Secretul existentei

      Pe cât de pueril pare, pe atât de eficient este marele secret al existenţei unui popor. Acest mare secret al existenţei este reprezentat de către credinţa în propria existenţă. Dacă un popor crede în propria existenţă atunci va exista, în cazul în care acea credinţă în propria existenţă este pusă la îndoială de către propagandă, atunci existenţa acelui popor se află în pericol.
     De mai bine de două decenii, poporul român se află sub barajul unei artilerii psihologice menite  să-i distrugă credinţa în propria existenţă. Nu trebuie să ne mire faptul că toţi eroii naţionali sunt criticaţi. că toate simbolurile noastre naţionale sunt ridiculizate, că românii sunt prezentaţi într-o lumină proastă de către mass-media de sistem.
      Nu există popor perfect, iar poporul român nu face excepţie, însă mi se pare suspect faptul că doar părţile negative ( cu câteva mici excepţii ) sunt prezentate de către propagandiştii care pozează în experţi în psihologia şi istoria poporului român.

      După cum am mai spus, credinţa în propria existenţă reprezintă elementul principal al existenţei unui popor, iar duşmanii acelui popor încearcă să distrugă acel popor prin intermediul distrugerii credinţei în propria existenţă.
      Dar în acelaşi timp, nu trebuie să fie înţeleasă greşit această credinţă în existenţă. Acest secret al existenţei se bazează pe încă ceva, anume pe acţiune!
      Credinţa trebuie să fie bazată pe acţiune. Pentru a avea o recoltă bună trebuie să ai încredere în Dumnezeu şi în propriile forţe, dar în acelaşi timp trebuie să şi plantezi! Fiecare dintre noi are capacitatea de a planta, important este să descoperim ceea ce ne pasionează să plantăm, fiindcă fiecare dintre noi este bun la ceva.
      Morala acestui articol este următoarea: Noi românii, am existat , existăm şi vom exista, indiferent de cât de mult încearcă duşmanii noştri să ne distrugă credinţa în propria existenţa!

Neo-marxismul - noua religie de stat

      Pe mine mă amuză nespus de mult zicala: "În 89 odată cu căderea comunismului....". Iar motivul principal din spatele acestui amuzament este reprezentat de faptul că nu marxismul a fost înlăturat în 89, ci naţional-bolşevismul!
      Marxismul trăieşte bine-mersi într-o formă schimbată, anume cea a neo-marxismului. Forma a fost schimbată, dar esenţa totalitară a rămăs aceeaşi. Dorinţa de a suprima orice opoziţie faţă de ideologia sistemului este mai vie ca niciodată.
      După cum am spus şi-n alte articole, lupta de clasă a fost schimbată cu cea de rasă şi cea de sex. Dacă înainte, burghezia trebuia obliterată pentru aduce egalitatea. În prezent, vechea burghezie a fost înlocuită cu familia tradiţională de rasă albă, element care de asemenea trebuie obliterat din punctul de vedere al neo-marxismului. Principala armă de obliterare a acestui element este cea distrugerii capacitaţii de reproducere a barbaţilor prin intermediul feminizării şi a pseudo-educaţiei sexuale.
      Ţinând cont de toate aceste detalii nu trebuie să ne mire faptul că Mihaela Rădulescu a fost pusă la zid pentru declaraţiile care le-a făcut.

Propaganda neo-marxistă

      Ea spus că vrea ca băiatul ei să crească corespunzător şi să nu fie bombardat mental cu propagandă  menită să-l feminizeze şi să-l împiedice practic să devină un bărbat complet. Mihaela Rădulescu nu i-a atacat pe homosexuali, nu le-a criticat alegerile, ci a spus că ei trebuie să lase minţile copiilor în pace.
      Din punctul meu de vedere, fiecare mamă de băiat îşi doreşte ca el să ajungă un bărbat complet şi să nu fie castrat din punct de vedere psihologic de către propaganda homosexuală.
      Concluzia acestui articol este următoarea: din moment ce neo-marxismul a devenit o religie de stat nu trebuie să ne mire faptul că Mihaela Rădulescu a fost "pusă la zid" de către mass-media pentru simplul motiv că a protestat împotriva îndoctrinării homosexuale şi a feminizării artificiale impusă băieţilor. Partea bună în acest caz constă în faptul că toţi falşii apostoli ai toleranţei "şi-au dat arama pe faţă" şi la primul semn au atacat o persoană pentru simplul fapt că şi-a spus părerea. Unde este dreptul la liberă exprimare? De fapt întrebarea corectă în contextul neo-marxismului ca religie de stat este următoarea : Care drept la liberă exprimare?
     

Hristos a înviat!

Încă o dată, Iisus Hristos, în marea Lui iubire de oameni, înviază pentru noi, dăruindu-ne Viață. Să ascultăm, cu această ocazie, cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:

„De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie; si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.

Învierea Domnului
(pictură de Părintele Arsenie Boca)

Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos: amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.”

HRISTOS A ÎNVIAT!

Democratia - o iubire platonica

  De la "marea revoluţie franceză" încoace, odată cu apariţia democraţiei şi a votului universal, ni se spune că istoria este făcută de către mase, că odată la patru sau cinci ani, acele mase îşi aleg liderii pe care-i doresc.
   Eu sunt conştient că această poveste sună frumos, însă oricât de frumos ar suna această poveste, realitatea este cu totul alta. Istoria a demonstrat faptul că nu masele, ci elitele decid într-un mod real traseul ei.
   Această realitate ( a elitei care conduce ), a rămas aceeaşi, încă de la începuturile omenirii până în prezent, singurele elemente care au fost schimbate într-un mod fundamental de-a lungul timpului au fost cele reprezentate de către tehnologie şi modul de exercitare al puterii.
    Pentru ca un popor să-şi ia destinele în propriile mâini, trebuie mai întâi ca acel popor să aibe o elită născută din el, o elită care să-i urmărească aspiraţiile, să-l îndrume şi să înţeleagă mecanismele puterii. În cadrul fiecărei perioade istorice, indiferent dacă era vorba de monarhie, republică sau dictatură, oamenii care au condus cu adevărat statul au fost cei care au înţeles mecanismele puterii şi au avut înteligenţa necesară aplicării lor.

Democraţia

    Chestiunea principală în acest caz este cea a faptului că nu sistemul conduce oamenii, ci alţi oameni conduc prin intermediul instrumentului numit sistem. Aceasta este şi cauza pentru care un popor trebuie condus de lideri care să-i urmeze aspiraţiile, indiferent de orientarea politică a acelor lideri, fiindcă esenţa este mult mai importantă decât forma. În ziua de azi se pune foarte mare valoare pe formă, pe orientări politice, în mass-media oficială se tot vorbeşte despre stânga, dreapta, centru, deviaţii de stânga, deviaţii de dreapta...forme, forme şi iar forme, însă care este esenţa acestor forme?
    Adevărata esenţă a oricărui sistem este elita care conduce acel sistem. Dacă în epoca de piatră conta cine avea bâta mai mare şi mai multă forţă brută, în prezent este evident că modul de exercitare al puterii s-a schimbat, devenind mult mai subtil. În prezent nu contează cine are bâta mai mare, ci persoana care deţine monopolul asupra banilor şi a informaţiei.
     Pentru a mă face mai bine înţeles voi da ca exemplu o realitate din "patria democraţiei", recte SUA, o realitate pe care mulţi ori nu o înţeleg sau nici nu vor să o înţeleagă, anume cea a faptului că în pofida alegerilor şi a "voinţei populare" tot o aristocraţie domneşte şi acolo.
     Adevăratul lider al Americii nu este preşedintele, ci preşedintele FED-ului, care nu este ales prin vot universal, ci prin votul unui grup restrâns ( adevărata aristocraţie ). Această realitate nu se reduce la SUA, ci la întreaga lume.
     Acest exemplu demonstrează într-un mod clar faptul că democraţia este o iubire platonică deoarece nu oferă decât iluzia puterii poporului, în timp ce conceptul artistocrat spune clar şi pe faţă faptul că un mic grup de oameni conduc destinele ţării, singura diferenţă între cele două este cea a faptului că democraţia doar dă impresia că nu aristocraţia conduce,
     Concluzia acestui articol este următoarea, românii pentru a-şi lua destinele în propriile mâini nu trebuie să aştepte de la alţii, ci să înţeleagă mecanismele puterii pentru a le pune în aplicare.

Statul tanar si provocarile sale

      Experienţa statalităţii reprezintă un element diferit faţă de experienţa organică a poporului, deoarece un popor poate fi foarte vechi din punct de vedere organic, însă dacă nu are experienţa statalităţii, acel popor vechi poate da naştere unui stat tânăr.
      Un bun exemplu de popor vechi care traieşte într-un stat tânăr este cel al poporului român. Un stat tânăr nu poate fi comparat cu unul care are experienţa statalităţii. Un stat tânăr "poate învaţa multe" din experienţa statului vechi, însă, procesul în sine este unul de durată. Acesta fiind principalul motiv pentru care un stat tânăr nu are rost sa fie comparat cu unul vechi.
      O alta problema care derivă din această "tinereţe" a statului ( combinată cu incompetenţa clasei politice şi "buna-voinţa mass-mediei" ) este cea care creează iluzia "poporului idiot", popor care nu are capacitatea "poporului deştept" de a prospera.
      Poporul roman este un popor capabil, însă are o întârziere atunci când vine vorba de chestiunea statalităţii datorită istoriei sale tumultoase şi a lipsei unui ragaz care să-i permită dezvoltarea. Acesta fiind şi motivul pentru care este greşit să compari statul român, cu cel francez, olandez, elveţian..etc deoarece toate aceste state avansate au avut parte atât de un răgaz necesar dezvoltării, cât şi de o vechime a independenţei statale.

     După cum am mai spus, întârzierea statală reprezintă un dezavantaj, însă în niciun caz nu trebuie să fie percepută ca o scuză pentru toate neajunsurile deoarece este foarte uşor să găseşti scuze, în loc să cauţi esenţa problemei pentru a o rezolva. Natura rezolvării unei astfel de probleme nu este una pur materială, ci una spirituală fiindcă numai Credinţa şi Pasiunea pot salva un popor. Un bun exemplu istoric în care toate aceste calităţi au fost folosite pentru a depăşi impasul întârzierii a fost cel al erei Meiji din Japonia, atunci când poporul japonez, ghidat fiind într-o direcţie bună de o elită naţionalistă, nu numai că a depăşit impasul întârzierii, dar a şi devenit o mare putere! Cum au putut face acest lucru? Renunţând la scuze şi trecând la treabă, studiind cu atenţie toate calităţile marilor puteri la acea vreme, ca mai apoi să le înveţe şi să le pună în practică!
     Concluzia logică a acestui articol este aceea că poporul român nu este "poporul idiot" deoarece "idiotul" în acest caz nu este românul, ci propagandistul care nu numai că-i creează românului această imagine falsă, dar i-o şi induce prin intermediul unui amplu bombardament psihologic.

La mulți ani, Mihai Eminescu! 165 de ani de la naștere

Acum 165 de ani, pe data de 15 ianuarie 1850, se naște la Botoșani poetul și jurnalistul Mihai Eminescu. Asasinat la comandă din cauza ideilor sale conservatoare și naționaliste, Eminescu devine primul „teoretician” al românismului; un românism autentic, apolitic, creștin-ortodox, separat de masoneria ce domina până în acel moment toate mișcările de „deșteptare națională”. Premisa lui Eminescu în organizarea politico-economică a României era că statul are nevoie de „un sistem de organizare care să izvorască din studiul profund și conștiincios al trebuințelor noastre locale și care să fie potrivit cu puterile intelectuale și cu mijloacele de avuție ale populațiunilor noastre” (Timpul, 6 decembrie 1881). De aici pleacă două idei principale: prima, orice sistem trebuie să funcționeze potrivit intereselor naționale; a doua, sistemul trebuie să izvorască din însăși structura, cultura și modul de viață autohtone. Contemporan cu fenomenul de „occidentalizare” a României, urmare a câștigării independenței, poetul a pus accentul mai ales pe conservarea identității naționale, al cărei reprezentant de frunte este (și va rămâne) țăranul. Pentru Eminescu, spiritul liberal-burghez, caracterizat prin mercantilism și intelectualism, nu se potrivește formelor autohtone de viețuire, cu o populație preponderent țărănească. Obișnuit în primul rând cu munca pământului și cu meșteșugul, țăranul român trebuie să treacă treptat de la o societate agricolă la o societate indistrială, de la munca personalizată cu sapa și dalta la munca standardizată din fabrici și uzine. Acest lucru nu se poate realiza decât cu răbdare, discernământ și efort susținut, pentru că „trebuie mai întâi să fii nație industrială și după aceia să ai legile și instituțiile națiilor industriale”, iar nu invers.