Adevarata miza la Rosia Montana

      Pe lângă problema unui iminent dezastru ecologic și cea a jefuirii statului Român și implicit jefuirii Poporului Român , există un alt aspect extrem de important ignorat într-un mod evident de către mass-media , și anume cel al unei rezerve masive de wolfram . Wolfram este un metal cu luciu alb, casant în stare pură, dur, și de mare densitate. Dintre toate metalele pure, punctul lui de topire este cel mai ridicat, iar punctul lui de fierbere este al doilea ca mărime (după carbon). Utilitatea lui cea mai cunoscută este ca filament în becuri electrice. Însă utilitatea lui nu se oprește la cea de filament pentru becuri , wolframul este de asemenea folosit și-n industria militară . Exploatarea de la Roșia Montană de către "canadienii" de la GoldCorporation nu poate ajuta poporul român deoarece entităţile străine vor fi cele care vor profita de pe urma acestei exploatări , din toată această afacere poporul român alegându-se doar cu un dezastru ecologic .

Rosia Montana

       Care a fost reacţia clasei politice faţă de acest proiect ? Reacţia clasei politice din România ( românii în prezent nu au o clasă politică română , ci o clasă politică din România deoarece singura legătură dintre clasa politică şi poporul român este una geografică , nu există sentiment ) a fost una clasică şi anume una trădătoare . Această indiferenţă faţă de aspiraţiile poporului român demonstrează încă o dată faptul că în România nu există "dreapta" sau "stânga" , nu există putere sau opoziţie , ci există doar o linie trasată în exterior , linie pe care atât puterea cât şi opoziţia trebuie să o urmeze .
       Într-un mod oficial se spune că în România există stat de drept , independenţă şi autodeterminare , însă realitatea contrazice această frază "magică" atât la nivel politic , cât şi la nivel economic . Atât timp cât mijloacele economice în cea mai mare parte a lor sunt controlate din exterior , atât timp aspiraţiile româneşti sunt ignorate de către politic nu poate exista o adevărată libertate de alegere . 
       Un popor liber este un popor care deţine puterea politică şi mijloacele economice în propria lui ţară . Pe de cealaltă parte un popor aflat sub ocupaţie este acel popor al cărui membrii trebuie să-şi ţină gura ( corectitudinea politică ) ca nu cumva să deranjeze clasa politică cu propriul drept la existenţă . Un popor aflat sub ocupaţie are "privilegiul" de a fi condus de companii străine .
        Concluzia este că resursele naturale ale României aparţin poporului român . Această concluzie reprezintă şi motivul pentru care naţionalismul este un subiect tabu pentru majoritatea politicienilor deoarece se află pe o poziţie contrară faţă de interesul entităţilor străine care într-un mod neoficial decid pentru aceşti politicieni . Ei vor ca România să aparţină entităţilor străine , naţionaliştii vor ca România să aparţină poporului român . 

Ispita gândirii pozitive

Există anumite tendințe, în lumea actuală, de a ignora realitatea înconjurătoare. În nicio altă perioadă din istoria umanității, omul n-a căutat cu mai multă râvnă și disperare „evadarea”. Această nevoie a individului de a părăsi lumea care îl înconjoară duce, fatalmente, la pierderea contactului său cu realitatea și la crearea unui univers al său, personal, dar iluzoriu, întrucât izvorăște din imaginația sa. Or, se știe cât de malefică este imaginația. Având impresia că e un „artist”, răstălmăcește realitatea și îi dă un conținut care, de multe ori, nici el nu mai știe ce reprezintă. Ca un copil care crede că tot ce zboară se mănâncă, face haz de necaz din orice, crede că totul se poate schimba printr-o simplă prefacere exterioară, fără să fie necesar să se schimbe în interiorul ființei lui, în relațiile cu semenii săi și în legăturile sale cu Dumnezeu, realitatea ultimă a acestei lumi și țelul nostru suprem.

Peste tot vezi numai mesaje de genul „să ne iubim”, „să zâmbim”, „să fim darnici” și multe alte asemenea gratuități. Vorbind despre gândirea pozitivă, mulți indivizi au tendința, de altfel foarte riscantă, de a cădea în deziluzie și de a ignora complet realitatea care ne înconjoară. Ați întâlnit probabil foarte multe mesaje sau cărți care tratează acest subiect inocent, dar plin de capcane, al gândirii pozitive. Ce înseamnă, în fond, să gândesc pozitiv. Înseamnă să privesc întotdeauna partea plină a paharului, indiferent dacă pe fundul lui nu se află decât un singur strop. Ba și mai mult, dacă situația e afurisită rău și nu mai găsesc nicio situație de scăpare, să fiu în stare să judec totul prin prisma proverbului „Tot răul spre bine”. Să gândesc pozitiv înseamnă să fiu optimist, să știu că întotdeauna va fi bine, că există „ceva” care face ca lucrurile să fie, în cele din urmă, bune. Bune pentru cine? Oare acest mod de a privi realitatea este unul just? Categoric, nu. În lumea asta există suferință. Ea se află printre noi și își face simțită prezența în fiecare zi. A te încrede așa, într-o putere abstractă care să-ți poate ție de grijă, e o înșelare cu atât mai mare cu cât, ignorând suferința care ne apasă în fiecare moment, ignorăm însăși o parte importantă a lumii înconjurătoare. Putem oare să mascăm suferința și să o eliminăm definitiv dacă fiecare persoană de pe acest pământ ar gândi pozitiv? În niciun caz. Suferința e ceva evident, cu care toți avem ceva de împărțit, și care nu poate fi eliminată prin nicio metodă, de niciun fel. În primul rând, omul suferă pentru că e muritor. În rest, nu ne rămâne decât să privim în jur.

Bineînțeles că optimismul are și el rolul său, atâta timp cât nu cădem în deziluzie, pierzând astfel contactul cu realitatea înconjurătoare. Și totuși, de ce este „gândirea pozitivă” atât de promovată și atât de „cool”? A devenit o modă să gândești pozitiv. Mulți autori anonimi au tratat și încă tratează subiecte pe această temă. O mulțime de scriitori de succes și-au vândut cărțile, ale căror personaje au răzbit în viață și și-au văzut visurile împlinite, gândind pozitiv în orice situație. Bineînțeles, nu trebuie să uităm că un roman nu este altceva decât o lucrare de ficțiune, care nu poate avea decât rareori legătură cu realitatea, și care e plăsmuirea imaginației unui individ. De la Paulo Coelho la Elizabeth Gilbert, cu al său „Mănâncă, roagă-te, iubește”, gândirea pozitivă s-a extins mai ales în rândul tinerilor, cea mai agitată și mai neliniștită categorie socială, căutând pretutindeni „evadarea”. Fie că vorbim de beletristică sau memorii, aportul imaginației este prezent, iar nuanțele folosite de autor sunt de așa natură încât să suscite imaginația cititorului și să-i schimbe părerea asupra lumii, crezând că își poate îndrepta viața prin niște simple impresii.

Un exemplu de astfel de carte îl reprezintă „Secretul” lui Rhonda Byrne. Ipoteza că gândurile noastre pot contribui la făurirea destinului este factice și superficială. De fapt, această ideologie Îl ignoră în totalitate pe Dumnezeu, crezând că omul singur este responsabil de soarta sa. Aici nu mai avem de-a face cu un Dumnezeu viu, lucrător, care ne povățuiește în fiecare moment al vieții noastre. Rezultatul speculației new age-iste, care încearcă să-L elimine pe Dumnezeu din viața oamenilor. Ni se spune că marile personalități ale omenirii se foloseau de această „tehnică” pentru a trece cu bine de greutăți. Un neo-păgânism camuflat sub cele mai atractive mesaje, fabricat în laboratoarele partizanilor Noii Ordini Mondiale, pentru a lovi în religia creștină și a-i duce pe oameni în rătăcirile periculoase ale propriei lor imaginații care, se știe, poate lua cele mai grave forme, fără nicio legătură cu realitatea. Se uită, în schimb, că Mozart a fost un catolic practicant, și nu numai el. Sperăm ca, în curând, să scriem un articol despre marile personalități creștine ale omenirii.

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791)

Ca orice curent la modă, „gândirea pozitivă” poate fi un bun subiect de campanie publicitară. Ea „se vinde bine”, indiferent dacă e vorba de cărți sau produse asociate cu acest tip de gândire. Deseori, în spatele sloganului „Gândește pozitiv!” se află intenții nu tocmai nobile. Un bun prilej pentru ONG-urile soroșiste de a-și etala „buna-voință” și propaganda neo-marxistă, sub învelișul cool al gândirii pozitive. E ușor să gândești pozitiv. Oricine o poate face. A gândi pozitiv nu implică grija față de celălalt, de cel de lângă tine. Gândesc pozitiv pentru că cred și știu ca situația mea se va îmbunătăți. Întotdeauna urmăresc scopul meu, și mai puțin, sau chiar deloc, al celor de lângă mine. Poți gândi pozitiv și să fii egoist în același timp. Or, se știe că egoismul înseamnă ignorarea tuturor semenilor tăi și situarea ta deasupra celorlalți. Mai corect ar fi să judecăm totul și cu bune, și cu rele, știind că din orice experiență, fie ea fastă sau nefastă, avem ceva de învățat. Asta este adevărata gândire pozitivă. Aceasta este atitudinea creștinului desăvârșit, de aproape două milenii. El se situează deasupra experiențelor sensibile, deasupra a tot ce e bun sau rău, având nădejdea de partea sa și ca scop ultim, pe Dumnezeu.

În paralel cu iubirea de semeni și cu grija față de natură, fără să-L uităm pe bunul Dumnezeu, care ne este întotdeauna alături, să încercăm să privim mai întâi spre noi înșine, să ne analizăm, apoi să vedem de ce ni se întâmplă ce ni se întâmplă.

Locul eroilor

         Un popor înainte de a fi cucerit prin forță trebuie mai întâi să fie supus din punct de vedere psihologic și spiritual . Cucerirea psihologică și spirituală are loc atunci când acel popor renunță la Credința lui , la Tradiția lui și mai ales la Eroii săi . Dacă un popor renunță la aceste trei elemente fundamentale întră într-o stare de declin datorată lipsei de repere spirituale și morale .

Ștefan cel Mare

       În prezent , Poporul Român trece printr-o astfel de perioadă dificilă datorită bombardamentului propagandistic care de mai bine de 20 de ani încearcă să-i curme dorința de a exista . Un astfel de exemplu este cel reprezentat de campania de “demitizare și decomunizare” a istoriei prin intermediul căreia se dorește scoaterea din istoriei a adevăraților eroi ai neamului și pângărirea memoriei lor și înlocuirea lor cu niște falși eroi . “Experții din prezent” vor să-i prezinte pe strămoșii noștri traci ca fiind “barbari” , pe Burebista ( 100 – 44 î.H ) , „imperialist” , pe Vlad Tepeș  (n. noiembrie 1431 - d. decembrie 1476, a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476 ) , „criminal” , pe Ștefan cel Mare „afemeiat” (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava) , iar pe Mihai Viteazul  (n. 1558, Târgul de Floci - d. 9 august 1601, Turda) ca pe „un aventurier sau chiar un soi de proto-fascist” . Noua găselniță a acestor “experți” este transformarea trădătorilor în eroi , niște exemple elocvente în acest caz fiind “pastorul” Laszlo Tokes ( faptul că un iredentist ungur, cum este dânsul, a primit decorația Steaua României spune multe despre personalitatea celor care i-au oferit o astfel de disctincție nemeritată ) și Ion Mihai Pacepa .

              Ceea ce vor ei , este să ne alieneze , ceea ce trebuie să facem noi , este să luptăm împotriva acestor încercări mârșave de a ne scoate eroii din istorie , de a ne face să-i uitam și să-i înlocuim cu niște făcături . Acesta este și motivul pentru care locul eroilor se află în inimile noastre de români și trebuie să rămână în inimile noastre indiferent de „ bombardamentul mediatic anti-românesc ” care durează mai bine de două decenii .

Somnul cel de moarte

          
          

Rene Descartes

          
            Decăderea Europei nu are la bază o cauză economică , aceasta este și motivul pentru care răspunsul la actuala criză nu poate fi unul economic . Principalul motiv care stă la baza decăderii Europei este chiar somnul , lâncezirea spirituală caracteristică relativismului intelectual aflat în prezent la modă . Înțeleptul francez Rene Descartes  (31 martie 1596 – 11 februarie 1650) a spus  despre acest “Somnul al Rațiunii” că are prostul obicei de „a naște monștri” . În timp ce somnul normal are rolul de a încărca trupul cu energia necesară activității prin intermediul regenerării și al relaxării , somnul rațiunii diferă într-un mod fundamental de somnul normal deoarece nu numai că nu ajută trupul să se refacă , ci-l și distruge deoarece nu pune în prim plan dorința de muncă , dorința de a crea ci frica de a fi incorect politic , frica de a acționa și a schimba în bine lumea .

             De la această lipsă de activitate vin cele două boli psihologice atât de prezente acum și anume depresia și disperarea . Nu sunt un expert în psihologie,  însă am puterea de a înțelege ceea ce mulți experți corecți politic refuză să înțeleagă și anume că expunerea la prea multe mondenități, expunerea la propaganda extrem stângistă poate dăuna grav sănătății mintale . Soluția ieșirii din acest somn de moarte este doctrina vitalității . Ce presupune această doctrină ? Punctul principal al acestei doctrine este unul simplu si anume folosirea înțeleaptă a timpului . Iar modul prin care timpul poate fi folosit înțelept este cel al prețuirii fiecărului minut prin intermediul unei activități fizice , intelectuale sau spirituale . Ideal este ca toate aceste activități să fie armonizate deoarece omul pentru a progresa și a fi puternic are nevoie atât de trup cât și de minte și suflet .

         Spre deosebire de concepțiile filozofice la modă din ziua de azi care sunt caracterizate de corectitudine politică și de un limbaj de lemn blindat cu definiții complexe , doctrina vitalismului nu presupune astfel de elemente ci doar un îndemn : Trăiește o viață activă , practică sport , citește , roagă-te și gândește liber nu permite mass-mediei și propagandei anti-naționale să-ți dicteze modul de viață !