Iluzia posesiunii

În societatea modernă actuală, omul are o tendință tot mai mare de a căuta fericirea în orice. În foarte multe legende și mitologii, s-a crezut că ființa omenească a apărut pe lume cu conștiința curată, lipsită de rele, dar că s-a ”stricat” între timp. În unele legende indiene, ni se spune că sufletul omului s-a separat de Spiritul universal prin faptul că cel dintâi a luat cunoștință de sine și, în final, a devenit egoist, uitându-și adevărata sa natură. Astfel, sufletul s-a despărțit de supremul Spirit și, odată cu acest lucru, a pierdut și calitățile sale imaculate. În foarte multe concepte religioase, egoismul este sursa tuturor păcatelor, fiind criticat în cadrul multor religii.

”Trebuie să ne golim de prea plinul Eu, ca să mai intre în noi un pic de Dumnezeu”, spunea Petre Țuțea. Și îi dăm dreptate. Dacă am face o analiză de ansamblu societății de astăzi, egoismul n-a fost niciodată mai răspândit și mai dăunător. Lumea s-a îndepărtat tot mai mult de realitatea exterioară, îndreptându-și privirea către ea însăși. Nu mai cunosc dăruirea, nici bunătatea. Nu mai știu să judece decât prin propria lor persoană, nu lucrează decât pentru ei, uitând chiar și de familiile lor, de faptul că cineva i-a crescut și i-a ajutat să ajungă acolo unde sunt acum, de toate ajutoarele pe care le-a primit de la alții, fără să fie nevoiți să dea nimic în schimb. Există în ziua de azi o obsesie pentru verbul ”a avea”. Cu toții ”avem” ceva anume. Fie că e vorba de o mașină de lux, un laptop, un telefon de ultimă generație sau orice alt obiect material de o iluzorie însemnătate, noi ne considerăm împliniți de faptul că posedăm obiecte care mai de care mai sofisticate și mai scumpe. Ceea ce este și mai grav este că ”posesia” la care facem noi referire este înțeleasă greșit, în sensul că omul nu posedă defapt nimic, ci este posedat de către obiecte. Este de-a dreptul trist să vedem cum destinele oamenilor sunt mânate de dorința de a avea un anumit tip de mașină, de vilă, de computer sau mai știm noi ce...

Turnul din Babel semnifică păcatul trufiei, al omului

care încearcă să se ridice la cer pe cont propriu

Pentru omul mediocru, întreaga sa viață este o luptă deșartă. Își pierde zilele fugind după diverse obiecte de care nu are nevoie, iar în final, pe patul de moarte, se gândește că toată viața lui n-a fost altceva decât alergătură fără rost, că el n-a făcut defapt nimic în această lume decât să se agite pentru niște lucruri pe care, probabil, în câteva ore le va pierde definitiv. Pe un asemenea om, dacă îl deposedezi de obiectele sale, rămâne sterp și gol. El trăiește prin ele, ba chiar le consideră parte din ”personalitatea” sa. Or, un Om întreg, viu, care își păstrează viața din el în fiecare moment, rămâne la fel de viu și de plin, chiar și când e gol pușcă. În acel moment, el poate striga : ”DA! Ăsta sunt eu!”. În schimb, omul mort, mediocru, nu are niciun rost pe acest pământ. El trece ”precum cadavrul pe apa vieții” (N. Steinhardt). Deși societatea a progresat, iar ”distracțiile” au sporit, depresia este una dintre bolile de căpătâi ale secolului XXI. Avem jocuri pe calculator, etnobotanice, prostituate, pornografie, cluburi și câte și mai câte, și totuși niciodată rata sinuciderilor n-a fost mai mare ca în contemporaneitate. Banul a înlocuit totul.

Egoismul este anarhie spirituală, prin excelență. Omul nu se mai consideră parte a acestui Univers, nu mai știe ce e cu el, de ce a fost lăsat pe acest pământ. Crede că toată viața nu reprezintă altceva decât fuga după confort și avere, pierzându-și adevăratul înțeles. Oamenii au ajuns o turmă de oi care aleargă după pășune, închiși într-un cerc vicios material. Nu văd în jurul lor decât obiecte. Orbirea aceasta este caracteristică societății actuale și ne îndreaptă către distrugere. Rămâne de văzut dacă vom continua să trăim astfel sau dacă ar fi cazul să ne trezim la realitate, să dăm monezile la o parte din ochii noștri și să conștientizăm faptul că dincolo de ele se află altceva. Acesta este Spiritul universal, care se află chiar în vecinătatea noastră, ne așteaptă să ne unim Sufletul cu el și să lucrăm prin puterea sa, dăruind celor din jur bunătatea noastră și lucrând cu toate puterile noastre pentru armonie și binele general.