Noţiunea de Ciclu Istoric este una importantă însă din păcate importanţa acestei noţiuni nu este scoasă la iveală de către mass-media. În locul discuţiilor legate de Ciclul Istoric se poartă discuţii despre modă, mondenităţii şi multe alte elemente auxiliare din viaţa unui om şi a unui neam. Eu numesc aceste elemente auxiliare deoarece cunoaşterea lor nu ajută nici la dezvoltarea unui intelect de invidiat şi nici nu aduc ceva nou în legătură cu Interesul Naţional.
Ciclul Istoric înseamnă trecerea unui popor prin diferite faze : faza de naştere, faza de maturitate ( care la un moment dat poate înclude şi apogeul ), faza de îmbătrânire ( declinul ) şi decesul ( care de asemenea poate include renașterea acelui popor ). După cum se observă Ciclul Istoric are multe în comun cu viața unui om, viață care la rândul ei conține : faza de naștere, cea de maturitate și decesul, însă și o element care diferă și demonstrează prevalența în timp a colectivului față de individ deoarece individul moare însă poporul din care face parte acel individ atunci când este aproape de faza decesului dacă este condus într-un mod vizionar acel aparent deces se poate transforma într-o renaștere de toată frumuseţea.
Nu trebuie uitat nici faptul că în Lucrarea de căpătâi a a religiei Creștine în Biblie se vorbește de Ciclul Istoric, pasajul care vorbește de această noțiune este cel în care profetul Daniel este rugat de către împăratul Babilonului Nabucodonosor al II-lea ( 605–562 î.Hr. ) să îi tălmăcească un vis ciudat în care apăruse o statuie cu cap de aur, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier și o parte de lut, care a fost lovit de o piatra cazuta din cer. Daniel a interpretat acea statuie ca fiind istoria imperiilor : capul de fier simboliza Babilonul, pieptul și brațele de argint simbolizau Imperiul Persan, pântecele și coapsele de aramă Imperiul Macedonean, pulpele de fier simbolizau Imperiul Roman, picioarele de lut simbolizau viitorul Imperiul Global, iar piatra căzută din cer era chiar Împărăția lui Dumnezeu Singura Împărăție Eternă deoarece ea va fi prezentă și atunci când alte împărății vor lua naștere și atunci când acele împărății vor pieri. Pilda lui Daniel a scos în evidență faptul că puternice sunt doar popoarele Credincioase în Dumnezeu fiindcă doar ele vor supravieţui vicisitudinilor istoriei !
Primul învățat care a vorbit despre Ciclul Istoric a fost istoricul și economistul arab Ibn Khaldun ( 1332 - 1406 ). Probabil cel mai frecvent utilizată idee din lucrarea lui Ibn Khaldun este cea conform căreia, atunci când o societate devine o mare civilizație (și, probabil, cultura dominantă în regiunea sa), punctul său de mare este urmat de o perioadă de decădere. Acest lucru înseamnă că grupul următor coeziv, care cucerește civilizația în decădere este, prin comparație, un grup de barbari. Odată ce barbarii și-au solidificat controlul asupra societății cucerite, ei devin atrași de aspectele sale mai rafinate, cum ar fi alfabetizarea și arta, și ca mai apoi să devină asimilați de către cultura superioară . Apoi, în cele din urmă, foștii barbari vor fi cucerți de un nou set de barbari, care vor repeta procesul. Unii cititori contemporani ai lui Khaldun au considerat acest lucru ca pe o teorie a ciclului de afaceri, stabilit în împrejurările istorice ale unui imperiu islamic matur.
Al doilea înțelept creator de lucrări în care se vorbește de Ciclul Istoric a fost principele Moldovei, românul Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723). Lucrarea care conține acest concept de Ciclu Istoric este Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane (Istoria creșterii și descreșterii curții otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria Imperiului Otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.
Ultimul dar nu cel din urmă care a vorbit despre Ciclul Istoric a fost Oswald Arnold Gottfried Spengler(n. 29 mai 1880 — d. 8 mai 1936). Oswald a fost un filosof idealist și
istoric german, preocupat însă și de matematică, știință și artă. Opera
sa cea mai cunoscută este Declinul Occidentului, publicată în 1918-1922, în care își elaborează concepția metafizică asupra evoluției ciclice a civilizațiilor.
Tema centrală a cărții Declinul Occidentului este aceea că toate culturile urmează un ciclu de dezvoltare analog evoluției organice: naștere , maturizare și moarte/declin. Spengler a realizat de asemenea și analogia cu cele patru anotimpuri: primăvara (nașterea și copilăria), vara (tinerețea), toamna (maturitatea) și iarna (bătrânețea și moartea). Spengler a identificat opt culturi care au propriul “stil” sau “suflet”, cultura: egipteană, clasică (civilizația greco-romană), chineză, babiloneană, indiană, arabă și cultura vestică (faustică), fiecare din acestea parcurgând un ciclu de viață identic, de câteva sute de ani. Astfel, istoria este biografia generală a acestor culturi care sunt asemeni unor organisme. Un rol însemnat îl are de asemenea compararea componentei clasice a civilizației cu cea faustică.
La baza teoriei lui Spengler stă conceperea evoluției culturii în termeni asemănători cu evoluția unui organism biologic; în concepția lui Spengler fiecare cultură urmează logica organică a unei ființe vii, logică pe care Spengler o numește destin. Nașterea, copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea sunt stadii identificabile atât în evoluția culturii cât și în cea a unui organism biologic iar ciclurile naturii se pot regăsi și în evoluția fiecărei culturi. Această concepție constituie “morfologia ciclică a culturii”.
După cum se vede acești trei înțelepți au înțeles și explicat faptul că viața unui popor seamănă cu cea a unui om, însă din punctul meu de vedere ei au cuprins Ciclul Istoric doar până la faza apropiată de final a acestuia și anume cea de încetare a vieții unei anumite culturi din această cauză consider că este necesar să expun și faza de Renaștere a unui popor care a reușit să treacă cu succes de faza de "deces", dar despre această noțiune de Renaștere voi vorbi în articolul viitor.
Ciclul Istoric înseamnă trecerea unui popor prin diferite faze : faza de naştere, faza de maturitate ( care la un moment dat poate înclude şi apogeul ), faza de îmbătrânire ( declinul ) şi decesul ( care de asemenea poate include renașterea acelui popor ). După cum se observă Ciclul Istoric are multe în comun cu viața unui om, viață care la rândul ei conține : faza de naștere, cea de maturitate și decesul, însă și o element care diferă și demonstrează prevalența în timp a colectivului față de individ deoarece individul moare însă poporul din care face parte acel individ atunci când este aproape de faza decesului dacă este condus într-un mod vizionar acel aparent deces se poate transforma într-o renaștere de toată frumuseţea.
Nu trebuie uitat nici faptul că în Lucrarea de căpătâi a a religiei Creștine în Biblie se vorbește de Ciclul Istoric, pasajul care vorbește de această noțiune este cel în care profetul Daniel este rugat de către împăratul Babilonului Nabucodonosor al II-lea ( 605–562 î.Hr. ) să îi tălmăcească un vis ciudat în care apăruse o statuie cu cap de aur, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier și o parte de lut, care a fost lovit de o piatra cazuta din cer. Daniel a interpretat acea statuie ca fiind istoria imperiilor : capul de fier simboliza Babilonul, pieptul și brațele de argint simbolizau Imperiul Persan, pântecele și coapsele de aramă Imperiul Macedonean, pulpele de fier simbolizau Imperiul Roman, picioarele de lut simbolizau viitorul Imperiul Global, iar piatra căzută din cer era chiar Împărăția lui Dumnezeu Singura Împărăție Eternă deoarece ea va fi prezentă și atunci când alte împărății vor lua naștere și atunci când acele împărății vor pieri. Pilda lui Daniel a scos în evidență faptul că puternice sunt doar popoarele Credincioase în Dumnezeu fiindcă doar ele vor supravieţui vicisitudinilor istoriei !
 |
| Ibn Khaldun |
Primul învățat care a vorbit despre Ciclul Istoric a fost istoricul și economistul arab Ibn Khaldun ( 1332 - 1406 ). Probabil cel mai frecvent utilizată idee din lucrarea lui Ibn Khaldun este cea conform căreia, atunci când o societate devine o mare civilizație (și, probabil, cultura dominantă în regiunea sa), punctul său de mare este urmat de o perioadă de decădere. Acest lucru înseamnă că grupul următor coeziv, care cucerește civilizația în decădere este, prin comparație, un grup de barbari. Odată ce barbarii și-au solidificat controlul asupra societății cucerite, ei devin atrași de aspectele sale mai rafinate, cum ar fi alfabetizarea și arta, și ca mai apoi să devină asimilați de către cultura superioară . Apoi, în cele din urmă, foștii barbari vor fi cucerți de un nou set de barbari, care vor repeta procesul. Unii cititori contemporani ai lui Khaldun au considerat acest lucru ca pe o teorie a ciclului de afaceri, stabilit în împrejurările istorice ale unui imperiu islamic matur.
 |
| Dimitrie Cantemir |
Al doilea înțelept creator de lucrări în care se vorbește de Ciclul Istoric a fost principele Moldovei, românul Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723). Lucrarea care conține acest concept de Ciclu Istoric este Istoria Creșterii și Descreșterii Curții Otomane (Istoria creșterii și descreșterii curții otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 și 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria Imperiului Otoman și a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat și asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă și publicată în limbile engleză, franceză și germană.
 |
| Oswald Spengler |
Tema centrală a cărții Declinul Occidentului este aceea că toate culturile urmează un ciclu de dezvoltare analog evoluției organice: naștere , maturizare și moarte/declin. Spengler a realizat de asemenea și analogia cu cele patru anotimpuri: primăvara (nașterea și copilăria), vara (tinerețea), toamna (maturitatea) și iarna (bătrânețea și moartea). Spengler a identificat opt culturi care au propriul “stil” sau “suflet”, cultura: egipteană, clasică (civilizația greco-romană), chineză, babiloneană, indiană, arabă și cultura vestică (faustică), fiecare din acestea parcurgând un ciclu de viață identic, de câteva sute de ani. Astfel, istoria este biografia generală a acestor culturi care sunt asemeni unor organisme. Un rol însemnat îl are de asemenea compararea componentei clasice a civilizației cu cea faustică.
La baza teoriei lui Spengler stă conceperea evoluției culturii în termeni asemănători cu evoluția unui organism biologic; în concepția lui Spengler fiecare cultură urmează logica organică a unei ființe vii, logică pe care Spengler o numește destin. Nașterea, copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea sunt stadii identificabile atât în evoluția culturii cât și în cea a unui organism biologic iar ciclurile naturii se pot regăsi și în evoluția fiecărei culturi. Această concepție constituie “morfologia ciclică a culturii”.
După cum se vede acești trei înțelepți au înțeles și explicat faptul că viața unui popor seamănă cu cea a unui om, însă din punctul meu de vedere ei au cuprins Ciclul Istoric doar până la faza apropiată de final a acestuia și anume cea de încetare a vieții unei anumite culturi din această cauză consider că este necesar să expun și faza de Renaștere a unui popor care a reușit să treacă cu succes de faza de "deces", dar despre această noțiune de Renaștere voi vorbi în articolul viitor.
http://youtu.be/9FWTKaMjhOA
RăspundețiȘtergere