Manzikert - lupta dintre omogenitate si diversitate

    

      În istoria lumii medievale au existat puţine bătălii de anvergura celei de la Manzikert, atât din punct de vedere militar, cât şi din punct de vedere politic.
      Această bătălie a fost dusă în anul 1071 între Imperiul Bizantin şi noua forţă regională reprezentată de către turcii selegiucizi.
      Conducătorul armatei bizantine a fost Romanus Diogenes ( 1030 - 1072 ) , un un bun strateg, dar lider a unei armate multinaţionale, o forţă pestriţă formată din greci bizantini, franci, anglo-saxoni, normanzi, georgieni, bulgari, armeni, georgieni, pegenegi şi cumani. Această armată chiar dacă avea dimensiuni impresionante, îi lipsea ceva, coeziunea şi pasiunea luptei pentru o cauză comună.

Războinici selgiucizi

         De partea cealaltă se afla forţa armatei turcilor selgiucizi condusă de către leul cel brav ( aşa-l poreclise poporul datorită curajului şi ambiţiei sale ) Alp Arslan ( 1029 - 1072 ), visul acestui comandant era acela de a cuceri peninsula Anatolia ( actuala Turcie ) şi a face din ea o casă pentru poporul său.
 Armata lui Alp Arslan a fost formată aproape în totalitate din turci seleucizi, în concluzie, nu era o forţă multinaţională căreia să îi lipseasă coeziunea şi pasiunea lupei pentru o cauză comună , ci o forţă tânără şi omogenă.

Alp Arslan

        În mod evident, soarta armelor le-a fost favorabilă turcilor seleucizi deoarece lipsa de unitate a armatei bizantine a făcut în aşa fel încât pegenegii şi cumani din armata bizantină să treacă de partea turcilor seleucizi ( este important de ştiut că şi pegenegii şi cumani erau tot turci şi automat, originea comună, glasul sângelui a avut un cuvânt greu de spus ).



        Lipsa de unitate a armatei bizantine a făcut în așa fel încât loialitatea părților componente să fie una foarte slabă ( exceptând garda varegă care a luptat alături de împăratul bizantin până la moarte ) deoarece în toiul luptei, Andronicus Dukas, mâna dreaptă a lui Romanus Diogenes a refuzat să îi atace pe turci și automat a condamnat armata bizantină la dezastru, caci după una dintre cele mai aprige lupte ale perioadei medievale, bizantinii au fost zdrobiți si zeci de mii de cadavre au rămas pe câmpul de bătaie. Cea mai mare armata adunatǎ vreodatǎ de împǎrații bizantini, floarea cavaleriei bizantine, acei temuți kataphracți, a pierit la Manzikert. Însuși Diogenes a cǎzut prizonieri, în iureșul luptei.

      Noi românii trebuie să tragem învățături din această luptă care a demonstrat că o națiune lipsită de etnocentrism și de omogenitate etnică este extrem de vulnerabilă în fața unei națiuni omogene și puternice, acesta este motivul pentru care noi trebuie să fim omogeni și puternici, nu multiculturali și slabi !