La multi ani !

     
      La mulți ani ! Încă un an de Spartacus Titanul , un an în care s-au discutat și au fost scoase la lumină subiecte atât istorice cât și politice peste care s-a încercat să se facă Tabula Rasa datorită importanței deținute și mai ales datorită faptului că nu se dorește ca noi românii să cunoaștem realitatea înconjurătoare , singurul lucru dorit de către politruci și de către dușmanii neamului nostru este ca noi să trăim o iluzie , o iluzie în care totul este bine , în care alții decid pentru noi .
     Fie ca odată cu noul an să apară minți noi care să prefere duritatea adevărului în fața irezistibilei dar în același timp , fatalei iluzii !
   

Specificul românesc

Una dintre marile probleme cu care s-a confruntat și încă se confruntă poporul român este propria sa criză identitară. De când se știe, românii întotdeauna au avut această chemare, aproape euforică, spre redescoperirea trecutului, tradițiilor, identității lor, de parcă noi ne-am fi născut orfani, iar scopul nostru în această viață este să ne facem portretul robot, să ne construim o personalitate, n-are importanță ce și cum, dar o personalitate. Dacă privim istoria României, aproape în fiecare epocă avem câte o „școală” care, prin eforturile ei, a încercat să sape adânc, până la rădăcină, pentru a scoate la iveală acea „esență” care să ne definească ca popor. A existat în istorie o Românie slavizată, la fel cum a existat și o Românie latinizată. Reforma prin care alfabetul limbii române a trecut de la scrierea chirilică la cea latină, s-a realizat prin eforturile Școlii Ardelene, care susținea sus și tare că noi suntem de viță latină.

Școala Ardeleană : Gheorghe Șincai, Ion Budai-Deleanu și Samuel Micu

Sigur că nu ne îndoim de latinitatea noastră, dar această latinitate nu trebuie privită ca pe ceva exclusivist. Nu ne putem încrede în „eroismul” împăratului Traian, îmbrățișat de istorici ca fiind „marele salvator” al triburilor tracice din zona carpato-danubiano-pontică (geto-dacilor). Evident, mentalitatea vest europeană, dominată de materialism și pozitivism, este incapabilă să întrevadă dimensiunea spirituală a unui popor. Lipsită de această calitate, istoricii europeni (care nu sunt lipsiți nici de o doză considerabilă de europocentrism), au etichetat ca fiind „primitive”, „neevoluate”, „barbare”, acele populații care nu se preocupau prea mult de partea materială a vieții. După mentalitățile greacă și romană, nu erai „civilizat” decât dacă purtai togă și tunică, dacă te preocupau dialectica și retorica, dacă erai hedonist sau te delectai în arene, privind cum oameni erau sfâșiați de animale sălbatice. Dacă îți plăceau „pâinea și circul”, erai civilizat. Dacă nu, erai dat la o parte, erai un barbar, un înapoiat, un străin (cuvântul barbar provine de la grecescul βάρβαρος, devenit în latină barbarus, care înseamnă străin, straniu). Nu doar vechile civilizații greacă și romană au adus contribuții spirituale sufletului european. E important să aruncăm o privire și către celelalte popoare.

Îmbrăcămintea romanilor

În ciuda acestui fapt, există ceva care delimitează Europa de Est de Europa de Vest. Europa de Vest, occidentală, mai laică, mai materialistă și mai dornică de acțiune, se deosebește net de Europa orientală, care este mai calmă, mai religioasă (mai mistică am putea spune), mai contemplativă. Dacă stăm să facem o analiză de ansamblu întregului continent, ajungem la concluzia - una dintre ele, căci concluzii pot fi nenumărate - că, într-un fel, Europa de Est a „stagnat”. Putem afirma că majoritatea mișcărilor s-au realizat în occident, veșnicul neliniștit, niciodată mulțumit de sine, care caută mereu „soluții” la problemele vieții, probleme pe care el însuși nu le cunoaște prea bine. Pe bună dreptate, filozofii occidentali au rămas cei mai neliniștiți oameni din istoria gândirii omenești. Pentru a se împăca cu lumea, aceștia și-au formulat sisteme filozofice în care să se refugieze, terorizați de viață și de timp. Au scris și cărți, ca nu cumva aceste sisteme să se piardă.

Nietzsche, unul dintre marii „neliniștiți” ai vremii

Revenind la România, ea face parte din Europa de Est, așadar contemplativă. Privind înapoi, România s-a situat dintotdeauna pe linia de plutire. Am putea spune, fără să exagerăm, că poporul român s-a bucurat de o continuitate în timp cum n-a avut niciun alt popor din Europa orientală. Era și o glumă la un moment dat:

„- Băi, tu știi de ce strămoșilor noștri li se spuneau daci?

- De ce?

- Pentru că sunt d-aci...”

Sigur că gluma nu e lipsită de adevăr. Românii n-au fost niciodată cuceriți în totalitate, chiar dacă o bună parte din ei au fost sub stăpânire romană (au existat așa-zișii „daci liberi”, iar provincia romană Dacia n-a cuprins întreg teritoriul românesc de azi) sau austro-ungară. Este de-a dreptul surprinzător faptul că românii n-au fost niciodată stăpâniți cu totul, trăind în schimb doar fragmentați. Această atitudine conservatoare a poporului român în istorie trebuie căutată în însăși structura spirituală a acestui neam. Și de unde altundeva o putem deduce decât din creațiile populare?

Cunoaștem cu toții basmele în care binele învinge răul, fiind o temă care se repetă. Deducem de aici că românul iubește dreptatea, dar este și optimist, deoarece triumful binelui asupra răului presupune nădejde. Este de remarcat caracterul „ritualic” al acțiunilor din basme. De pildă, Harap-Alb - unul dintre eroii basmelor românești, în același timp și arhetip - ia parte la acte cu caracter inițiatic (faimoasele probe pe care le întâlnim de fiecare dată în basme), pentru a putea merge mai departe sau pentru a obține ceva de care are nevoie. Pentru a-și alege calul, Harap-Alb e nevoit să umple o tavă cu jăratic, s-o așeze în herghelie, iar calul care se va apropia primul de ea, îi va fi încredințat. Întâmplarea a fost că tocmai calul cel mai slab și mai pricăjit s-a apucat să mănânce din jăratic, dar tocmai acesta se va dovedi cel mai bun în înfrângerea forțelor răului. Așadar, românul nu judecă lucrurile după înfățișare, ci după esența lor.

Păstor român

Un alt punct de vedere este vocabularul. În limba română avem cuvântul „dor”, care nu are echivalent semantic în altă limbă. Putem spune că în majoritatea creațiilor populare avem de-a face cu un lirism bogat. Românul este sentimental, de asta nu ne putem îndoi. Poetul național Mihai Eminescu, s-a inspirat din folclorul românesc. Citindu-l, ai impresia că te lovește un val de sentimente, care te îmbată și te trage și pe tine odată cu el. Acest sentimentalism al românilor i-a dat bătăi de cap lui Mircea Eliade, care dorea o generație virilă, creatoare, pusă pe fapte mărețe, care să-i întreacă pe occidentali. El însuși a avut de luptat cu această melancolie încă din copilărie. Imaginea românului autentic este aceea de cioban (căci îndeletnicirea proprie românului este păstoritul) care cântă la fluier șezând pe o piatră, alături de oile sale, meditând și contemplând în voie natura care, pentru el, e plină de semnificații. Fie că ne convine sau nu, aceasta atitudine este a noastră și ne-o asumăm, tocmai pentru că ne-a ajutat să ne conservăm identitatea și spiritul. Ea provine din vremuri foarte îndepărtate. Nu ne îndoim de faptul că tracii au avut această atitudine, deoarece nu i-a preocupat prea mult partea materială a vieții. Uitându-ne la tracii de nord, la geto-daci, cu precădere la regii Burebista sau Decebal, vedem că nu purtau haine regale sau coroane de aur precum conducătorii „popoarelor civilizate”. Ei se mulțumeau cu opincile și cu căciula de lână. Această indiferență față de acțiune a geto-dacilor le-a venit de hac, deoarece nu erau pregătiți pentru invazii străine, fiind mai preocupați să contemple natura. Acesta este și motivul pentru care daca a dispărut, deoarece nu au existat oameni care să scrie în limba dacă, astfel că nu ne-a parvenit niciun text. Este totuși semnificativ faptul că soldații lui Decebal au reușit să reziste unei invazii a armatei romane, în anii 101-102, chiar dacă nu aveau pregătirea acesteia.

Portret înfățișându-l pe Decebal

Nimic nu e mai debil pe lume decât să-ți dorești să fii altcineva, căci fiecare este unic în felul său, cu bune și cu rele. Românii sunt nemulțumiți de faptul că nu sunt „corecți și cinstiți precum nemții”, ceea ce este absurd. Ne este mai puțin cunoscut faptul că neamțul este pesimist și trăiește o anxietate care este proprie poporului german. Nemții fac buni războinici tocmai pentru că sunt pesimiști. Dar nu suntem aici ca să judecăm poporul german, deoarece nu-i cunoaștem structura spirituală. Cert este că această atitudine contemplativă nu ne poate trage în jos, deoarece istoria a demonstrat că românul mai are o latură ascunsă: este un luptător viteaz. Un popor care a reușit să țină piept otomanilor și altor popoare invadatoare, rămânând întotdeauna în picioare, nu se poate complace într-un asemenea hal, absolut penibil din punctul nostru de vedere, încât să-și dorească să fie ca altcineva. Așa ceva este chiar imposibil. României nu i se potrivește deloc atitudinea occidentală, materialistă și laică, aflată veșnic în criză și în căutare de soluții. Vrând sau nevrând, rămânem în continuare la natura noastră contemplativă care, dacă ar fi să recunoaștem, nu ne-a lăsat niciodată la greu. Această atitudine mistică a permis României să accepte creștinismul-ortodox de bună voie și să-l integreze cu mare ușurință în sânul spiritualității sale.

Suntem datori să explorăm patrimoniul spiritual sub care stăm, mai ales în aceste vremuri tulburi, când se dorește eliminarea Creștinismului din Europa și desființarea statelor naționale și culturile acestora odată cu ele.

SNC – Antiromânismul

    Antiromânismul  este o formă de xenofobie care se poate manifesta, în țările unde trăiesc populații românești, prin discriminări și sentimente negative față de români.

    În prezent , din punct de vedere oficial drepturile tuturor etniilor sunt respectate datorită faptului că există legi care taxează acţiunile xenofobe, dar pe lângă varianta oficială oferită de către sistem, există o altă variantă, mult mai realistă,  care spune că acest drept al respectării tuturor etniilor este doar un soi de iluzie.

    Motivul pentru care lupta “anti-discriminare” dusă de către extremiştii de stânga camuflați în pseudo-europeniști este următorul : în acest sistem discriminați pot fi doar minoritarii, în timp ce rolul de discriminatori este preluat de către majoritari.

     Dacă anumiți minoritari se comportă într-un mod primitiv față de majoritari se spune despre ei că acționează în acest fel deoarece fac parte dintr-un grup “vulnerabil” ( orice grup etnic are elemente vulnerabile nu doar anumite etnii ), dar cum se face că din grupuri vulnerabile pot face parte doar minoritarii ? Răspunsul este unul simplu, pe care l-am dat și în articolul despre Fragmentarea Societăţii. Prin această acordare de drepturi politice sporite minoritarilor și prin prezentarea majoritarilor ca fiind nişte discriminatori se pune în practică fragmentarea.

   Cum poate fi evitată această fragmentare ? Modul prin care fragmentarea poate fi evitată este reprezentat de Armonie. Acea armonie poate fi atinsă doar atunci când și majoritatea se va bucura de aceleaşi drepturi politice ca și minoritarii.

Mihai Stoica înfige steagul României

     Anti-românismul există tocmai datorită faptului că drepturile politice ale etniei românești sunt încălcate tocmai de către cei care ar trebui să le reprezinte.  Un prim exemplu este reprezentat de președintele Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos de etnie ungară, care s-a simțit jignit atunci când după un meci de-al Stelei, Mihai Stoica a înfipt tricolorul lângă poartă.  Nu îmi dau seama unde s-a aflat acea discriminare pe care ochiul atent al domnului Csaba Asztalos a văzut-o ? Este oare discriminatoriu să îți arborezi steagul național în propria ta țară ? Dacă răspunsul este pozitiv înseamnă că noțiunea de discriminare s-a deformat într-un mod grav.

    La nivel intelectual anumiți unguri luptă pentru demonstrarea faptului că există un “popor ardelean”. Creațiile artificiale de sorginte socialo-politică precum „poporul ardelean”,” poporul moldovean”, „ poporul valah ”  au un singur scop și anume fragmentarea României și a poporului Român. Românii pentru a evita această fragmentare trebuie la rândul lor să ducă o luptă intelectuală și să demonstreze veridicitatea luptei lor.

    Un alt mod în care Poporul Român este discriminat, este cel intelectual, imaginea Poporului Român fiind deformată de către massmedia din străinătate care îi prezintă pe români ca fiind nişte oameni hoţi și primitivi. Pare-se că toate frustrările occidentalilor cauzate de către imigrația masivă și-au găsit în final un cal de bătaie, și anume neamul românesc. Politicienii care ar trebui să se îngrijească de Imaginea Neamului Românesc peste hotare se pare că omit acest aspect extrem de important. Un exemplu elocvent în acest sens a fost cel al euro-parlamentarului Elena Băsescu care a spus că “ : Responsabilitatea României este cu atât mai mare, având cea mai numeroasă minoritate romă ( țigănească ) din Europa. Dar modul în care sunt ei reprezentaţi contează. De aceea, poate aş recomanda ca la următoarele alegeri europarlamentare, partidele politice să ofere un loc eligibil unui cetăţean de etnie romă ( țigănească ) ”.

România

     Este normal ca etnia ţigănească să aibe reprezentanţii ei dar în acelaşi timp este la fel de normal ca și etnia românească să aibe reprezentanţii ei și ca reprezentanţii etniei româneşti să lupte pentru aspiraţiile ei.

     Acum câteva zile am văzut un documentar pe Discovery Travel & Living, în care un american trecea prin România și trecând el așa, și-a dorit să vada cum sunt românii și care sunt tradițiile lor, partea interesantă este că el în loc să se oprească într-un sat românesc pentru a vedea cum sunt românii, s-a oprit într-un sat țigănesc. Această acțiune chiar dacă pare așa.... la întâmplare, nu este așa deoarece la nivel de massmedia se vrea ca românii să fie prezentați ca fiind țigani, iar cultura ţigănească ca fiind reprezentativă pentru România, iar acest lucru este fals deoarece pentru România este reprezentativă cultura românească de origine traco-latină. 

     Motivul pentru care propaganda anti-românească se manifestă în Italia și Franța este reprezentat de faptul că se dorește o dezbinare a neamurilor latine, datorită aceastei dezbinări italienii, francezii și românii nu pot face front comun pentru a se susține reciproc. Interesul neamurilor latine este acela de a colabora, nu de a fi dezbinate deoarece cooperarea aduce progres în timp ce dezbinarea nu are efecte pozitive.

    

Lup

      „Un stat nu își poate întemeia securitatea decât cu propriile arme” a spus Machiavelli , asta înseamnă că un popor dacă vrea să se elibereze, poate să se elibereze doar prin propriile sale forțe nu să aștepte eliberatorii din exterior. Nu există eliberatori, poporul singur poate să se elibereze, primul pas către eliberare este reprezentat de către eliberaea intelectuală și conștientizarea stării în care se află. Creștinul pentru a se elibera de păcat trebuie mai întâi să cunoască natura acestuia.

      Această metodă poate fi aplicată și la nivel individual, omul dacă vrea să evolueze trebuie să se bazeze pe muncă , nu să aștepte ca evoluția să vină de la altcineva, nimic nu vine pe gratis, tocmai din această cauză înțelepciunea populară românească a găsit și un răspuns : "Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă și-n traistă" .

    

Regii Mitologici ai Traciei - Rhesus

  Rhesus a fost conform Iliadei, legendarul rege trac a căror forțe au fost puse în slujba apărării fraţilor săi de sânge troieni. Numele său este derivat din denumirea tracică dată "regelui", provenită din rădăcina indoeuropeană "reg", care se regăsește atât în sanscritul "rāj"  cât și în formele latine "rex", " regis ", în irlandezul "ri" sau în galicul  "rix" . 

Ulise și Diomede furând caii lui Rhesus

   Fiul lui Eioneus, Rhesus a venit în ajutorul troienilor în cel de-al zecelea an al războiului troian la chemarea lui Priam. Tabăra lui Rhesus a fost amplasată în apropierea Troiei.
   Homer a povestit într-un mod frumos despre sosirea tracilor lui Rhesus :

    “Tracii, veniti de curând, se afla la marginea oastei;
Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, si-i acolo.
Caii vazutu-i-am eu, n-au seama de mari si de mândri,
Albi ca zapada sunt ei si la fuga sunt repezi ca vântul.
Si ferecat îi e carul cu aur si argint, si mai are
Arme grozave de aur ce par la vedere-o minune.
Dânsul cu ele a venit. Parca nici nu se cade pe lume
Oamenii arme de aceste sa poarte, ci numai zeii...”  

Zeița Atena - reprezentare modernă

   Se spunea că atâta timp cât cavaleria lui Rhesus ar fi fost pe câmpiile Troiene, aheii nu ar fi avut nicio șansă de izbândă. De aceea Rhesus și o parte din armata sa au fost măcelăriți în somn, chiar la a doua zi după sosirea lor, de către Ulise și Diomede, trimiși de Nestor ca iscoade și ucigași. Cu același motiv îl îndemnase Hector pe solul Dolon să intre în tabăra aheilor, dar acesta a fost descoperit și ucis. Uciderea mișelească a  tracilor a fost întreruptă de Atena, care de frica zarvei l-a somat pe Diomede să fugă . Astfel, Rhesus a fost ultima victimă, cea a treisprezecea, a măcelului.

Ulise

   Această întâmplare este împortant de cunoscut deoarece ea demonstrează faptul că nu este îndeajuns să fii puternic și curajos, pe lângă aceste calități fundamentale este nevoie de încă una, aceea fiind precauția.

   Dar pe lângă varianta prezentată de către Homer, mai există o variantă, cea a poveștii de dragoste dintre Rhesus și Argantona, o fecioară frumoasă din Misia ( o altă țară tracă ), o regiune învecinată cu Troia . Este vorba de ultima narratio amatoria din culegerea lui Partenios din secolul I. î.Hr., Erotica Pathemata, care conține 36 povești de dragoste cu deznodământ tragic. Conform acestei povești , Argantona trăia singuratică, disprețuind pretendenții la mâna ei și vânând prin pădurile din jurul Kios-ului (azi Gemlik în Turcia).

Războinici troieni

    Regele trac a fost atras de frumusețea ei în timpul unei incursiuni în regiune și îi câștigă iubirea oferindu-se să o însoțească la vânătoare. Prevăzătoare , Argantona nu și-a destăinuit imediat sentimentele, dar măcinată de suferință îi ceru lui Rhesus până la urmă să-i fie soț. Acesta   acceptă cu dragă inimă, căci dragostea lui era de asemenea atât de puternică, încăt  decât după zece ani  a răspuns apelului lui Hector de a veni în ajutorul Troiei asediate. Până la urmă se consideră însă dezonorat de pasivitate și pleacă spre Troia, cu toate împotrivirile soției avertizate de un oracol. 

    Partea cu uciderea de către Odiseu și Diomede nu mai apare în această versiune a , care-l înfățișează pe Rhesus căzând eroic în lupta cu Diomede, pe malul râului care-i va purta numele. Când află de uciderea soțului în fața zidurilor Troiei, Argantona se retrase în ținutul unde îl cunoscuse, acolo ucigându-se pentru a își urma soțul în lumea celor drepți ( acesta fiind de asemenea un obicei de sorginte tracă ).

Craciun Fericit

Nașterea Domnului Iisus Hristos

      Fie ca Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos să facă din noi niște oameni mai buni . Evident că nu este nevoie să fim mai buni doar de Crăciun , este nevoie ca această sărbătoare să reprezinte un nou pas pentru viața noastră , un pas către mai bine . Acest bine pe care-l dorim nu putem doar să-l așteptăm ,  trebuie să muncim pentru el deoarece nimic nu vine pe gratis . A aștepta binele fără să faci nimic  este ca și cum ai avea o parcelă de pământ pe care dorești să ai cartofi însă nu plantezi cartofi , iar neplantând cartofi nu vei avea cartofi . Așa este și cu binele , dacă vrei binele trebuie să cultivi binele prin rugăciune , muncă și antrenament .