Satri

      

        Satri a fost un trib trac al cărui teritoriu ocupa o mare parte din Muntele Pangaeus , aflându-se între râul Nestus ( Mesta ) şi râul Strymon ( Struma ) . 

  

Oracol

       Potrivit lui Herodot  ( n. 484 î.Hr. - d. cca. 425 î.Hr.) , satrii au fost un trib independent, care nu a putut fi cucerit . Ei locuiau în munții  înalți, acoperiți de păduri și zăpadă . Din rândul satrilor se alegeau preoţii lui Dionysos , ei reprezentând elita satrilor . Previziunile în legătură cu viitorul erau făcute de către o preoteasă care după o perioadă de iniţiere devenea oracol .

Dionysos

     

      Existenţa de zi cu zi şi-o câştigau în urma extragerii de aur şi argint şi a creării de bijuterii, ei fiind un trib de mineri şi bijutieri .

SNC - Nationalismul

      
         Din punctul de vedere al istoriei oficiale, Naționalismul și-a făcut apariția în secolul XVIII. Această afirmație este parțial adevărată deoarece doar odată cu apariția Iluminismului, Naționalismului i-a fost conferit un suport ideologic, faptul că atunci Naționalismului i s-a conferit suportul ideologic nu înseamnă că Naționalismul nu exista. 
         Dacă ar fi să dau crezare acestei concepții ar însemna că eu sunt român și îmi doresc să îmi apăr poporul român doar datorită unei ideologii care-mi spune să fac asta.
         Nimic mai fals ! Eu sunt român fiindcă vorbesc limba română, fiindcă prin venele mele curge sângele strămoșilor mei români , nu fiindcă o ideologie-mi spune că sunt român. Nu o ideologie mă împinge să fiu naționalist, ci dorința de a exista, dorința de a progresa și de a fi liber.
        Această dorință de a exista reprezintă de fapt Naționalismul, acesta este și motivul pentru care popoarele a căror dorință de a exista lipsește, a căror Naționalism lipsește sunt niște popoare condamnate la dispariție sau la subjugare.
        Naționalismul înseamnă Dreptul Strămoșesc, înseamnă dreptul de a exista. Cine se opune naționalismului se opune într-un mod direct sau indirect dreptului de a exista al unui popor. Cei care se opun naționalismului românesc se opun de fapt dreptului poporului român de a exista.

Simboluri trace

         Un alt mit care are rolul de a incrimina concepția naționalistă despre lume este cel al faptului că "datorită naționalismului există războaie". Dacă acest lucru este adevărat atunci cum se face că anumite țări "democratice" care în mod clar nu sunt naționaliste, duc războaie și creează într-un mod artificial conflicte ?
         Evident că odată cu democraţia de tip occidental nu va exista o pace eternă . Este amuzantă asemănarea dintre democraţii neo-marxişti şi bolşevici deoarece ambii promovează pacea universală , dar înainte de acea pace , aceşti umanişti trebuie să-şi distrugă duşmanii , în concluzie trebuie să facă război.
         Războiul polono-sovietic (februarie 1919 – martie 1921), războiul româno-sovietic ( sovietul numit Ungaria ) reprezintă nişte exemple şi după cum se vede, "pacifiştii" bolşevici la rândul lor trebuiau să lupte pentru a supravieţui .
         Lupta pentru existenţă reprezintă punctul de plecare al naţionalismului, din această cauză spun că naţionalismul este mai mult decât o doctrină , el reprezintă fundamentul existenţei pe termen lung al unui popor .
          Dacă un popor încetează să fie naţionalist şi începe să creadă că "toţi oamenii sunt la fel" , că  nu există naţiuni, ci una singură, şi anume naţiunea globală, atunci acel popor nu trebuie compătimit dacă o să dispară .
          O înţeleaptă vorbă creştină spune aşa : Cere şi ţi se va da ! Eu ca român cer ca poporul meu să existe şi să lupte pentru a-şi câştiga libertatea . Tu ce-ţi doreşti ?

Anti-rasism cod pentru anti-alb

        La prima vedere, când auzi de o persoană că este o anti-rasistă convinsă zici despre acea persoană că vrea o lume mai bună, o lume lipsită de conflicte interasiale şi interetnice . Partea interesantă vine atunci când îţi dai seama că un anti-rasist tipic din timpurile noastre nu este atât de tolerant pe cât pretinde că ar fi .   
         Motivul pentru care toleranţa anti-rasistului este una ireală este reprezentat de faptul că un astfel de invidid va ignora aspiraţiile şi drepturile populaţiei majoritare şi nativ europene . Într-un mod automat, ignorarea drepturilor populaţiei majoritare si nativ europene nu face din tine un anti-rasist, ci un ipocrit .
        Acest fenomen nu este întâlnit doar în România, el este prezent în toate ţările cu o populaţie majoritară de origine europeană .

        Un articol recent din cotidianul francez Le Monde mi-a atras atenţia în acest sens datorită "anti-rasismului" său . În acel articol, românii şi bulgarii sunt acuzaţi de faptul că discriminează minoritatea tigănească ( sau rromă ).
       Acest articol reprezintă exemplul tipic de ipocrizie neo-marxistă venită din vest deoarece nu are nimic în comun cu realitatea . Dacă românii şi bulgarii au fost şi sunt rasişti cu ţiganii atunci cum se face că de bine, de rău românii, bulgarii şi tiganii au convieţuit de sute de ani ?
      Ipocrizia nu consta doar în anti-rasism, ci constă şi în faptul că "francezii" de la Le Monde omit să spună că nu românii sau statul român au fost cei care i-au expulzat pe ţigani , ci statul francez, în cazul acesta cine este discriminatorul ?
      "Presa liberă" din Franţa ( cât şi cea din România ) nu reprezintă adevărata voce a poporului francez , ci reprezintă o "voce" vorbitoare de franceză , care nu are o esenţă franceză şi nu reprezintă interesele poporului francez, ci reprezintă nişte interese mondialiste .
      Motivul pentru care românii sunt acuzaţi de rasism constă în faptul că se doreşte lovirea în moralul românilor prin inducerea sentimentului de vinovăţie, fiindcă odată cu introducerea sentimentului de vinovăţie românii vor începe să creadă că datorează ceva şi astfel să cedeze din drepturile lor ancestrale asupra pământului lor.

Dictionar anti-rasist

         Anti-rasismul , exact ca şi multiculturalismul reprezintă decât nişte pretexte menite să răpească dorinţa popoarelor nativ europene de a exista . Anti-rasismul actual nu va rezolva problema discriminării deoarece această concepţie discriminează din start populaţiile nativ europene , iar o concepţie discriminatorie nu poate reprezenta un anti-rasism , ci un rasism ,  unul anti-alb.
        În concluzie , cum poate fi rasistul anti-alb, un anti-rasist ?

SNC - Datoria

             Eficienţa unui sistem economico-politic nu este dată de către numărul apologeţilor acelui sistem , ci este dată de către realitatea economico-politică , de către modul în care trăiesc oamenii şi de către libertăţile de care se bucură .
            Libertăţile reprezintă elementele fundamentale pe care se fondează o societate sănătoasă . Problema principală este reprezentată de faptul că noţiunea de libertate a fost denaturată, atât la nivel economic, social, dar şi psihologic .
            În ziua de azi există libertatea de a desacraliza cultural şi religios o naţiune, libertatea de a te manifesta într-un mod exhibiţionist şi de a face propagandă multiculturalistă şi homosexuală . Dar oare elementele enumerate mai sus reprezintă nişte libertăţi ? Nu, ele reprezintă nişte devieri care ni se prezintă a fi nişte lucruri normale , chiar necesare . Dacă într-un mod oficial ele reprezintă nişte libertăţi , într-un mod neoficial ele neagă libertăţile ancestrale şi naturale a unui popor.
            Modul în care încalcă aceste drepturi ancestrale nu este cel fizic , războiul dus împotriva libertăţii noastre în ziua de azi , nu se află într-o sferă fizică, ci într-una psihologică . Corpul nu poate fi liber dacă mintea este înlănţuită .
           Arma principală a războiului psihologic este bombardamentul propagandistic, iar efectul acestui bombardament este inducerea sentimentului că tu nu ai nevoie să gândeşti singur, ci trebuie să te ghidezi după ce spun alţii şi să ai încredere totală în sistem .
            Dacă actualul sistem economico-politic este bun atunci cum se face că ţara acumulează din ce în ce mai multe datorii,  cum se face că prăpastia dintre clasele sociale se adânceşte ?
            Răspunsul este unul simplu : Actualul sistem este construit în aşa fel încât să nu funcţioneze în totalitate , este construit în aşa fel încât să aibă hibe prin care să se strecoare elementele negative .
            Aceste elemente negative sunt reprezentate de către oamenii politici corupţi şi lacomi , indivizi care după ce distrug şi jefuiesc o ţară, au pretenţia ca tot poporul să plătească datoriile făcute de ei.

            Consider că este mult mai just ca datoriile României să nu fie puse în cârca poporului , ci ca ele să fie plătite de către cei care le-au făcut .
            Pentru a înţelege mai bine această idee voi da un exemplu : doamna X , după o lună de muncă îşi primeşte salariul, din acest salariu doamna X trebuie să-şi plătească taxele. În timp ce doamna X se îndrepta către casă, un hoţ îi fură toţi banii câştigaţi în urma muncii, doamna încearcă să-şi recupereze banii dar nu poate deoarece hoţul este un mare şmecher, în situaţia asta doamna X neavând bani pentru a-şi plăti taxele, trebuie să se împrumute la bancă .
             Motivul pentru care doamna X nu a putut să-şi plătească taxele este hoţul şi hoţul este vinovat pentru faptul că doamna X este datoare . Tragi-comicul situaţiei, înţeleasă prin punctul de vedere al politrucilor, este că doamna X trebuie să plătească deoarece hoţul a jefuit-o .
            Morala : Pentru a ne reveni ca Naţiune trebuie să-l pedepsim pe făptaş nu să luăm de la păgubit .

Atentatul din Boston

 
  
 

Atentatul din Boston

       Este interesant modul în care Atentatul din Boston este exploatat de către presa de extremă stângă . Un analist al CNN ,cunoscutul canal de (dez)informare la nivel mondial , deja şi-a spus părerea , el speculând că ar fi vorba de nişte extremişti de dreapta . Într-un mod evident această speculaţie nu este doar o simplă părere , ea reprezintă modul în care presa liberă ( extremistă de stânga ) prezintă realitatea, o realitate în care răul este reprezentat de către naţionalişti , iar atunci când un eveniment dramatic are loc, în mod clar acolo este implicat un naţionalist .
   
    http://www.youtube.com/watch?v=H0Ik0wRyDLM&feature=player_embedded

       Modul în care acţionează presa liberă în cazul acestui atentat este identic cu cel al cazului Anders Behring Breievik  , în care de asemenea atentatorul (un deplasat din punct de vedere mintal ) a fost prezentat ca fiind un naţionalist .

       Un alt articol tragi-comic este cel apărut în ziarul Salon , în care autorul articolului , David Sirota speră ca atentatorul să fie un american alb .

     http://www.salon.com/2013/04/16/lets_hope_the_boston_marathon_bomber_is_a_white_american/

        După cum bine se vede, cei care ar trebui să se ocupe cu informarea în masă, se ocupă de fapt cu dezinformarea în masă , iar ei , în loc să-i prezinte pe adevăraţii vinovaţi, speculează pentru a manipula şi pentru a răspândi într-un mod indirect atitudinea negativă faţă de albi.
        Este mult mai importantă fapta în sine şi făptaşul, decât originea etnică a acestuia, deoarece oameni buni şi răi există în orice popor , iar dacă se încearcă prezentarea unora doar într-o lumină proastă , asta înseamnă atribuirea unei vini colective , iar vina colectivă nu are nimic de-a face cu adevărul, ci doar cu propaganda .
        Partea proastă este că reprezentaţii Guvernului "democrat" al SUA folosesc acest atentat pe post de pretext pentru a mai răpi nişte libertăţi în numele "siguranţei personale" şi a "luptei împotriva terorismului" .

     Ceea ce mi se pare straniu este că SUA după atentatul din 11 septembrie 2001 a cheltuit miliarde de dolari pentru apărare , pentru lupta împotriva terorismului dar totuşi teroriştii au reuşit încă o dată să lovească .............    

      

Critica - meseria secolului nostru

E ușor să critici. Critica e munca celor cu minte suficientă, care de obicei nu prea au ce face. Ea este mână în mână cu datul cu părerea. Fiecare dintre noi poate aduce critici la adresa cuiva, sau cu privire la ceva. Chiar și un motan poate fi critic. Îi dai ceva de mâncare și nu-ți mănâncă, pe motiv că nu-i place, nu miroase bine sau mai știu eu ce. După aceea, va face tot posibilul să stea departe de acel ceva. De cal nu mai zic, care este un animal curat și nu bea apă decât dacă aceasta e limpede. Așadar, chiar și animalele au, într-o anumită măsură, gândire critică, chiar dacă ea nu se întemeiază pe rațiune. Dar una e să ai gândire critică și alta e să critici, pur și simplu. Să ai gândire critică presupune să știi să discerni, dintr-un tot, anumite elemente care, judecate separat și combinate între ele, să dea valoarea de adevăr a acelui tot. Să critici înseamnă să critici, pur și simplu. Chiar și un prostovan fără școală poate să critice. Ați auzit de multe ori pe afară oameni ai străzii beți care critică și înjură sistemul, politicienii, și toate cele. Aceștia sunt avangarda criticii romanești. 

Pentru critici, lumea începe cu ei. Tot ce a fost mai înainte e dat la o parte, fără să se țină cont de structurile sale. Ba câteodată, motivul invocat e chiar ridicol. Mi-a spus cineva, la un moment dat, că Eminescu e învechit. Așadar, cultura se învechește, trebuie reîmprospătată. Suntem în plin neo-proletcultism. Trebuie să ne „modernizăm”. Citiți editorialele lui Eminescu și veți vedea cât de „învechit” este. Nu vorbim aici de poeziile sale, acestea sunt eterne (sau poate până și poeziile sale nu se mai potrivesc cu simțirile poporului român? sufletul se poate și el învechi?). Dar ce vrea lumea defapt? Greu de spus! Cert este că toți știu să critice. S-a făcut chiar și o filosofie din așa ceva: filosofia critică. Aceasta spune că adevărata cunoaștere nu se poate obține decât prin critică. Vom vorbi despre filosofia critică și „instrumentele” ei într-un articol viitor. Nu se mai scriu istorii, ci istorii critice. Nu se mai dorește noul, ci revalorizarea vechiului, într-un mod care să convină „gustului” modern, astfel încât nu se mai ține cont de valoarea justă a evenimentelor trecute.

Bineînțeles, au existat oameni care au știut să critice. Hasdeu a știut să critice modul în care se făcea istorie în secolul al XIX-lea. El nu numai că a criticat cutare lucru, dar a criticat și faptul că nu se ținea cont de cutare lucru atunci când se făcea istorie. Bunăoară, Hasdeu a afirmat că creațiile populare sunt niște surse veritabile de informații, care ne pot da lămuriri cu privire la viața poporului respectiv, cu civilizațiile cu care a intrat în contact etc. Așadar, critici, dar vii cu argumente și soluții. Bun, am înțeles, știi să critici. Dar vino cu soluții convenabile! Ce propui? Pentru că dacă ne împotmolim în critică, nu mai facem nimic. Mai ales că nu putem critica chiar tot. Eu îl pot critica pe Iisus Hristos pentru că nu l-a oprit pe Iuda să-l vândă, și astfel nu mai era nevoit să sufere din pricina răstignirii. Dar unde mai era apoi mântuirea noastră? De asemenea, îl pot critica pe Dumnezeu? Ce răspuns ar da un adept al filosofiei critice, la această întrebare? Critica nu se ocupă decât de lucrurile materiale, la vedere, pentru că cea care critică este rațiunea. Dumnezeu l-a înzestrat pe Adam cu rațiune pentru că a putut să dea nume tuturor viețuitoarelor; prin urmare, le putea deosebi. Așadar, critica este (sau, cel puțin, ar trebui să fie) o activitate a rațiunii.

Bogdan Petriceicu Hasdeu (1838-1907)

Dar, din pricină că ea este o activitatea a rațiunii, critica tinde spre pozitivism. Ceea ce este și mai rău e că ea a devenit preocuparea de bază a omului modern. Ajunge mai sus ăla care știe să critice mai bine. Dar aici e cu șmecherie. Nu poți critica chiar orice, după cum te taie pe tine capul. Nu poți să critici decât ce trebuie criticat. Astfel, atenția și capacitatea ta critică se îndreaptă spre acele lucruri care sunt identificate ca fiind necesare de a fi criticate. Mass-media joacă un rol decisiv în identificarea acestor lucruri. Mai întâi, le prezintă într-o lumină nefavorabilă, pe o durată nedeterminată de timp, lumea începe să înghită criticile, începând, la rândul lor, să le critice. Cum oamenii nu obișnuiesc să-și pună întrebări, nimeni nu se mai întreabă de ce sunt așa de criticate. Cel care critică cu mai multă patimă e cel mai aplaudat. Acesta e cel mai predispus la promovare și la urcarea pe scara socială. Imaginea acestui flecar crește în ochii oamenilor. Nu se sfiește să folosească cuvinte obscene când vine vorba de ceea ce trebuie criticat. În acel moment, chiar a dat lovitura, devenind lăudat de toți pentru „curajul” său. De cealaltă parte, lucrurile care nu trebuie criticate sunt ușor de verificat. Sunt acelea care, dacă le rostești măcar, ești imediat pus la zid și luat la rost. Cu cât le critici mai dur, cu atât ești mai ocolit, mai urât, mai condamnat de toți. În acel moment, nu se mai pune problema curajului. Ești curajos numai când te gândești la ele, dar să mai și vorbești despre ele! Să le mai și critici, atâta îți mai trebuie!

Nimic nu este mai ușor decât să critici. Cu toții suntem buni la asta. Ca să critici nu ai nevoie de originalitate. Poți fi, cel mult, partizan. Prin urmare, prin critică nu ajungem nicăieri. E ușor să te plângi și să arunci ocări în stânga și-n dreapta, dacă nu vii cu argumente și cu soluții, propunând ceva convenabil. O critică constructivă și, ceea ce e și mai important, o critică obiectivă, este binevenită, în acest sens. Este și motivul pentru care societatea actuală se află în stagnare. Ne preocupă mai mult critica decât creația. Până să ne dăm seama de asta, că tot am pomenit de Eminescu, zic să lăsăm versurile sale să ne vorbească:

Multe flori sunt, dar puține
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieții,
Dar se scutur multe moarte.

E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca și flori în poarta vieții,
Bat la porțile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veșmintele vorbirii.

De-unde iei privire clară,
Care-n liniște alege,
La gândiri menite vieții
Viața-n floare să le-o lege.

Si c-o singur-creatoare
Trasătură de condei
Unor sa le dai viață
Altor viața să li iei.

Pentru-a tale proprii patimi,
Pentru propria-ți viață,
Unde ai judecătorii,
Nendurații ochi de gheață?

Ah! atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adevărul?

Critici voi, cu flori deșerte,
Care roade n-ați adus -
E ușor a scrie versuri,
Când nimic nu ai de spus.

SNC - relativizarea ca arma

        

  

Sun Tzu

       Sun Tzu  ( 544 – 496 î.H )  – arta razboiului :   "Cel ale cărui trupe sunt unite în jurul unui obiectiv comun va fi victorios."

                                                                            " Acela care nu cunoaşte cu precizie obiectivele sale nu ştie să riposteze inamicului. "

         Elementele străine pentru a se impune într-o ţară , sunt conştiente de faptul că un atac direct ar reprezenta un eşec şi din această cauză folosesc alte arme pentru a dezarma poporul pe care vor să-l cucerească .

        Una dintre cele mai teribile arme , chiar dacă-n aparenţă nu pare atât de « fioroasă »  ,  este relativizarea unor elemente fundamentale pentru viaţa şi existenţa unui popor , acele elemente fiind : Credinţa , Naţionalismul şi Familia .

         Un popor desacralizat  (un popor fără Dumnezeu ) ,  lipsit de vână naţionalistă şi mai ales lipsit de valori familiale  este un popor aflat pe calea autodistrugerii.

          Acesta este şi motivul pentru care cei care iau în derâdere Credinţa, Naţionalismul şi Familia ( atât cei plătiţi să facă asta, dar şi naivii  ) sunt adversari ai propriului popor . Înţeleptul chinez, Sun Tzu a ilustrat bine faptul că este nevoie de un obiectiv comun şi mai ales acel obiectiv trebuie cunoscut bine pentru că doar cunoaşterea bine a obiectivelor şi punerea lor în acţiune face un popor liber cu adevărat . Libertatea unui popor se câştigă prin luptă , ea nu vine gratis, cei care cred că este gratis trăiesc o ficţiune .

Realitate sau Fictiune

          Pentru a înţelege mai bine modul în care acţionează relativizarea voi da un exemplu : atunci când este atacat, un războinic neafectat de relativizare va lupta pentru neamul său , pentru credinţa sa şi mai ales pentru familia sa , şi astfel nu va fi învins, în timp ce un războinic atins de relativizare nu va mai avea acel avânt în luptă fiindcă el neînţelegând importanţa Credinţei, Naţionalismului şi a Familiei nu va opune o rezistenţă puternică fiindcă, relativizat fiind ,el nu mai are pentru ce să lupte deoarece consideră însăşi existenţa un lucru relativ .

         După cum bine se vede concepţia asupra relativizării face diferenţa dintre un om lipsit de vigoare , un înfrânt şi un om viguros atât spiritual cât şi fizic, adică un victorios .

         SNC-ismul este o doctrină care respectă dreptul oamenilor de a alege, indiferent de natura alegerii , dar în acelaşi timp adevărul trebuie scos la iveală şi oamenii trebuie să-l cunoască, oamenii care vor să-l cunoască , iar cei care nu vor să-l cunoască sunt liberi să trăiască într-o lume imaginară .   

         SNC-ismul nu impune, SNC-ismul arată , din această cauză românii sunt liberi să aleagă între realitate şi fantezie , iar rolul SNC-ismului este acel de a arăta unde se află realitatea şi unde se află fantezia .

        Realitate sau Fantezie ? Libertate sau Sclavie ? Cine decide ? Tu decizi ce este preferabil .