Orfeu poetul Neamului Trac

   Cazul lui Orfeu este de asemenea unul cât se poate de interesant fiindcă de data aceasta nimeni nu poate contesta originea lui tracă.

   Insă chiar dacă el este stramoşul nostru si chiar dacă el a fost primul cobzar din istorie, experţii nostrii in materie de “Mitologie Greacă” sau istorie nici măcar nu au luat in seamă aceste detalii importante.

   Intrebarea pe care şi-o pune orice român este urmatoarea: Daca Orfeu a fost stramoşul nostru, atunci el de ce este prezentat ca parte a culturii greceşti?

  Raspunsul este simplu: el este incă parte a culturii greceşti fiindca “experţii” noştri s-au gândit că este mai bine să nu iasă din “canoane” că cine ştie, dacă ies cumva din canoane ce se va intampla?

  In al doilea rând “experţii” noştri au grijă ca românii să nu cunoască faptul că stramoşii lor au avut un rol important in istorie (ex: inventarea cobzei), românilor trebuie sa li se imprime in minte ca sunt un popor slab ca stramosii lor au fost niste barbari batuţi in cap si cam la asta se rezuma manipularea. Dar in paralel cu manipularea trebuie sa existe si adevarul. Adevarul legat de faptul ca stramosii nostri traci au avut sensibilitate artistica, iar noi romanii, ca urmasi ai lor, avem la randul nostru acea divina sensibilitate artistica, fiindca si prin venele noastre curge sangele lui Orfeu .

  Dar lăsând la o parte problema politică trebuie să spun si cine a fost Orfeu, trebuie să spun legenda lui.

El a fost fiul regelui trac Oeagrus si al nimfei Calliope. Din punctul de vedere al lui Pindar (522 – 443 i.H), Apollo a fost adevaratul tată a lui Orfeu, el transformându-se în Oeagrus pentru a o seduce pe frumoasa nimfă.

Orfeu cântând la liră

   Muzica lui fermeca orice ființă Orfeu este recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După despărțirea de argonauții lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui șarpe veninos. 

Euridice - reprezentare moderna

   După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o , a făcut-o să calce în goana ei pe un șarpe. Ovidiu povestește că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu o plânse îndelung şi, nesuportând până la urmă despărtirea, coborî în infern să o caute. 

Orfeu incercad sa o scoate pe Euridice din Infern

     El a reuşit, cântând, să înmărmurească întregul Tartar si să-l înduplece chiar pe zeul Hades să-i dea iubita înapoi. Consimţământul de a o însoţi pe Euridice pe calea spre lumea pământenilor, alături de călăuzitorul sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu condiţia de a nu se uita nici-o clipă la ea. Orfeu nu a reuşit, frământat de temeri cum era, să respecte această condiție; când mai avea doar un pas de făcut pentru a ieși la lumina zilei, el își întoarse capul și își pierdu astfel iubita pentru a doua oară, de data aceasta veşnisc. În pofida rugăminților eroului, care a rămas îndelung timp în preajma râului Styx, înduioșând cu lira lui toate animalele sălbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.

Moartea lui Orfeu

    Fiind demoralizat din cauza pierderii iubitei, singur și îndurerat pentru tot restul vieții, Orfeu și-a găsit, până la urmă, pe meleagurile natale sfârșitul. Datorită puterii cu care a iubit-o pe Euridice, el nu a mai fost capabil să mai iubească o altă femeie. Durerea l-a facut orb în faţa avansurilor făcute de celelalte femei, iar sfarşitul poetului neamului tracic a fost unul din categoria celor „amoroase, dar sangeroase”  din cauza ca el a murit sfâșiat în bucăți de menade ( preotesele trace ale lui Dionisos,inca o detaliu care demostrează apartenenţa tracică a lui Dionisos,dar şi a lui Apollo) supărate pe faptul că eroul nu vroia să le iubească. Se spune ca, lira si capul sa au fost aruncate în râul Hebrus și purtate pe marea Egee până pe țărmul insulei Lesbos. Acolo, capul a fost cât pe ce să fie înghițit de un dragon, împietrit până la urmă de către Apollo deoarece capul nu încetase să cânte, i se înălță acolo un oracol .Insula a devenit în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însǎ, a fost ridicatǎ de zeii olimpieni în cer, unde formeazǎ constelația cu același nume.