Problema istorică principală
când vine vorba de Troia sau de troieni este reprezentată de faptul că toţi
istoricii de bine îi clasifică pe troieni ca fiind greci, însă ei proveaneau
dintr-un alt mare popor al antichităţii şi anume, poporul Trac.
Importanţa originii
troienilor este deasemenea una uriaşă deoarece doar cu ajutorul mitului conform
căruia troienii ar fi fost greci , grecii şi-ar putea demonstra întâietatea
faţă de neamul Trac. Cu ajutorul acestei false intâietăţi, importanţa
strămoşilor noştrii traci în cadrul istoriei Europei şi cel al Lumii este
drastic redusă, o mare parte din realizările tracilor la nivel religios,
cultural şi arhitectual este trecută în contul grecilor care la vremea
respectivă încă nu işi terminaseră procesul de etnogeneză.
Din punct de vedere religios grecii au fost influenţaţi de către traci datorită faptului că grecii au preluat o multitudine de Divinităţi din panteonul Tracic, cum ar fi Apollo, Ares, Dionissos. Motivul pentru care zeii s-au luptat la Troia alături de războinici a arătat faptul că o parte din zei erau traci, iar de cealaltă parte erau greci.
Un alt aspect important de care trebuie să se ţină cont este cel vestimentar, deoarece tracii aveau un element vestimentar tipic pentru etnia lor şi anume cuşma frigiană. Într-o inscripţie Paris, fiul lui Priam este reprezentat în acest fel.
Homer, povestitorul acestei epopei i-a prezentat pe traci în felul următor :
"Tracii, veniţi de curând, se află la marginea oastei;
Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, şi-i acolo.
Caii văzutu-i-am eu, n-au seamă de mari şi de mândri,
Albi ca zăpada sunt ei şi la fugă sunt repezi ca vântul.
Şi ferecat îi e carul cu aur şi argint, şi mai are
Arme grozave de aur ce par la vedere-o minune.
Dânsul cu ele a venit. Parcă nici nu se cade pe lume
Oamenii arme de aceste să poarte, ci numai zeii...”
Din punct de vedere religios grecii au fost influenţaţi de către traci datorită faptului că grecii au preluat o multitudine de Divinităţi din panteonul Tracic, cum ar fi Apollo, Ares, Dionissos. Motivul pentru care zeii s-au luptat la Troia alături de războinici a arătat faptul că o parte din zei erau traci, iar de cealaltă parte erau greci.
Un alt aspect important de care trebuie să se ţină cont este cel vestimentar, deoarece tracii aveau un element vestimentar tipic pentru etnia lor şi anume cuşma frigiană. Într-o inscripţie Paris, fiul lui Priam este reprezentat în acest fel.
Paris |
"Tracii, veniţi de curând, se află la marginea oastei;
Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, şi-i acolo.
Caii văzutu-i-am eu, n-au seamă de mari şi de mândri,
Albi ca zăpada sunt ei şi la fugă sunt repezi ca vântul.
Şi ferecat îi e carul cu aur şi argint, şi mai are
Arme grozave de aur ce par la vedere-o minune.
Dânsul cu ele a venit. Parcă nici nu se cade pe lume
Oamenii arme de aceste să poarte, ci numai zeii...”
Un alt motiv care arată apartenenţa tracă a troienilor este
reprezentată de originea aliaţilor Troienii conducând o coaliţie de neamuri
tracice, care cuprinde toate neamurile din nordul Peneului, de la raul Halys si
Sangarios, raul Sakaria de azi, pana la raul Axios al Paionilor, azi numit
Vardar, in Bulgaria. Printre neamurile acestea sunt: Frigienii, Carienii,
Maionii, Mysii, Ciconii, Paionii, Peonii, Halitonii şi Dardanii, adică
triburi care, prin legaturile lor de sânge, sunt strans legate de troieni.
Aheii, exact ca
ionienii şi dorienii erau nişte neamuri proto-greceşti care împreună cu traci
nativi din zonă au dat naştere neamului grec propriu-zis. În concluzie tracii
au avut un rol important în cadrul etnogenezei greceşti.
Acest aspect istoric
poate părea unul ciudat însă nu este deloc, cauza este reprezentată de faptul
că înainte de marea migraţie a triburilor proto-greceşti, a existat o mare
migraţie a triburilor trace.
Poseidon |
Povestea troienilor își are originea în mituri și legende. În
conformitate cu mitologia greacă, troienii erau vechii locuitori ai orașului
Troia din Troada, în Asia Mică, (astăzi Turcia). (Deși aflată în Asia, Troia
este prezentată ca fiind precursoarea oraşelor state greceşti ) Troia era
renumită pentru bogățiile sale, obținute de pe urma comerțului maritim cu
occidentul și orientul, pentru hainele luxoase, producția de fier și zidurile
defensive masive. Familia regală troiană îi are la origine pe Electra și Zeus,
părinții lui Dardanus. Dardanus, fondatorul legendar al Troiei, care a ajuns în
Asia Mică din insula Samothrace, unde l-a întâlnit pe Teucrus. Aceasta era el
însuși un colonist din Attica, și l-a tratat cu respect pe Dardanus. În cele
din urmă, aceasta s-a căsătorit cu una din fiicele lui Teucrus, și a fondat Dardania.
Apollo cântând la liră |
La moartea lui Dardanus,
regatul a trecut în mâinile nepotului său Tros, care și-a numit oamenii
troieni, și țara Troada, după numele său. Ilus, fiul lui Tros, a fondat orașul
Ilium (Troia) numit tot după numele său. Zeus i-a dat lui Ilus Palladiumul. Poseidon si Apollo, jignindu-l pe Zeus, au fost trimişi pentru a servi
regelui
Laomedon, noul rege al Troiei .
El a avut să-și construiască ziduri uriașe în jurul oraşului său și a promis să-i recompenseze bine, o promisiune pe care, apoi el a refuzat să-și îndeplinească. În răzbunare, înainte de Războiul Troian, Poseidon a trimis un monstru marin pentru a ataca Troia si Apollo a trimis ciuma.
Laomedon, noul rege al Troiei .
Laomedon îi asistă pe Apollo şi Poseidon la construcţia zidurilor |
El a avut să-și construiască ziduri uriașe în jurul oraşului său și a promis să-i recompenseze bine, o promisiune pe care, apoi el a refuzat să-și îndeplinească. În răzbunare, înainte de Războiul Troian, Poseidon a trimis un monstru marin pentru a ataca Troia si Apollo a trimis ciuma.
Hercule eliberând-o pe Hesione |
Laomedon a planificat să îşi sacrifice fiica, pe Hesione lui Poseidon, în speranţa că zeul se va linişti. Hercule împreună cu Oicles și Telamon, au salvat-o de la moarte și au ucis monstrul. Laomedon le-a promis caii săi magici, ca o recompensa pentru faptele lor, dar nu s-a ţinut de promisiune,din această cauză Hercule și aliații săi au început asediul Troiei, asalt care a dus la uciderea lui Laomedon și toți fiii săi, în afara lui Podarces, care a fost salvat de către Hesiona care i-a oferit Hercule un văl de aur. După această întâmplare Podarces primeşte numele de Priam, el va fi unul dintre cei mai mari regi troieni, însă din păcate şi ultimul . Hesione, după această întâmplare Telamon a luat-o pe Hesione ca un premiu de război și sa căsătorit cu ea, ei avându-l ca un fiu pe Teucer.
Motivul aparent al declanşării Războiului Troian a fost
reprezentat de răpirea Elenei, soţia lui Menelau de către Paris. Menelaus, s-a
mâniat când a vazut ca Paris a luat-o cu el pe Elena. Atunci
i-a chemat pe toti petitorii Elenei, care facusera un juramant, ca o vor aduce
pe Elena inapoi sotului, pentru a-i apara onoarea. Mulţi însă nu au dorit să
mearga la razboi. Odiseu de exemplu s-a declarat nebun, dar acest truc a
fost descoperit de Palamedes. Ahile, cu toate că nu a fost unul din
peţitori, a fost căutat pentru că, conform previziunilor lui Calachas, Troia
nu putea fi cucerită decât dacă Ahile va lupta alături de ahei. Partea interesantă era reprezentată de faptul că Ahile nu era aheu ci era din acelaşi neam cu Paris. Aheii aveau nevoie de unul din acelaşi neam cu troienii deoarece aveau nevoie de cunoştinţele lui în materie de război.
Fratele
lui Menelau, Agamemnon a fost de acord să meargă la război împotriva
troienilor. Flota ahee a fost alcatuită sub inspectia regelui Agamemnon, in
Aulis. Se pare că Agamemnon a omorat cerbul sacru al zeiţei Artemis sau s-a
lăudat cu uciderea acestuia, ceea ce a mâniat-o pe zeiţă, care a calmat marile
ca flota sa nu poată porni.
Agamemnon |
Calachas a prezis că flota va porni numai dacă
Ifigenia, fata lui Agamemnon, va fi sacrificată. Sacrificul a fost făcut, iar aheii au plecat în căutarea Troiei.
Sacrificiul Ifigeniei |
Găsirea cetaţii Troia s-a dovedit a fi
dificilă, iar flota greceasca s-a oprit prima dată în Mysia ( teritoriu locuit de traci ). Dupa parerea lui Herodot, aheii credeau că Elena a fost rapită de catre teucrieni ( , si cu toate ca
aceştia au negat aceste acuzaţii, grecii le-au asediat oraşul. Aheii au
dominat batalia, dar au suferit pierderi cauzate de Telefus, regele din
Teutrania, şi la sfârşit încă nu o recuperaseră pe Elena. În timpul bataliei,
Telefus a fost ranit de catre Ahile. Neavand unde sa mai mearga, grecii
s-au intors acasa.
Lupta intre ahei si troieni |
Poate că razboiul
troian nu mai avea niciodată loc, dacă Telefus nu ar fi mers în ţara Mirmidonilor în
speranţa că va avea ranile vindecate. Un oracol i-a zis ca numai persoana care
l-a ranit (in acest caz, Ahile) putea să il vindece. Ahile a fost de acord si
Telefus le-a zis grecilor cum sa ajungă în Troia. După cum se vede, au existat şi există cazuri în istoria noastră atunci când duşmanul a răzbit doar atunci când a primit ajutor din interior.
Briseis îi este adusă lui Agamemnon |
Datorită acestui fapt liderii aheilor au hotărât să işi aleagă ţintele într-o mod mult mai eficient. Ţinta principală de data aceasta nu mai era luarea cu asalt a Troiei ci uciderea celui mai brav războinic troian şi anume Hector, pentru această ispravă Agamemnon, conducătorul aheilor avea nevoie de ajutorul lui Ahile. Problema era reprezentată de faptul că Ahile şi Agamemnon s-au certat pe o femeie troiană, Briseis, motivul certei a fost doriţa lui Agamemnon de a i-o lua pe Briseis. Într-un final Agamemnon a trebuit să accepte această situaţie.
Însă Ahile nu putea fi înduplecat aşa de uşor, mai era nevoie de încă ceva pentru a îl convinge să lupte. În timpul unui puternic atac troian, armata ahee fiind luată prin surprindere a fost cât pe ce să fie înfrântă dacă nu ar fi întervenit Patrocle, prietenul cel mai bun al lui Ahile, şi ar fi salvat situaţia, însă în toiul bătăliei Patrocle a fost ucis de către Hector. Ahile după ce a aflat de uciderea lui Patrocle a promis răzbunare.
Ahile plângându-l pe Patrocle |
În următoarea bătălie Ahile l-a provocat la luptă pe Hector, lupta la început a avut un caracter indecis deoarece ambii erau războinici îscusiţi însă spre final soarta armelor s-a întors împotriva lui Hector şi Ahile a reuşit să îl ucidă,iar după ce l-a ucis a legat trupul lui de carul său şi a început să înconjoare Troia, trupul marelui erou troian a fost recoperat de către Priam care organizat funeralii demne de curajul fiului său Hector.
Amazoanele, conduse de regina lor, Penthesileia, au venit în ajutorul troienilor. Ahile a ucis‑o pe Penthesileia, fiind copleşit de frumuseţea ei. Atunci
Thersit, cel mai urât şi mai laş dintre ahei, l‑a
luat în râs pe Ahile pentru iubirea sa şi i‑a scos amazoanei ochii cu lancea.
Indignat, Ahile l‑a omorât pe Thersit cu pumnii; s‑a purificat de această crimă în insula Lesbos. Penthesileia a fost ultima amazoană vestită pentru cutezanţa ei, neamul
lor decăzând cu vremea.
Uciderea Penthesileei |
Moartea lui Ahile |
După moartea lui Ahile situaţia armatei ahee a început să fie una incertă, din această cauză Odiseu este trimis să îl captureze pe Helenus.Helenus, fiul lui Priam, a fost capturat de Odiseu.
Helenus, fiind profet, le-a zis grecilor ca Troia nu va cadea decat daca:
·
Pyrrhus, fiul lui Ahile, va lupta in razboi
·
Arcul si sagetile lui Hercule vor fi folosite in razboi
·
Corpul neinsufletit al lui Pelops, mare erou elen, va fi adus in Troia
·
Paladium-ul, statuia zeitei Atena, va fi furata din Troia
Phoenix l-a convins pe Pyrrhus sa intre in razboi. Filoctet avea
arcul si sagetile lui Hercule, dar el fusese lasat in Insula Lemnos,
deoarece fusese muscat de catre un sarpe, iar rana lui mirosea ingrozitor.
Filoctet a fost greu de convins, dar pana l-a urma a acceptat sa intre in
armata grecilor. Ramasitele lui Pelops au fost duse in Troia, iar Odiseu a
reusit sa intre in cetate si sa fure cetatea zeitei Atena.Ultimul războinic care trebuia să se alăture taberei ahee a fost Neoptolem, fiul lui Ahile, el la rândul său a promis că va lupta pentru a îşi răzbuna tatăl.
Calul Troian
Înca încercând
să găsească o intrare în cetatea Troia, înţeleptul Odiseu (unii spun cu
ajutorul zeitei Atena) a cerut construirea unui cal imens. Interiorul lui
trebuia sa fie gol, ca soldati sa se poata adoposti in interiorul lui.
Cand constructia calului a fost terminata de catre
artistul Epeius, cativa soldati greci, împreună cu Odiseu, au intrat în
interiorul lui. Restul flotei ahee a plecat, ca să îi păcălească pe troieni.
Un
singur om, Sinon, a fost lăsat în urmă. Cand troienii au venit sa
admire uriasul cal, Sinon a pretins ca este suparat pe greci, spunand ca
l-au lasat in urma. El i-a asigurat pe troieni că acest cal uriaş este
un cadou al aheilor şi că le va aduce noroc.
Numai
doi oameni, Laocoon si Cassandra, s-au arătat împotriva acceptării
calului, dar ei au fost ignoraţi. Troienii au sarbatorit ceea ce credeau
ca este victoria lor şi au tras calul în interiorul Troiei.
In aceea noapte, cand mahoritatea Troiei dormea sau era adormita de betie, Sinon le-a dat drumul aheeilor din interiorul calului troian. Priam a fost ucis de către Neoptolem, fiul lui Ahile, în templu, iar Cassandra a fost luată de langă statuia zeiţei Atena şi violată.
Uciderea lui Priam |
Dupa război
După razboi, Polyxena, fata lui Priam, a fost sacrificată la mormantul lui Ahile, iar Astyanax, fiul lui Hector, a fost de asemenea omorat, ca simbol al sfarsitului razboiului.
Enea, un prinţ troian, a reuşit să scape în urma distrugerii Troiei. Virgil ne zice în opera "Eneida"
despre fuga lui din Troia. Multe surse spun că Eneas a fost singurul
troian ce a supravietuit, dar acest lucru contrazice povestea conform
căreia Andromaca a fost casatorită cu Helenus, geamanul Cassandrei.
Enea îi ajută pe troieni să scape |
Menelau,
care a vrut sa îsi ucida nevasta necredincioasă dupa razboi, a fost
cucerit din nou de frumusetea Elenei, şi a lăsat-o să trăiască.
Troia a reprezentat un capitol important din istoria strămoşilor noştri traci, un capitol care trebuie cunoscut de către cei care vor să afle cu adevărat cine au fost tracii, ce au înfăptuit tracii şi mai ales să afle că ei nu erau nişte barbari needucaţi ci ei au fost fondatorii Troiei.
Cristian spunea:
RăspundețiȘtergereIonii nu au fost triburi grecesti, ei au facut parte din ramura pelasgilor (tracilor). Au migrat de la nord de Istru odata cu invazia "popoarelor marii" undeva in secolul XVIII i.e.n., dar cand au sosit in Hellada (via Egipt) i-au gasit acasa pe pelasgi (stramosii getilor). Informeaza-te !
Aceasta ipoteza poate fi una plauzibila, in viitorul apropiat ma voi documenta si-n legatura cu ea .
RăspundețiȘtergereTratataul de la Neuilly: Semnat pe 27 de noiembrie de 1919 in Neuilly-sur-Seine (Francia) intre Bulgaria si puterile invingatoare de la primul razboi mondial prin care Bulgaria a fost obligata sa cedeze TRACIA OCIDENTALA la greci.
RăspundețiȘtergere