Datorita pseudo-filozofiei care stă la baza Uniunii Europene fostul Realism Pseudo-Socialist ( cunoscut sub numele de Proletkultism ) este reînviat de această dată într-o formă mult mai hidoasă. Această reînviere chiar dacă a avut loc odată cu apariţia Corectitudinii Politice, ea va putea să "evolueze". Această evoluţie poate fi facilitată de un nou Proiect propus de Comitetul pentru Egalitatea de Gen, care solicită interzicerea cărţile pentru copii în care există „familii tradiţionale şi rolurile părinţilor sunt stereotipuri”.
Dacă ţinta fostului Realism Pseudo-Socialist a fost Burghezia, ţinta actualului Realism Pseudo-Socialist este Familia Tradiţională. Un popor pentru a fi uşor de controlat sau pentru a fi cucerit trebuie mai întâi să îşi piardă celula sa de bază, acea celulă fiind Familia Tradiţională.
Motivul apariţiei curentului Realist Pseudo-Socialist a fost reprezentat de faptul că "Intelighenţia" post-revoluţionară de după 1917 pentru a impune noua ideologie de stat avea nevoie să câştige masele de partea ei.
Anatoli Lunacearski |
Credinţa Creştină reprezenta o problemă pentru Proletkultişti, Anatoli Vasilievici Lunacearski ( 1875, Poltava, Ucraina, Imperiul Rus - d. 26 decembrie 1933, Menton, Franța ) unul dintre principalii ideologi ai acestui tip de gândire a spus de ce creştinii reprezentau o problemă. Pentru el Creştinii reprezentau o problemă deoarece " Ei predică Dragostea, iar acest lucru este împotriva principiilor noastre, Dragostea este un obstacol în calea dezvoltării Revoluţiei. Jos cu Dragostea. Noi avem nevoie de ură numai aşa noi putem cuceri lumea ".
După cum se vede Dragostea reprezenta o problemă în calea pseudo-Revoluţiei. Este important de ştiut că toate revoluţiile adevărate la nivel artistic au venit în acelaşi timp cu Dragostea, cu Pasiunea, pseudo-revoluţiile au nevoie de Ură deoarece ele nu sunt legitime, iar acolo unde aparent au reuşit să se integreze ele au produs doar o schimbare de formă, nu una de esenţă.
"Bravii" anti-burghezi s-au luptat cu morile de vânt deoarece o dată cu marile lor revoluţii anti-burgheze, burghezia a reapărut în mijlocul Partidului. Un bun exemplu în acest sens este reprezentat chiar de o declaraţie făcută de Mao ( n. 26 decembrie 1893, d. 9 septembrie 1976) pe la sfârşitul vieţii sale : “Voi vreţi să luptaţi cu burghezia şi nu ştiţi unde este burghezia, ei bine burghezia este chiar în partidul comunist ”.
În concluzie, după mai bine de două decenii de utopii şi de măceluri, pseudo-socialişti au realizat că au distrus o burghezie pentru a crea una nouă. Aşa şi pseudo-socialiştii moderni, ei vor să distrugă familia tradiţională pentru a crea o familie de tip nou. Dar exact ca şi predecesorii lor ei vor da greş deoarece utopiile rămân impracticabile indiferent de câţi pseudo-intelectuali şi manipulaţi le susţin.
Lenin (n. 10 aprilie 1870 – d. 21 ianuarie 1924) spunea că este nevoie să spargi ouă pentru a crea omletă ( adică este nevoie să zdrobeşti burghezia dacă vrei o societate nouă ), partea interesantă este reprezentată de faptul că ouăle au fost sparte dar omleta nu a apărut. Aşa şi cu neo-marxiştii din prezent şi ei vor realiza că utopia lor este impracticabilă chiar dacă la nivelul coloritului ( înainte erau roşii, şi acum o mare parte dintre ei sunt galbeni - pseudo neo-liberali ) este diferită .
Pentru a vedea cât de eficient este neo-marxismul la nivel intelectual este necesar să aruncăm o privire înspre ţările care l-au implementat şi să vedem ce au creat sau mai bine zis ce nu vor mai putea crea şi anume o artă adevărată deoarece o ideologie stearpă nu produce nimic.
Moliere |
Acesta este şi motivul pentru care venirea unui scriitor, din sfera culturală neo-marxistă, de talia lui Molière (15 ianuarie 1622 – 17 februarie 1673), lui William Shakespeare (n. 23 aprilie 1564 - d. 23 aprilie 1616) este imposibilă .
Marin Preda |
Spun acest lucru deoarece chiar sub un pseudo-socialism de dinainte de Herbert Marcuse care a ţinut mai bine de un deceniu la noi în ţară ( 1944 - 1958 ), tot şi-au mai făcut loc valori precum Marin Preda (n. 5 august 1922, Siliștea-Gumești, - d. 16 mai 1980, Mogoșoaia) şi Nichita Stănescu ( 31 martie 1933, Ploiești, - d. 13 decembrie 1983 ,București). Aceşti artişti au putut da naştere unor opere literare deosebite, fiindcă şi-au folosit puterea creatoare. Această putere creatoare lipseşte în prezent fiindcă este secată de către ideologia neo-marxistă .
Nichita Stănescu |
Românii trebuie să se ferească de utopii, să-şi descătuşeze minţile din lanţurile manipulării şi să aprecieze adevărata artă, care în esenţa ei este pură nefiind influenţată de sistem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu