Soarta
unui neam, puterea acestuia ( sau slabiciunea acestuia ) poate fi asemuită cu
lumea vegetală deoarece naționalismul este un lucru natural, popoarele care îi
înțeleg valoarea rezistă, cele care nu îl înțeleg sau îl refuză dispar! Aceasta
este legea care guvernează, legea celui mai puternic, chiar dacă timpul a
trecut asta nu înseamnă că această lege naturală s-a schimbat!
Puterea
unui popor constă în capacitatea acestuia de a se proteja, de a lupta împotriva
pericolelor.
Pentru
a îmi demonstra veridicitatea spuselor voi da un exemplu din lumea plantelor :
poporul are un teritoriu, iar acel teritoriu este pentru el exact ca vaza
pentru floare, acolo el prinde rădăcini, acolo el se dezvoltă și evoluează.
Dacă în
acea vază sunt introduse mai multe flori, atunci floarea care a fost plantată
înainte nu va mai avea acces la aceleași resurse deoarece nu va mai avea
îndeajuns de mult loc, îndeajuns de multă apă. Atunci când a început competiția
pentru existență, toate florile din acea vază vor încerca să atingă un loc
fruntaș, iar în final doar una va deveni cea care va supraviețui
vicisitudinilor, cea mai rezistență !
Aceasta este și cauza pentru care un popor
pacificat devine o pradă ușoară pentru unul ofensiv și dinamic .
Un popor care iubește pacea nu este neapărat
un popor pacificat, despre bravii noștri strămoși traci se spunea că iubeau pacea, dar în același timp erau
și niște războinici iscusiți.
Noi românii trebuie să le preluăm exemplul și
să iubim pacea dar în același timp să fim pregătiți pentru a ne feri de
pericole.
Floarea de România a fost plantată cu două
milenii în urmă, în concluzie noi românii avem toate drepturile asupra
pământului nostru, acesta este dreptul nostru ancestral și aceasta este și
cauza pentru care adversarii noștri vor să ne convingă de faptul că nu există
drept ancestral deoarece ei nu îl au și doar convingându-ne pe noi că nu îl
avem pentru ca ei și îl poată procura.
Floarea
de România a reușit să supraviețuiască de-a lungul timpului datorită rezistenței
de care a dat dovadă în lupta pentru dreptul asupra pământului în care a fost
plantată, multe alte flori au vrut să îi ia locul însă rădăcinile puternice au
reușit să țină în viață floarea, chiar dacă anumite părți au fost retezate,
plantele care au vrut să îi ia locul chiar dacă păreau de neînvins la început,
neavând rădăcini atât de puternice în timp s-au ofilit.
În prezent, floarea de România se confruntă
cu același tip de problemă numai că acum atacul nu are loc la exterior, ci în interior, la rădăcină, din această cauză,
atacul din prezent este cel mai periculos din toate de până acum fiindcă în prezent
invadatorul nu vrea să ne înrobească, vrea să ne distrugă din punct de vedere
fizic și spiritual!
Acesta este și motivul pentru care
trebuie să protejăm rădăcina florii de România, atacul acum este îndreptat
împotriva psihicului și pentru a ne proteja trebuie să studiem pentru a ne
proteja din punctul acesta de vedere.
Însă
nici partea fizică nu trebuie neglijată deoarece rădăcina când vine vorba
despre un popor are două componente : una materială ( care include componenta
fizică și psihică ) și una spiritual , dacă una din aceste este neglijată
atunci floare se va ofili.
Un
popor dacă prinde rădăcini pe un anumit teritoriu nu înseamnă că nu poate fi și
dat la o parte, iar în acest proces să intre și importanța liderului. Pentru a
îmi demonstra veridicitatea spuselor voi da un exemplu cât de poate de vizibil
: cel al turcilor otomani și al bizantinilor deoarece chiar dacă bizantinii au
fost originari din teritoriul Anatoliei, turcii au reușit să se impună în zona
cu ajutorul unei doctrine, armate și credințe mult mai puternice și evident cu
ajutorul unor lideri mult mai capabili.
Imperiul Bizantin a fost fondat de către Constantin cel Mare ( 306 - 337 ) și a fost cucerit în totalitate de
către turcii otomani în 1453 ( Constantin al XI – lea Paleologul fiind ultimul
său lider ).
Osman I |
1000 de ani de existență a bizantinilor nu au
putut face față redutabilei forțe ale turcilor Otomani care în numai 150 au
reușit să îl cucerească, opera începută de Osman I ( 1258 – 1326 ) a fost
terminată de către Mahomed al II-lea (n. 30 martie 1432
— d. 3 mai 1481).
Constantin cel Mare |
Dacă bizantinii au
fost slabi , turcii fiind puternici au reușit să îi înfrângă și să facă din
Anatolia casa lor ( vaza în care floarea turcă a prins rădăcini puternice ).
Floarea de România
va impresiona din nou prin puterea și frumusețea ei, dar pentru asta trebuie să
îi oferim apa și soarele de care are nevoie pentru a se dezvolta într-un mod
armonios!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu