Istoria se ține de farse II – geniul armatei Rosii a fost Roman

Caracteristicile, calitățile unui popor zac în sângele care îi curge prin vene, așa cum unui popor îi curge prin sânge ritmul muzicii, așa unui alt popor îi curge prin sânge geniul creator. Poporul roman face parte din cea de-a doua categorie, cea de creatori .

  Există anumite momente ale istoriei în care geniul românesc se manifestă într-o altă țară ( și din păcate pentru interesul acelei țări ). Un exemplu grăitor când vine vorba de acest paradox al istoriei este reprezentat de Mihail Frunze. A fost paradoxal faptul că datorită geniului militar al unui roman armata roșie a putut căștiga războiul civil, ca mai apoi aceeași armată a cărei doctrine a fost pusă la punct de un român să iși dorească să rupă bucăți din poporul care i-a oferit un astfel de geniu .

  Mihail Vasilievici Frunze (în limba rusă Михаил Васильевич Фрунзе), ortografiat și Mihail Frunză (n. 2 februarie 1885 — d. 31 octombrie 1925). El s-a născut la Bișkek ( Actuala capitală a Kirghistanului, care între anii 1926 și 1991 a fost denumită Frunze ).

  Tatăl său, provenea dintr-o veche familie boierească românească transferată în zona aceea după anexarea Moldovei de est ( Basarabia ) de către Rusia Țaristă. 

Mihai Frunze

  Mihai Frunze și-a început studiile la Verniy (acum Almatî), iar în 1904 s-a înscris la Universitatea Politehnică din Saint Petersburg. La cel de-al doilea Congres al Partidului Social-Democrat al Muncii din Rusia de la Londra (1903) a avut loc o ruptură pe plan ideologic între Vladimir Ilici Lenin și Iulius Martov, cei doi lideri principali ai partidului. (Martov susținut necesitatea unui partid mare de activiști, în timp ce Lenin a vrut un mic grup de revoluționari profesioniști cu un mare grup de simpatizanți). Frunze a fost de partea majorității numiți bolșevici, (spre deosebire de minoritatea lui Martov, menșevicii). Doi ani de la cel de-al doilea Congres Frunze, a devenit un lider important în Revoluția rusă din 1905 conducând grevele lucrătorilor textiliști din Șuya and Ivanovo. După finalul dezastruos al mișcării, Frunze a fost arestat în 1907 și condamnat la moarte, stând mai multe luni în așteptarea execuției.

  În timpul detenției, Mihai nu a stat cu mâinile în sân ci a început să se documenteze, să își îmbunătățească cunoștințele în legătură cu tacticile revoluționare cât și cele militare. El a considerat necesar să pună la punct o doctrină militară care să se potrivească ideei de bolșevism.

  După zece ani în închisorile din Siberia, Frunze a fugit la Cita, unde a devenit redactor al ziarului săptămânal bolșevic numit Vostochnoe Obozrenie. În timpul așa-numitei Revoluției din Februarie care a precedat Revoluția din Octombrie (1917) Frunze conducea miliția civilă din Minsk înainte ca el să fie ales președinte al sovietului din Belarus. Mai târziu a venit la Moscova și a condus o forță armată a muncitorilor care ajutau la luptele pentru controlarea orașului. După preluarea puterii din Octombrie Frunze a devenit comisarul politic al provinciei Voznesensk. În primele zile ale Războiului civil Rus, a fost numit șef al Grupului de Armate Sud.

  Fără doctrina “Frunze” armata roșie nu ar fi izbutit să învingă deoarece înainte de a o pune în aplicare a suferit niște înfrâgeri teribile din partea armatei albe conduse de Alexandru Kolceak ( și el la rândul său avea rădăcini românești, dar despre povestea lui voi scrie mai târziu ).

  Armata lui Frunze a înfrânt armata condusă de către Alexandru Kolceak la Omsk. Leon Troțki după această victorie i-a oferit comanda trupelor din est pentru a elibera Turkestanul de sub domiația basmahiilor ( rebelilor musulmani ), apoi în noiembrie 1920 primește comanda trupelor din frontul sudic, ca mai apoi să înfrângă armata condusă de către Piotr Vrangel. A condus de asemenea în calitate de comandant a frontului de sud, distrugerea mișcării anarhistului Nestor Mahno din Ucraina și a naționalistului ucranian Simon Petliura. În decembrie 1921, Frunze a vizitat Ankara în timpul Războiului de Independență al Turciei și a consolidat relațiile turco-sovietice. Mustafa Kemal Ataturk l-a considerat ca un aliat și prieten, pentru care și azi se află un monument ridicat lui Frunze în Istambul, Piața Taksim.

 Într-un mod eronat se crede că Troțki a fost cel care a salvat armata roșie deoarece el doar a deținut funcția de  comandat al armatei roșii într-un mod oficial, dar într-un mod neoficial liderul de-facto a fost Mihai Frunze.

  Este bine de știut faptul că, chipiul purtat de către soldații armatei roșii era denumit Frunziovkă.

Mihai Frunze purtând Frunziovka

   Frunze a fost considerat de către liderii comuniști că poseda o vedere foarte creativă și aproape neortodoxă în probleme de punere în aplicare a teoriei revoluționare și în politică. El a castigat respectul si admirația camarazilor lui datorită executarii fără teamă și cu succes a obiectivelor militare complicate și rezistența lui în perioada când Partidul Comunist a fost scos în afara legii. El a fost considerat drept un succesor potențial de a lui Lenin, din cauza cunoștințelor sale atât în ​​materie teoretică cât și în aplicarea lor practică, realizând progrese pentru Partidului Comunist și era apreciată și aparenta sa lipsă de ambiție personală față de divergenţele din interiorul Partidului.  Frunze suferea de ulcer gastric, și cu toate că a fost sfătuit să se supună unei intervenții chirurgicale, el a ales metode de tratament mai tradiţionale . Datorită faptului că putea fi denumit succesor al lui Lenin se crede că în 31 octombrie 1925 ar fi fost otrăvit de Stalin, dar nu există dovezi în acest sens.

  Nu este timp de regrete, dar totuși ce bine ar fi fost dacă Poporul Român și nu armata roșie ar fi avut parte de un astfel de geniu militar.