Mama îndurerată

Ea este singură pe stradă, păşeşte agale, picioarele îi sunt grele exact ca Sfânta Cruce pe care o poartă în spate, se simte singură, crede că fiii şi fiicele au părăsit-o, că nimeni nu o mai iubeşte.

Încet, disperarea şi-a făcut loc în sufletul neprihănitei mame, ea se întreabă dacă nu cumva soarta a blestemat-o sau Domnul Iisus a uitat-o.

Evident că Domnul Iisus Hristos, care o iubeşte sincer, îi simte durerea şi vrea să i-o aline,dar mâhnita mamă nu îl aude şi continuă să suspine.

Ea ştie că mulţi îi doresc moartea, mulţi sunt cei care vor să o înlănţuiască, să îi murdărească faţa de o frumuseţe cerească.

Două milenii au trecut, două milenii de luptă continuă pentru libertate, pentru credinţa acestei Mame. Chiar dacă Soarta i-a fost potrivnică, ea a rezistat deoarece fiii şi fiicele ei au fost tari exact ca o stâncă iar vrăjmaşii nu au putut săpa o groapă adâncă, dar acum....

Acum, când vrăjmaşii au devenit mai puternici ca niciodată, ea simte că nu mai este protejată, ea încă nu ştie că încă mai există fii şi fiice care îi simt durerea, ei plâng cu lacrimi amare deoarece li se pare că pentru a-şi câştiga libertatea trebuie să fie mai mult decât nişte oameni, trebuie să fie mai mult decât atât, trebuie să fie nişte adevăraţi titani.

Mama simte că lanţurile se strâng din ce în ce mai mult,  fiindcă nişte demoni cu chipuri umane, a căror lăcomie l-ar face până şi pe Iuda să roşească, au vândut-o. Iuda dându-şi seama de ceea ce a făcut s-a spânzurat deoarece nu a putut suporta să mai trăiască după ce şi-a trădat cel mai bun prieten.

Vrăjmaşii de acum sunt diferiţi faţă de Iuda, deoarece el a preferat să moară după ce şi-a dat seama de ceea ce a făcut, însă ei se asemuiesc lui Lică Sămădăul deoarece, el pentru a-şi astâmpăra durerea după ce a comis o crimă, a pus la cale o altă crimă pentru a-şi sterge durerea din minte, el în loc să se căiască pentru ceea ce a făcut , a continuat cu crimele.

Ei nu se simt vinovaţi pentru crimele pe care le-au comis, ba chiar se încumetă să le repete pentru a-şi spulbera orice urmă de umanitate.

Presupun că maxima preferată a acestor indivizi infami este aceea spusă de Caligula ( 37 – 41 d.H) şi anume :

“Pot să ne urască, atâta vreme cât le este frică de noi.”

Ei ştiu că sunt urâţi de către fiii şi fiicele acestei Mame îndurerate, însă nu le pasă fiindcă se simt în siguranţă fiind conştienţi de faptul că ura nu este de ajuns pentru a-i da la o parte, ura nu-i distruge, ci îi face mai puternici, mai ambiţioşi şi mai mârşavi.

 Dar aceşti vrăjmaşi nu vor reuşi deoarece îndurerata Mamă s-a lepădat de disperare deoarece a reuşit să audă strigătele fiilor şi fiicelor ei, a reuşit să le simtă focul din inimi, dorinţa de a lupta pentru Ea.

Chiar dacă cei care doresc să o apere sunt puţini asta nu înseamnă că vor renunţa, asta nu înseamnă că vor îngenunchea în faţa primejdiei.

Ea este acum liniştită fiindcă ştie că încă există oameni care cred în onoare şi îi strigă numele cu mândrie : România !