Getii

  

      Un alt trib trac destoinic a fost cel al geţilor. Despre geţi cât şi despre daci istoricul Strabon ( 64 - 24 î.H ) a spus că "vorbeau aceeaşi limbă" asta însemnând ca ambele triburi făceau parte din trupul măreţilui Neam Trac. Un alt istoric care a vorbit despre tracismul geţilor şi dacilor a fost Dio Cassius ( 150 - 235 d.H ), în cartea intitulată "Istoria Romană ", el a precizat că " Geţii sau dacii fac parte din Rasa Tracă ".
 Spre deosebire de daci care se bazau în special pe forţa teribilei infanterii echipate cu falx, forţa tracilor geţi consta viteza şi mobilitatea lor de călăreţi.

Chip de Tarabostes

      Tactica geţilor era similară cu cea a popoarelor de călăreţi, ea constând la începutul bătăliei din atacuri rapide în urma cărora o ploaie de săgeţi inundă armata inamică , iar atunci când armata inamică lansa atacul principal , armata de călăreţi simula o retragere menită să le inducă adversarilor un fals sentiment de siguranţă iar atunci când soldaţii armatei adverse rupeau rândurile pentru a îi urmării pe "fugari", acei "fugari" treceau la atac iar urmăritorii din vânători se transformau în vânat.

Cavalerie Getă

      
      Despre curajul geţilor a pomenit un alt istoric antic şi anume Herodot ( n. 484 î.Hr. - d.  425 î.Hr.), el spunând despre ei că erau  "cei mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci " . Puterea geţilor nu era influenţată doar de forţa materială, de asemenea puterea lor avea şi un caracter spiritual. Geţii ştiau că acţiunile din viaţa lumească aveau un efect îndelungat ele înfluenţând şi viaţa spirituală, din acest motiv geţii erau nişte oameni bravi şi netemători de moarte.

       La capitolul caracteristici fizice, geţii semănau cu dacii şi cu celelalte neamuri trace, ei având caracteristicile rasei albe.

  Regii Geţi

       Rhemaxos a fost un rege get care stăpânea un teritoriu la stânga Dunării în secolul al III-lea î.Hr. El având rolul de protector al coloniilor grecești de pe litoralul Mării Negre. Regatul său se întindea pe actualul teritoriul al Dobrogei.

Dobrogea

      Zyraxes a fost rege al geților, care a condus în secolul I î.Hr. stăpânind Nordul și Nord-Vestul Dobrogei și a fost amintit de către Dio Cassius în legătură cu campaniile lui Marcus Licinius Crassus ( 115 - 53 î.H ), la Dunărea de Jos. El a fost unul dintre primii regi traci care a administrat o usturătoare înfrângere romanilor.
      Guvernatorul Moesiei Antonius Hybrida a fost înfrânt sub zidurile Histriei in 61 î.Hr de către geții lui Zyraxes, oşteni care după război au luat trofee și le-au dus cu ei la Genucla, puternica cetate regelui lor,  Zyraxes.
       Trofeele au fost recuperate de către Marcus Licinus Crassus când a atacat cetatea Genucla,  în anul 28 î.Hr. Zyraxes ştiind că nu poate rezista singur și s-a retras în nord,cautând sprijin la celelalte triburi trace, luându-si tezaurul cu el. Cetatea Genucla a căzut în absența sa în urma unui greu asediu.
 

      Un alt suveran trac a cărui influenţă politică şi militară din regiune a fost una considerabilă a fost
Dicomes, devenit rege al geților după moartea lui Burebista. (a doua jumătate a sec. I îen), a cărui stăpânire includea, pe lângă câmpia Munteniei, sud-estul Transilvaniei și sudul Moldovei.
      Temerar politician, el s-a amestecat în luptele interne de la Roma, ajutându-l pe Marc Antonius (n. 82 î.Hr., Roma, Republica Romană — d. 1 august 30 î.Hr., Alexandria, Egipt)  împotriva lui Octavian (n. 23 septembrie 62 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola). Dintre aliații lui Antonius, Rhoemetalces, suveranul regatului Odris și Deiotarus regele Paphlagoniei, văzând că victoria îi aparține lui Octavian, au trecut de partea acestuia.

Octavian Augustus

 

      Nu toți aliații lui Marc Antonius s-au făcut, însă, vinovați de trădare. Printre cei care au luptat până la capăt se aflau și geţii lui Dicomes care, scrie Plutarch ( 46 - 120 d.H ) "îi făgăduise că-l va ajuta cu armată numeroasă".
      Soarta armelor nefiind favorabilă lui Marc Antonius, el este înfrânt şi astfel Dicomes şi geţii săi ajung să fie următoarea ţintă a lui Octavian. Romanii lui Octavian trec la atac şi învadează teritoriul geţilor lui Dicomes, din păcate şi de data aceasta soarta armelor este favorabilă romanilor, iar geţii chiar dacă au luptat ca nişte viteji până la moarte,în final tot numărul romanilor şi-a spus cuvântul . Luați prizonieri de Octavian, oștenii lui Dicomes sunt duși la Roma (31 î .H) și puși să lupte în arenă, ca gladiatori, împotriva suebilor.

Luptă între gladiatori

      Curajul tracilor geţi la impresionat şi pe istoricul got, Iordanes, el atribuind în lucrarea sa, Getica, curajul şi istoria tracilor, propriului său popor got.

      Chiar dacă tracii geţi au fost într-un final înfrânţi de către romani, asta nu înseamnă că ei au dispărut, bravi geţi trăiesc în sufletul urmaşilor lor. Românii trebuie să menţină vie în sufletul lor amintirea strămoşilor fiindcă doar revenind la curajul, disciplina şi credinţa Tracilor, Românii vor reînvia ca Neam şi vor arăta lumii cine sunt ei de fapt, nişte oameni puternici !