Cultura europeană

De-a lungul timpului, s-a vorbit mult despre influența culturii franceze în Europa. Bineînțeles că nu numai cultura franceză a modelat bătrânul continent și l-a purtat pe traseul frământat al istoriei sale, până în modernitate. Se poate vorbi astfel și despre alte culturi. Cultura italiană a avut un rol decisiv atunci când a luat forma a ceea ce noi am numit ”Renaștere”. Apariția omului universal, situat în vârful piramidei, a dus în același timp la valorificarea lui. Ateismul agnostic renascentist a permis redescoperirea nudului în artă, libertatea de creație fiind permisă în foarte multe domenii. În ierarhia valorilor, omul ocupa locul de frunte. El era stăpân pe tot ce îl înconjura, putea cerceta tot ce-i cădea sub privire și tot el avea dreptul să le valorifice, fără teama unei eventuale pedepse de ”erezie”.  După un Ev Mediu în care a trăit cu teama față de divinitate și clerici, a fost necesară o descătușare de aceste valori. Acesta a fost rolul Renașterii.

Leonardo da Vinci

Niccolo Machiavelli

Cultura rusească, bunăoară, i-a revelat omului european luptele interioare ale țăranilor. Până atunci se credea că ”viața creatoare” se găsește doar la oraș, omul de provincie fiind privit ca un simplu mărginaș, fără frământări și fără o ”filozofie” de viață, al cărui trai nici nu îl prea cunoșteam. Romanele lui Dostoievski au arătat europenilor că țăranul duce o criză a existențialismului mult mai acerbă decât chiar locuitorii orașului. În timp ce orășeanul căuta ”realizarea” prin acumularea de bunuri materiale, reputație bună, excela în științele exacte, cercetând mai mult exteriorul obiectelor decât interiorul și ”esența” lor (vorbim de pozitivismul secolului XIX), țăranul încerca să descopere sensul vieții. Țăranul rus știa, mai mult decât oricare orășean în parte, că omul nu are nicio putere și sfârșește în final în ratare sau în pierzanie dacă nu reușește să se unească cu Dumnezeu. Omul, lăsat de capul lui, nu știe încotro să o ia, ajunge depășit de situație, deznădăjduit datorită puterilor sale atât de limitate, care nu-l vor putea scoate niciodată din groapa în care a căzut.

Feodor Mihailovici Dostoievski

În prezent, secolul XXI european cunoaște o cultură extrem de evazivă. De multe zeci de ani nu se mai creează nimic. Ați mai văzut vreo contribuție a unei culturi care, nu să schimbe, dar măcar să influențeze gândirea europeană și să contribuie astfel la îmbogățirea patrimoniului cultural european? Culturile fiecărui popor au fost înlocuit de ”cultura” Uniunii Europene, care se sprijină pe o seamă de pseudo-valori care nu fac mai mult decât să distrugă identitatea fiecărui popor în parte. Să aruncăm o privire către țara noastră. În nicio altă perioadă din istorie țăranul român nu a fost mai demodat (!) decât astăzi. Țăranul român, pe lângă faptul că reprezintă sufletul nostru autentic, a fost înlocuit cu afaceristul ipocrit, cu politicianul demagog sau cu ”intelectualul” profitor care nu are niciun interes față de patria sa, ci îl interesează banul și reputația susținută. Acest intelectual de păpușoi se leagănă după cum bate vântul, se pitulează când dă de greu și țipă din răsputeri că, vai, el este persecutat și nu merită asemenea tratamente. Este cel care tace atunci când țara întâmpină greutăți. Preferă să nu se implice ca să nu o ”încaseze” sau să nu-și piardă vreo funcție importantă, de care ține cu atâta râvnă cu dinții. Din școli se scot autorii români. Operele lor nu se ridică la standardele UE. Sociologia nu se mai studiază cu un Dimitrie Gusti, iar psihologia lui Constantin Rădulescu-Motru a dispărut cu totul. Dar filosofii români? Ei pentru cine au scris?

Constantin Rădulescu-Motru

Dimitrie Gusti

Culturile statelor europene au devenit piese de muzeu, pe care să le admirăm la răstimpuri la diverse festivaluri sau expoziții din care se scot bani grei (era capitalismului). Portul popular românesc a devenit un exponat veritabil, căscând gura cât ceapa de fiecare dată când trecem pe lângă el, aducându-ne aminte că bunicii noștri l-au purtat la un moment dat. Ceea ce este și mai îngrijorător este faptul că aceste ”valori” europene nu sunt nici măcar europene. În nicio altă perioadă din istorie, continentul nostru nu s-a îndreptat cu mai multă hotărâre spre o politică atât de sinucigașă. Ne tăiem singuri craca de sub picioare prin faptul că acceptăm asemenea lucruri.

Țărani în port popular românesc

Politica profund anti-creștină care a început din Occident și, sperăm, nu va ajunge la noi, este un pericol pentru România, întrucât este un atentat la cultura noastră națională, la istoria noastră (foarte mulți domnitori români au fost pictați purtând în mâini o mănăstire în miniatură fiind, în același timp, sfinți). A fi religios - creștin, în mod special - în ziua de azi echivalează cu a fi nebun, paranoic, învechit, iar lista poate continua cu multe alte apelative de același gen. Parcă trebuia să fim ”toleranți” (motto-ul UE : ”Unitate în diversitate”). Nu trebuie să fim nici fundamentaliști. Asistăm în schimb la o nouă inchiziție. De unde poate veni asta? Cu siguranță nu din interiorul Europei noastre.

Constantin Brâncoveanu și fiii săi

statuia lui Ștefan cel Mare de la Bălți