Acum 165 de ani, pe data de 15 ianuarie 1850, se naște la Botoșani poetul și jurnalistul Mihai Eminescu. Asasinat la comandă din cauza ideilor sale conservatoare și naționaliste, Eminescu devine primul „teoretician” al românismului; un românism autentic, apolitic, creștin-ortodox, separat de masoneria ce domina până în acel moment toate mișcările de „deșteptare națională”. Premisa lui Eminescu în organizarea politico-economică a României era că statul are nevoie de „un sistem de organizare care să izvorască din studiul profund și conștiincios al trebuințelor noastre locale și care să fie potrivit cu puterile intelectuale și cu mijloacele de avuție ale populațiunilor noastre” (Timpul, 6 decembrie 1881). De aici pleacă două idei principale: prima, orice sistem trebuie să funcționeze potrivit intereselor naționale; a doua, sistemul trebuie să izvorască din însăși structura, cultura și modul de viață autohtone. Contemporan cu fenomenul de „occidentalizare” a României, urmare a câștigării independenței, poetul a pus accentul mai ales pe conservarea identității naționale, al cărei reprezentant de frunte este (și va rămâne) țăranul. Pentru Eminescu, spiritul liberal-burghez, caracterizat prin mercantilism și intelectualism, nu se potrivește formelor autohtone de viețuire, cu o populație preponderent țărănească. Obișnuit în primul rând cu munca pământului și cu meșteșugul, țăranul român trebuie să treacă treptat de la o societate agricolă la o societate indistrială, de la munca personalizată cu sapa și dalta la munca standardizată din fabrici și uzine. Acest lucru nu se poate realiza decât cu răbdare, discernământ și efort susținut, pentru că „trebuie mai întâi să fii nație industrială și după aceia să ai legile și instituțiile națiilor industriale”, iar nu invers.