață secole de-a rândul și anume Creștinismul, din punct de vedere intelectual istoria reprezintă fundamentul rezistenței noastre.

 Adversarii noștri sunt conștienți de faptul că dacă vor pune mâna pe istorie, vor reuși să ne inverseze valorile și să ne inducă un sentiment de inferioritate.

 Naționaliștii există pentru adevăr și pentru ridicarea națiunii lor.

  Gaius Valerius Galerius Maximinus Daia Augustus ( 270 – 313 ), cunscut sub numele de Maximian Daia a fost împărat al Romei între anii 308 și 313.

 El s-a născut într-o modestă familie de țărani proveniți din tribul Trac al Dacilor, exact ca și unchiul său Galerius, Maximian și-a început cariera militară ca un simplu soldat, ca mai apoi, prin curaj și perseverență să urce pe treptele ierarhiei militare.

  În anul 305,unchiul său, Galerius devind Augustus al Orientului,îl adoptă și îl face Caesar, guvernând împreună cu el vastul imperiu de est.

  În anul 308, Licinius a fost ridicat la rangul de Augustus, în timp ce Constantin ( viitorul cel mare ) și Maximian sunt ridicați la rangul de fii ai lui Augustus. După moartea lui Galerius din anul 311, imperiul de est a fost împărțit între Maximian și Liciniu.

 Moartea  lui Galerius a reaprins spiritele în Imperiul Roman datorită golului de putere lăsat, el divizându-se în două mai tabere, una formată din Constantin și Liciunius și alta din Maximian și Maxențiu.

  Într-un mod oficial acet război a fost denumit războiul tetrahiei, dar din punct de vedere practic el a fost un război între tracii care au condus Roma, deoarece toți comandanții din acest conflict au fost traci !

 Lupta decisivă pentru Maximian Daia a fost cea de la Tzirallum ( 313 ), soarta armelor i-a fost favorabilă lui Liciunius, Maximian suferind o gravă înfrângere.

 După înfrângere, Maximian s-a refugiat în Tarsus, unde a murit otrăvit.

 Luptele duse între acesți capabili comandanți demonstrează faptul că în lupta pentru putere învinge cel mai înțelept și mai puternic.

Roman Ungern von Sternberg – destinul unui idealist

        Există puţini oameni care au avut capacitatea de a schimba istoria şi de a reprezenta nişte modele de vitejie pentru următoarele generaţii de luptători.

        Unul dintre aceşti oameni care au influenţat istoria în acest mod a fost Ginghis Han ( 1162 – 1227 ).

        Cine şi-ar fi imaginat că în secolul XX, un om de sânge germanic îşi va dori să reînvie amintirea bravului han mongol ?

        Baronul Roman Friederich Nickolaus von Ungern-Sternberg  (n. 22 ianuarie 1886  - 15 septembrie 1921) a fost un german de origine baltică, devenit general-locotenent în armata rusă, unul din comandanții militari ai Armatei albe anti-comuniste în timpul Războiul Civil Rus, mai târziu separându-se și devenind comandant militar independent cu aspirația de a conduce Mongolia și alte teritorii rusești la est de lacul Baikal.

    Ungern von Sternberg s-a născut în orașul Graz, Austria într-o familie nobilă, dar a fost crescut în Tallin odată cu mutarea părinților săi în Estonia. De mic a fost curajos și a fost înclinat către aventură .

    În anul 1903 se înrolează în școala de ofițeri din St. Petersburg pentru a își însuși spiritul militar.Odată cu începerea războiului ruso-japonez în anul 1905 , Ungern părăsește școala de ofițeri și alege să devină voluntar.

    În anul 1906 se reîntoarce la școala de ofițeri pe care o termină cu rangul de ofițer. După absolvire este transferat în Siberia de Est, unde servește ca ofițer într-un regiment cazac. În acel colț îndepărtat al Rusiei el învață stilul de viață nomad de la mongol, stil de viață care a fost exact ca o revelație, cea de a elibera poporul mongol de sub dominația străină.

     În anul 1914, anul începerii primului război mondial, Ungern este transferat pe frontul de vest unde luptă împotriva imperiului german, luând parte la ofensiva din prusia de est.

Ungern si calaretii sai

    În timpul războiului el a câștigat reputația de războinic curajos datorită determinării și durității sale pe câmpul de luptă.

     După revoluția din 1917 Ungern este transferat pe frontul din Caucaz, acolo unde împreună cu Grigori Semenov a început rezistența împotriva extremiștilor de extremă stânga care vroiau să preia puterea.

     Centrul puterii sale era situat în regiunea Dauria ( în apropierea lacului Baikal ), în lunile care au urmat Ungern a băgat frica în “ roșii ” , modul lui brutal de a acționa împotriva acestor indivizi i-a adus porecla de "Baronul Nebun".

      El chiar dacă lupta împotriva extremismului de stânga, nu făcea parte din mișcarea albă deoarece visul său era să elibereze poporul mongol și să revină la gloria de altădată pe care a avut-o. Din punct de vedere politic, orientarea sa era una de dreapta bazată pe naționalism și pe o monarhie puternică dar loială poporului.
      În această zonă Ungern a creat o formidabilă armată multinațională ( formată din ruși, cazaci, mongoli și chinezi ) îndeajuns de puternică încât să se opună bolșevismului, această armată a fost denumită Divizia Sălbatică ( datorită lipsei de toleranță față de corifeii extremei stângi ).
       Pentru a reuși să-și îndeplinească idealul a pornit într-o expediție împotriva generalului Xu Shuzheng, un membru important al mișcării politice Anhui ( mişcare politică subordonată intereselor străine ). Rolul expediţiei sale a constat în restaurarea puterii Hanului Bogd.

Hanul Bogd

      După ce a reuşit să înfrângă mişcarea Anhui şi să elibereze teritoriul mongol de sub dominaţia japoneză ca parte a planurilor sale, Ungern a călătorit în China, Manciuria până în septembrie 1919. Acolo, el a stabilit contacte cu cercurile monarhiste, şi a făcut, de asemenea, pregătirile pentru ca Semenov  să se întâlnească cu generalul manciurian Zhang Zuolin. În iulie 1919, Ungern  s-a căsătorit cu prinţesa manciuriană Ji într-o ceremonie ortodoxă. După ce a trecut la Credinţa Creştin-Ortodoxă , ea şi-a schimbat numele în Elena Pavlovna Ungern-Sternberg.

      Din păcate, situaţia politică din regiune a fost din nou destabilizată de către bolşevici şi armata chineză care era pe cale să invadeze Mongolia. Primul pas a fost făcut de către forţa de invadatoare chineză care a şi ocupat capitala din acea perioadă Urga ( în prezent este denumită Ulan Bator ). Iniţial, atacul armatei conduse de Ungern pentru a recupera capitala nu a reprezentat un succes, dar datorită ambiţiei sale de conducător şi a dorinţei de eliberare a poporului, în lupta ce a urmat soarta armelor i-a fost de această dată potrivnică invadatorilor care au fost respinşi.

Cazaci

        Dar pericolul cel mai mare la adresa mişcării politice create de Ungern a fost reprezentat de bolşevici, care încă din 1917 au început să îşi infiltreze angenţii politici.
       În 1921 a avut loc invazia sovietică, datorită superiorităţii numerice armata lui Ungern a fost înfrântă, dar lupta nu a fost câştigată uşor de către roşii deoarece dorinţa de libertate a fost o armă teribilă.
        La 20 august Ungern a fost capturat de un detaşament sovietic condus de celebrul comandant de gherilă PE Shchetinkin (mai târziu, un membru notoriu al CEKA).
        După un studiu de sase ore şi 15 minute la 15 septembrie 1921, în judecată de către Yemelyan Yaroslavsky, baronul a fost condamnat la execuţie prin împuşcare. Sentinţa a fost efectuată în acea seară în Novonikolaevsk.
       Când a aflat de moartea sa, Hanul Bogd a ordonat ca rugăciuni pentru sufletul său să fie citite în întreaga Mongolie.
         Eu personal am fost impresionat de povestea acestui idealist care parţial şi-a indeplinit menirea, cea de a elibera un popor de sub dominaţia străină ( şi noi românii avem nevoie de o astfel de eliberare, numai că timpurile s-au schimbat şi odată cu ele şi metodele de luptă, din aceasta cauza este nevoie ca mai întai să fim pregătiți din punct de vedere informațional ).
 

Împărații traci ai Romei VI - Galerius

  Dintre toți împărații traci care au condus Roma preferatul meu a fost Gaius Galerius Valerius Maximianus ( 250 – 311), cunoscut sub numele de Galerius a fost condus Roma între anii 305 și 311.

  Galerius s-a născut într-o familie de țărani ( tatăl său provenea din tribul trac al triballilor iar mama din tribul trac al bravilor daci ) în apropiere de Zaicear, pe Valea Timocului ( atunci acest teritoriu reprezenta casa tracilor triballi, în prezent este ocupat tot de urmași ai acelor traci și anume românii timoceni ).

 Traseul parcurs de către acest brav trac a fost unul clasic pentru împărații de același neam deoarece a început ca un simplu soldat ca mai apoi să devină comandant.

 Curajul și sângele rece de care dădea dovadă i-a impresionat pe romanii care până la atunci nu mai văzuseră un astfel de războinic, parcă binecuvântat de însuși Marte,el urcă pe urcă pe scara ierarhiei militare în timpul domniilor împăraților Aurelian și Probus.

  În cadrul primei tetrarhii este desemnat (1 martie 293) de către Dioclețian, Caesar, răspunzator de guvernarea provinciilor dunărene. Galerius respinge atacurile sarmaților, carpilor, bastarnilor la frontiera danubiană, luând de șase ori titlul de Carpicus Maximius.

 Acest detaliu reprezentat de atacurile Tracilor Carpi este unul foarte important deoarece  demonstrează faptul că la Nord de Dunăre,populația tracă ( proto-română) exista înainte de venirea maghiarilor,iar acea populație nu era una înrobită, ci una potentă, plină de vigoare!

  În anul 295 incepe războiul romano-sassanid, în prima bătălie disputată soarta armelor le-a fost potrivnică romanilor deoarece persanii sassanizi au învins,atunci Galeriu și-a dat seama că are în față un adversar redutabil și din această cauză a hotărât să iși refacă armata, creându-și o unitate specială formată din traci nord-dunăreni ( daci și geți).

 Peste 3 ani lupta reîncepe și de data aceasta soarta armelor a fost de partea armatei conduse de Galerius,a doua confruntare și cea decisivă a avut loc la Satalla ( 298 ), unde romanii au localizat baza lui Narses și au jefuit-o.

  După spusele lui Lactantius, împăratul Galerius și-a afirmat originea dacică și s-a declarat dușman al numelui Roman, propunând chiar ca imperiul să se numească nu roman ci Imperiul Dac, spre oroarea patricienilor și senatorilor. El și-a exprimat atitudinea anti-romană imediat ce avut funcția de împărat, tratând cetățenii romani cu cruzime exemplară, așa cum cuceritorii îi tratează pe cuceriți, totul în numele aceluiași tratament pe care victoriosul Traian l-a aplicat cu două secole înainte poporului lui dac.

 Augustus al Orientului în cea de-a doua tetrarhie (1 mai 305), își consolidează poziția dominantă prin desemnarea lui Flavius Severus ca Augustus în Occident și a nepotului său, Maximinus Daia, Caesar. Proclamarea lui Constantin cel Mare ca împărat de către trupele din Britannia și a lui Maxentius în Italia (306), precum și moartea lui Severus II (307) contribuie la destramarea treptată a tetrarhiei, încheiată odată cu moartea sa. Galerius a promulgat , cu câteva zile înainte de moarte, la 30 aprilie 311, un edict de toleranță față de noua religie.

 Noii români pentru a ne demonstra adevărata valoare trebuie să învățăm să fim toți ca unul și să ne păstrăm tradițiile.

SNC – pilda florii de Romania

         Soarta unui neam, puterea acestuia ( sau slabiciunea acestuia ) poate fi asemuită cu lumea vegetală deoarece naționalismul este un lucru natural, popoarele care îi înțeleg valoarea rezistă, cele care nu îl înțeleg sau îl refuză dispar! Aceasta este legea care guvernează, legea celui mai puternic, chiar dacă timpul a trecut asta nu înseamnă că această lege naturală s-a schimbat!

         Puterea unui popor constă în capacitatea acestuia de a se proteja, de a lupta împotriva pericolelor.

         Pentru a îmi demonstra veridicitatea spuselor voi da un exemplu din lumea plantelor : poporul are un teritoriu, iar acel teritoriu este pentru el exact ca vaza pentru floare, acolo el prinde rădăcini, acolo el se dezvoltă și evoluează.

         Dacă în acea vază sunt introduse mai multe flori, atunci floarea care a fost plantată înainte nu va mai avea acces la aceleași resurse deoarece nu va mai avea îndeajuns de mult loc, îndeajuns de multă apă. Atunci când a început competiția pentru existență, toate florile din acea vază vor încerca să atingă un loc fruntaș, iar în final doar una va deveni cea care va supraviețui vicisitudinilor, cea mai rezistență !

        Aceasta este și cauza pentru care un popor pacificat devine o pradă ușoară pentru unul ofensiv și dinamic .

       Un popor care iubește pacea nu este neapărat un popor pacificat, despre bravii noștri strămoși traci se spunea că iubeau pacea, dar în același timp erau și niște războinici iscusiți.

        Noi românii trebuie să le preluăm exemplul și să iubim pacea dar în același timp să fim pregătiți pentru a ne feri de pericole.

        Floarea de România a fost plantată cu două milenii în urmă, în concluzie noi românii avem toate drepturile asupra pământului nostru, acesta este dreptul nostru ancestral și aceasta este și cauza pentru care adversarii noștri vor să ne convingă de faptul că nu există drept ancestral deoarece ei nu îl au și doar convingându-ne pe noi că nu îl avem pentru ca ei și îl poată procura.

       Floarea de România a reușit să supraviețuiască de-a lungul timpului datorită rezistenței de care a dat dovadă în lupta pentru dreptul asupra pământului în care a fost plantată, multe alte flori au vrut să îi ia locul însă rădăcinile puternice au reușit să țină în viață floarea, chiar dacă anumite părți au fost retezate, plantele care au vrut să îi ia locul chiar dacă păreau de neînvins la început, neavând rădăcini atât de puternice în timp s-au ofilit.

        În prezent, floarea de România se confruntă cu același tip de problemă numai că acum atacul nu are loc la exterior, ci în interior, la rădăcină, din această cauză, atacul din prezent este cel mai periculos din toate de până acum fiindcă în prezent invadatorul nu vrea să ne înrobească, vrea să ne distrugă din punct de vedere fizic și spiritual!

 Acesta este și motivul pentru care trebuie să protejăm rădăcina florii de România, atacul acum este îndreptat împotriva psihicului și pentru a ne proteja trebuie să studiem pentru a ne proteja din punctul acesta de vedere.

         Însă nici partea fizică nu trebuie neglijată deoarece rădăcina când vine vorba despre un popor are două componente : una materială ( care include componenta fizică și psihică ) și una spiritual , dacă una din aceste este neglijată atunci floare se va ofili.

         Un popor dacă prinde rădăcini pe un anumit teritoriu nu înseamnă că nu poate fi și dat la o parte, iar în acest proces să intre și importanța liderului. Pentru a îmi demonstra veridicitatea spuselor voi da un exemplu cât de poate de vizibil : cel al turcilor otomani și al bizantinilor deoarece chiar dacă bizantinii au fost originari din teritoriul Anatoliei, turcii au reușit să se impună în zona cu ajutorul unei doctrine, armate și credințe mult mai puternice și evident cu ajutorul unor lideri mult mai capabili.

         Imperiul Bizantin a fost  fondat de către Constantin cel Mare ( 306  - 337 ) și a fost cucerit în totalitate de către turcii otomani în 1453 ( Constantin al XI – lea Paleologul fiind ultimul său lider ).

Osman I

       1000 de ani de existență a bizantinilor nu au putut face față redutabilei forțe ale turcilor Otomani care în numai 150 au reușit să îl cucerească, opera începută de Osman I ( 1258 – 1326 ) a fost terminată de către  Mahomed al II-lea (n. 30 martie 1432 — d. 3 mai 1481).

Constantin cel Mare

          Dacă bizantinii au fost slabi , turcii fiind puternici au reușit să îi înfrângă și să facă din Anatolia casa lor ( vaza în care floarea turcă a prins rădăcini puternice ).

         Floarea de România va impresiona din nou prin puterea și frumusețea ei, dar pentru asta trebuie să îi oferim apa și soarele de care are nevoie pentru a se dezvolta într-un mod armonios!

Împărații traci ai Romei V - Dioclețian

  Gaius Aurelius Valerius Diocletianus Augustus ( 244 – 311 ) , cunoscut sub numele de Dioclețian a fost conducător al Romei între anii 284  și 305.

  Originile sale trace sunt demonstrate de locul în care s-a născut, și anume Salona, pe coasta Dalmată, în timpul evului mediu coasta Dalmată reprezenta locul de baștină al morlacilor ( românilor de la sudul Dunării, urmași ai tracilor nativi în acele zone ).

  Ca mai toți împărații traci care au condus Roma, Dioclețian și-a început cariera ca un simplu soldat, în luptă și-a dovedit vitejia și din această cauză a devenit comandant al gărzii personale a împăratului Numerianus.

  La moartea împăratului Numerianus, Dioclețian este proclamat de către legiunile din Orient.

   În anul primăvara anului 285 are loc bătălia de la Margus, bătălie în care conducătorul părții vestice a imperiului Roman, Carinius își pierde viața,iar la vârsta de 41 de ani Dioclețian devine împărat.

  Acest brav trac a înțeles faptul că nu poate conduce un imperiu atât de vast de unul singur și din această cauză trebuia să iși împartă puterea cu încă trei persoane, el a înțeles încă de pe atunci importanța separării puterilor în stat ( la nivel politic ).

  Apoi, la 1 martie 286 îl pe Maximian numește Augustus (deci coîmpărat) și îl însărcinează cu apărarea Occidentului. La 1 martie 293, Dioclețian instituie tetrarhia ca sistem de guvernare. Sub presiunea frecventelor uzurpări interne și a agresiunii continue a barbarilor la hotare, el inițiază o reformă constituțională originală, sporind la 4 numărul conducătorilor imperiului, care acum erau grupați într-un colegiu în care celor doi Auguști li se subordonează doi Cezari: Galerius și Constanțiu I.

 Un alt aspect important legat de tracismul lui Dioclețian și de identitatea etnică a tracilor este reprezentat de oamenii aleși de către el pentru a conduce Imperiul Roman, deoarece toți erau traci.

  Dioclețian, cu reședința la Nicomedia, răspundea de administrarea provinciilor orientale (având subordonat pe Caesarul Galerius care, de la Sirmium, asigura paza Iliriei, Macedoniei și Greciei). Căsătoria lui Maximian și a lui Galerius cu fiicele lui Dioclețian, precum și a lui Constanțiu I cu fiica lui Maximian vizau întărirea tetrarhiei, în care rolul lui Dioclețian rămânea predominant ( aceste căsători au legitimat practic elita tracă ajunsă conducătoare a Romei, acest detaliu este important deoarece demonstrează faptul că românii au avut niște strămoși capabili și din această cauză, automat urmașii lor vor fi și ei capabili la rândul lor ).

 Între (297-298), Dioclețian poartă un război victorios împotriva Persiei sasanide, fixând granița romană pe fluviul Tigru – limita maximă a expansiunii imperiului roman în Orient.

 Pe plan intern și extern, imperiul depășește în timpul domniei lui Dioclețian criza secolului III. Puterea militară este separată de cea civilă, toate numirile în aparatul administrativ și militar rămân în apanajul împăratului. O grijă deosebită este acordată întăririi limesului și construirii de numeroase castella și drumuri, care fac din graniță o zonă fortificată. Efectivele militare sporesc la cca. 500 000 de soldați, numărul legiunilor la cca. 60, mai mici și mai mobile.

 În dorința de a impune noul sistem constituțional, Dioclețian și Maximian abdică în aceeași zi (1 mai 305), cedând locul celei de-a doua tetrarhii și redevin persoane particulare. Dioclețian se retrage, până la moarte, în palatul său din Spalatum.

 Dacă din punct de vedere militar,administrativ și economic reformele lui Dioclețian au avut un caracter pozitiv și au salvat Imperiul Roman, pe plan religios, nu a fost atât de bun deoarece încercarea sa de a reforma viața religioasă prin reactivarea vechilor culte (cultul lui Jupiter devine obligatoriu pentru întregul imperiu) duce, în anii 303 - 304, la promulgarea a 4 edicte anti-creștine care declanșează cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii, rămase în istorie sub denumirea de persecuția lui Dioclețian.

 După cum se vede, în trecut am fost o forță, iar în prezent redescoperind aceea forță vom redeveni ceea ce am fost, un prim pas este reprezentat de aflarea adevărului prin documentare!

Cimerienii

    Cazul cimerienilor este cel puțin amuzant deoarece mulți istorici străini nu vor sa accepte faptul că cimerienii erau traci!

     Întrebarea este de ce ? Iar raspunsul este simplu, tracii cimerieni au revoluţionat tehnica militară a vremii,utilizând cavaleria ca principala forță de soc in timpul luptei,ei fiind un popor de calareti.

     Istoricii străini, pentru a “drege busuiocul” în legatura cu cimerienii au ajuns la concluzia că neamul cimerian trăia împreună cu cel trac formând o asa-zisa comunitate cimeriano-tracă.

     Ştiu că acum este la moda multiculturalismul şi mai ales pentru a îşi sustine tezele multiculturaliste, ei încearcă să găsească în istorie, exemple de popoare diferite care ar fi trait într-un fel de simbioză.

     Însă aceasta concepţie este greşită, popoarele pentru a convieţui în pace au nevoie de spaţiu, nu de “înghesuiala” fiindcă “înghesuiala” duce la conflict.

 Aceiași istorici străini au observat că cimerienii atunci când au migrat, au migrat împreună cu un trib trac, şi anume treri. Este interesantă noţiunea aceasta “de migratie în grup”, dar niciodata in istorie nu s-a întamplat ca doua popoare sa migreze în acelaşi timp, în aceeași zonă fără a se confrunta.

 Istoricul grec,Strabo(64 i.H – 24 d.H), într-un pasaj (Geogr., 1, 3, 21) menţionează că cimerienii erau denumiţi şi treri (tribul trac mentionat mai sus).

 Deci trerii care au migrat erau cimerieni, iar cimerienii migrati erau treri.Concluzia logică este că ei făceau parte din acelasi popor si anume,marele popor trac.

   O altă dovadă a tracismului cimerian este reprezentată și de faptul că bijuteriile cimeriene descoperite aveau o forma de spirala,iar bijuteriile in forma de spirală erau caracteristice tracilor.(Cine nu este convins de aceasta afirmatie,poate sa consulte Getica,scrisa in anul 1926 de catre marele nostru istoric Vasile Parvan (1882 – 1927).

    Din punct de vedere cronologic,cimerienii sunt atestați ca efectuind atacuri asupra regatului Urartu, (VIII i.H), apoi și asupra celui asirian (prima jumatate a sec. VII î.H).

 Intre secolele VIII î.H si VII î.H,ei au fost principala forță militară,avându-și centrul de putere in zona cuprinsa intre Sud-Centrul Caucazului,coasta nordica a Marii Negre(De la ei ne-a ramas toponimul de Kerci in Crimmea) si Nord-estul Asiei Mici.

    Hegemonia cimeriană din acea zonă a fost risipită, într-un final de către regele asirian Assarhadon (681-669 î.H) în timpul bataliei de la Hubushna (673 î.H). Însă aceasta batalie nu a fost de ajuns pentru a îi înfrange pe cimerieni. Pentru a îi respinge în totalitate, regele asirian avea nevoie de un aliat puternic şi l-a găsit în persoana regelui scit (tot trac), pentru a infaptui alianta îşi oferă fiica, Partatua, ca soţie regelui scit.

     Puterea acestei aliante va fi  îndeajuns de mare încât să îi înfrangă pe cimerieni, care, retragandu-se din Caucaz avanseaza adanc în Asia mica, acolo unde intră în conflict cu lidienii (alti traci).

     Într-un mod greșit, cimerienii au fost considerati iranieni, dar inrudirea lor cu vechii iranieni are un temei important, ambele popoare, şi anume tracii si iranienii făceau parte din categoria popoarelor satem, adică din punct de vedere rasial erau fraţi.

 Dintre regii cimerieni, amintesc de  Teuspa si Dugdames.

 Deci, în concluzie,cimerienii au fost traci !!!

Împărații traci ai Romei IV - Aurelian

  Dacă adversarii noștri vor să ne închidă ochii și să facă din noi niște ființe ușor de manipulat, trebuie să ripostăm, să le arătăm că suntem mult mai puternici și înțelepți decât ei.

  Acești indivizi sunt speriați de perspectiva unei istorii adevărate, care să arate cât de glorioși au fot strămoșii nostril traci, adversarilor noștrii le este frică deoarece poporul roman odată ce a aflat de strămoșii săi glorioși va incepe să iși schimbe părerea despre el și va începe să meargă pe treapta evoluției.

  Adversarii românilor vor să îi convingă de faptul că nu sunt capabili deoarece se tem de capabilitatea românilor și din această cauză vor să îi înfrângă la nivel psihologic, dar asta nu se va intampla deoarece românii vor afla adevărul despre strămoșii lor și adevărul despre capacitatea remarcabilă pe care o au în toate domeniile !

  Al 4-lea împărat trac devenit împărat al Romei a fost Lucius Domitius Aurelianus Augustus ( 215 -275 ), care a condus între 270 – 275, cunoscut sub numele de Aurelian.

  Aurelian s-a născut în Serdica ( actuala Sofie ) într-o familie modestă. Cei care vor să știe de unde provine Tracismul lui Aurelian trebuie să fie informați de faptul că în zona din jurul orașului Serdica trăiau triburile trace ale moesilor și ale dentheletailor.

   În anul 235 la vârsta de 20 de ani Aurelian intră în armată, datorită curajului de care dădea dovadă în luptă, a căpătat reputația de mare războinic.

 Prin ambiție și persevernță  reușește să urce pe treptele ierarhiei militare,iar în 267 la vârsta de 52 de ani devine lider al cavaleriei.

 Exemplul lui Aurelian este unul foarte bun deoarece el a reușit să evolueze prin muncă,ambiție și răbdare, iar succesul vine la oamenii care îl merită și luptă pentru el!

 În anul 268 , cavaleria condusă de către acest brav trac i-a adus victoria de la Naissus împăratului Claudius.

  În anul 270 după moartea împăratului Claudius, începe lupta pentru putere dintre Aureolus și Gallienus, dorița lor de uzurpare nu a avut succes deoarece s-a întâmplat exact cum spune o vorbă populară : Când doi se ceartă al treilea câștigă, în acest caz, al treilea a fost Aurelian care a fost proclamat împărat de către soldați.

   Perioada în care Aurelian a preluat comada imperiului a fost una extrem de dificilă deoarece estul imperiului a fost cucerit de către regatul Palmirei condus de Zenobia,iar în vest imperiul Galic secesionist fondat de către Postumus.

 Pe lângă aceste probleme,imperiul se afla sub amenințarea invaziilor.

  În anul 271 Aurelian a fost înfrânt de către Jothungi în bătălia de la Placientia, dar nu s-a lăsat și a refăcut armata pentru o noua confruntare la Fano, în care soarta armelor le-a fost potrivnică Jothungilor, care au început să se retragă, dar Aurelian nu a uitat de faptul că au încumetat să îl înfrunte și i-a atacat în timp ce se retrăgeau, distrugându-le complet armata în bătălia de la Pavia.

  Anul următor, oștirea condusă de Aurelian înfrânge armata palmireză în bătălia de la Immae, bătălie câștigată cu ajutorul  unei capcane tactice pe care generalul Zabdas, liderul forțelor palmireze nu a anticipat-o.

  În anul 272 are loc a doua luptă între romani și palmirezi,luptă în care victoria romană este totală, iar Aurelian o capturează pe regina Zenobia.

 După ce reușește să infrâgă pericolul din Est, Aurelian se întreapă către vest, unde înfrânge oștirile alemanilor,goților și carpilor.

  În anul 274, în bătălia de la Chalons, Aurelian îl înfrânge pe împăratul Tetricus, al împeriului Galic, ca mai apoi să alipească regiunea vestică și să refacă Imperiul Roman.

  Un alt aspect important legat de Aurelian a fost reprezentat de faptul că nevasta sa, Ulpia Severina provenea din tribul Trac al bravilor Daci.

 În anul 275, datorită lui Aurelian , tribul Trac al Dacilor își recapătă independeța deoarece Aurelian retrage legiunile la sud de Dunăre unde fondează provincia Dacia Ripensis.

 Domnia acestui brav trac s-a terminat într-un mod brutal deoarece Aurelian a murit asasinat de către un trădător, însă  moștenirea politică și economică a lui Aurelian i-a influențat și pe alți Traci care au condus Roma!

SNC – Pseudo-Socialismul

         Datorită multitudinii de forme pe care le-a avut socialismul de-a lungul timpului este greu să îi atribui o formă stabilă şi din această cauză au apărut diletanţii şi aşa-zişii clasici.

         În cadrul ideologiei socialiste preponderentă a fost gândirea de stânga, atât de preponderentă încât socialismul a început, cu timpul, să fie confundat cu un element stângist.

       Pentru a demonta minciunile pseudo-socialismului şi pentru a arată unde se află adevărata esenţă socialistă va trebui să demitizez concepţiile de extremă stângă care şi-au făcut loc în această doctrină politică.

      Iată cele 4 mituri ale pseudo-socialismului care trebuie sparte :

1. Ia de la unul şi dă la celălalt

2. Înversarea raportului asupriţi/asupritori
3. Lipsa sentimentului naţional

4. Trădarea cauzei proletare

     1) Principul ia de la unul şi dă la altul este unul greşit din punct de vedere moral cât şi economic deoarece este inutil să iei averea unui bogătaş şi să o împarţi unor indivizi care nici măcar nu vor şti ce să facă cu ea şi îşi vor satisface doar dorinţele lor egoiste.

   În acest caz principiul un principiul socialist adevărat spune în felul următor : pentru a face dreptate şi a favoriza meritocraţia va trebui ca surplusul unor bogătaşi să fie dat unor oameni capabili şi muncitori care vor face în aşa fel încât să valorifice acea avere şi să participe la acumularea de capital pentru cel care oferă aceşti bani.

  În acest mod împărţirea va face în aşa fel încât ambele părţi să fie satisfăcute.

  Este mult mai bine să creezi locuri de muncă pentru cei defavorizaţi decât să dai ajutoare sociale celor care pot să muncească. Socialismul adevărat susţine munca şi prin muncă bunăstarea întregului popor, nu susţine parazitismul social !

   2)  Din punctul meu de vedere asupriţii trebuie să se emancipeze dar în acelaşi timp nu trebuie să devină la rândul lor asupritori deoarece este inutil să ucizi un diavol ca tu să devi diavol la rândul tău.

    Dacă asupritul devine la rândul său asupritor atunci acel progres social va fi inexistent !

     3)  Îmi este greu să înţeleg de ce simplul sentiment de iubire a patriei şi a poporului tău face din tine un extremist, ce este retrograd în respectul faţă de strămoşi, eroi şi tradiţiile naţionale ?

      Dorinţa de conservare face parte din instinctul fiecărui popor sănătos, dacă acel popor este minţit în legătură cu importanţa conservării culturale atunci este de datoria naţionaliştilor să îi reamintească faptul că este importantă proporţia etnică dintr-o ţară deoarece fără etnocentrism se poate repreta oribilul scenariu din Yugoslavia.

Vasile Conta

       4)  Al 4-lea punct, unul dintre cele mai importante este reprezentat de soarta clasei muncitoare, clasă socială folosită în scopuri egoiste de către nişte indivizi care spun că o reprezintă dar în realitate doar joacă rolul de păpuşari din umbră.

         Clasa muncitoare trebuie emancipată prin respectarea şi remunerarea corespunzătoare pentru munca depusă.

       Clasele sociale nu pot fi eliminate, eliminată poate fi doar prăpastia dintre ele !

       Cei care spun că social-naţionalişti sunt trădătorii cauzei muncitoare reprezintă de fapt adevăraţii trădători ai clasei muncitoare deoarece social-naţionaliştii oferă clasei muncitoare o alternativă fiabilă, nu o utopie care şi-a demonstrat inutilitatea în trecut !

Ştiaţi că Voievodul Roman I al Moldovei a fost apărător al identităţii româneşti

       Situaţia politică  precară din prezent se resimte şi la nivelul istoriei ( ştiinţă care ar fi trebuit să fie obiectivă ) datorită faptului că odată cu pierderea controlului asupra resurselor fizice ale României, se află în pericol şi resursele spirituale reprezentate de identitatea istorică şi culturală.

       Lupii îmbrâcaţi în haine de oaie vor să ne înveţe ce este istoria, morala, ei folosesc toate pârghiile ideologice pentru a ne îngenunchea, dar spre ghinionul lor şi fericirea noastră, a românilor, adevărul şi dreptatea vor triumva indiferent de interesele "externe".

        Roman I a fost domnitor al principatului Moldovei între anii 1391-1394. Cea mai importantă moştenire lăsată de acest voievod este reprezentată de afirmaţia făcută de voievod  în 5 ianuarie 1393 când folosește titulatura "Noi Roman voievod al Moldovei și moștenitor al întregii Țării Românești de la munte până la malul mării". El nefiind niciodată domnitor al Valahiei (Mari) sau Muntenia aici face referire prima dată la Moldova ca fiind micul teritoriu unde s-a creat entitatea teritorială moldovenească, apoi se referă la întreaga Țară Românească a Moldovei din estul Carpaților până la Marea Neagră.

       Roman I a vorbit despre Moldova ca despre o Țară Românească, despre o identitate românească.

       Adepţii teoriei moldovenismului ar trebui să verifice acest detaliu istoric extrem de important deoarece el arată faptul că şi în secolul XV exista ideea de românism, de identitate etnică şi culturală comună între românii din Moldova, Valahia şi Transilvania.

Zeii Traci

          Gebeleizis - Era reprezentat ca un bărbat chipeș, uneori cu barbă. Fulgerele și tunetele erau manifestările sale. Uneori apare așezat pe tron, sau în chip de călăreț, cu un arc în mâna stângă însoțit de un șarpe care coboară spre capul calului și de un vultur cu corn care ține în cioc un pește iar în gheare un iepure.
                     Se spune că atunci când tuna şi ploua,tracii ieşeau afară şi trăgeau cu săgeţi în cer pentru a îi mulţumi zeului.

            Darzelas - este zeul trac al sănătăţii
 

       Cybele - era o zeitate de origine frigiană ( tracă ), considerată drept Magna Mater ("Marea Mamă a Zeilor"), zeița peșterilor și a Pământului în starea sa naturală și protectoare a vegetației, adorată pe culmile munților. Domnea peste animalele sălbatice, fiind și protectoarea albinelor.

      Dionisos - era zeul trac al vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus.

                                                       
      Zibelthuridos - a fost zel trac al furtunii

      
        Sabazios  -    La traci zeul avea atributul htonic al șarpelui, fiind în același timp patronul solar al cailor. Ca zeu venerat de neamul tracilor, neam care iubea cel mai mult caii, este numit de Sofocle în tragedia sa Tereus (fragmentul 523). Sanctuarele sale din munți aveau forma unei rotonde cu acoperișul deschis, care permiteau soarelui să lumineze altarele

.      Zamolxe -  a fost considerat de mulți autori români ca și zeul suprem din panteonul tracic. Unii consideră chiar că a facilitat convertirea geto-dacilor, priviți ca strămoșii neamului român, la creștinism.

        Bendis  - este o zeiță din mitologia tracă adorată ca zeiță a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopții și poate ca zeiță magiciană. Unele reprezentări plastice (precum bustul de bronz de la Piatra Roșie) o arată cu sâni proeminenți, ceea ce conduce la presupunerea că era o zeiță adorată în primul rând de femei de aceea este probabil să fi fost patroana dragostei și maternității.
       Din ea grecii "au făcut" două zeiţe şi anume Artemis şi Hestia.

        Ares sau Pleistoros - era, potrivit lui Herodot (în scrierea Istorii, IX;119), un zeu trac adorat de către   tribul dac și de tribul "absinthi" (Apsintieni) ca zeu al războiului. Conform lui Iosephus Flavius (în lucrarea Antichități iudaice; XVIII,22) Pleistoros era zeul războiului la dacii pleistoi, căruia acești traci îi aduceau jertfe omenești.Preoții erau recrutați dintre nobili, o parte dintre aceștia fiind războinici.