Cu
siguranţă că românii s-au săturat să tot audă lucruri negative legate de
strămoşii lor, spuse de anumiţi "experţi" în istorie care vor de fapt să le inducă un sentiment
de inferioritate.
Dacă
aceşti experţi spun că strămoşii noştri traci au fost nişte barbari needucaţi (
sau că rolul lor în istorie nu a fost unul important ) înseamnă că ori sunt
plătiţi să spună asta, ori nu s-au documentat îndeajuns de mult.
Noi
românii nu trebuie să ne simţim singuri când vine vorba de măsluirea
istoriei, deoarece cea mai mare parte a neamurilor nativ europene este afectată de acest
"sindrom intelectual", adică cel al creării unui sentiment de inferioritate sau vinovăţie.
Cel
mai tragicomic exemplu este cel al spaniolilor, pe care nişte "experţi" în materie
de istorie vor să îi facă să se simtă vinovaţi pentru Reconquista (
Renconquista a fost procesul prin care regatele creștine din nordul Hispaniei
au recucerit peninsula Iberică de la musulmani și mauri. Recucerirea a durat
timp de aproape 800 de ani. Cucerirea Hispaniei de către Umayyazi de la vizigoți
a avut loc la începutul secolului al VIII-lea și se consideră că
Reconquista a început aproape imediat, în 722, odată cu bătălia de la Covadonga,
și s-a încheiat în 1492, prin cucerirea Granadei ) să se simtă vinovaţi de
faptul că şi-au eliberat ţara de sub dominaţia străină.
Dar
lăsând la o parte aspectele corect politice ale istoriei contemporane trebuie
să îl prezint pe primul împărat trac al
Romei.
Gaius
Iulius Verus Maximinus (c. 173 – aprilie 238), cunoscut ca Maximilian
Tracul a fost împărat roman în perioada 235 – 238. El este
recunoscut ca fiind primul împărat-soldat, originea sa tracă fiind precizată în
Historia Augusta. Maximilian și-a început cariera militară ca simplu soldat, în
timpul lui Septimiu Sever, fiind promovat abia în timpul domniei lui Alexandru
Sever. Datorită ambiției și calității sale de războinic Maximilian a ajuns să fie comandant peste recruții din Pannonia. Recruții din Pannonia îl
disprețuiau pe actualul împărat, Alexandru, pentru acţiunile sale politice cu care nu erau de acord. Profitând de această conjunctură, împreună cu legiunea Legio XXII Primigenia,
Maximilian i-a asasinat, în anul 235, pe Alexandru Sever și pe mama acestuia la Mogontiacum
(astăzi Mainz), garda pretoriană recunoscându-l ulterior pe Maximilian ca împărat, Senatul
dându-şi confirmarea.
Legionar roman |
Nobilimea romană nu l-a agreat datorită originii sale
trace, făcându-i probleme pe întreaga perioadă în care a condus. El pentru a se
apăra, a început prin a-i elimina pe susținătorii împăratului precedent, care încercaseră să-l ucidă de două ori. Prima tentativă de asasinat a fost la fluviul Rin, unde un grup de ofițeri, sprijinit de o parte a Senatului, a încercat să distrugă
podul de peste fluviu, ca să-l lase pe Maximilian blocat pe celălalt mal, la cheremul germanicilor.
Daca complotul ar fi avut succes, pe tronul Romei ar fi venit senatorul Magnus. Dar conspirația a fost
descoperită la timp și răsculații executați. A doua tentativă a avut loc în Mesopotamia, unde foștii arcași ai lui Alexandru l-au
proclamat împărat pe Quartinus. Macedo, conducătorul militar al răscoalei, l-a
ucis pe Quartinus, pentru că a-şi demonstra loialitatea faţă de Maximilian.
Asasinat |
În anul 238,
în provincia Africa, guvernatorul Gordian I, împreună cu fiul său, Gordian al
II-lea, s-au autoproclamat împărați. Senatul de la Roma i-a sprijinit pe cei
doi Gordieni. Maximilian și-a
luat legiunile din Pannonia și a plecat spre Roma pentru a se înfrunta cu ei.
Revolta din
Africa a fost înfrântă de guvernatorul Numidiei, Capellianus, loial lui
Maximilian, care l-a înfrânt și ucis pe Gordian II în bătălia de la Cartagina,
dispunând de singura legiune din zonă. Gordian I s-a
spânzurat când a aflat vestea.
În locul celor
doi Gordieni, Senatul a ales ca împărați pe Pupienus și pe Balbinus, doi
senatori, dar poporul a fost nemulțumit de
împărații-senatori și a ieșit în stradă, cerându-l pe Gordian al III-lea,
nepotul minor al lui Gordian I, pe tron. Pupienus și Balbinus au fost nevoiți să-l asocieze la domnie pe Gordian al III-lea.
În acest timp,
Maximilian a atacat Italia din nord, pentru a-și recăpăta tronul. Din păcate în aprilie 238,
Maximilian a fost asasinat la Aquileia de pretorieni, plătiţi de către duşmanii
săi politici.
Istoricul
Herodian îl prezintă pe primul împărat roman de origine tracă, ca fiind un om înalt, solid care înspăimânta prin mărimea sa colosală.
Domnia acestui prim împărat trac al Romei a fost scurtă dar tumultoasă, fiind caracterizată printr-o stranie combinaţie între brutalitate şi inteligenţă politică . Faptele sale trebuie prezentate exact aşa cum au fost, fiindcă doar aşa poate fi păstrată obiectivitatea pe care se fondează istoria adevărată !
Domnia acestui prim împărat trac al Romei a fost scurtă dar tumultoasă, fiind caracterizată printr-o stranie combinaţie între brutalitate şi inteligenţă politică . Faptele sale trebuie prezentate exact aşa cum au fost, fiindcă doar aşa poate fi păstrată obiectivitatea pe care se fondează istoria adevărată !
Multumim pentru prezentare!
RăspundețiȘtergere