Social Naționalism Creștinismul – SNC

    De-a lungul timpului oamenii s-au străduit să creeze o ideologie care să corespundă cu dorinţele şi aspiraţiile lor în domeniul social şi politic.
 

    Generaţiile noi de ideologi au dorit întotdeauna să aducă un suflu nou,revoluţionar prin care să schimbe orânduirea învechită care nu a făcut nimic altceva decât să le „frangă aripile”.
 

   Problema cea mai mare nu a fost aceea a revoluţionarilor, ci aceea a rodului muncii lor (dacă acesta a crescut sau a rămas într-o stare embionară fără să îşi pună amprenta asupra istoriei intr-un mod pozitiv).

   Este important de ştiut că o doctrină greşită poate însemna sfârşitul poporului care datorită unei clase politice iresponsabile o pune în practică şi apoi,după punerea în practică a doctrinei realizează că libertatea politică îi este drastic redusă. Aici este vorba de sistemul politic actual, care îmbină tot ce este mai prost şi anume, o politică economică dominată de agresivitatea dreptei pseudo-burgheze în care diferenţele dintre bogaţi şi săraci în loc să se amelioreze au crescut în aşa fel încât, acum, mai mult ca oricând clasa de mijloc pierde din ce în ce mai mult teren şi o politică socială extrem stângistă, egalitaristă al cărei rol este acela de a distruge orice formă de naţionalism şi de a reduce numărul nativilor români în aşa fel încât să li se dicteze de către străini ce şi cum trebuie să facă.

   Poporul Român a avut ghinionul de a fi guvernat de două extreme din punct de vedere economic,o extremă care nu acceptă proprietatea privată şi o extremă care „nu poate funcţiona fără proprietatea privată în proporţie de 100%.

   Istoria a demonstrat că extremele social-economice nu au dat roade ele nefiind capabile să creeze armonie, ci doar dezorganizare.

   Dacă inainte anumiţi ipocriţi se foloseau de pretextul „luptei de clasă” pentru a trage foloase pe spinarea neamului românesc, în prezent, o nouă specie de politruci a distrus industria românească pe motiv că era „comunistă”,iar acum au apărut noi „specialişti” în materie de politică,specialişti care folosesc pentru a defini perioadă de dinainte de 89 ca fiind una naţional-comunistă.

   Aceşti „experţi” au uitat un detaliu extrem împortant şi anume : Comunismului nu i se poate alătura noţiunea de „Naţional” fiindcă ideologia comunistă se bazează exclusiv pe noţiunea de „Interaţionalism”,iar acolo unde nu mai există internaţionalism şi există noţiunea de „naţional” comunismul nu işi are locul!

  Pentru a crea un sistem politic bun trebuie să crezi un echilibru intre proprietate privată şi proprietate statală,mai pe scurt trebuie să „împaci şi capra şi varza”.

  Iar,un sistem în care unii muncesc şi nu pot duce un trai decent ,în timp ce alţii parazitează şi profită de pe urma muncii altora nu poţi spune că este unul democratic, ci dimpotrivă, este unul de opresiune care distruge binele din sufletul unui popor, îi distruge tradiţiile.

  Mulţi oameni se pierd pe drumul adevăratei vieţi politice din cauză că nu pot „filtra” bine informaţiile şi se lasă duşi cu zăhărelul,uitând astfel menirea lor de apărători ai neamului din care fac parte.

  Aceşti oameni se lasă purtaţi de mirajul noii stângi,care face multe victime,pe care apoi le distruge din punct de vedere spiritual şi fizic.

  Însă această nouă stângă pentru a se impune faţa de celelalte ideologii a trebuit să creeze un mod prin care să le submineze.

 Iar modul prin care a ales să facă acest lucru a fost manipularea cu ajutorul reintroducerii noţiunii de idol.

 Acei idoli noi introduşi au fost aşa-zisele staruri care părând rebele şi pacifiste ( când ele erau bine remunerate pentru a da impresia că ceea ce fac, fac de unele singure ) au reuşit să işi aducă generaţiile tinere de partea lor ( cu indobitocirea aferentă ).
 

     Cea mai distructivă miscare „apărută spontan” a fost cea a hipioţilor.

 Succesul mişcării s-a datorat în primul rând datorită păcii şi armoniei promovate. Ideologii din umbră ai acestei mişcări au ştiut că pentru a aduce generaţiile tinere de partea lor, trebuiau să facă în aşa fel incăt să dea impresia că miscarea hippy a fost una rebelă care lupta impotriva sistemului care asuprea oamenii punandu-i la muncă sau obligându-i să se ducă la şcoală.

 Această rebeliune aparentă a insemnat compromiterea unei intregi generaţii care inteles greşit ideea de arminie, fiindcă nu poţi crea armonie prin consumul de droguri şi nu poţi salva lumea devenind un parazit social!

  Perioada hippy a reprezentat intoarcerea la extrema stângă,intoarcerea la lupta pentru „egalitate” şi înfruntarea sistemului care „oprimă neamul omenesc”.

  Problema cea mai mare a acestei lupte pentru „egalitate” este următoarea : oamenii pot fi egali doar din punct de vedere legislativ, o egalitate supremă nu poate exista, fiindcă egalitatea supremă visată de naivi reprezintă uciderea Civilizaţiei Europene ( când vorbesc de Civilizaţie Europeană mă refer la adevărata Europă,nu la actuala Europă care işi pierde caracterul primordial prin folosirea unor legi inutile) şi a Civilizaţiei în general!

 Socialismul adevărat va lupta pentru scăderea difereţei dintre categoriile sociale,nu la instalarea unei egalitaţi supreme!

 Un alt detaliu care vorbeşte de la sine este cel al lipsei de umanitate al celor care luptau pentru „Egalitate”,pentru a demonstra veridicitatea spuselor mele va trebui să prezint nişte păreri pline de ură,a unor promotori ai „egalităţii”:

Denis Diderot

 Denis Diderot ( 1713 – 1784 ) intr-un exces de zel anti-creştin a spus în felul următor: “Omul nu va fi liber până când ultimul rege va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot.”.Îmi este greu să găsesc noţiunea de egalitate şi armonie în spusele acestui „învăţat”.

Tibor Samuel

 

 Tibor Samuel ( 1890 – 1919 ), un lider comunist ungur de origine evreiască ,într-un alt exces de pacifism ( şi de ipocrizie în acelaşi timp) a spus : „ Acolo unde există reacţionari ei trebuie să fie bătuţi!Trebuie să le spargem capetele oriunde îi găsim! Dacă un reacţionar va indrăzni să ridice mâna la un proletar,atunci proletarul nu va avea nici un pic de milă . Înainte ca ei ( reacţionarii) să distrugă revoluţia,trebuies sufocaţi cu propriul lor sânge”.

 Incredibil de mult pacifism în spusele acestor ipocriţi care urmărindu-şi ambiţiile personale, au atras masele naive de partea lor pentru a crea distrugere.

 Mi se pare de dreptul ipocrit să fie arătaţi cu degetul fasciştii atunci când vine vorba de pacifism, în timp ce „marii pacifişti” ca Tibor Samuel, Troţki să distrugă armonia universală prin lozincile şi acţiunile lor criminale.

 O altă concepţie greşită şi în acelaşi timp ipocrită este aceea că Poporul German s-a radicalizat datorită ideologiei „Volkish”, însă adevărul este cu totul altul fiindcă spiritul volkish al poporul german a existat dintotdeauna.

 Iar radicalizarea poporului german nu a survenit datorită ideologiei volkish ci din cauza ipocriziei aşa-zişilor pacifişti, gen Rosa Luxemburg, Kurt Eisner şi Eugen Levine ( toţi fiind „germani naturalizaţi”).

 Dorinţa lor de a crea o revoluţie, de a înlocui cultura germană cu o neo-cultura de sorginte străină  a radicalizat poporul german fiindcă fără Republica Sovietică a Bavariei şi fără agresivitatea ei , poporul german nu s-ar fi radicalizat, se ştie că frica generată de teroare ( teroare „egalitaristă” care este privită ca una „progresistă”, în prezent există strazi în Germania denumite după duşmanii acesteia,respectiv Rosa Luxemburg etc,în timp ce poporul german este în continuare prezentat ca unul beligerant, istoricii „de bine” nu vor să recunoască că această atitudine beligerantă a fost provocată!), iar frica la rândul ei generază ură.

 În acest caz,vinovaţi sunt cei care au generat ura şi au intreţinut-o ,nu cei pe care experimentul „revoluţiilor egalitariste” i-a lovit.

 Este trist dar adevărat, nu este obligatoriu ca promotorii păcii să fie şi nişte pacifişti adevătaţi ( un exemplu elocvent este cel al pacifistului Troţki care cu ajutorul altor „pacifişti” a dat naştere războiului civil rus şi a războiului polono-sovietic), războaie în care au murit milioane de oameni.

  Partea proastă este reprezentată de faptul că ipocrizia extremei stângi a prins la Intelighenţia din apus.

  Un prim exemplu a fost cel al răscoalei de la TatarBunar din 1924, răscoală provocată de sovieticii „pacifişti” care vroiau să „dezrobească tărănimea moldovenească”. Evident că dezrobierea tăranilor moldoveni ca şi „lupta de clasă” reprezentau simple pretexte pentru o invazie armată.Din fericire răscoala a fost înfrântă iar în perioada 24 august - 2 decembrie 1925, timp de mai bine de trei luni (103 zile), s-a desfășurat la Chișinău procesul participanților la revolta armată de la Tatarbunar (supranumit în presă „Procesul celor 500”).

  Din punctul meu de vedere, poziţia aliatului nostru tradiţional şi anume Franţa a fost foarte „ciudată” fiindcă nu a facut nimic pentru a işi apăra sora de sânge România, ci a lăsat ca în noiembrie 1925 să sosească  la Chișinău o delegație vest-europeană condusă de Henri Barbusse, scriitor francez de convingeri comuniste, care a asistat la proces,apărându-i pe rasculaţi.

  Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea; liderul Federației Socialiste, Ilie Moscovici, a scris în 1925:

  "La Tatar Bunar, au fost implicați agenții provocatori ai Internaționalei a III-a, care, jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridicolei «Republici Moldovenești».
   Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii [...] câțiva agenți provocatori asigurându-i că revoluția a început în toată Basarabia sau că armatele sovietice au pătruns sau erau pe cale să intre."

     De aici a rezultat şi suspiciunea cu care au fost privită Franţa de către naţionaliştii români care, treptat au încetat să mai vadă în vest un apărător al intereselor româneşti, iar istoria a demonstrat că aşa a şi fost.

Corneliu Zelea Codreanu

    Asta a fost şi cauza pentru care Corneliu Zelea Codreanu a spus că nu mai are încredere în Societatea Naţiunilor şi ca România are nevoie de noi aliaţi , el a intuit bine faptul că puterea Societăţii Naţiunilor s-a dovedit a fi nulă în final, nulă pentru România fiindcă s-a încrezut în ea şi distructivă pentru lume fiindcă nu s-a găsit o alternativă adevărată.

  Un alt punct care trebuie atins este cel al accederii la putere,cel al formării elitei. Pentru a crea o elită puternică este nevoie de a alege oamenii potriviţi,nu de a îi „culege” din clasele sociale favorizate.

   Greşeala cea mai mare făcută de către monarhii a fost urmatoarea:de-a lungul timpului monarhii nu au ştiut să se înconjoare de elite adevărate.

   Elitele adevărate se formează din toate păturile sociale,ceea ce contează este doar calitatea!

    Elita trebuie formată din cei mai buni fii ai neamului, indiferent dacă aceştia sunt fii de burghezi, de cioban, de ţăran, singurul lucru important este inteligenţa şi viziunea.

   Naţionalismul adevărat işi trage seva din „Dragostea pentru poporul tău,nu din ura faţa de adversar”. Ura te distruge din punct de vedere spiritual şi psihologic fiindcă ea este exact ca un cancer,care te consumă din interior.

Emil Cioran

   Chiar dacă geniul român Emil Cioran ( 1911 – 1995 ) a spus :” Istorie şi ură: cea din urmă este motorul celei dintâi. Ura face să meargă lucrurile pe acest pământ, ea împiedică Istoria să-şi piardă suflul. A suprima ura înseamnă să ne privăm de evenimente.”( cu toate că eu il consider pe Cioran unul dintre nationaliştii români cei mai deseamă, însă el a făcut greşeala să creadă că ura ar fi motorul istoriei ) ura nu poate reprezenta un motor fiidcă istoricul pasionat dacă verifică atent îşi va da seama că marii conducători au luptat din dragoste pentru neamul din care făceau parte nu din ura faţă de adversari.

 Pasiunea şi iubirea faţă de popor reprezintă cele mai puternice arme, ura generează ura , pasiunea este capabilă să creeze armonie între popoare.

   Social Naţionalism Creştinismul trebuie să imbine aceste trei elemente definitorii , Socialismul, Naţionalismul şi Creştinismul pentru a crea ceva nou, care să aducă armonia, nu dezbinarea.

    Creştinismul adevărat inseamnă înţelegere ,însă această noţiune de înţelegere trebuie percepută corect. Toleranţa dusă la extrem este nimic altceva decât prostie ! Toleranţa extremă promovată în ziua de azi generează contrariul a ceea ce ar trebui să se întâmple.

   Oare de ce omul european trebuie să îi înţeleagă pe ceilalţi chiar atunci când ei nu au pic de respect faţă de adevăratele valori europene?

   Actuala concepţie politică, aşa-zisă „europeană” a făcut în aşa fel încât neamurile nativ europene să fie pacificate într-un mod agresiv, în paralel ce este încurajat naţionalismul celor „deveniţi europeni peste noapte”.

   În acest caz mult visată armonie este departe.

   Problema „corectitudinii politice” este reprezentată de lipsa ei de corectitudine!

   Fiindcă egalitatea dintre culturi este doar o utopie ,iar istoria ne-a demonstrat că utopiile nu au adus nimic bun, fiincă ele însele odată aplicate şi-au dovedit inutilitatea, iar cel mai bun exemplu este cel al revoluţiei comuniste din Rusia.

  După preluarea puterii în Rusia, bolşevicii au aplicat utopia comunistă,iar după aplicarea ei ,s-a întâmplat exact contrariul, adică bolşevicii pentru a evita un dezastru administrativ au fost nevoiţi să vireze spre dreapta , iar odată cu triumful naționalismului rus , bolșevismul a devenit la rândul său național .

  Învăţatura care trebuie trasă din această experienţă este bine explicată în următorul banc : „Băiatul işi intreabă tatăl:

-         Tăticule, cine a inventat comunismul? Savanţii sau filozofii ?

-         Probabil că filozofii. Savanţii l-ar fi încercat mai întîi pe animale.”

  Aşa ceva s-a şi intâmplat cu acel comunism „în stare pura” care numai pace şi egalitate nu a adus, iar lecţiile istorice există pentru a fi învăţate, nu pentru a fi repetate schimbând doar culoarea politică!

Istoria se ține de farse - Werner Goldberg

   Nu de puţine ori istoria a demonstrat cât de ciudată şi absurdă poate fi . Dar poate în această ciudăţenie a istoriei se ascunde tocmai misterul care o învaluie şi frumuseţea care o defineşte.

    Din punctul meu de vedere,  istoria trebuie privită în doua moduri:

1) istoria trebuie privită ca o lecţie a trecutului, lecţie care trebuie învăţată pentru a vedea unde au fost comise greşeli şi unde s-a acţionat bine;

2)  istoria trebuie privită de asemenea ca un univers „kafkian” (Franz Kafka 1883-1924 a fost un scriitor german de origine evreiască, originar din Praga. Romanele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotească, stranie asupra realității, în care condiția tragică a omului este reprezentată parabolic şi absurd).

Werner Goldberg

   În cazul lui Werner Goldberg se aplică cel de-al doilea mod în care trebuie să fie privită istoria și destinul unui om .Werner Goldberg s-a născut pe 3 octombrie 1919 într-o familie mixtă,din partea mamei fiind german iar din partea tatălui fiind evreu. El a abandonat şcoala în 1935 pentru a deveni ucenic al companiei „Schneller und Schmeider”, o companie mixtă de încălţăminte, în cazul în care compania angaja oameni indiferent de apartenenţa etnică.

     În 1935, unchiul lui Werner se înrolează în armata germană iar la începutul anului 1938 Werner a servit în termen de şase luni în cadrul Serviciului de Reich a Muncii ale căror uniforme, astfel cum a amintit mai târziu Werner, "au avut o svastica pe banderolă". La data de 01 decembrie 1938 Werner au aderat la armata germană. A luat parte la invazia Poloniei de la 1 septembrie 1939, care serveşte alături de prietenul său din copilărie Karl Wolf cărui tată a fost un ofiţer de rang înalt al SS.

     La scurt timp după începutul războiului, fotografia lui Werner a apărut în ediţia de duminică a ziarului Berliner Tageblatt cu legenda "Soldatul german ideal". Ciudatul destin a ales ca modelul germanului ideal s-a fie reprezentat de un german pe jumătate evreu.

    După inedita apariţie în „Berliner Tageblatt”, în 1940 în urma armistiţiului cu Franţa, Werner a fost exclus din armata sub ordinul lui Adolf Hitler din 08 aprilie 1940, care a declarat că toţi Mischlinge (cei proveniţi din familii mixte) urmau să fie scoşi din evidenţele militare.

    El a revenit la fostul loc de muncă, care şi-a schimbat numele în Societatea Feodor Schmeider, obligat fiind să elimine numele Schneller datorită conotaţiei sale evreieşti. Werner a jucat un rol din ce în ce mai important în cadrul companiei, obţinând contracte pentru uniforme de armata şi marina. El a participat, de asemenea la consiliul Reich-ului Muncii Şcoala (Reichsaussschuss für Arbeitsstudie), unde a fost unul din cei 4 din 80 de studenti care au trecut testul pentru a deveni un profesor REFA. Apoi a devenit un lector Muncii Studii privind Consiliul de afaceri pentru îmbrăcăminte. El continuând această muncă şi după război.

   Povestea lui Werner Goldberg a fost spusă în anul 2006, în documentarul „Soldaţii evrei ai lui Hitler”.

Orfeu poetul Neamului Trac

   Cazul lui Orfeu este de asemenea unul cât se poate de interesant fiindcă de data aceasta nimeni nu poate contesta originea lui tracă.

   Insă chiar dacă el este stramoşul nostru si chiar dacă el a fost primul cobzar din istorie, experţii nostrii in materie de “Mitologie Greacă” sau istorie nici măcar nu au luat in seamă aceste detalii importante.

   Intrebarea pe care şi-o pune orice român este urmatoarea: Daca Orfeu a fost stramoşul nostru, atunci el de ce este prezentat ca parte a culturii greceşti?

  Raspunsul este simplu: el este incă parte a culturii greceşti fiindca “experţii” noştri s-au gândit că este mai bine să nu iasă din “canoane” că cine ştie, dacă ies cumva din canoane ce se va intampla?

  In al doilea rând “experţii” noştri au grijă ca românii să nu cunoască faptul că stramoşii lor au avut un rol important in istorie (ex: inventarea cobzei), românilor trebuie sa li se imprime in minte ca sunt un popor slab ca stramosii lor au fost niste barbari batuţi in cap si cam la asta se rezuma manipularea. Dar in paralel cu manipularea trebuie sa existe si adevarul. Adevarul legat de faptul ca stramosii nostri traci au avut sensibilitate artistica, iar noi romanii, ca urmasi ai lor, avem la randul nostru acea divina sensibilitate artistica, fiindca si prin venele noastre curge sangele lui Orfeu .

  Dar lăsând la o parte problema politică trebuie să spun si cine a fost Orfeu, trebuie să spun legenda lui.

El a fost fiul regelui trac Oeagrus si al nimfei Calliope. Din punctul de vedere al lui Pindar (522 – 443 i.H), Apollo a fost adevaratul tată a lui Orfeu, el transformându-se în Oeagrus pentru a o seduce pe frumoasa nimfă.

Orfeu cântând la liră

   Muzica lui fermeca orice ființă Orfeu este recrutat de argonauți pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu propriul său cânt. După despărțirea de argonauții lui Iason, cântărețul s-a îndrăgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa alături de aceasta a fost de scurtă durată. Există două versiuni ale morții nimfei, din cauza mușcăturii unui șarpe veninos. 

Euridice - reprezentare moderna

   După Vergiliu, Euridice era râvnită de Aristaeus, care, urmărind-o , a făcut-o să calce în goana ei pe un șarpe. Ovidiu povestește că nenorocirea ar fi avut loc pe când nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu o plânse îndelung şi, nesuportând până la urmă despărtirea, coborî în infern să o caute. 

Orfeu incercad sa o scoate pe Euridice din Infern

     El a reuşit, cântând, să înmărmurească întregul Tartar si să-l înduplece chiar pe zeul Hades să-i dea iubita înapoi. Consimţământul de a o însoţi pe Euridice pe calea spre lumea pământenilor, alături de călăuzitorul sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu condiţia de a nu se uita nici-o clipă la ea. Orfeu nu a reuşit, frământat de temeri cum era, să respecte această condiție; când mai avea doar un pas de făcut pentru a ieși la lumina zilei, el își întoarse capul și își pierdu astfel iubita pentru a doua oară, de data aceasta veşnisc. În pofida rugăminților eroului, care a rămas îndelung timp în preajma râului Styx, înduioșând cu lira lui toate animalele sălbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.

Moartea lui Orfeu

    Fiind demoralizat din cauza pierderii iubitei, singur și îndurerat pentru tot restul vieții, Orfeu și-a găsit, până la urmă, pe meleagurile natale sfârșitul. Datorită puterii cu care a iubit-o pe Euridice, el nu a mai fost capabil să mai iubească o altă femeie. Durerea l-a facut orb în faţa avansurilor făcute de celelalte femei, iar sfarşitul poetului neamului tracic a fost unul din categoria celor „amoroase, dar sangeroase”  din cauza ca el a murit sfâșiat în bucăți de menade ( preotesele trace ale lui Dionisos,inca o detaliu care demostrează apartenenţa tracică a lui Dionisos,dar şi a lui Apollo) supărate pe faptul că eroul nu vroia să le iubească. Se spune ca, lira si capul sa au fost aruncate în râul Hebrus și purtate pe marea Egee până pe țărmul insulei Lesbos. Acolo, capul a fost cât pe ce să fie înghițit de un dragon, împietrit până la urmă de către Apollo deoarece capul nu încetase să cânte, i se înălță acolo un oracol .Insula a devenit în acest fel leagănul poeziei lirice. Lira însǎ, a fost ridicatǎ de zeii olimpieni în cer, unde formeazǎ constelația cu același nume.

Zeii Confiscaţi - Hefaistos

  
     De-a lungul istoriei au avut loc nenumărate împrumuturi de sorginte culturală, adevărate „cadouri culturale” făcute de către strămoşii noștri traci, celorlate popoare.

    Marele talent al grecilor antici din punct de vedere spiritual a fost acela de a prelua şi de a dezvolta, însă ei nu au fost sursa acelui izvor spiritual, ci sursa a fost reprezentată de traci.

   Distanţa dintre împrumut şi conficare este cât se poate de mică.

    Un alt zeu confiscat a fost Hefaistos, zeul metalurgiei şi al focului.

    Se spune ca odată ce fost născut,datorită urâţeniei sale, mama sa, Hera s-a speriat şi l-a aruncat din Cer, în cădere el pierzându-şi un picior. Durerea faptului că a fost abandonat a fost compensată de dragul de a crea.

    Fiul șchiop al lui Zeus și al Herei, meșter neîntrecut, creațiile sale extraordinare uimindu-i chiar și pe zei, făurește arme și armuri miraculoase, obiecte care se mișcă singure , sau chiar pe Pandora și cutia acesteia. Este personificarea focului în cele trei ipostaze ale sale: focul teluric (al vulcanilor), focul îmblânzit (focul domestic, care poate fi folosit în diferite activități, inclusiv la prelucrarea metalelor), precum și focul atmosferic.

      Însă urăţenia acestui zeu a fost compensată de întelepciunea şi priceperea de care dădea dovadă, datorită acestor calităţi a reuşit să îşi găsească un loc în Olimp şi ca soţie pe frumoasa Afrodita.

      Căsătoria cu Afrodita a avut loc din cauză că, fiind supărat pe mama lui, el a făurit un jilț fermecat cu care a prins-o pe zeiță. Drept răsplată a cerut să se căsătorească cu Afrodita. Zeii s-au mirat: Cum să se însoare slutul cu zeița frumuseții?

      Această pildă a demonstrat ca frumuseţea poate avea diferite forme, în cazul lui Hefaistos a contat frumuseţea înţelepciunii sale.

     Lăsând la o parte latura mitologică,trebuie să scot în evidenţă latura istorică, latură care scoate de asemenea la iveală caracterul tracic al acestui Zeu.

     Un exeplu elocvent este reprezentat de insula Lemnos, insulă unde îşi avea sediul Hefaistos şi ajutoarele sale.

Lemnos fiind locul unde „a aterizat” Hefaistos când a fost aruncat de Hera din Cer.

    Conform lui Homer, Hefaistos, copil fiind a fost găsit şi crescut de către tribul tracic al Sinţiilor. După ce a crescut, datorită abilităţilor sale de metalurg a devenit stăpânul acelei insule, iar sinţii care odată l-au crescut i-au devenit ajutoare.

     Nimfa Tracă Kabiro (fată a lui Proteus, deci şi Proteus avea rădăcini trace fiindcă dacă propria sa fiică era tracă,el cum putea fi?) i-a cerut lui Hefaistos să creeze încă un neam, iar acel neam nou format de către Hefaistos, a fost cel a tracilor Kaberoi.

     Datorită traciilor Kaberoi au apărut şi ritualurile sacre de iniţiere care aveau loc în acea insulă. Ritualuri care erau doar pentru iniţiaţii de sange trac (Este bine de ştiut că Filip şi cu Olimpia s-au cunoscut tot în acea insulă, în timpul aceloraşi procese religioase de iniţiere).

    Tinând cont de toate aceste lucruri, cine mai poate spune că Hefaistos a fost creat de către greci?

Zeii confiscati - Dionisos

Un alt zeu de sorginte traca confiscat intr-un « stil mare » a fost arhicunoscutul zeu al vinului, anume Dionisos.

Despre el se spunea ca era fiul lui Zeus si a muritoarei Semele, fiica regelui Teban Cadmus si a zeitei Harmonia.

Relatia dintre Zeus si Semele a trezit mania Herei care, pentru a il pedepsi pe sotul necredincios a pus la cale un plan diabolic. Pentru a pune in aplicare acel plan diabolic, Hera l-a convins pe Zeus sa ii se arate Semelei in ipostaza sa zeiasca. Zeus i-a aparut Semelei in forma sa divina, insa puterea energetica colosala Olimpianului a rapus-o pe gingasa printesa, care era gravida cu Dionisos.

Zeus,pentru a il salva, il scoate din pantecul mamei lui si il pune in coapsa crestata special  pentru micutul inca nenascut, ascunzandu-l acolo de mania Herei.

Dupa nasterea micutului,pentru a-l proteja, Zeus il imbraca in haine de fata si il incredinteaza casei regelui Athamas, si a sotiei sale Ino. Acolo Dionisos e imbracat haine femeiesti,insa,din pacate,toate aceste incercari de a il ascunde esueaza lamentabil fiindca Hera il gaseste si ii pedepseste aspru pe regele Athamas si sotia sa Ino pentru aceasta “nelegiuire”.

Atunci, Zeus il incredinteaza satirului Silen, care il creste pana la maturitate.

Un alt detaliu important este reprezentat si de Silen despre care se spune ca era originar din Frigia(regat trac) si,mai mult decat atat, el era filozoful si prietenul regelui fridian Midas.

Ajuns adult, el a luat parte la lupta zeilor cu giganţii, în care l-a ucis pe Eurytus cu tirsul său, un toiag încununat de conuri de pin.

Dionisos

Legenda spune ca Dionisos si-a format  cultul din Tracia si de acolo l-a propagat in intreaga lume, ajungand pana in India.Primii muritori care au invatat sa cultive vita de vie au fost tracii.

In plus, Dionisos avea darul de a face să ţâşnească din ţărână lapte, miere şi vin, spulberând grijile oamenilor. Faţă de cei care i s-au împotrivit s-a arătat crud, luându-le minţile (ca în cazul regilor Lycurg şi Pentheus), sau transformându-i în delfini (ca, de exemplu, pe piraţii tirasenieni care doriseră să-l ia ostatic în drumul lui spre India).

Pe insula Naxos, zeul si-a gasit dragostea in persoana printesei Ariadne, pe care a luat-o de sotie.

Se spune despre Dionisos că a coborât până la urmă şi în Infern ca să-şi salveze mama. Hades s-a lăsat înduplecat, astfel încât Dionisos a putut să o aducă pe Semele în Olimp. Dionisos a reuşit să-l aducă în Olimp şi pe Hefaistos, fiul infirm cu care se ruşina Hera.

Insoţitorii lui Dionisos erau silenii, satirii şi nimfele. Menadele, tiadele şi bacantele (despre ele se spunea ca proveneau din regiunile muntoase, iar dupa cum bine stim,grecii nu erau legati de cultul pastoral,implicit de zona montana!) formau cortegiul adoratoarelor sale, încununate precum zeul însuşi cu iederă sau frunze de viţă de vie şi purtând tirsuri împodobite cu conuri de pin. Acest cortegiu ducea o viaţă sălbatică, vâna animalele pădurii şi le devora crude. Chiar şi Dionisos lua câteodată înfăţişarea unui animal, de cele mai multe ori cea a unui ţap sau a unui taur.Istoricul religiilor-Mircea Eliade îl identifică de aceea pe acest zeu cu "Străinul din noi înşine, temutele forţe antisociale pe care le dezlănţuie patima divină".

Numele de Bacchus, sub care era cunoscut la romani, este de origine lydiană (etrusca). Romanii l-au numit pe Dionisos însă şi Liber, în conformitate cu originea sa tracică. Ca eliberator al vieţii odată cu venirea primăverii, Dionisos era sărbătorit cu mare fast.

Un alt detaliu important este reprezentat si de modul de manifestare al sarbatorilor organizate in cinstea acestui zeu.Se stie ca tracii in onoarea acestuia faceau un cerc si apoi dansau pana la epuizare (cercul acela era de fapt Hora,traditie pastrata si in ziua de astazi).

Daca invatatorul lui Dionisos era trac,daca zona de unde a plecat ca sa isi duca mai departe invataturile se numea Tracia, atunci cum poate spune cineva ca acest zeu este de sorginte greaca?

Grecii doar i-au preluat cultul, iar acum,in zilele noastre ni se spune ca tracii au imprumutat cultul lui Dionisos de la greci!

Misterele zeului, iniţiate de orfici, s-au celebrat si în Italia până târziu în epoca imperială. Dar notiunea de orfic de unde provine? Ea este in stransa legatura cu eroul trac Orfeu.

In plus există si un nume folosit de romani si derivat din Dionisos si anume Dionisie.

Tinand cont de toate aceste detalii esentiale, cine mai poate spune ca Dionisos era grec?!