Declaratia Drepturilor Omului si Poporul Roman

    Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului (în franceză Déclaration des Droits de l'Homme et du Citoyen) este carta fundamentală prin care la data de 26 august 1789 au fost puse, în Franța și în lume, bazele democrației moderne.
  Partea interesantă vine tocmai atunci când este făcută o paralelă între aceste drepturi ale omului şi ale cetăţeanului  şi cruda realitate a situaţiei actuale în care se află Naţia Română.

    În articolul 1 se spune că fiinţele umane se nasc egale în demnitate şi drepturi, realitatea actuală este alta. Naţia Română pe propriul ei teritoriu este tratată ca o subordonată deoarece nişte naţiuni străine au ajuns să îi dicteze ce şi cum trebuie să facă. Diferenţa dintre puterea financiară a străinilor şi cea a românilor este una mare, vinovată pentru această situaţie a fost şi este clasa politică.
    Articolul 4 spune că nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau servitute. Realitatea este alta. Datorită situaţiei sociale precare mulţi români sunt trataţi ca nişte servitori în propria lor ţară, multe tinere românce datorită aceluiaşi motiv sunt folosite ca nişte sclave în vest acolo unde cu voie sau fără voie devin jucăriile sexuale ale străinilor.

     De asemenea vina nu este a poporului, ea este a celor care trebuiau să îi conducă destinele, a celor care trebuiau să le ofere românilor şansa de a trăi demn.
     Articolul 7 precizează că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul la o protecţie egală în faţa legii. Oare cât de egale sunt şansele acelor români aflaţi pe o treaptă inferioară din punct de vedere social, români care dacă sunt ucişi de către beizadelele care conduc cu o viteză de formula 1 vor avea parte de un mare 0 în timp ce acele beizadele care în loc să fie condamnate sunt lăsate în libertate sau suferă în urma unui "proces de formă ".
     Articolul 17 spune că : orice persoana are dreptul la proprietate, atât singura, cât si în asociatie cu alţii. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. În România post-decembristă mulţi oameni şi-au pierdut proprietăţile şi au ajuns pe străzi. În prezent, frica de a ajunge pe stradă este prezentă în sufletul multor români.

     Cel de-al 21-lea articol spune că orice persoană are dreptul de acces egal la functiile publice din tara sa, că vointa poporului trebuie sa constituie baza puterii de stat,  această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care sa aibă loc periodic prin sufragiu universal, egal si exprimat prin vot secret sau urmând o procedura echivalenta care sa asigure libertatea votului.
     Elita post-decembristă chiar dacă a trâmbiţat despre drepturile omului , acelei elite i-a scăpat acest articol fiindcă de mai bine de 20 de ani nu există acces egal la funcţiile publice iar voinţa poporului român a fost şi este îngrădită cu ajutorul unor legi pseudo-democratice . Alegerile nefalsificate sunt de asemenea nişte elemente care ţin de SF când vine vorba de ţara noastră şi de multe alte ţări.

     Articolul 25 precizează faptul că orice om are dreptul la un nivel de trai care sa-i asigure sănătatea şi bunastarea lui si a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbracamintea, locuinta, îngrijirea medicala, precum şi serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de somaj, boala, invaliditate, vaduvie, batrânete sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta, în urma unor împrejurari independente de vointa sa. Ţinând cont de actuala situaţie materială precară a poporului român şi acest drept i-a fost încălcat. Tot în cadrul acestui articol se spune că Mama si copilul au dreptul la ajutor si ocrotire deosebite. Toţi copiii, fie ca sunt nascuţi în cadrul unei casatorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeaşi protecţie socială. Dreptul mamei şi copilului există însă doar pe hârtie deoarece rata mare a avorturilor demonstrează faptul că dreptul copilului încă nenăscut este un drept nerespectat.

     Articolul 29 ne vorbeşte de faptul că orice persoana are îndatoriri faţă de colectivitate, deoarece numai în cadrul acesteia este posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalitaţii sale, acest articol precizează că trebuie să îţi pese şi de cel de lângă tine şi mai ales să îţi pese de colectivitatea ta, adică de poporul tău.
    Din punctul meu de vedere Declaraţia Drepturilor Omului conţine în cea mai mare parte idei bune, dar acele idei bune nu au fost şi nu sunt aplicate atunci când vine vorba de Poporul Român.
    Cruda realitate contrazice însă aceste principii ale drepturilor omului deoarece fondatorilor acestei declaraţii le-a lipsit inspiraţia să precizeze faptul că există şi un drept nescris pe care însă, toţi îl respectă, acel drept fiind cel al forţei.
    Acest drept al forţei trebuie cunoscut de către români fiindcă acesta este dreptul care guvernează această lume, cel puternic îl domină pe cel slab indiferent dacă există drepturi ale omului sau nu. Ideile Declaraţiei Drepturilor Omului sună bine însă sunt utopice şi din această cauză românii trebuie să înţeleagă că pentru a fi liberi trebuie să devină puternici.

Avram Iancu

    Iar acest lucru a fost precizat şi de către Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus - d. 10 septembrie 1872, Baia de Criș, Hunedoara), eroul Naţiei Române în lupta ei pentru independenţă, el a spus că " Nu cu argumente filosofice si umanitare se pot convinge tiranii, ci doar cu lancea lui Horia " adică românii trebuie să înveţe să lupte pentru drepturile lor, nu să aştepte salvarea din exterior, fiindcă acea salvare nu va veni !
    Pentru a înţelege bine ceea ce se întâmplă în jurul lor ,românii trebuie să citească Arta Războiului scrisă de către înţeleptul chinez Sun Tzu (n. c. 544 î.Hr. – d. 496 î.Hr.) şi Principele scris de către filozoful italian Niccolò Machiavelli (n. 3 mai 1469, Florența, d. 21 iunie 1527, Florența). Aceste lucrări vorbesc despre lupta pentru supravieţuire şi din această cauză trebuie să fie atent studiate ca mai apoi învăţăturile trase în urma citirii  lor să fie puse în aplicare.