Cantecul Nibelugilor si vechimea Neamului Romanesc

             Oare care ar fi legătura între o epopee eroică germană scrisă în anul 1204 şi vechimea Neamului Românesc ?
              Răspunsul este unul simplu şi anume că în acea epopee eroică sunt menţionate întâmplări din secolul V d.H atunci când Attila  ( n. 406 – d. 453, rege al hunilor între 433 şi 453 d.H ) avea un aliat pe nume Ramunc despre care epopeea povestea că : „Ducele Ramunch din țara Valahilor cu șapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei ca păsările sălbatice, îi vedeai galopând”.

Atac de cavalerie

                Se ştie că  Miturile nordice ( germanice ) erau transmise oral sub forma unor poeme. Transmiterea orală a continuat și în era vikingilor, cunoștințele noastre despre mitologia nordică bazându-se cel mai mult pe Edde și pe alte texte medievale scrise abia după creștinarea populației scandinavice.

Manuscris despre Cantecul Nibelugilor

                 Ţinând cont de faptul că prima referire la români a avut loc acum mai bine de 1500 de ani, atunci cine mai poate spune că poporul român este unul lipsit de istorie şi vechime ?

Invazia Traca din Macedonia

 În secolul V î.H a avut loc marea invazie persană, care a avut ca scop cucerirea Peninsulei Balcanice. Datorită faptului că triburile trace din Balcani erau dezbinate, ele nu au putut opune o rezistenţă puternică redutabilei armate persane.

Armata Persană

 Dorinţa de libertate a tracilor din Balcani a fost trezită de către regele Teres I ( 460 - 445 î.H ), el a reuşit să unească zeci de triburi trace şi astfel a putut forma o armată puternică capabilă să îi izgonească pe invadatorii persani şi din centrul peninsulei Balcanice ( sudul Balcanilor a fost eliberat de către greci în timpul legendarelor bătălii de la Marathon - 490 î.H , Salamina şi Plateea 479 - î.H ).

Traci luptându-se

 Despre Teres I s-a spus că a fost un războinic experimentat deoarece şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii. În anul 445 î.H odată cu moarte lui Teres, fiul său, Sitalces ( 445 - 424 î.H ) preia puterea în Regatul Odris. Exact că şi tatăl său, el s-a dovedit a fi un lider militar capabil, datorită faptului că a întins graniţele regatului, dar în acelaşi timp s-a dovedit a fi şi un politician capabil, el aliindu-se cu atenienii.

Călăreţi Traci

 Sitalces dorindu-şi să îşi extindă influenţa şi în sudul Balcanilor, începe în anul 429 î .H invazia Macedoniei. Pentru această invazie el a strâns o armată imensă formată din peste 100.000 de războinici. Dacă soarta armelor le-a fost favorabilă odrişilor, armata lor reuşind să ocupe teritoriul macedonenilor şi să le înconjoare capitala, Pella.
 Asediul Pellei ar fi fost un succes dacă regele macedonean, Perdiccas al II- lea nu l-ar fi mituit pe Seuthes I, nepotul lui Sitalces. Seuthes datorită banilor macedoneni, a refuzat să asigure aprovizionarea  imensei armate odrise şi astfel "a reuşit" să saboteze victoria bunicului său, Sitalces.

Lupta dintre traci odrişi şi cei triballi

 Trădarea a reprezentat î.H şi d.H cea mai mare pacoste pentru Neamul Românesc şi pentru strămoşii noştri Traci.

 Sitalces văzând că invazia sudului Balcanilor nu a fost un succes, el îşi îndreaptă privirea către vestul Balcanilor dominat de către tracii triballi.
 În anul 424 î.h a avut loc lupta dintre tracii odrişi şi tracii triballi, soarta armelor a fost de partea tracilor odrişi, Sitalces pierzându-şi viaţa în urma acestei lupte.

 Despre aceste fapte a strămoşilor noştri traci nu vor vorbi experţii în istoria oficială, ci doar acei istorici care au curajul să spună adevărul .

SNC - Crestinism contra mercantilism

    Este trist atunci când anumiţi indivizi se folosesc de Creştinism pentru a îşi atinge scopurile materiale, dar este şi mai trist atunci când nişte indivizi fac din Creştinism o afacere, dacă fenomenul transformării Creştinismului într-o afacere atinge nişte dimensiuni naţionale atunci este nevoie de o schimbare.
    Duşmanii Creştinismului au realizat că este inutil să încerci să distrugi această Credinţă prin violenţă deoarece există metode mai simple, non-violente, care dau rezultate extraordinare. Duşmanii Creştinismului au descoperit că cea mai eficientă metodă de a distruge Creştinismul este să o facă cu ajutorul pseudo-creştinilor care din interese pur materiale au îmbrăcat haina preoţească şi cu voie sau fără voie le sunt subordonaţi.

VS

    În istoria noastră Biserica a jucat un rol important, iar Credinţa Creştină
de asemenea fiindcă fără aceste două elemente Neamul Românesc nu ar fi supravieţuit vicisitudinilor istoriei şi ar fi pierit fiind înghiţit de către invadatori.

    Creştinism înseamnă dragoste faţă de popor, nu faţă de arginţi. Este normal ca un om să vrea să se întreţină din ceea ce lucrează din pasiune, însă este o mare diferenţă între o viaţă fără griji şi o viaţă trăită într-un lux porcesc.

    O mare parte din actuala Biserică a căzut din păcate în mâinile unor mercantilişti, care din aviditate au uitat de acel pasaj din Noul Testament care povesteşte de acel moment atunci când Iisus i-a mustrat pe cei care au început să facă din Credinţă, o afacere. Ştim din Sfînta Evanghelie că Domnul nostru a mers în templu şi i-a alungat de acolo pe cei care cumpărau şi vindeau, spunîndu-le celor ce aveau turturele şi multe alte lucruri: „Luaţi-le de aici, duceţi-le de aici".

   Dacă Iisus Hristos, Cel de la care a plecat Creştinismul nu a acceptat această atitudine mercantilă faţă de cele Sfinte, atunci de ce nişte auto-proclamaţi oameni ai lui Dumnezeu  nu ţin cont de asta ?

   Poporul este exact ca un copil care trebuie educat din punct de vedere spiritual şi patriotic, rolul adevărat al Bisericii este de a îl educa în acest mod, problema este reprezentată nu de Biserică sau de Creştinism ci de exemplul dat de către anumiţi indivizi care punând mâna pe puterea Bisericii, o folosesc în scopuri egoiste şi se rup de către popor, odată ce ruptura este produsă poporul se va depărta într-un mod natural de acei impostorii care joacă rol de capi ai Bisericii , dar în acelaşi timp se vor îndepărta de Iisus Hristos şi de adevărata Biserică, cea care trebuie reînviată.

Iisus Hristos

   Cui îi foloseşte acest lux ? Poporului? Nu ? Lui Hristos ? Nu. Acest lux îi foloseşte doar egoistului care cu voinţă sau fără voinţă face rău Poporului său şi Creştinismului. Duşmanii Neamului Românesc şi cei ai Creştinismului ştiu bine faptul că au nevoie de aceşti impostori pentru a îşi impune dominaţia, ei vor încerca întotdeauna să manipuleze poporul şi să îl facă să creadă că aceşti impostori sunt de fapt reprezentanţii Creştinismului.

    Există şi preoţi adevăraţi care pun în practică învăţăturile Creştine, însă numărul lor nu este atât de mare încât să influenţeze şi pe ceilalţi preoţi care au uitat menirea lor adevărată, cea de a educa şi de a ajuta.

    Biserica nu trebuie dată la o parte, ea are nevoie de o reformă care trebuie să constea în eliminarea spiritului mercantilist şi renaşterea Spiritului Umanitarist. Atunci când Biserica va renaşte şi poporul îşi va recăpăta încrederea în Ea.

Pussy riot - falsele eroine ale democratiei

           Mass-media oficială are darul de a face din erou un personaj negativ şi dintr-un personaj negativ un erou. Acesta este şi cazul celor trei "eroine" din Rusia, care pentru faptul că au profanat un loc de cult şi au făcut o piesă cu caracter anti-Putin, au fost condamnate la 2 ani de închisoare. Interesant este că ele au devenit peste noapte cunoscute în întreaga lume, o mare parte din vedetele de bine din vest, politicieni de tot soiul oferindu-şi suportul pentru cauza lor.

Pussy Riot

           Chiar dacă mass-media oficială spune că ele au acţionat din proprie iniţiativă, adevărul nu este acesta, ele au acţionat la iniţiativa altor indivizi, din umbră. Oamenii care ies în stradă pentru a le susţine se împart în două categorii, cea mai mare categorie este reprezentată de cei care sunt plătiţi pentru asta, iar cealaltă parte este motivată politic.

            Motivul acestui circ şi motivul pentru care circul iniţiat de către aceste fete este ridicat la stadiul de martiraj, are de fapt un substrat politic, reprezentat de subminarea puterii economice şi politice ruseşti sub conducerea lui Vladimir Putin. Dacă înainte de venirea la putere a lui Vladimir Putin, Rusia "democrată" a lui Elţîn şi-a arătat ineficacitatea şi slăbiciunile faţă de puterea influenţei politice venite din exterior, Rusia din prezent condusă de Vladimir Putin redevine puterea care a fost odată şi este imună la influenţele externe.

            Un alt doilea motiv, este cel reprezentat de lipsa de moralitate promovată de către aceste individe şi de către cei care le susţin. Primul lucru care sare în ochi este chiar numele trupei, care tradus în română ar însemna "revolta piz**i ", al doilea lucru este cel reprezentat de lipsa de respect faţă de către sacru, lipsă de respect întreţinută de către propaganda anti-europeană şi anti-creştină a celor care se auto-denumesc "europeni".

             Pentru a îmi întări argumentele voi folosi un simplu exerciţiu de imaginaţie. Dacă aceste "eroine" ar fi intrat într-o moschee şi s-ar manifestat în acest fel, ar fi fost trase la răspundere într-un mod mult mai dur, dacă ele ar fi intrat într-o sinagogă şi s-ar fi manifestat în acelaşi fel, ar fi fost trase la răspundere într-un mod la fel de dur. Ţinând cont de aceste aspecte care le scapă anumitor "experţi în jurnalistică", dacă profanarea unor altor lăcaşuri de cult este condamnată ( şi asta pe bună dreptate ), atunci de ce profanarea unei biserici creştine nu este considerată un delict ?

            Poporul trebuie să se trezească la realitate şi să vadă care este adevăratul adversar, să descopere că el este reprezentat de cei care vor să distrugă spiritul creştin din neamurile est-europene, dar asta nu se va întâmpla fiindcă poporul român nu va renunţa la credinţă şi la rândul lor popoarele est-europene nu vor renunţa la credinţă. Dacă estul Europei va renaşte prin credinţă şi disciplină, atunci şi vestul Europei va renaşte la rândul său atunci când se va trezi din somnul corectitudinii politice şi al multiculturalismului !

SNC – Noi prin noi

            Chiar dacă titlul pare ciudat el reprezintă reţeta prin care neamul românesc poate să prospere şi să atingă o nouă treaptă de evoluţiei spirituală şi materială. Noi prin noi înseamnă că noi ne putem înnoi prin propriile noastre forţe, nu trebuie să aşteptăm “salvatorul din exterior” şi mai ales nu trebuie să credem că avem nevoie de un astfel de “salvator” fiindcă doar popoarele slabe aşteaptă, în loc să facă ceva, în loc să acţioneze şi să găsească soluţii.

 

            Un prim pas care trebuie făcut în acest sens este reprezentat de încrederea în sine şi încrederea în vitalitatea şi puterea de creaţie a poporului tău. Luaţi la un nivel general, românii sunt nişte oameni cu potenţial, însă forţa acestui potenţial este ţinută în frâu de către sentimentul de inferioritate faţă de anumiţi străini şi faţă de anumite obiceiuri străine ( evident că acest sentiment de inferioritate este întreţinut de către propaganda anti-românescă, propagandă care invadează spaţiul intim şi spiritual al românului şi face din el o persoană lipsită de vigoare ).

Vlad Tepeş

 

             Românii nu trebuie să se considere inferiori popoarelor puternice ale lumii acesteia, fiindcă istoria a demonstrat faptul că românii sub un lider capabil, naţionalist şi credincios, au putut fi la fel de corecţi şi de eficienţi ca japonezii ( exemplul este reprezentat de domnia lui Vlad Tepeş , domnie în care trădătorii, hoţii şi comercianţii necinstiţi au ajuns în locul pe care îl meritau ). Diferenţa dintre noi şi japonezi constă în faptul că noi, neamul românesc, am fost conduşi după nişte principii sănătoase doar în anumite perioade, la japonezi situaţia a fost diferită deoarece ei au fost conduşi după nişte principii sănătoase încă de pe vremea lui Taira no Kiyomori (平 清盛, 1118 – Martie 20, 1181), el fiind cel care a instaurat primul regim dominat de samurai din istoria Japoniei,  ţinând cont de faptul că un regim condus de samurai înseamnă unul în care corectitudinea, dreptatea şi disciplina erau duse pe cele mai înalte culmi, iar japonezii după sute de ani de corectitudine, disciplină au ajuns la rândul lor la nivelul promovat de către liderii lor.

Taira no Kiyomori





 

          Un alt element spiritual important al japonezului este reprezentat de către modul în care se vede pe el ca om şi modul în care îşi vede naţiunea. Loialitatea japonezilor şi curajul pentru care îşi apărau naţiunea şi onoarea provine din concepţia lor despre ei ca oameni, ei considerându-se părţi dintr-un întreg reprezentat de naţiunea lor, iar celula de bază a acestui întreg era familia. Diferenţa dintre modul japonez de a privi naţiunea şi cel "european actual" constă în faptul că japonezii se văd ca parte a unui întreg în timp ce modelul actual european se află tocmai la polul opus, acest model nu vede naţiunea ca pe un întreg ci pune accent pe un individualism dus la un nivel execrabil.

Împăratul Jimmu

           Un alt aspect important este cel reprezentat de modul în care se consideră poporul japonez. La nivel istoric japonezii  consideră că primul lor împărat, Jimmu a fost fiul zeiţei Amaterasu, ea fiind cea mai puternică zeitate din panteonul Şintoist.  Dacă primul dintre ei, liderul lor era fiul al unei Zeiţe înseamnă că fiecare dintre ei are ceva divin în el. Forţa şi dorinţa de evoluţie a poporului japonez porneşte şi de la aceste elemente deoarece japonezii consideră că este o datorie morală faţă de strămoşii lor să facă ceva constructiv.

Zeiţa Amaterasu

            Japonezii sunt puternici fiindcă ei se simt bine în pielea lor şi nu încearcă să devină altcineva. În timpul perioadei Meiji, perioadă în care japonezii au făcut un pas enorm transformând fosta Japonie feudală într-o ţară modernă, industrială , dar în acelaşi timp una care nu şi-a uitat tradiţiile ancestrale. Românii vor deveni la rândul lor puternici atunci când se vor simţi bine în pielea lor şi nu se vor mai vrea altceva. Ştiu că acel moment va veni fiindcă există mulţi români care se simt bine în pielea lor, ei vor reprezenta seminţele din care va renaşte Neamul Românesc,

           Ceea ce vreau să scot în evidenţă este modul în care influenţează trupul şi spiritul modul în care noi românii ne privim ca popor. Dacă noi vom reuşi să rupem ( şi vom reuşi ) lanţurile psihologice ale propagandei anti-româneşti vom observa că şi noi putem să mergem pe calea către eficienţă şi disciplină exact ca poporul japonez, noi nu le suntem inferiori japonezilor, avem calităţi fizice şi intelectuale care trebuie să le folosim.
           Întoarcerea la Tracism ne va demonstra faptul că şi noi am fost atât de puternici ca japonezii deoarece vitejia tracilor în luptă şi modul lor stoic de a privi lumea şi viaţa s-a asemănat cu cea a samurailor. Dacă despre japonezi se spune că sunt fii şi fiicele zeiţei Soarelui, Amaterasu, despre strămoşii noştri traci se spune că sunt fii şi fiicele lui Tiras, strănepotul lui Noe, cel binecuvântat de Dumnezeu ( în concluzie şi noi avem ceva Divin în noi ). Dacă noi am fost puternici, noi vom fi puternici tot ceea ce avem nevoie este Credinţa în Vigoarea naţiei noastre, doar de noi depinde dacă vom reuşi prin noi sau vom fi supuşi aşteptând salvatorul din exterior. Eu sunt liniştit fiindcă ştiu că noi vom reuşi prin noi dar va mai trebui să treacă timpul ca românul să realizeze cât de capabil este !

 

Religia Tracilor – Orfismul

            Adevărul va fi cel care va salva neamul românesc, fiindcă doar odată cu descoperirea adevărului legat de complexitatea culturii şi religiei tracilor, românii se vor reîntoarce cu faţa la strămoşi, iar atunci când trecutul va avea legătură cu viitorul, când tradiţionalul se va îmbina cu modernul, nimeni nu va mai putea opri eliberarea românilor din lanţurile ignoranţei.

Mozaic cu teme orfice

 

           Orfismul a fost o religie cu caracter secret, provenită din Tracia, care s-a răspândit în Grecia, în timpul secolului V î.H, ai cărei adepți se considerau urmașii lui Orfeu.

 

            Originile 

 

            Istoricul Arrian pomeneşte în opera sa Bithinica, din secolul II î.H, de o nimfă denumită Tracia, după care s-ar fi denumit țara cunoscută inițial sub numele de Pèrke. Rădăcina indo-europeană "per-/pir/per(k)" semnifică "stânca", "piscul" sau "piatra", ceea ce denotă cultul tracic al unei divinități a munților, identificată de greci cu frigiana Cybele. Fiul acesteia s-a numit Pèrkos și a fost venerat chiar și în epoca Imperiului Roman sub forma de "Heros equitans", un războinic călare, reprezentat uneori pe pietrele funerare romane din Tracia.

cavalerul trac

 

           Cultul zeiței-mamă Pèrke/Tracia, celebrat în temple, cunoștea formele extatice ale cultului Cybelei, fiind la rândul său o celebrare a fertilității . Acest cult a influențat probabil atât serbările dionisiace cât și ritualurile de sacrificiu ale orfismului. Tot din Tracia provine, se pare, și latura "apolloniană" a cultului, inițiată de venerarea unei zeițe solare, în cinstea căreia se țineau sărbători. Numele acesteia era în transpunerea greacă Hepta sau Hipta, semnificând a șaptea treaptă a teogoniei și, în același timp, a inițierii orfice. Fiul acestei zeițe era cunoscut din Creta până în Tracia sub numele de Zagreus, care era identificat cu Ares, Orfeu, Rhesus și Zalmoxe. În teogonia orfică, acest zeu devine Dionysos Zagreus, sacrificat în ceremonii în ipostaza unui taur. Acest sacrificiu era celebrat ca hierogamie pe treapta a șaptea a creării universului. La Herodot, Zeița Mamă a tracilor e identificată cu Artemis, Zagreus cu Dionis și fiul celor doi, zeu al cailor la traci, cu Ares. Zeul Ares fusese trac și în accepția lui Homer, care în Iliada îl implicase pe zeul războiului în luptă sub chipul căpeteniei trace Akamas

             Acest cult al sacrificiului pe care l-au avut tracii din acea perioadă s-a transmis şi la tracii daci, în tradiţia cărora rolul lui Zagreus era preluat de către mesagerul care trebuia trimis la Zamolxe.

Sacrificiu Trac

 

           Teogonie și eshatologie

 

              Ritualurile orfice constau inițial în comemorarea teo- și cosmogoniei trace, reprezentată prin treptele inițierii. Numele grecești se datorează izvoarelor.

Primele patru trepte, tetrada, semnifică și cele patru ipostaze ale Zeiței Mamă în conformitate cu elementele pământ, aer, apă, foc:

1. Înainte de venirea Zeiței Mame, adică înaintea existenței cosmosului, domnea liniștea.

2. Zagreus ia ființă prin partenogeneză.

3. Perioada cât Zeița Mamă îl poartă pe Zagreus.

4. Nașterea lui Zagreus.

            Această tetradă inițială e urmată de o triadă:

5. Strălucirea fiului-soare, aflat în zenit, corespunzând creării axei soare-foc (pentada).

6. Mișcarea fiului între emisfera de sus și cea de jos, prin care e delimitat universul și spațiul sacru (hexada).

7. Unirea fiului cu mama într-o nuntă sfântă, hierogamia (heptada), semnificând actul creației. De aici provine denumirea Heptis dată zeiței. Această hierogamie de origine tracă a influențat și ritualul similar al misterelor din Eleusis.  Celebrarea se făcea prin sfâșierea unui taur, al cărui sânge trebuia să curgă pe un altar sau chiar pe țărâna simbolizând poala Zeiței Mame. Conform sacrificiului, culoarea atribuită atunci zeului era cea roșie, a sângelui și a vinului. După înviere, Zagreus devenea zeul celest Sabazios, caracterizat de culoarea albă.

Rhesus

            Următoarele două trepte sunt:

8. Nașterea unui fiu sacerdot și rege pe o a opta treaptă (octada).

9. Învestirea acestuia cu oficiul sacral suprem și puterea lumească se face prin Zeița Mamă, în eneadă. Această treaptă e reprezentată uneori în artele plastice.

            După aceste module de patru, trei și două trepte mai lipsește o singură treaptă pentru a împlini decada:

10. Fiul-sacerdot se stinge din viață și devine nemuritor în lumea de apoi. Autorii greci îl văd pe această ultimă treaptă pe Orfeu, Zalmoxe sau Rhesus.

Helios

             Acestui ciclu i se adăuga o a doua decadă, în care avea loc unirea fiului-sacerdot cu Zeița-Mamă. Ritualurile ei, rezervate oligarhiei, au rămas necunoscute. Se pare că inițierea care urma avea loc odată cu învestirea unui rege. Unele formule de învestire sunt cunoscute din inscripții, care pomenesc pe un Kotes, fiu și slujitor al lui Helios-Apollo și al Mamei Munților, Oreas. O reprezentare a întregii decade cosmice s-a păstrat în mormântul de la Sveštari în nordvestul Bulgariei de azi, în incinta cetății trace Daosdava (Orașul Lupilor).

Zeul Apollo

 

           Răspândirea

              Orfismul tracic a avut un loc principal de cult pe insula Samothràce încă din secolul VIII î.Hr., dinaintea răspândirii culturii elene. Celebrarea acestui cult tracic nu este dovedită numai de către izvoarele grecești, ci și de ruinele unui templu datând din secolul IV î.Hr., un loc de cult al aristocrației trace care-și reclama originea din preotul legendar Dardanus. Magna Mater a tetradei din Samothràce se numea Axiokersa, fiul ei Axieros și nepotul Axiokersos. Pe lângă aceste zeități mai era venerat și Kadmillos/Kasmillos, un zeu falic asociat ulterior lui Hermes.

              Orfismul era o religie creată de către traci care se adresa doar iniţiaţilor, tracii făcând o distincţie între ei şi restul lumii, religia aceasta având un caracter naţional, nu unul internaţional. Orfismul reprezintă un alt element care a arătat tracismul macedonenilor deoarece Filip al II - lea s-a cunoscut cu Olimpia, mama lui Alexandru cel Mare în timpul sărbătorilor de pe insula Samothrace.

             Cel mai important aspect legat de Orfism este reprezentat de faptul că Tracii au fost mai vechi decât grecii, iar influenţa tracă a fost decisivă pentru formarea culturii spirituale greceşti.

Stiati ca inventatorul telefoniei multiple a fost roman ?

Chiar dacă propaganda anti-românească vrea să ne facă să credem că am fost şi suntem un popor slab şi lipsit de creativitate, istoria joacă rolul de apărătoare a neamului românesc fiindcă ea îi contrazice pe toţi cei care vor să ne complexeze.
Un astfel de exemplu care contrazice " versiunea oficială " în legătură cu abilităţile reale ale poporului român a fost reprezentat de Augustin Maior (n. 22 august 1882, Reghin - d. 1963, Cluj).

Augustin Maior

            Creaţia lui cea mai de seamă este reprezentată de punerea la punct a procedeului prin care poate funcţiona telefonia multiplă. În luna noiembrie 1905 este angajat prin concurs inginer la Stația Experimentală a Poștelor din Budapesta unde, în 1906, a reușit să transmită simultan, pe o singură linie telefonică de 15 km, 5 convorbiri fără ca semnalele să interfereze. Fundamentele teoretice ale telefoniei multiple au fost publicate în 1907 în revista „Elektrotechnische Zeitschrift” și apoi, în 1914, în lucrarea „The use of High-Frequency Alternating Currents in Telegraphy, Telephony and for Power Transmission” publicată în revista “The Electrician”.

            Al doilea mare merit al său a fost reprezentat  de faptul că el s-a dovedit a fi și un vizionar. În 1923 el i-a aprobat lui Hermann Oberth să-și susțină lucrarea de licență la Universitatea din Cluj, după ce aceasta fusese respinsă la Universitatea din Heidelberg. El și-a pus semnătura pe diploma celui care, mai târziu, va fi unanim recunoscut drept părintele rachetei interplanetare moderne.

            Concluzia pe care o putem trage în urma cunoaşterii acestor detalii legate de  acest mare inventator român este următoarea : românii sunt nişte oameni capabili care pot să facă lucruri măreţe însă pentru a realiza acele lucruri măreţe, ei trebuie să aibă încredere în propriile forţe şi să nu aplece urechea la cei care vor să-i demoralizeze.

SNC – Cultura

            Împortanţa culturii naţionale este una monumentală, deoarece un popor fără cultură naţională nu poate supravieţui, acesta este şi motivul pentru care lupta împotriva culturii naţionale este făcută cu atâta îndârjire de către adversarii Neamului Românesc, motivul? Este unul foarte simplu, chiar Immanuel Kant ( 1724 – 1804 ) a spus: “Un popor fără cultură e un popor uşor de manipulat.”

Immanuel Kant

              Manipularea reprezintă cea mai puternică armă a anti-româniştilor, deoarece doar prin ea poate fi subjugat Neamul Românesc, fără violenţă, şi doar prin ea poporul poate să fie făcut să-şi accepte lanţurile cu zâmbetul pe buze.

              Partea bună este reprezentată de faptul că acest proces de distrugere a culturii naţionale româneşti este unul reversibil şi pentru a demonstra veridicitatea spuselor mele voi da un exemplu : Dacă o casă este distrusă, ea trebuie să fie reconstruită, aşa stau lucrurile şi în cazul culturii, dacă propria noastră Cultură Naţională a fost distrusă, ea trebuie să fie reconstruită.

              În prezent, adversarii poporului Român, pentru a-l slăbi şi a-l fragmenta, aplică două metode : una este metoda tipică ( folosită şi în timpul Imperiului Roman ) pâine şi circ, iar a doua este multiculturalismul. Dacă prin metoda pâine şi circ i se ia poporului dreptul la cultură, dreptul la libertate, prin metoda reprezentată de multiculturalism se încearcă distrugerea păturii intelectuale prin dezbinare. Multiculturalismul este periculos pentru o cultură naţională deoarece dezbinarea duce întotdeauna la o destrămare a culturii respective. Multiculturalismul îl critic nu doar din punct de vedere ideologic cât şi din punct de vedere istoric.

              Pentru a demonstra inutilitatea multiculturalismului din punct de vedere istoric trebuie să fac trei prezentări istorice: prima va fi  a lui Qin Shi Huangdi (n. 260 î.Hr. - d. 10 septembrie 210 î.Hr. - este primul împărat chinez, întemeietor al dinastiei chineze Qin ), a doua prezentare va fi a lui Romulus împreună cu fratele său Remus (771 î.Hr.- 5 iulie 717 î.Hr.), iar cea de-a treia va fi a lui Clovis I (ca. 466 – 27 noiembrie 511).

              Qin Shi Huangdi a fost cel care a unificat China şi astfel, datorită lui, poporul chinez a devenit un popor unitar şi puternic. Pentru a întreprinde această acţiune el a trebuit să se folosească de două căi, una diplomatica şi una militară. După ce a reuşit să unifice China, el a dat o lege prin care se introducea un singur sistem de scris, un singur sistem legislativ şi o singură religie dominantă. Datorită lui poporul chinez este unul puternic deoarece el i-a conferit o identitate comună şi l-a ferit de dezbinare.

Qin Shi Huang-di

             Romulus împreună cu fratele său Remus au făcut în aşa fel încât, dintr-o mică adunare de sătuleţe, au creat un embrion statal mic, dar extrem de puternic, care să poată da naştere unuia dintre cele mai puternice imperii ale antichităţii şi anume cel roman. Pentru a reuşi acest demers Romulus a trebuit să unească acele comunităţi cultural separate într-o singură cultură, să dea nişte legi eficiente şi să oficializeze o religie comună. Datorită acestor elemente aparent insignifiante el a putut să dea o identitate acelei comunităţi, permiţând astfel acelei comunităţi să prospere şi să evolueze.

Romulus

              Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost Clovis, fondatorul puternicului stat franc. La nivel politic, religios şi cultural, el a făcut acelaşi lucru ca şi Romulus şi Qin Shi Huangdi şi anume a unit triburile răsfirate ale francilor, le-a dat o identitate culturală comună, o identitate religioasă comună şi astfel a reuşit să fondeze un regat puternic, capabil să ţină piept ameninţărilot externe.

Clovis

              Însă cultura nu reprezintă doar fundamentul pe care se creează un stat naţional, ea reprezintă şi un mijloc de apărare împotriva invadatorilor fiindcă atunci când armele fizice nu sunt îndeajuns de puternice, poporul care se află în defensivă trebuie să recurgă la cele spirituale, reprezentate de cultură.  Pentru a demonstra rolul defensiv al culturii, voi da tot trei exemple din istorie : primul va fi cel egiptean, al doilea cel românesc şi al treilea cel chinezesc.

              Frumuseţea culturii egiptene şi modul în care a fascinat ea, a reprezentat un mod de apărare împotriva invadatorilor, care chiar dacă au cucerit ţara din punct de vedere militar, nu au fost capabili să o cucerească şi din punct de vedere spiritual şi din această cauză unii dintre invadatori s-au transformat în nativi. Un bun exemplu în acest sens în reprezintă dinastia Ptolemeică ( 305 - 30 î.H, fondată de Ptolemeu I Soter), dinastie care chiar dacă a condus Egypt mai bine de 250 de ani, nu a putut să se impună în acea zonă, din punct de vedere cultural, şi din această cauză reprezentanţii ei au devenit la rândul lor egipteni din punct de vedere cultural. Ultimul reprezentant de seamă al acestei dinastii a fost Cleopatra (greacă: Κλεοπάτρα, n. 69 î.Hr., d. 12 august 30 î.Hr.) care a încercat să refacă Imperiul Egiptean, ea asimilând cultura egipteană şi devenind la rândul ei o egipteancă de seamă.

Cleopatra plimbându-se pe terasă

               Cel de-al doilea exemplu este cel reprezentat de neamul nostru românesc, neam care datorită unei culturi naţionale puternice şi viguroase a putut să ţină piept multor valuri de invadatori. Mulţi dintre invadatori, datorită puterii culturale şi spirituale româneşti, s-au lăsat asimilaţi în marea masă a neamului nostru, dintre acei invadatori amintesc: cumanii, pegenegii şi o parte din triburile slave. Puterea culturii naţionale româneşti a făcut în aşa fel încât să supravieţuim, să ieşim din situaţii cât se poate de critice.

Grup de români

                Al treilea exemplu este cel reprezentat de cultura chinezească şi de modul în care a putut să înfluenţeze istoria, ajungând să transforme o înfrângere într-o victorie. Exemplul folosit în acest sens va fi cel al dinastiei Yuan. Dinastia Yuan chineză . 元朝, yuán cháo, W.-G. yüan ch'ao), mongolă Dai Ön Yeke Mongghul Ulus, a fost o dinastie mongolă care a domnit între anii 1279–1368 în China. Dinastia a fost proclamată în anul 1279 de Kublai nepotul lui Ginghis Han, proclamare care a avut loc după înfrângerea dinasiei Song și capitularea orașului Hangzhou, azi capitala provinciei Zhejiang . Chiar dacă mongolii au avut o tactică superioară, ei nu au putut cuceri poporul chinez din punct de vedere spiritual, deoarece ei nu aveau o cultură atât de puternică. Chiar primul împărat mongol, implicit Kubilai han ( 1215-1294 ), şi-a dorit să fie recunoscut ca han al mongolilor, dar şi ca împărat al chinezilor, de ce? Deoarece cultura chineză a exercitat o asemenea forţă de atracţie încât nici puternicul mongol nu a putut să o refuze.

Kubliai Han

               După cum se vede, istoria a demonstrat faptul că cei care vor să-şi facă poporul puternic, trebuie să pună la punct trei aspecte, cel cultural, cel religios şi cel legislativ, este important de reţinut că toate ţin de unitate, fiindcă doar unitatea te face puternic, dezbinarea te face slab, toate popoarele care au reuşit să supravieţuiască unei invazii şi să progreseze au avut o cultură puternică şi unitară.

              Procesul de refacere a culturii naţionale româneşti trebuie făcut prin studierea operelor celor mai importanţi filozofi, celor mai importanţi oameni de cultură şi politici autohtoni, dar şi străini, spre exemplu: Sun Tzu, Nicolo Machiavelli, Emanuel Kant şi mulţi alţii. Cititul şi informarea corectă vor salva Cultura Naţională Românească, iar renaşterea culturii româneşti va duce la o renaştere a Neamului Românesc.

Spartacus - eliberatorul

   Tracul care a zguduit Roma, a fost Spartacus (100-71 î.H), el a reprezentat mai mult decât un geniu militar, deoarece a fost şi un eliberator, zdrobind lanţurile sclaviei care îi sufocau poporul.

  Născut liber, el era originar din tribul tracic al Maedilor, teritoriul acestui trib fiind amplasat în apropierea fluviului Stryman (acum Struma).

Unele surse afirmă ca el era un simplu pastor, dar altele susţin ca s-a născut într-o familie nobiliară.

  Ca multi alţi traci, el se înrolează de nevoie în armata romană. Auxiliar fiind,el dezertează rapid deoarece este obligat de către romani să lupte împotriva unui alt trib tracic (adevărul istoric contrazice absurditatea prezentată de către "experţii "  americani în serialul Spartacus, acolo unde tracii lui Spartacus luptau împotriva „barbarilor geţi”).

  Cand este prins,este condamnat la sclavie si dus la Roma pentru a fi vandut ca sclav, lucrând în mine, dar soarta nu a vrut ca el să rămână doar un simplu sclav în mine ci un brav războinic.

Spartacus rupându-şi lanţurile

   Un lanist (antrenor de gladiatori), Lentulus Battiatus, îl cumpară, intuind abilitatea lui de razboinic şi îl foloseşte ca gladiator în arenă, sperând să câștige sume considerabile de pe urma abilității tracului.

 Astfel Spartacus ajunge în Ludus (şcoala de gladiatori) din Capua, în compania altor oameni care urmau să aibă cumplită soarta de a muri în Arena în aplauzele frenetice ale maselor doritoare de violenţă.

Luptă în arenă

 Or, Battiatus a comis o grava eroare, aceea de a reunii oameni care vorbeau aceeaşi limbă, în vreme ce o regulă elementară impunea ca gladiatorii să nu poată comunica intre ei. Dar tinand cont de abilităţile razboinice ale tracilor, este de inteles de ce prefera sa angajeze traci.

  Autoritatea lui Spartacus asupra celorlalti se explica în parte prin motive religioase, deoarece iubita lui, tot de neam trac, era preoteasă. Aici a intervinit și rolul religios al eliberării. Iată cum credinta comuna poate uni oamenii in fața primejdiei!

  Hotărând să devină liber, Spartacus evadează împreuna cu cei 70 de tovarăși din școala de gladiatori din Capua. Fugarii, pornind din Capua, ajung in sud. Ajutat de cei doi subordonaţi de-ai săi,Crixus si Gannicus, Spartacus organizeaza trupele, le furnizeaza arme si hrana cucerind marile domenii din imprejurimi, acolo unde foştii sclavi li se alătură pentru a lupta pentru eliberare.

  Romanilor le trebuie ceva timp pentru a reacţiona, căci subestimaseră anvergura mişcării.

  Când în sfârşit este trimisă o trupa împotriva rasculaţiilor în frunte cu Claudius Glaber,aceaştia sunt deja bine organizaţi şi o inving cu usurinţă. Claudius Glaber decide să-şi amplaseze trupele la poalele Vezuviului, dar Spartacus îi dejoacă planurile distrugându-i armata.
 Dupa aceasta batalie, urmeaza o noua confruntare in care rasculatii lui au dat dovada ca pot sa infranga o armata romana fara sa aplice tactici de gherila.
 Se pare ca rolul principal in aceasta batalie, a fost detinut de cavalerie ( talent înnăscut ).

 Dupa aceasta victorie,armata lui Spartacus s-a mărit, ajungand la 70.000 în iarna lui 73. În acel moment decide să-și duca o parte din oameni spre Alpi, cu intentia de a-i lasa să plece spre regiunile natale. Dar dorința din păcate, dorința de revanșă a fost mai mare decât cea de eliberare și răsculații decid să se înfrunte cu Roma.

 In cele din urma,o trupa de 30.000 coboara in Apulia, sub conducerea lui Crixus, unde este masacrată de  către armata consulului Gallius Publicola.

 Armata lui Spartacus atinge campia Padului.In apropiere de Modena,obţin o stralucită victorie impotriva unei noi armate romane.

 In loc sa treca Alpi,Spartacus face un ocol şi se indreapta din nou catre sud, sperând să cucerească Roma.

 El se indreapta spre sudul peninsulei dar, la fel ca Hannibal, renunţă în final să atace Roma.

 În tot acest timp, la Roma, Marcus Licinius Crassus (n.115 - 53 î.Hr )  participa la alegeri unde este ales pentru a-l invinge pe  Spartacus şi a pune capăt revoltei.

 Odata ales , i se incredinteaza 10 legiuni si porneste la lupta. Deşi rezultatul luptelor este indecis, Spartacus întelege ca adversarul îi este superior şi decide să se retragă în Sicilia.

Moartea lui Spartacus

 Pentru a indeplini aceasta misiune, apeleaza la piraţii cilicieni. Dar aceştia dispar cu banii, pesemne de frica replesaliilor romane. Crassus profita de aceasta ocazie pentru a îl bloca.

 Cu toate ca oamenii erau infometati si slabiti,Spartacus dând dovada de maiestrie strategică reuşeşte să spargă blocada.

 Dupa o serie de lupte de uzură, înfruntarea finală nu poate fi evitată şi are loc în Lucania. La capatul unei comfruntari lungi si violente, armata  lui Spartacus este în cele din urma înfrantă în anul 71 î.H.

 Însuşi Marele Trac moare eroic in lupta, dar nu moare oricum, ci doar fizic deoarece spiritul şi amintirea lui sunt inca vii chiar dacă au trecut mai bine de doua milenii de atunci. Amintirea lui Spartacus, acest brav strămoş al nostru trebuie să fie exact ca lumina unei candele aprinse în beznă , această lumină ne menţine speranţa că într-o zi, vom fi liberi şi că vom demonstra faptul că suntem demni de strămoşii noştri.

Constantin Mavrocordat - exceptia care a facut regula

         Chiar dacă perioada fanariotă - 1711 - 1821- în totalitatea ei a avut o influenţă negativă asupra poporului român, o perioadă în care nepotismul, lăcomia şi ipocrizia au atins nişte culmi incredibile ( această tristă "performanţă" a fost din nou atinsă de către cea mai mare parte a clasei politice actuale ).

Constantin Mavrocordat

           Paradoxul a constat în faptul că într-o perioadă atât de nefastă , respectiv cea fanariotă , a apărut un lider capabil şi interesat de soarta poporului român, acel principe a fost Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol; d. 23 noiembrie 1769, Iași), a domnit în Ţara Românească de şase ori şi în Moldova de patru ori.

           Exact ca şi tatăl său, Nicolae Mavrocordat, Constantin a fost un om pasionat de ideile filozofice reformatoare din secolul al XVIII - lea, dar mai mult decât preluarea acestor idei, el a mai avut ceva în plus, şi anume demnitatea ( calitate pe care puţini principi şi oameni politici o au ), domnia reuşind să o capete datorită sprijinului oferit de către boieri.

           După două domnii scurte în Țara Românească, a fost mutat în Moldova și unde, pentru a-și recâștiga tronul pierdut, contrar firii sale, a trebuit să mărească dările ca să-i poată cumpăra pe turci. Reîntors în Ţara Românească în anul 1735 îşi pune în aplicare planurile pentru o schimbare în bine a situaţiei sociale şi economice. Constantin desfiinţează impozitele indirecte, ca „văcăritul” și „pogonăritul” și introduce o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în 4 „sferturi”. Îi eliberează pe țărani dându-le dreptul să se mute de pe o moșie pe alta, răscumpărându-și libertatea cu 10 lei, plătiți boierului respectiv, de care aparţineau. Reformele puse în aplicare au fost şi de ordin şcolar, la ordinul său deschizându-se şcoli în care se preda limba română ( în acea perioadă existau puţine şcoli în care se preda în limba română, în majoritatea şcolilor se preda în greacă ). A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește.

Stema familiei Mavrocordat

         Schimbările făcute de către Constantin Mavrocordat au avut loc şi la nivel administrativ şi au constat în faptul că în județe a numit ispravnici cu un rol judecătoresc și administrativ.

         Nici la capitolul diplomaţie nu a stat rău acest principe înţelept, el ştiind să profite de pe urma războiului ruso - turco - austriac (1736 - 1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, obține reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad din 1739.

         Toate reformele bune au fost puse în aplicare şi atunci când a preluat puterea în Moldova. În timpul domniilor avute, a căutat să îmbunătățească starea supușilor săi. El este domnitorul care a suprimat șerbia în Ţările Române: mai întâi în Țara Românească (1746), apoi în Moldova (1749).

         Rolul pe care l-a jucat acest principe înţelept pentru Neamul Românesc a fost unul extrem de important, unul revoluţionar, deoarece în timpul domniei sale, Neamul Românesc a trecut de la feudalism la un sistem mai evoluat în care şerbia a fost abolită.

         Din păcate soarta nu a fost atât de bună cu acest suveran capabil deoarece în 1769, în timpul ultimei domnii (în Moldova), pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat cade prizonier și este ucis de un soldat rus. Chiar dacă Constantin Mavrocordat a avut un sfârşit atât de trist asta nu înseamnă că el trebuie uitat, ba din contră, Neamul Românesc trebuie să-şi aminească de el ca de un suveran înţelept care l-a dezrobit din lanţurile feudale.

        Constantin Mavrocordat a reprezentat excepţia care a făcut regula deoarece, după el, nu a mai venit la conducerea Ţărilor Româneşti , niciun fanariot capabil şi ataşat de popor.

Impărații traci ai Romei XI - Constantius al II-lea

   Constantius al II - lea  (Constantinus Flavius Iulius, n. 7 august 317 - d. 3 noiembrie 361) a fost al treilea fiu al lui Constantin cel Mare. Numele său a fost luat de la unchiul său, Constantin Chlorus ( un alt împărat trac al Romei ).
   Exact ca şi ceilalţi împăraţi Traci ai Romei, Constantius a fost un bun comandant, tatăl său ocupându-se de acest aspect important deoarece ştia că apărarea unei patrii se face prin cunoaşterea tainelor războiului.
   Pe data de 13 noiembrie, anul 324, Constantius a primit regiunea estică a Imperiului Roman, însă el şi-a dovedit capacitatea de comandant deoarece este important de ştiut că odată cu poziţia socială vine şi o mare responsabilitate.

Constantius al II-lea

  Prima luptă câştigată de către Constantius a fost cea impotriva Goţilor, el luându-şi numele de Germanicus Maximus.
  În anul 335, Constantin cel Mare, simţind că sfârşitul este aproape împarte Imperiul Roman între urmaşii săi, printre ei aflându-se şi Constantius.
  În anul 337 Constantius porneştre într-o nouă campanie împotriva Perşilor Sassanizi care erau pregătiţi pentru o invazie. În prima fază a războiului rege persan Shapur al II-lea atacă, iar romanii conduşi de    Constantius se află în defensivă, ca mai apoi ca soarta armelor să se schimbe astfel încât armata romană respingând forţa persană de invazie va face în aşa fel încât persanii să treacă de la statului de la invadatori la cel de invadaţi.
 Constantius al II-lea pornind la ofensivă işi reîmprospătează forţele întroducând în armata romană unitatea cavalerească de elită, cea a Cataphracţilor. După câteva bătălii cu caracter indecis, lupta finală între romani şi persani se va da la Narsara unde însăşi fratele lui Şapur işi găseşte sfârşitul sub sabia bravului trac Constantius.

Cataphract

  Odată cu moartea fraţilor săi, în anul 350 Constantius a deţinut două treimi din Imperiu, singurul său adversar a fost Magnențiu (n. 303, la Samarobriva , în Gallia Belgica – d. 11 august 353, la Lugdunum, Gallia Lugdunensis ) , general roman care la rândul său avea rădăcini tracice, el păstrând şi tradiţiile religioase ale strămoşilor săi, el susţinând cultul zeiţei Cybele ( zeiţă care era considerată de către tracii frigieni ca fiind Mama Pământului ). la Roma, favorizează pe față susținătorii vechii religii numind doar păgâni în posturile sus-puse. Sacrificiile în onoarea Cybelei își refac prezența din 350, pe colina Vaticanului. S-a găsit o dedicație a unui preot păgân în care îi mulțumește lui Magnențiu că a pus capăt  " lungii nopți"  creștine, care, potrivit acestuia, s-a abătut asupra Romei.
 
  Constanțiu al II-lea se îndreaptă rapid asupra lui Magnențiu și-l bate la Mursa pe Drava, în Iliria și-l constrânge să fugă. Magnențiu se sinucide la Lugdunum, în 353.
   După căderea uzurpatorului, Constantius al II-lea, adept al creştinismului de tip arian , revine aupra deciziilor lui Magnențiu printr-un edict lapidar, datat la 23 noiembrie 353: " Să fie abolite sacrificiile nocturne celebrate la porunca lui Magnențiu, iar un asemenea desfrâu nelegiuit să fie de acum înainte respins" .

  Odată cu moartea lui Magneţiu, Constantius al II-lea  devine împărat al întregului Imperiu Roman reunit. În anul 355 respinge o nouă invazie a triburilor germanice ( saxoni, allemani şi franci ). Politicile duse de el au dus la întărirea poziţiei deţinute de Creştinism în cadrul Imperiului Roman.
  Un alt aspect care vorbeşte de originea sa tracă este descrierea stindardelor armatei sale, în urma undei vizite făcute la Roma în anul 357, descriere făcută de Ammianus Marcellinus care a spus : "Ca în fruntea armatei conduse de Constantius se aflau soldaţi care purtau stindarde în formă de dragoni" ( Se ştie bine faptul că aceste stindarde erau tipice pentru tracii daci ).
  Anul următor, în 358 respinge o invazie a sarmaţilor şi quarţilor, în urma victoriei reputate Constantius primeşte porecla de Sarmaticus Maximus.
Moare la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, unde trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe Iulian Apostatul. Modest ca inteligență, suspicios, crud, superstițios, Constanțiu rămâne totuși cel mai capabil dintre fiii lui Constantin cel Mare.

Yi Sun-sin – the power of the will

Will is an important thing because without it, we are unable to overcome the problems and also to save our people from the distructive illusions created by the neo-liberals. The main problem of the neo-liberal way of thinking is that state influence in economy decreases and with decreasing influence of state in the economy, decreases the influence of native population because if an economy of a state is not national, the others will be those who decide the future of your people.
 

From my point of view must be a balance between state and private property. If this balance is removed, the freedom will also be removed, but when the freedom is removed by an invader, the history will give the right man who is able to free his people. This kind of man was Yi Sun-Sin.

  History has proven that the will of a powerful leader created the necessary condition for victory. Yi Sun-sin (April 28, 1545 – December 16, 1598, Korean: 이순신, Hanja: 李舜臣)  was that kind of guy, able to make the impossible possible and to free his people from the hands of the invadors.

Yi Sun-Sin

 Yi was born in Geoncheon-dong Street of  Hanseong (then capital, present-day Inhyeon-dong, Jung-gu District, Seoul). His family was part of the Korean Deoksu Yi clan, near present-day Daejeon . As a young boy, Yi played war games with other local boys, showing excellent leadership talent at an early age and constructed and fletched his own bow and arrows as a teenager. 

 In 1576, Yi passed the military examination (무과; 武科). Yi is said to have impressed the judges with his swordsmanship and archery, but failed to pass the test when he broke a leg during the cavalry examination. After he re-entered and passed the examination, Yi was posted to the Bukbyeong (Northern Frontier Army) military district in Hamgyeong province. However, he was the oldest junior officer at the age of thirty-two. There, Yi experienced battles defending the border settlements against the Jurchen marauders and quickly became known for his strategic skills and leadership.

 In 1583, he lured the Jurchen into battle, defeated the marauders, and captured their chief, Mu Pai Nai. According to a contemporary tradition, Yi then spent three years out of the army after hearing of his father's death. After his return to the front line, Yi led a string of successful campaigns against the Jurchen nomads.

 However, his brilliance and accomplishments so soon in his career made his superiors jealous, and they falsely accused him of desertion during battle. The conspiracy was led by General Yi Il, who would later fail to repel the Japanese invasion at the Battle of Sangju. This tendency to sabotage and frame professional adversaries was very common in the later years of the Joseon military and government. Yi's was stripped of his officer rank, imprisoned, and tortured. After his release, Yi was allowed to fight as an enlisted soldier. After a short period of time, however, he was appointed as the commander of the Seoul Hunryeonwon (a military training center) and was later transferred to a small county, to be its military magistrate.

Yi assumed his new post at Yeosu on the 13th day of the 2nd lunar month of 1591 (March 13, 1591). From there, he was able to undertake a buildup of the regional navy, which was later used to confront the Japanese invasion force. He subsequently began to strengthen the province's navy with a series of reforms, including the construction of the turtle ship.

Turtle ship

 Perhaps his most remarkable military achievement occurred at the Battle of Myeongnyang. Outnumbered 130 ships to 13, and forced into a last stand with only his minimal fleet standing between the Japanese Army and Seoul, Yi delivered one of the most astonishing defeats in military history. Here it was the power of his will, he want so much the victory, he want so much to free his people and nothing could stand in his way.

Despite never having received naval training or participating in naval combat prior to the war, and constantly being outnumbered and outsupplied, he went to his grave as one of few admirals in world history who remained undefeated after commanding as many naval battles as he did (at least 23).
Yi died at the Battle of Noryang on December 16, 1598. With the Japanese army on the verge of being completely expelled from the Korean Peninsula, he was mortally wounded by a single bullet. His famous dying words were, "The battle is at its height...beat my war drums...do not announce my death." 

   The royal court eventually bestowed various honors upon him, including a posthumous title of Chungmugong (충무공, 忠武公, Duke of Loyalty and Warfare) .Yi remains a venerated hero among Koreans today because his sacrifice has given the men enough power to free their country.
 

   The power of the will of an single man have made an army of 10 times smaller able to overcome the obstacles. This is the reason why a people and also a leader must believe in his powers because only by believing you can release the Divine power that lies inside you, God loves the men who stands right and said their opinion, the men who said the truth despite of those who want to oppose it. God loves those who fight for the truth and Yi Sun-Sin was one of them !

 His will saved his nation, and that why i think that he is an example for the nations who want to save their identities and peoples from the social experiments.