Încă o dată, Iisus Hristos, în marea Lui iubire de oameni, înviază pentru noi, dăruindu-ne Viață. Să ascultăm, cu această ocazie, cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur:
„De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure
de acest praznic frumos si luminat. De este cineva sluga inteleapta, sa
intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau. De s-a ostenit cineva
postind, sa-si ia acum rasplata. De a lucrat cineva din ceasul cel
dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta. De
a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca. De a
ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca, nicidecum, caci
cu nimic nu va fi pagubit. De a intarziat cineva pana in ceasul al
noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se. De a ajuns cineva abia in
ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci
darnic fiind Stapanul, primeste pe cel de pe urma ca si pe cel dintai,
odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din
ceasul dintai; si pe cel de pe urma miluieste, si pe cel dintai mangaie;
si aceluia plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si
gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
Învierea Domnului (pictură de Părintele Arsenie Boca) |
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru; si cei
dintai, si cei de al doilea, luati plata. Bogatii si saracii impreuna
bucurati-va. Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua. Cei ce
ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi. Masa este plina,
ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati
toti din ospatul credintei; impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.
Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat Imparatia cea de obste.
Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a
rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea
Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a
iadul Cel ce S-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune, fiindca a
gustat din trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o Isaia, a
strigat: Iadul, zice, s-a amarat, intimpinandu-Te pe Tine jos:
amaratu-s-a ca s-a stricat. S-a amarat, ca a fost batjocorit; s-a
amarat, ca a fost omorat; s-a amarat, ca s-a surpat; s-a amarat, ca a
fost legat. A primit un trup si de Dumnezeu a fost lovit. A primit
pamant si s-a intalnit cu cerul. A primit ceea ce vedea si a cazut prin
ceea ce nu vedea. Unde-ti este, moarte, boldul? Unde-ti este, iadule,
biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos si
au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a
Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in
groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti
S-a facut. Lui se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin.”
HRISTOS A ÎNVIAT!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu