22 aprilie 2014

Monden


   
Propaganda mediatică

     
      Nu-i așa că viața vedetelor este interesantă?! Tocmai din acest motiv, mondenitățile sunt importante, deoarece...sunt importante, nu este nevoie de rațiune pentru a înțelege importanța lor.
      Acum, lăsând la o parte gluma, adevăratul rol deținut de mondenități este acela de a ne ocupa mintea cu informații inutile menite să ne depărteze de informațiile cu adevărat importante. Pentru a demonstra veridicitatea spuselor mele voi da  niște exemple în care mondenitățile au acționat pe post de paravan pentru a ne face să scăpăm din vedere informațiile cu adevărat adevărate :

      1 )Vedeta ""x" s-a cuplat cu vedeta "b", între timp mai bine de 30% din pământul românesc a fost cumpărat de străini .

      2) Vedeta "y" a descoperit ca este gay, între timp taxele cresc într-un mod bizar și nu poți găsi un răspuns. Dar cum poți găsi răspunsul la o problemă economică atunci când te gândești la o astfel de "descoperire".

      3) Incredibil! Vedeta "z" și-a pus silicoane! În timp ce cugetai la această alegere, pericolul iredentist devine din ce în ce mai mare în Transilvania, dar ce contează problema integrității naționale atunci când te gândești la motivul aflat în spatele "silicoanelor".

      4) Fascinant ! Vedeta "t" a slăbit 30 de kilograme cu ajutorul unei diete magice! Între timp, istoria națională a fost denaturată în scopuri ideologice străine de neamul românesc.

      5) O nouă împăcare spectaculoasă a avut loc această săptămână ! Între timp, criza demografică se acutizează ,de fapt este ajutată să se acutizeze. Părerea mea este că această criză, ca orice altă criză are o rezolvare, însă rezolvarea la această criză nu este reprezentată de spectacol, ci de rațiune.

      6) Ce bine-i stă divei "p" cu noua pereche de chiloți! Între timp, performanțele școlare la nivel național scad an de an. Problema scăderii performanțelor școlare la nivel național trece astfel pe planul doi datorită noii perechi de chiloți.

     Mulți se întreabă: cum s-a ajuns la actuala criză ? Cum de ne aflăm aproape de un colaps general. Motivul pentru care prea puțini dețin răspunsul la actuala criză constă în faptul că aceia și-au ținut mințile departe de senzațional, departe de toate aceste clișee mondene repetate într-un mod obsesiv, dar foarte atractiv ..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu