Chestiunea legata de împărații traci ai Romei este una extrem de importantă pentru români atât la nivel istoric cât și la nivel politic .
La nivel istoric trebuie ca românii să iși cunoască strămoșii exact așa cum au fost ei, nu cum vor să îi construiască " neo-tovarășii " pentru a le introduce românilor un sentiment de inferioritate.
La nivel politic împărații traci ai Romei sunt importanți deoarece existența lor atestă faptul că românii au fost primii în Transilvania, și mai mult decât atât, românii au drepturi politice și în Balcani !
Este important de știut că românii au drepturi legitime în Balcani, cât și în Transilvania,Bucovina, Maramureș deoarece tracii ( proto-românii ) au ocupat aceste zone până la venirea maghiarilor și slavilor.
Constantin cel Mare (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I , a fost Împărat Roman între 306 și 337.
Născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitor împărat Constanțiu I) și al Helenei. În 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.
Tracismul lui Constantin cel Mare provine din zona de unde s-a născut și anume Moesia Superior, zonă locuită de către tracii maedi și triballi. În prezent în această zonă trăiesc românii timoceni.
La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de caesar. În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, se alătură tatălui său, în Apus. La moartea lui Constanțiu I, la Eburacum, în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului și îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la conferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.
În înțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Turin, Verona și în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius își găsește moartea (312), înainte de bătălia de pe podul Milvius Constantin l-a visat pe Iisus Hristos care i-a arătat crucea și i-a spus că prin acest semn va învinge . Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”.
În prezent cei care luptă împotriva Europei și automat împotriva Creștinismului văd în amintirea acestor traci, cei care au creștinat imperiul, un impediment.
Acum românii iși dau seama de ce se duce o lupta strașnică împotriva Românismului și automat împotriva Tracismului. Românii ca urmași ai tracilor care au legalizat și propagat religia creștină în Imperiul Roman reprezintă o problemă pentru cei care vor să decreștineze Europa, acesta este și motivul pentru care suntem victimele unor inginerii sociale menite să ne distrugă aparteneța națională și onoarea, dar nu vor reuși, fiindcă dreptatea este de partea noastră, a românilor !
Între 325 și 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica și să folosească resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a adoptat creștinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creștinism, iar regatul său a devenit oficial creștin la începutul secolului al IV-lea.
La scurt timp după Paștele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se simtă rău; a dorit să fie botezat de către episcopul Eusebiu de Cezareea, iar după botez a purtat numai veșminte albe precum ale unui neofit creștin în locul veșmintelor imperiale.
În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia. Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial.
La nivel istoric trebuie ca românii să iși cunoască strămoșii exact așa cum au fost ei, nu cum vor să îi construiască " neo-tovarășii " pentru a le introduce românilor un sentiment de inferioritate.
La nivel politic împărații traci ai Romei sunt importanți deoarece existența lor atestă faptul că românii au fost primii în Transilvania, și mai mult decât atât, românii au drepturi politice și în Balcani !
Este important de știut că românii au drepturi legitime în Balcani, cât și în Transilvania,Bucovina, Maramureș deoarece tracii ( proto-românii ) au ocupat aceste zone până la venirea maghiarilor și slavilor.
 |
| Convertirea lui Constantin cel Mare, de Rubens |
Constantin cel Mare (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I , a fost Împărat Roman între 306 și 337.
Născut la Naissus, în provincia romană Moesia Superior, ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitor împărat Constanțiu I) și al Helenei. În 271-272, sub împăratul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori în slujba împăratului) în estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. În 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmației. A fost prefectul pretorian al împăratului Maximian în 288-293.
Tracismul lui Constantin cel Mare provine din zona de unde s-a născut și anume Moesia Superior, zonă locuită de către tracii maedi și triballi. În prezent în această zonă trăiesc românii timoceni.
La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de caesar. În 305, după abdicarea lui Dioclețian și Maximian, se alătură tatălui său, în Apus. La moartea lui Constanțiu I, la Eburacum, în Britannia (25 iulie 306), este proclamat împărat de către armată. În aceste împrejurări, Galerius, personalitatea dominantă a celei de-a doua tetrarhii, îl proclamă pe Flavius Severus augustus al Occidentului și îl acceptă pe Constantin, caesar. Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea și a treia tetrarhie nu aveau să dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat împărat, iar Maximian care se retrăsese, se întoarce pentru a pretinde puterea. În condițiile destrămării tetrarhiei, la conferința de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar în Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.
În înțelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupă Spania (310), apoi pătrunde cu armata în Italia, înfrânge forțele lui Maxentius la Turin, Verona și în bătălia decisivă de la Podul Milvius de lîngă Roma, în care Maxentius își găsește moartea (312), înainte de bătălia de pe podul Milvius Constantin l-a visat pe Iisus Hristos care i-a arătat crucea și i-a spus că prin acest semn va învinge . Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
În urma întrevederii dintre Constantin și Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano”.
În prezent cei care luptă împotriva Europei și automat împotriva Creștinismului văd în amintirea acestor traci, cei care au creștinat imperiul, un impediment.
Acum românii iși dau seama de ce se duce o lupta strașnică împotriva Românismului și automat împotriva Tracismului. Românii ca urmași ai tracilor care au legalizat și propagat religia creștină în Imperiul Roman reprezintă o problemă pentru cei care vor să decreștineze Europa, acesta este și motivul pentru care suntem victimele unor inginerii sociale menite să ne distrugă aparteneța națională și onoarea, dar nu vor reuși, fiindcă dreptatea este de partea noastră, a românilor !
Între 325 și 337, Constantin a continuat să sprijine Biserica și să folosească resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astăzi Georgia) din Caucaz a adoptat creștinismul în timpul domniei lui Constantin. În Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la creștinism, iar regatul său a devenit oficial creștin la începutul secolului al IV-lea.
La scurt timp după Paștele din 337 (3 aprilie), Constantin a început să se simtă rău; a dorit să fie botezat de către episcopul Eusebiu de Cezareea, iar după botez a purtat numai veșminte albe precum ale unui neofit creștin în locul veșmintelor imperiale.
În ziua de Rusalii, 22 mai, în anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, în Turcia. Trupul său a fost dus cu escortă la Constantinopol și expus pe un catafalc de onoare în Palatul imperial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu