Relativizarea reprezintă cuvântul care guvernează modul de gândire "modern" şi din această cauză noţiunea de Erou şi de Onoare nu mai trezeşte sentimente atât de puternice în sufletul oamenilor deoarece datorită relativizării oamenii au început să se întrebe : Oare există cu adevărat eroi ? Onoarea nu este cumva ceva fictiv ?
Toate aceste frământări ale sufletului modern provin de la gândirea materialistă dusă la extrem, gândire care exclude faptul că lumea nu este doar materială ci şi spirituală.
În Occident s-a dezvoltat acest mod de gândire de tip extrem materialist datorită faptului că oamenii au ajuns să se teamă de Creştinism, identificându-l cu temuta inchiziţie. Occidentalii trebuie să înţeleagă faptul că inchiziţia chiar dacă purta o etichetă Creştină, ea nu avea nimic Creştinesc deoarece motivele care au dus la crearea ei au fost pur materialiste, de tip politic.
Frustrarea omului de rând a fost folosită ca armă de către adversarii Europei şi ai Creştinismului deoarece ei au prezentat Europa ca fiind locul în care s-au născut toate relele ( ex : discriminarea rasială, imperialismul ..) şi Creştinismul ca fiind creator al inchiziţiei, iar omul de rând neavând informaţiile necesare a putut fi păcălit.
Dar lăsând la o parte problematica celor care încă nu înţeleg ideea de Onoare, va trebui să spun că Onoarea este vie prin intermediul oamenilor au avut-o şi o au, ea este mai presus de cuvinte deoarece faptele sunt cele care demonstrează existenţa ei.
Pentru a expune mai bine ideea de onoare am nevoie de exemple istorice : Primul exemplu istoric va fi reprezentat de getul Dromichete ( secolul III î.H ), al doilea exemplu va fi reprezentat de mamelucul Saladin (n. 1138 – d. 4 martie 1193) , al treilea de Mihai Viteazul, iar ultimul, dar nu cel din urmă, este reprezentat de Kumagai no Jirō Naozane ( 1141 - 1207 ).
Dromichete a fost conducătorul tribului tracic al geţilor de la nord de Dunare, capitala regatului său aflându-se la Helis.
Cronicarii antici ( Polybius, Plutarch, Pausanias) au consemnat victoria geților conduși de Dromichete împotriva lui Lisimah, Regele Macedoniei. Lisimah organizează în anul 300 î.H o expediție împotriva lui Dromichete pentru a-i cuceri ţara, însă campania condusă de Agatocle, fiul său, se încheie cu un eșec total: armata sa fiind înfrântă, iar Agatocle făcut prizonier.
Opt ani mai târziu, Lisimah conduce personal o nouă ofensivă în ținuturile din nordul Dunării. Undeva în Câmpia Munteană, armata lui Lisimah cade în cursă, monarhul fiind făcut prizonier și dus la Helis, cetatea de scaun a lui Dromichete.
Remarcabil la Dromichete a fost modul onorabil în care s-a comportat cu prizonierul său. După ce l-a capturat pe Lisimah (în 292 î.H ), Dromichete a făcut un festin simbolic pentru acesta şi generalii săi. Ei au fost tratați cu cea mai bună mâncare, servită în farfurii de aur, în timp ce geții au mâncat modest, în vase de lemn. Mesajul care se dorea a fi transmis de Dromichete era: "Daca aveţi toate bogăţiile acestea la voi în Macedonia, de ce vreţi să veniţi la noi şi să ne cuceriţi?" În cele din urmă Lisimah a fost eliberat şi i s-au oferit daruri generoase, pacea dintre geți şi macedoneni fiind întărită prin mariajul dintre Dromichete și fiica lui Lisimah.
Saladin a fost deasemenea un alt personaj remarcabil deoarece în luptele pe care le-a dus, onoarea sa şi puterea sa ca lider au fost recunoscute atât de oamenii săi, cât şi de duşmanii săi : cruciaţii. El a fost cel care a revigorat dorinţa de eliberare a poporului său împotriva invadatorilor, fondator al dinastiei Ayyubide, Saladin venit la putere înlăturând slaba dinastie a Fatimizilor din Egipt.
Pe data de 4 iulie 1187 la Hattin, Saladin a dat o lovitură de graţie statelor cruciate din Orientul Mijlociu, victoria sa schimbând raportul de putere din regiune. După această bătălie Saladin a reuşit să cucerească Ierusalimul, această cucerire alarmând Regatele Creştine din Occident şi declanşând astfel cea de-a treia Cruciadă, al cărei erou a fost regele englez, Richard Inimă de Leu.
Onoarea lui Saladin s-a manifestat faţă de adversarul său cel mai redutabil şi anume, regele englez,prin prisma faptului că i-a trimis doctori, atunci când acesta a avut nevoie de îngrijirile lor. Saladin a fost respectat deoarece şi el la rândul său şi-a respectat adversarii şi a jucat corect deoarece ştia că puterea unui comandat constă în mintea şi curajul său , ea pentru a fi exercitată nu are nevoie de teroare sau masacre !
Mihai Viteazul a fost cel care a unit pentru prima dată Ţările Române, onoarea lui constând în faptul că a luptat până la moarte pentru eliberarea Neamului Românesc de sub dominaţia străină şi pentru lupta sa pentru Ortodoxie.
Întreaga Creștinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, popoarele balcanice eliberate de către ostaşii români l-au numit „Steaua lor răsăriteană”.
În anul 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Babadag, Silistra și chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coordonată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei.
În anul 1595, Mihai Viteazul repurtează o primă victorie împotriva Imperiului Otoman, victoria de la Călugăreni.
Creşterea puterii României nu a fost văzută cu ochi buni de către marile puteri. Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească.
În bătălia de la Mirăslău, bătălie în care combatanţii au fost de o parte habsburgii, iar pe de altă parte românii lui Mihai Viteazul, soarta armelor nu le-a fost favorabilă românilor, ei fiind învinşi.
Forțat să ia calea pribegiei, Mihai Voievod cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai pornește campania de recucerire a teritoriilor românești. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Țara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiții, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri românești, perspectivă ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale uciderea mişelească a domnitorului român, și la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de trupele generalului Basta..
Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost Kumagai Naozane. Onoarea acestui brav războinic a constat în faptul că el când a promis ceva s-a ţinut de promisiune cu orice preţ. El a fost un general celebru care a servit Clanul Minamoto în timpul perioada Heian a istoriei japoneze. Kumagai este cunoscut pentru faptele sale vitejeşti, din timpul războiului Genpei, în special pentru schimbarea radicală care a survenit după uciderea tânărului războinic Taira no Atsumori la bătălia de la Ichi-no-tani în 1184. Kumagai îi promisese tânărului samurai înainte de lupta lor decisivă că dacă îl va ucide, va renunţa la viaţa de războinic şi va deveni călugăr. Promisiunea îndeplinită şi respectul faţă de adversarul său, au făcut din Kumagai un subiect al legendelor japoneze.
La rândul său poporul japonez are o veche tradiţie când vine vorba de onoare, această tradiţie fiind impregnată în mintea omului de rând prin intermediul codului de onoare al Samuraiului şi anume Bushido, puterea spirituală şi fizică a poporului japonez se datorează şi acestui cod. Din această cauză, în prezent dacă românii vor să-şi găsească un exemplu atunci să-l aleagă pe cel japonez. Românii nu trebuie să spună că japonezii sunt aşa doar datorită faptului că s-au născut japonezi, eficienţa şi puterea poporului japonez reprezintă rezultatul unui antrenament care ţine de secole şi din această cauză nu este niciodată prea târziu să-l înţelegem şi să-l aplicăm.
Onoarea a fost şi este una dintre cele mai importante elemente ale istoriei, dar şi a sufletului uman, fiindcă fără Onoare echilibrul nu poate exista, iar fără echilibru nici civilizaţia nu poate să existe !
Toate aceste frământări ale sufletului modern provin de la gândirea materialistă dusă la extrem, gândire care exclude faptul că lumea nu este doar materială ci şi spirituală.
În Occident s-a dezvoltat acest mod de gândire de tip extrem materialist datorită faptului că oamenii au ajuns să se teamă de Creştinism, identificându-l cu temuta inchiziţie. Occidentalii trebuie să înţeleagă faptul că inchiziţia chiar dacă purta o etichetă Creştină, ea nu avea nimic Creştinesc deoarece motivele care au dus la crearea ei au fost pur materialiste, de tip politic.
Frustrarea omului de rând a fost folosită ca armă de către adversarii Europei şi ai Creştinismului deoarece ei au prezentat Europa ca fiind locul în care s-au născut toate relele ( ex : discriminarea rasială, imperialismul ..) şi Creştinismul ca fiind creator al inchiziţiei, iar omul de rând neavând informaţiile necesare a putut fi păcălit.
Dar lăsând la o parte problematica celor care încă nu înţeleg ideea de Onoare, va trebui să spun că Onoarea este vie prin intermediul oamenilor au avut-o şi o au, ea este mai presus de cuvinte deoarece faptele sunt cele care demonstrează existenţa ei.
Pentru a expune mai bine ideea de onoare am nevoie de exemple istorice : Primul exemplu istoric va fi reprezentat de getul Dromichete ( secolul III î.H ), al doilea exemplu va fi reprezentat de mamelucul Saladin (n. 1138 – d. 4 martie 1193) , al treilea de Mihai Viteazul, iar ultimul, dar nu cel din urmă, este reprezentat de Kumagai no Jirō Naozane ( 1141 - 1207 ).
 |
| Dromichete |
Dromichete a fost conducătorul tribului tracic al geţilor de la nord de Dunare, capitala regatului său aflându-se la Helis.
Cronicarii antici ( Polybius, Plutarch, Pausanias) au consemnat victoria geților conduși de Dromichete împotriva lui Lisimah, Regele Macedoniei. Lisimah organizează în anul 300 î.H o expediție împotriva lui Dromichete pentru a-i cuceri ţara, însă campania condusă de Agatocle, fiul său, se încheie cu un eșec total: armata sa fiind înfrântă, iar Agatocle făcut prizonier.
Opt ani mai târziu, Lisimah conduce personal o nouă ofensivă în ținuturile din nordul Dunării. Undeva în Câmpia Munteană, armata lui Lisimah cade în cursă, monarhul fiind făcut prizonier și dus la Helis, cetatea de scaun a lui Dromichete.
Remarcabil la Dromichete a fost modul onorabil în care s-a comportat cu prizonierul său. După ce l-a capturat pe Lisimah (în 292 î.H ), Dromichete a făcut un festin simbolic pentru acesta şi generalii săi. Ei au fost tratați cu cea mai bună mâncare, servită în farfurii de aur, în timp ce geții au mâncat modest, în vase de lemn. Mesajul care se dorea a fi transmis de Dromichete era: "Daca aveţi toate bogăţiile acestea la voi în Macedonia, de ce vreţi să veniţi la noi şi să ne cuceriţi?" În cele din urmă Lisimah a fost eliberat şi i s-au oferit daruri generoase, pacea dintre geți şi macedoneni fiind întărită prin mariajul dintre Dromichete și fiica lui Lisimah.
 |
| Saladin |
Saladin a fost deasemenea un alt personaj remarcabil deoarece în luptele pe care le-a dus, onoarea sa şi puterea sa ca lider au fost recunoscute atât de oamenii săi, cât şi de duşmanii săi : cruciaţii. El a fost cel care a revigorat dorinţa de eliberare a poporului său împotriva invadatorilor, fondator al dinastiei Ayyubide, Saladin venit la putere înlăturând slaba dinastie a Fatimizilor din Egipt.
Pe data de 4 iulie 1187 la Hattin, Saladin a dat o lovitură de graţie statelor cruciate din Orientul Mijlociu, victoria sa schimbând raportul de putere din regiune. După această bătălie Saladin a reuşit să cucerească Ierusalimul, această cucerire alarmând Regatele Creştine din Occident şi declanşând astfel cea de-a treia Cruciadă, al cărei erou a fost regele englez, Richard Inimă de Leu.
Onoarea lui Saladin s-a manifestat faţă de adversarul său cel mai redutabil şi anume, regele englez,prin prisma faptului că i-a trimis doctori, atunci când acesta a avut nevoie de îngrijirile lor. Saladin a fost respectat deoarece şi el la rândul său şi-a respectat adversarii şi a jucat corect deoarece ştia că puterea unui comandat constă în mintea şi curajul său , ea pentru a fi exercitată nu are nevoie de teroare sau masacre !
 |
| Mihai Viteazul |
Mihai Viteazul a fost cel care a unit pentru prima dată Ţările Române, onoarea lui constând în faptul că a luptat până la moarte pentru eliberarea Neamului Românesc de sub dominaţia străină şi pentru lupta sa pentru Ortodoxie.
Întreaga Creștinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, popoarele balcanice eliberate de către ostaşii români l-au numit „Steaua lor răsăriteană”.
În anul 1594 și în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetățile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Babadag, Silistra și chiar Rusciuc, Șiștova, Nicopole și Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga, călăreții lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est și Plevna în vest. Această acțiune a fost coordonată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeași perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei.
În anul 1595, Mihai Viteazul repurtează o primă victorie împotriva Imperiului Otoman, victoria de la Călugăreni.
 |
| Oastea lui Mihai Viteazul |
Creşterea puterii României nu a fost văzută cu ochi buni de către marile puteri. Puterile vecine vedeau în ambițiile sale politice o contradicție cu interesele proprii de dominanță. Habsburgii își vedeau amenințate planurile de menținere a Transilvaniei în sfera lor de influență, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunțării la Țara Românească.
În bătălia de la Mirăslău, bătălie în care combatanţii au fost de o parte habsburgii, iar pe de altă parte românii lui Mihai Viteazul, soarta armelor nu le-a fost favorabilă românilor, ei fiind învinşi.
 |
Forțat să ia calea pribegiei, Mihai Voievod cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susțină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai pornește campania de recucerire a teritoriilor românești. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Țara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiții, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri românești, perspectivă ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale uciderea mişelească a domnitorului român, și la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de trupele generalului Basta..
 |
| Samurai |
Ultimul, dar nu cel din urmă, a fost Kumagai Naozane. Onoarea acestui brav războinic a constat în faptul că el când a promis ceva s-a ţinut de promisiune cu orice preţ. El a fost un general celebru care a servit Clanul Minamoto în timpul perioada Heian a istoriei japoneze. Kumagai este cunoscut pentru faptele sale vitejeşti, din timpul războiului Genpei, în special pentru schimbarea radicală care a survenit după uciderea tânărului războinic Taira no Atsumori la bătălia de la Ichi-no-tani în 1184. Kumagai îi promisese tânărului samurai înainte de lupta lor decisivă că dacă îl va ucide, va renunţa la viaţa de războinic şi va deveni călugăr. Promisiunea îndeplinită şi respectul faţă de adversarul său, au făcut din Kumagai un subiect al legendelor japoneze.
La rândul său poporul japonez are o veche tradiţie când vine vorba de onoare, această tradiţie fiind impregnată în mintea omului de rând prin intermediul codului de onoare al Samuraiului şi anume Bushido, puterea spirituală şi fizică a poporului japonez se datorează şi acestui cod. Din această cauză, în prezent dacă românii vor să-şi găsească un exemplu atunci să-l aleagă pe cel japonez. Românii nu trebuie să spună că japonezii sunt aşa doar datorită faptului că s-au născut japonezi, eficienţa şi puterea poporului japonez reprezintă rezultatul unui antrenament care ţine de secole şi din această cauză nu este niciodată prea târziu să-l înţelegem şi să-l aplicăm.
Onoarea a fost şi este una dintre cele mai importante elemente ale istoriei, dar şi a sufletului uman, fiindcă fără Onoare echilibrul nu poate exista, iar fără echilibru nici civilizaţia nu poate să existe !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu