21 martie 2013

Curajul nu are vârstă

      
       Într-un mod oficial, se spune că România este un stat naţional , că românii au dreptul de a fi respectaţi în propria lor ţară . Partea proastă vine atunci când realitatea iese la iveală şi îţi dai seama că este tocmai pe dos , că românii nu sunt respectaţi în propria lor ţară şi mai mult decât atât sunt trataţi ca nişte oameni de mâna a doua de către cei care ar trebui să le respecte ospitalitatea .
       Atunci când cea mai mare parte a clasei politice tace, ascunzând adevărul ,temându-se să-l spună , apar români adevăraţi care au curajul de a reprezenta poporul român chiar atunci când politicul îl ignoră .
       Un exemplu elocvent în acest sens este cel al elevei de clasa a IX-a Sabina Elena  din Covasna , elevă care a avut curajul de a purta o bandă cu tricolorul chiar dacă după cum bine se ştie în acea zonă românismul este sub asaltul xenofobiei maghiare , secondate de către politicienii trădători .
       Pentru acest gest ea a fost ameninţată cu moartea de către un "naţionalist" ungur care îşi doreşte nici mai mult nici mai puţin decât recrearea Ungariei Mari şi ruperea Ardealului de România .

Sabina Elena


       Lipsa de reacţie a C.N.C.D-ului în acest caz , demonstrează încă o dată dublul standard promovat de către "vajnicii" luptători "anti-rasişti" care ignoră cazurile în care majoritarii şi nativii sunt discriminaţi în propria lor ţară , dar în schimb caută nod în papură majoritarilor pentru a demonstra presupusul lor rasism.
       Dar mai mult decât atât Mădălin Guruianu, vicepreşedintele PNL în judeţul Covasna şi consilier local îi admonestează pe părinţii Sabinei Elena. Guruianu, notează JURNALUL NAŢIONAL, consideră că părinţii fetei au făcut „lucruri necuvenite”, iar fata însăşi nu are „atitudinea potrivită”.
       În concluzie , pentru politruci de genul acesta şi pentru anti-români , a purta o bentiţă cu steagul României denotă că nu ai o "atitudine potrivită".
       Dar atunci când de 15 martie, separatiştii unguri defilează cu steaguri şi scandează sloganuri anti-româneşti  nu mai este vorba de "lucruri necuvenite" .
       Motivul ? Este unul simplu controlul în ziua de azi asupra politicului românesc nu mai aparţine românilor ( acest lucru poate fi spus în legătură cu mai toate ţările europene în care nativilor nu li se permite să aibă glas ) .
      Curajul acestei fete demonstrează faptul că există mulţi români adevăraţi , unii simt românismul de mici ( exact ca Sabina Elena ) , iar alţii trebuie mai întâi să îşi deschidă ochii pentru a vedea unde se află românismul şi de ce trebuie sa lupte pentru el .
      Ungurii nu trebuie urâţi pentru faptul că există şi unguri anti-români, de fapt , ţinând cont de contextul politic al Europei de azi  în care se doreşte ca nativii europeni să nu lupte pentru drepturile lor ancestrale şi să fie dominaţi de către străini, românii şi ungurii ar trebui să facă un front comun împotriva acestei ofensive, nu să lupte între ei .
      Ungurii trebuie să realizeze faptul că ideea de Ungarie Mare nu este dăunătoare doar pentru neamurile conlocuitoare ci şi pentru ei ca popor deoarece un conflict în regiunea Central-Estică a Europei va dauna şi mai mult neamurilor nativ europene ( tocmai acesta este şi motivul pentru care aceast concept politic este acceptat într-un mod tacit, deoarece reprezintă un element destabilizator ).
     Salvarea, pe termen lung a integrităţii lor naţionale, atât pentru români cât şi pentru unguri ( cât şi pentru celelalte neamuri europene ) este reprezentată de ajutorul reciproc, nu de către ura generată de  iredentism şi xenofobie .
      
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu