30 decembrie 2012

SNC – Antiromânismul


    Antiromânismul  este o formă de xenofobie care se poate manifesta, în țările unde trăiesc populații românești, prin discriminări și sentimente negative față de români.

    În prezent , din punct de vedere oficial drepturile tuturor etniilor sunt respectate datorită faptului că există legi care taxează acţiunile xenofobe, dar pe lângă varianta oficială oferită de către sistem, există o altă variantă, mult mai realistă,  care spune că acest drept al respectării tuturor etniilor este doar un soi de iluzie.
    Motivul pentru care lupta anti-discriminare” dusă de către extremiştii de stânga camuflați în pseudo-europeniști este următorul : în acest sistem discriminați pot fi doar minoritarii, în timp ce rolul de discriminatori este preluat de către majoritari.

     Dacă anumiți minoritari se comportă într-un mod primitiv față de majoritari se spune despre ei că acționează în acest fel deoarece fac parte dintr-un grup “vulnerabil” ( orice grup etnic are elemente vulnerabile nu doar anumite etnii ), dar cum se face că din grupuri vulnerabile pot face parte doar minoritarii ? Răspunsul este unul simplu, pe care l-am dat și în articolul despre Fragmentarea Societăţii. Prin această acordare de drepturi politice sporite minoritarilor și prin prezentarea majoritarilor ca fiind nişte discriminatori se pune în practică fragmentarea.
   Cum poate fi evitată această fragmentare ? Modul prin care fragmentarea poate fi evitată este reprezentat de Armonie. Acea armonie poate fi atinsă doar atunci când și majoritatea se va bucura de aceleaşi drepturi politice ca și minoritarii.

Mihai Stoica înfige steagul României


     Anti-românismul există tocmai datorită faptului că drepturile politice ale etniei românești sunt încălcate tocmai de către cei care ar trebui să le reprezinte.  Un prim exemplu este reprezentat de președintele Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos de etnie ungară, care s-a simțit jignit atunci când după un meci de-al Stelei, Mihai Stoica a înfipt tricolorul lângă poartă.  Nu îmi dau seama unde s-a aflat acea discriminare pe care ochiul atent al domnului Csaba Asztalos a văzut-o ? Este oare discriminatoriu să îți arborezi steagul național în propria ta țară ? Dacă răspunsul este pozitiv înseamnă că noțiunea de discriminare s-a deformat într-un mod grav.

    La nivel intelectual anumiți unguri luptă pentru demonstrarea faptului că există un popor ardelean”. Creațiile artificiale de sorginte socialo-politică precum „poporul ardelean”,” poporul moldovean”, „ poporul valah ”  au un singur scop și anume fragmentarea României și a poporului Român. Românii pentru a evita această fragmentare trebuie la rândul lor să ducă o luptă intelectuală și să demonstreze veridicitatea luptei lor.

    Un alt mod în care Poporul Român este discriminat, este cel intelectual, imaginea Poporului Român fiind deformată de către massmedia din străinătate care îi prezintă pe români ca fiind nişte oameni hoţi și primitivi. Pare-se că toate frustrările occidentalilor cauzate de către imigrația masivă și-au găsit în final un cal de bătaie, și anume neamul românesc. Politicienii care ar trebui să se îngrijească de Imaginea Neamului Românesc peste hotare se pare că omit acest aspect extrem de important. Un exemplu elocvent în acest sens a fost cel al euro-parlamentarului Elena Băsescu care a spus că : Responsabilitatea României este cu atât mai mare, având cea mai numeroasă minoritate romă ( țigănească ) din Europa. Dar modul în care sunt ei reprezentaţi contează. De aceea, poate aş recomanda ca la următoarele alegeri europarlamentare, partidele politice să ofere un loc eligibil unui cetăţean de etnie romă ( țigănească ) ”.


România


     Este normal ca etnia ţigănească să aibe reprezentanţii ei dar în acelaşi timp este la fel de normal ca și etnia românească să aibe reprezentanţii ei și ca reprezentanţii etniei româneşti să lupte pentru aspiraţiile ei.
     Acum câteva zile am văzut un documentar pe Discovery Travel & Living, în care un american trecea prin România și trecând el așa, și-a dorit să vada cum sunt românii și care sunt tradițiile lor, partea interesantă este că el în loc să se oprească într-un sat românesc pentru a vedea cum sunt românii, s-a oprit într-un sat țigănesc. Această acțiune chiar dacă pare așa.... la întâmplare, nu este așa deoarece la nivel de massmedia se vrea ca românii să fie prezentați ca fiind țigani, iar cultura ţigănească ca fiind reprezentativă pentru România, iar acest lucru este fals deoarece pentru România este reprezentativă cultura românească de origine traco-latină. 
     Motivul pentru care propaganda anti-românească se manifestă în Italia și Franța este reprezentat de faptul că se dorește o dezbinare a neamurilor latine, datorită aceastei dezbinări italienii, francezii și românii nu pot face front comun pentru a se susține reciproc. Interesul neamurilor latine este acela de a colabora, nu de a fi dezbinate deoarece cooperarea aduce progres în timp ce dezbinarea nu are efecte pozitive.

    

Lup


      „Un stat nu își poate întemeia securitatea decât cu propriile arme” a spus Machiavelli , asta înseamnă că un popor dacă vrea să se elibereze, poate să se elibereze doar prin propriile sale forțe nu să aștepte eliberatorii din exterior. Nu există eliberatori, poporul singur poate să se elibereze, primul pas către eliberare este reprezentat de către eliberaea intelectuală și conștientizarea stării în care se află. Creștinul pentru a se elibera de păcat trebuie mai întâi să cunoască natura acestuia.
      Această metodă poate fi aplicată și la nivel individual, omul dacă vrea să evolueze trebuie să se bazeze pe muncă , nu să aștepte ca evoluția să vină de la altcineva, nimic nu vine pe gratis, tocmai din această cauză înțelepciunea populară românească a găsit și un răspuns : "Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă și-n traistă" .
    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu