Impărații traci ai Romei XI - Constantius al II-lea

   Constantius al II - lea  (Constantinus Flavius Iulius, n. 7 august 317 - d. 3 noiembrie 361) a fost al treilea fiu al lui Constantin cel Mare. Numele său a fost luat de la unchiul său, Constantin Chlorus ( un alt împărat trac al Romei ).
   Exact ca şi ceilalţi împăraţi Traci ai Romei, Constantius a fost un bun comandant, tatăl său ocupându-se de acest aspect important deoarece ştia că apărarea unei patrii se face prin cunoaşterea tainelor războiului.
   Pe data de 13 noiembrie, anul 324, Constantius a primit regiunea estică a Imperiului Roman, însă el şi-a dovedit capacitatea de comandant deoarece este important de ştiut că odată cu poziţia socială vine şi o mare responsabilitate.

Constantius al II-lea

  Prima luptă câştigată de către Constantius a fost cea impotriva Goţilor, el luându-şi numele de Germanicus Maximus.
  În anul 335, Constantin cel Mare, simţind că sfârşitul este aproape împarte Imperiul Roman între urmaşii săi, printre ei aflându-se şi Constantius.
  În anul 337 Constantius porneştre într-o nouă campanie împotriva Perşilor Sassanizi care erau pregătiţi pentru o invazie. În prima fază a războiului rege persan Shapur al II-lea atacă, iar romanii conduşi de    Constantius se află în defensivă, ca mai apoi ca soarta armelor să se schimbe astfel încât armata romană respingând forţa persană de invazie va face în aşa fel încât persanii să treacă de la statului de la invadatori la cel de invadaţi.
 Constantius al II-lea pornind la ofensivă işi reîmprospătează forţele întroducând în armata romană unitatea cavalerească de elită, cea a Cataphracţilor. După câteva bătălii cu caracter indecis, lupta finală între romani şi persani se va da la Narsara unde însăşi fratele lui Şapur işi găseşte sfârşitul sub sabia bravului trac Constantius.

Cataphract

  Odată cu moartea fraţilor săi, în anul 350 Constantius a deţinut două treimi din Imperiu, singurul său adversar a fost Magnențiu (n. 303, la Samarobriva , în Gallia Belgica – d. 11 august 353, la Lugdunum, Gallia Lugdunensis ) , general roman care la rândul său avea rădăcini tracice, el păstrând şi tradiţiile religioase ale strămoşilor săi, el susţinând cultul zeiţei Cybele ( zeiţă care era considerată de către tracii frigieni ca fiind Mama Pământului ). la Roma, favorizează pe față susținătorii vechii religii numind doar păgâni în posturile sus-puse. Sacrificiile în onoarea Cybelei își refac prezența din 350, pe colina Vaticanului. S-a găsit o dedicație a unui preot păgân în care îi mulțumește lui Magnențiu că a pus capăt  " lungii nopți"  creștine, care, potrivit acestuia, s-a abătut asupra Romei.
 
  Constanțiu al II-lea se îndreaptă rapid asupra lui Magnențiu și-l bate la Mursa pe Drava, în Iliria și-l constrânge să fugă. Magnențiu se sinucide la Lugdunum, în 353.
   După căderea uzurpatorului, Constantius al II-lea, adept al creştinismului de tip arian , revine aupra deciziilor lui Magnențiu printr-un edict lapidar, datat la 23 noiembrie 353: " Să fie abolite sacrificiile nocturne celebrate la porunca lui Magnențiu, iar un asemenea desfrâu nelegiuit să fie de acum înainte respins" .

  Odată cu moartea lui Magneţiu, Constantius al II-lea  devine împărat al întregului Imperiu Roman reunit. În anul 355 respinge o nouă invazie a triburilor germanice ( saxoni, allemani şi franci ). Politicile duse de el au dus la întărirea poziţiei deţinute de Creştinism în cadrul Imperiului Roman.
  Un alt aspect care vorbeşte de originea sa tracă este descrierea stindardelor armatei sale, în urma undei vizite făcute la Roma în anul 357, descriere făcută de Ammianus Marcellinus care a spus : "Ca în fruntea armatei conduse de Constantius se aflau soldaţi care purtau stindarde în formă de dragoni" ( Se ştie bine faptul că aceste stindarde erau tipice pentru tracii daci ).
  Anul următor, în 358 respinge o invazie a sarmaţilor şi quarţilor, în urma victoriei reputate Constantius primeşte porecla de Sarmaticus Maximus.
Moare la Tarsos, în Cilicia, în drum spre Occident, unde trupele din Gallia îl proclamaseră împărat pe Iulian Apostatul. Modest ca inteligență, suspicios, crud, superstițios, Constanțiu rămâne totuși cel mai capabil dintre fiii lui Constantin cel Mare.

Yi Sun-sin – the power of the will

Will is an important thing because without it, we are unable to overcome the problems and also to save our people from the distructive illusions created by the neo-liberals. The main problem of the neo-liberal way of thinking is that state influence in economy decreases and with decreasing influence of state in the economy, decreases the influence of native population because if an economy of a state is not national, the others will be those who decide the future of your people.
 

From my point of view must be a balance between state and private property. If this balance is removed, the freedom will also be removed, but when the freedom is removed by an invader, the history will give the right man who is able to free his people. This kind of man was Yi Sun-Sin.

  History has proven that the will of a powerful leader created the necessary condition for victory. Yi Sun-sin (April 28, 1545 – December 16, 1598, Korean: 이순신, Hanja: 李舜臣)  was that kind of guy, able to make the impossible possible and to free his people from the hands of the invadors.

Yi Sun-Sin

 Yi was born in Geoncheon-dong Street of  Hanseong (then capital, present-day Inhyeon-dong, Jung-gu District, Seoul). His family was part of the Korean Deoksu Yi clan, near present-day Daejeon . As a young boy, Yi played war games with other local boys, showing excellent leadership talent at an early age and constructed and fletched his own bow and arrows as a teenager. 

 In 1576, Yi passed the military examination (무과; 武科). Yi is said to have impressed the judges with his swordsmanship and archery, but failed to pass the test when he broke a leg during the cavalry examination. After he re-entered and passed the examination, Yi was posted to the Bukbyeong (Northern Frontier Army) military district in Hamgyeong province. However, he was the oldest junior officer at the age of thirty-two. There, Yi experienced battles defending the border settlements against the Jurchen marauders and quickly became known for his strategic skills and leadership.

 In 1583, he lured the Jurchen into battle, defeated the marauders, and captured their chief, Mu Pai Nai. According to a contemporary tradition, Yi then spent three years out of the army after hearing of his father's death. After his return to the front line, Yi led a string of successful campaigns against the Jurchen nomads.

 However, his brilliance and accomplishments so soon in his career made his superiors jealous, and they falsely accused him of desertion during battle. The conspiracy was led by General Yi Il, who would later fail to repel the Japanese invasion at the Battle of Sangju. This tendency to sabotage and frame professional adversaries was very common in the later years of the Joseon military and government. Yi's was stripped of his officer rank, imprisoned, and tortured. After his release, Yi was allowed to fight as an enlisted soldier. After a short period of time, however, he was appointed as the commander of the Seoul Hunryeonwon (a military training center) and was later transferred to a small county, to be its military magistrate.

Yi assumed his new post at Yeosu on the 13th day of the 2nd lunar month of 1591 (March 13, 1591). From there, he was able to undertake a buildup of the regional navy, which was later used to confront the Japanese invasion force. He subsequently began to strengthen the province's navy with a series of reforms, including the construction of the turtle ship.

Turtle ship

 Perhaps his most remarkable military achievement occurred at the Battle of Myeongnyang. Outnumbered 130 ships to 13, and forced into a last stand with only his minimal fleet standing between the Japanese Army and Seoul, Yi delivered one of the most astonishing defeats in military history. Here it was the power of his will, he want so much the victory, he want so much to free his people and nothing could stand in his way.

Despite never having received naval training or participating in naval combat prior to the war, and constantly being outnumbered and outsupplied, he went to his grave as one of few admirals in world history who remained undefeated after commanding as many naval battles as he did (at least 23).
Yi died at the Battle of Noryang on December 16, 1598. With the Japanese army on the verge of being completely expelled from the Korean Peninsula, he was mortally wounded by a single bullet. His famous dying words were, "The battle is at its height...beat my war drums...do not announce my death." 

   The royal court eventually bestowed various honors upon him, including a posthumous title of Chungmugong (충무공, 忠武公, Duke of Loyalty and Warfare) .Yi remains a venerated hero among Koreans today because his sacrifice has given the men enough power to free their country.
 

   The power of the will of an single man have made an army of 10 times smaller able to overcome the obstacles. This is the reason why a people and also a leader must believe in his powers because only by believing you can release the Divine power that lies inside you, God loves the men who stands right and said their opinion, the men who said the truth despite of those who want to oppose it. God loves those who fight for the truth and Yi Sun-Sin was one of them !

 His will saved his nation, and that why i think that he is an example for the nations who want to save their identities and peoples from the social experiments.

Dacii

Cum arătau dacii ?

Ei erau mai înalţi decât romanii şi în cea mai mare parte a lor erau blonzi cu ochi albaştri.

Dac

       Dacii nu erau nişte barbari ignoranţi pe care grecii i-au învăţat mai tot, dacă grecii trăiau în polis-uri, dacii trăiau în dave, dacă grecii aveau drahma, dacii aveau koson-ul.

Koson

       Dar femeile dacilor cum arătau şi care era rolul lor în societate ?

       Femeia dacă avea aceleaşi drepturi cu bărbatul, însă fiecare avea rolul său în societate, bărbatul de muncitor şi războinic, femeia de mamă şi educatoare, însă nici la capitolul militar nu stătea rău ţinând cont de faptul că în timpul regelui Oroles ( secolul II î.H ) în timpul invaziei bastarnilor datorită faptului că bărbaţii daci nu au dat randament în luptă, regele Oroles le-a pus pe femei să le facă treaba de războinici şi au făcut-o bine, bastarnii fiind învinşi .

Femeie Dacă - reprezentaţie de pe Columna lui Traian

         Tot în legătură cu femeia dacă se leagă şi mitul Babei Dochia care simbolizează unul dintre cele mai importante mituri românești. Există multe variante ale acestui mit, al cărui nume pare a proveni din calendarul bizantin, care pe 1 martie celebra Sfânta Martiră Evdokia.
         Se spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, fiind ajutată de Maica Domnului, care o transformă, împreună cu turma sa de oi, într-o stâncă.

       Cine au fost regii daci ?

        Dromichete a fost un rege dac, care a avut curajul de a se împotrivi macedonenilor şi chiar de a-i învinge. Dromichete s-a dovedit a fi nu numai un conducător destoinic, ci şi un om bun, deoarece după ce l-a capturat pe adversarul său, regele macedonenilor Lisimah, l-a tratat ca pe un frate dar i-a spus : "Dacă îmi ceri să îţi dau apă sau mâncare îţi voi da, însă dacă vrei să-mi iei pământul şi libertatea poporului meu, nu te voi ierta".

        Un alt rege dac puternic a fost Cothleas, înfluenţa sa în regiunea Balcanică a fost atât de mare încât însăşi Filip al II-lea pentru a-şi asigura spatele a fost nevoit să cadă la învoială. Învoiala consta în faptul că fiica regelui Cothelas, Meda a devenit nevasta regelui Macedonean Filip al II - lea, şi astfel odată cu căsătoria celor doi pacea a fost încheiată, iar după moartea acestuia, ea şi-a luat viaţa, deoarece ea a fost nevasta sa preferată ( este bine de ştiut că aceasta era o tradiţie tracă, iar tracii erau poligami ).

       Regele Rubobostes, sec. II î.H , a fost de asemenea un lider capabil, întrucât sub comanda acestuia puterea dacilor a crescut, el constituind nucleul datorită căruia Burebista a reuşit să creeze ultimul mare imperiu Trac din sec. I î.H .

        Burebista își începe domnia în anul 82 î.Hr. Conform istoricului Iordanes, Burebista a moștenit o puternică uniune tribală, care s-a transformat în stat odată cu supunerea treptată a tuturor triburilor și uniunilor de triburi geto-dace către autoritatea centrală. La acest proces de unificare nu au contribuit numai factorii interni (aristocrația tribală și masa războinică, puterea și iscusința lui Burebista), ci și cei externi (creșterea amenințărilor celților și romanilor, Romaniei). Din păcate, după moartea lui Burebista, survenită în urma unui asasinat, ultimul Imperiu Trac s-a destrămat.

Burebista

        Cotiso ( 30 î.H ) a fost un alt rege destoinic al dacilor. În timpul războiului urmat de cel de-al doilea triumvirat Cezar Octiavian Augustus (n. 23 septembrie 62 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr., Nola)  temându-se de o posibilă alianţă dintre tracii daci şi trupele lui Marc Antoniu, Augustus i-a oferit lui Cotiso mâna fiicei sale, iar Cotiso la rândul său a oferit mâna fiicei sale lui Augustus.

        Ultimul, dar nu cel din urmă a fost Decebal ( 87 - 106 ), care după anul 87 d.H a fost investit rege al dacilor de către Duras ( 80 - 87 ). Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret elogios:
"Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor."

Decebal

           Decebal a dus 3 războaie cu romanii : primul a început în anul 87 şi s-a terminat în 88. Prima bătălie din acest război a fost câştigată de către daci, însă a doua, cea de la Tapae, a fost câştigată de către romani, care pentru a înţelege mai bine tactica dacilor, s-au folosit de către mercernari de origine tracă. Al doilea război a fost cel din 101 şi 102 atunci când romanii au învins, dar victoria decisivă a avut loc în timpul celui de-al treilea război ( 105 - 106 ) atunci când un trădător le-a arătat romanilor calea către cucerirea cetăţii Sarmisegetusa, iar după această înfrângere Decebal nesuportând umilinţa sclaviei s-a sinucis.

          Datorită mistificărilor în materie de istorie, românii, în cea mai mare parte a lor, nu cunosc decât parţial istoria strămoşilor lor traci, cei mai mulţi dintre ei, datorită învăţării istoriei oficiale, cred că istoria tracilor se rezumă la Burebista şi Decebal, greşit!

          Istoria tracilor începe cu mult timp în urmă. Biblia spune că ultimul fiu al lui Yaphet a fost Tiras, iar despre el s-a spus că este părintele neamului Trac ( iar asta s-a întâmplat cu vreo două mii de ani înainte de Burebista ). Neamul Trac a fost mare şi puternic, însă împărţit într-o multitudine de triburi, dintre cele mai importante amintesc : dardanii ( fondatorii cetăţii Troia ), odrişii ( fondatorii regatului Odris ), frigienii, macedonenii ( fondatorii Imperiului Macedonean ), dacii şi geţii despre care voi vorbi acum, şi încă mulţi alţii, numărul triburilor trace ridicându-se la câteva sute.

          Este important de ştiut că dac şi get nu reprezenta nimic etnic, deoarece etnia lor era Tracă , dacii şi geţii fiind unele dintre cele mai importante triburi trace.

            Ceea ce este important de înţeles şi aplicat este sistemul social pe care l-au avut dacii, deoarece acest sistem avea nişte valori mult mai importante decât cele ale actualului sistem. Dacii erau meritocraţi, şefii lor fiind aleşi pe merit, ei trebuind să fie nişte războinici capabili şi înţelepţi. Un  popor ajuns la un astfel de nivel este unul avansat fiindcă democraţia şi mai ales meritocraţia este impracticabilă pe un popor indisciplinat şi slab, acesta este şi motivul pentru care trebuie să reînviem acest “socialism antic” al strămoşilor noştri.

           Acest  “socialism antic” consta în faptul că discrepanţele sociale nu erau mari, ei fiind împărţiţi în  două clase sociale : cea a nobililor – tarabostes ( aici intrau şi preoţii ) şi cea a ţăranilor războinici – comati. Marele poet roman, Ovidiu (n. 20 martie, 43 î.Hr., Sulmo, azi Sulmona - 18 d. Hr., Tomis, azi Constanța), spunea despre ţăranul dac că era : "C-o mână  pe armă, cu cealaltă pe plug".

        Socialismul antic al Tracilor şi implicit al Dacilor diferă mult faţă de pseudo-socialismul actual deoarece : 1 ) nu era anti-naţional, nu avea un caracter internaţionalist ( sau globalizator ) 

2 ) se baza pe nişte legi simple, în cea mai mare parte nescrise, deci automat nu susţinea birocraţia şi nici parazitismul social.

       Am observat că în prezent avem un Cod Penal extrem de mare, dar în acelaşi timp observăm că avem o grămadă de şmecheri care fentează legea, se îmbogăţesc pe spatele amărâţilor şi după aceea îşi iau tălpăşiţă. Acesta este şi motivul pentru care nu avem nevoie de sute de legi, ci avem nevoie de câteva legi bune şi eficiente.
        Religia Dacilor

        Din punct de vedere religios tracii daci deasemenea au fost evoluaţi deoarece religia lor, chiar dacă iniţial a fost politeistă, odată cu progresul şţiinţific şi religios, ei au devenit monoteşti crezând într-un singur zeu. Acest monoteism denumit Zamolxianism a reprezentat de fapt din punct de vedere spiritual, un proto-creştinism deoarece strămoşii noştri au acceptat religia Creştină fără să fie nevoie de convertire !

        Reîntoarcerea la credinţă, la tradiţie, ne va face din nou puternici !